ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 01.10.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4121/2003

HOTĂRÂRE

01.10.2003

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4121/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 176 din 18 martie 2003, Tribunalul Constanța l-a condamnat pe inculpatul

T.M.

- în baza art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen., la 18 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani;

- în baza art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., la 10 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa de 18 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost dedusă prevenția de la 18 ianuarie 2002, la zi și menținută arestarea preventivă.

Inculpatul a fost obligat la 40.000.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă C.A., la 50.000.000 lei daune morale părții civile B.E.M. și 1.000.000 lei prestație periodică lunară pentru partea civilă B.E.M., prin tutore C.A., cu începere de la data de 18 martie 2003 și până la împlinirea vârstei de 18 ani.

A fost respinsă acțiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentantul parchetului, pentru partea civilă U.C.D.

Inculpatul a mai fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că inculpatul T.M., căsătorit și aflat în relații conflictuale cu soția, apela la serviciile intime ale unor persoane de sex feminin disponibile.

În luna mai 2001 inculpatul a luat cunoștință prin anunțul făcut în ziarul local de către victima B.E.M., că aceasta oferă servicii intime la domiciliu și a dat curs acestei oferte, deplasându-se la domiciliul sus-numitei, după aranjarea, telefonic a întâlnirii și întreținut relații intime contracost.

La data de 7 iunie 2001, după o altă convorbire telefonică, inculpatul a mers la domiciliul victimei B.E.M. și fiind sub influența alcoolului nu a consumat raportul sexual, întrerupându-l și comunicându-i totodată, victimei că nici nu are bani.

Aceasta a enervat-o pe victimă, care i-a adus insulte.

Inculpatul a lovit-o cu pumnul în față, producându-i hemoragie nazală. Încercând să părăsească încăperea, inculpatul a fost împiedicat de victimă care, având un prosop în jurul gâtului s-a așezat în ușă.

Inculpatul a strâns-o de gât pe victimă atât cu mâna cât și cu prosopul, până ce aceasta nu a mai reacționat, lăsând-o să cadă pe podea.

În acest timp inculpatul a luat hotărârea să sustragă bunuri din locuință și, de urmare, a răscolit prin garsonieră, răvășind lucrurile și luând de pe masă un telefon mobil, dintr-o bluză suma de 1.000.000 lei, iar dintr-un sertar al bibliotecii o pereche de cercei, un inel și o verighetă din aur.

După ce a înlăturat urmele prezenței sale în garsonieră, inculpatul a părăsit încăperea.

Telefonul mobil a fost vândut iar bijuteriile depuse la o casă de amanet, identificată, pe baza declarațