ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2181/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2181/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din 11

februarie 2000, Tribunalul Dâmbovița, secția penală, a condamnat pe inculpatul U.C.

la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune sexuală,

prevăzută de art. 201 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 200 alin. (2)

și (3) C. pen., la două luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

corupție sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 lit.

a) și c), art. 76 lit. e) și art. 75 lit. c) C. pen., a contopit pedepsele și a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și

interzicerea pe timp de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c)

și e) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 4 ani și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83

C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul U.C.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. (1) și art. 197 alin. (2) lit.

a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În soluționarea acțiunii civile

exercitate în procesul penal, inculpatul a fost obligat să plătească părții

civile C.L.L. 10.000.000 lei daune morale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1)lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpații:

- B.G.C., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.;

- N.C., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.;

- M.I., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;

- N.N., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;

- U.B., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. și

- D.V.D., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.

S-a reținut că la data de 31

octombrie 1998, partea vătămată C.L., minoră în vârstă de 17 ani, se afla

într-o discotecă din satul Cazaci, împreună cu sora și cumnatul său.

În jurul orelor 23,00, după ce a

acostat-o pe partea vătămată, inculpatul U.C. a cerut permisiunea rudelor

părții vătămate ca aceasta să-l însoțească până afară.

Ajunși în afara discotecii și

aflându-se singur cu partea vătămată, inculpatul i-a cerut să-l însoțească la

domiciliul fratelui său, U.B., pentru a întreține raporturi sexuale.

Anterior acestei acțiuni, inculpatul

U.C. a avut o discuție cu alți tineri, propunându-le să întrețină raporturi

sexuale cu partea vătămată, pe care o va duce la locuința fratelui său,

respectiv cu inculpații N.C., B.G.C. și D.V.D.

Inculpatul și partea vătămată,

urmăriți din spate de ceilalți inculpați, au ajuns la domiciliul inculpatului U.B.

unde, atât inculpatul U.C., cât și U.B., au întreținut raporturi sexuale cu

partea vătămată.

Ulterior, inculpatul U.C. a

obligat-o pe partea vătămată să se deplaseze într-o zonă nelocuită, cunoscută

sub denumirea de punctul Moara unde au fost însoțiți și de făptuitorii N.C.,

B.G.C., M.I., N.N., D.V.D., D.I., M.M.O. și martorii N.P., B.B.M., C.I.C. și

N.I.

Inculpatul U.C. a întreținut cu

partea vătămată un raport sexual, urmat de perversiuni sexuale, în prezența

minorilor după care, în același loc au întreținut raporturi sexuale și ceilalți

inculpați.

Inculpatul minor D.V.D. a încercat

la rândul său să întrețină un raport sexual, cerându-i voie inculpatului U.C.,

dar datorită lipsei de experiență, nu l-a realizat.

După ce au revenit la discotecă, se

reține că și alte persoane au avut raporturi sexuale cu partea vătămată, fără a

fi însă trimise în judecată pentru viol.

În raport de probele administrate,

prima instanță a reținut că, în cauză nu rezultă că partea vătămată a

întreținut relațiile sexuale cu inculpații în urma unei constrângeri fizice sau

morale, prin violență sau amenințare, care să fie efectivă și suficientă ca

intensitate pentru a înfrânge, mai multe ore, rezistența și opunerea acesteia.

S-a apreciat că, chiar dacă

inculpatul U.C. i-a dat o lovitură cu palma minorei, lângă gardul din

apropierea discotecii, tot comportamentul ulterior al părții vătămate a fost de

natură a infirma existența constrângerii pentru întreținerea raporturilor

sexuale cu inculpații și cu alți tineri, martori în cauză.

S-a reținut numai că inculpatul U.C.

se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de perversiune sexuală și corupție

sexuală, fapte pentru care a fost condamnat.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, prin decizia penală nr. 240 din 14 iunie 2000, a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea civilă C.L.L.,

a desființat în parte sentința atacată și în consecință:

5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 197 alin.

(1) C. pen., la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art.

197 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a înlăturat aplicarea art.

74 lit. a) și c) și art. 76 lit. e) C. pen. și în baza art. 201 alin. (1) și

(2), raportat la art. 200 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 75 lit. c) C.

pen., l-a condamnat la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a), d) și e) C. pen., a înlăturat aplicarea art. 76 lit.

a) și c) și art. 76 lit. e) C. pen. și în baza art. 202 C. pen., l-a condamnat

la un an închisoare, a contopit pedepsele stabilite și a dispus ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), d) și e) C. pen.

A înlăturat aplicarea art. 81 și

art. 83 C. pen. și a aplicat prevederile art. 71 și art. 64 C. pen.

N.N. la câte 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art.

197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 197 alin.

(1) C. pen.

și D.V.D. la câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și

respectiv, cu referire la ultimul inculpat, pentru complicitate la infracțiunea

de viol, prevăzută de art. 26, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

A aplicat art. 71 și art. 64 C. pen.,

pentru fiecare inculpat.

În latura civilă, a obligat pe

inculpați în solidar, iar pe inculpații minori în solidar și cu părțile

responsabile civilmente, la câte 10.000.000 lei daune morale.

A respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul U.C. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a apreciat că prima instanță a stabilit corect starea de fapt cu privire

la exercitarea de violențe asupra părții vătămate de către inculpatul U.C.,

înțelegerea anterioară a acestuia cu ceilalți inculpați, întreținerea de

raporturi sexuale și săvârșirea actelor de perversiune sexuală.

Inculpații au recunoscut că au

întreținut raport sexual cu minora, dar au susținut că partea vătămată a

consimțit să aibă relații intime cu ei.

Din probe rezultă însă, că

inculpatul U.C. a constrâns-o pe minoră să-l însoțească la locuința fratelui

său, lovind-o de două ori cu palma peste față. Părțile au fost însoțite de

ceilalți inculpați, cărora U.C. le-a promis că vor avea raporturi sexuale cu

victima.

Datorită temerii puternice creată

asupra victimei, aceasta s-a deplasat împreună cu inculpații menționați.

Or, infracțiunea de viol se

realizează, sub aspectul elementului material, printr-o acțiune, în forma unui

raport sexual, prin constrângere, fie profitând de neputința victimei de a se

apăra, fie de a-și exprima voința. În împrejurările date, victima și-a dat

seama că orice împotrivire este zadarnică și nu a mai opus rezistență.

În atare situație, prima instanță

trebuia să aibă în vedere împrejurările în care au fost întreținute aceste

raporturi sexuale, pe rând, prin constrângere, pe câmp, pe o vreme friguroasă,

noaptea, la data de 31 octombrie 1998, când victima a fost dezbrăcată și

obligată să întrețină raporturi sexuale cu făptuitorii, pe pământul aproape înghețat.

Săvârșirea faptelor în aceste

condiții, de numeroși participanți, din care o parte minori, a condus la

concluzia că raporturile sexuale s-au consumat prin înfrângerea voinței părții

vătămate și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol.

Susținerile instanței de fond că

partea vătămată ar avea un comportament degajat în ceea ce privește relațiile

sexuale au fost infirmate de depozițiile inculpaților care au declarat că nu au

cunoscut-o anterior, de cele ale martorului M.I., cât și de caracterizările de

la școala unde partea vătămată învață.

În ce-l privește pe inculpatul D.V.D.,

în cursul aceleași nopți, acesta a încercat să întrețină raport sexual cu

partea vătămată, cerându-i permisiunea inculpatului U.C., în timp ce se

întorceau spre discotecă.

Acesta nu a reușit însă să aibă

raport sexual cu victima, dar atitudinea sa în momentul în care ceilalți

inculpați, în mod succesiv, au întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată,

denotă o participare activă, finalizată printr-o tentativă de a avea cu victima

raport sexual și constituie un act de complicitate morală la viol.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

inculpații U.C., M.I., N.N., U.B., N.C., B.G.C. și D.V.D., au declarat recurs

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și menținerea

hotărârii primei instanțe.

Se susține, în esență, că partea

vătămată, cunoscută ca fiind libertină în comportament, a întreținut

într-adevăr acte sexuale cu inculpații, dar fără a fi constrânsă, așa cum în

mod corect a reținut prima instanță. Exercitarea constrângerii, cu excepția

violențelor exercitate de inculpatul U.C. cărora li se dă însă o altă

conotație, fără legătura cu latura subiectivă a infracțiunii de viol, este

infirmată de probatoriul administrat în cauză, astfel că nu s-a dovedit în ce

constă vinovăția inculpaților, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol

reținute în sarcina lor.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate precum și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., se constată următoarele:

Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen.,

în redactarea, în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor de către inculpați,

constituie infracțiunea de viol, raportul sexual cu o persoană de sex feminin,

prin constrângerea acesteia, sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra

ori de a-și exprima voința, fapta având un caracter agravat, potrivit alin. (2)

lit. a) a art. 197 C. pen., dacă a fost săvârșită de două sau mai multe

persoane împreună.

În cauză, elementul material al infracțiunii

de viol, din cadrul laturii obiective a acesteia, al raportului sexual cu o

persoană de sex feminin, nu este contestat.

Pentru a se statua, în sensul că

raporturile sexuale a căror întreținere a fost recunoscută, nu intră în latura

obiectivă a infracțiunii de viol, recurenții-inculpați au invocat existența

consimțământului părții vătămate.

Ca atare, susțin că raporturile

sexuale nu sunt urmarea constrângerii fizice ori morale a părții vătămate.

Totodată, sub aspectul laturii

subiective, în raport de împrejurările în care au avut loc raporturile sexuale,

inculpații nu au avut reprezentarea că acestea se realizează prin constrângere.

Criticile formulate de

recurenții-inculpați, vizând motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., se constată a fi neîntemeiate.

Astfel, constrângerea persoanei de

sex feminin la raport sexual constituie o formă brutală de încălcare a

libertății ei sexuale, ocrotită de legea penală.

Libertatea individuală în general,

include și libertatea sexuală a persoanei de sex feminin de a dispune liber de

corpul său în domeniul vieții sexuale, în limitele normelor de drept și a celor

morale.

Ca atare, orice constrângere

exercitată asupra acesteia pentru a o determina la întreținerea unui raport

sexual, constituie o nesocotire a dreptului ei de a consimți sau nu la acesta,

o încălcare a relațiilor sociale care îi asigură acest drept și pe care legea

penală o pedepsește.

Pentru existența infracțiunii de

viol apare ca lipsită de relevanță împrejurarea că partea vătămată ar mai fi

avut raporturi sexuale cu alți bărbați sau că ar fi fost cunoscută ca fiind

imorală, sub acest aspect.

Ca atare, aceste aprecieri invocate

în apărare de către inculpați nu au a fi examinate, dată fiind lipsa lor de

relevanță juridică în cauză.

Cerința legii referitoare la

existența constrângerii a fost dovedită, în mod corect instanța de apel

reținând înfrângerea voinței părții vătămate prin lovirea acesteia de către

inculpatul U.C., după ce victima a refuzat actul sexual propus de acest

inculpat.

Fiind însoțită și de ceilalți

inculpați, partea vătămată nu a mai opus rezistență făptuitorilor, fără ca

această împrejurare să poată fi apreciată ca un acord implicit la întreținerea

de raporturi sexuale cu aceștia, lipsa rezistenței fiind consecința înfrângerii

voinței victimei, prin această modalitate, aptă a induce starea psihică de

spaimă, de paralizare a voinței, de conștientizare a inutilității opunerii și

respectiv a potențialului pericol de a fi supusă unor agresiuni fizice mai

grave.

Partea vătămată a fost supusă și

unei expertize medico-legale psihiatrice care relevă un intelect liminar prin

carențe instructiv-educative și familiale, precum și o imaturitate afectivă,

fiind înlăturată ipoteza existenței unor afecțiuni care să determine

denaturarea adevărului sau prezentarea denaturată a faptelor.

Pe de altă parte, comiterea faptelor

cu intenție directă este dovedită de înțelegerea anterioară a inculpaților, în

sensul de a întreține raporturi sexuale cu victima, recunoscută de aceștia.

Rezoluția infracțională, stabilită

funcție de probatoriul administrat în cauză, este dovedită și de împrejurarea

că inculpatul D.V.D., în tentativa sa de viol, nu a avut nici o discuție cu

partea vătămată, acceptul pentru întreținerea raportului sexual fiind cerut

inculpatului U.C.

Eroarea gravă de fapt ca motiv de

casare, nu privește dreptul suveran al instanței de apreciere a probelor ci,

exclusiv, discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente și care au avut drept consecință

pronunțarea alte soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

În cauză, au fost administrate

probe, instanța de apel a reevaluat probatoriul administrat și a pronunțat o

hotărâre susținută de probele dosarului.

Ca atare, criticile formulate sunt

neîntemeiate, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare, prevăzut de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpatul U.C.

urmează însă a fi admis, pentru motivul invocat de procuror, pentru aplicarea

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2000, cu referire la pedeapsa stabilită

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 202 C. pen.

Astfel, potrivit textului menționat,

pedepsele cu închisoarea până la 5 ani și cele cu amendă, se grațiază în

întregime.

Inculpatului menționat, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 202 C. pen., i s-a aplicat o pedeapsă

de un an închisoare.

Totodată, infracțiunea prevăzută de art.

202 nu este înscrisă în art. 4 din lege, privitoare la infracțiunile excluse de

la beneficiul grațierii.

În consecință, Curtea va admite

recursul declarat de inculpatul U.C., va casa hotărârea atacată numai cu

privire la incidența art. 1 din Legea nr. 543/2000, va descontopi pedepsele,

care vor fi repuse în individualitatea lor, se va constata grațiată, integral

și condiționat, pedeapsa de un an aplicată inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzute de art. 202 C. pen., se vor recontopi pedepsele și se

va dispune în sensul executării pedepsei celei mai grele de 8 ani închisoare și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), d) și e) C. pen.

Se va computa reținerea și arestarea preventivă și se va atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2000.

Totodată, se vor respinge

recursurile declarate de ceilalți inculpați și se va face aplicarea art. 192 C.

proc. pen., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 240 din 14 iunie 2000 a Curții de

Apel Ploiești.

Casează hotărârea pronunțată numai

cu privire la incidența art. 1 din Legea nr. 543/2002 referitor la infracțiunea,

prevăzută de art. 202 C. pen., reținută în sarcina inculpatului U.C.

Înlătură dispozițiile art. 34 lit.

b) C. pen. și descontopește pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare

în pedepsele componente:

- 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.;

- 8 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art.

75 lit. c) C. pen.;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 202 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002,

constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de un an închisoare aplicată

inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 202 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul U.C. va executa pedeapsa cea mai

grea de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), d) și e) C. pen.

Compută reținerea și arestarea

preventivă a inculpatului de la 3 noiembrie 1998, la 18 ianuarie 1999.

Atrage atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Respinge recursurile declarate de

inculpații M.I., N.N., U.B., N.C., B.G.C. și D.V.D. împotriva deciziei penale

sus-menționată.

Obligă pe inculpații D.V.D., N.C. și

M.I. să plătească statului câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care

suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe ceilalți recurenți

inculpați, la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 mai 2003.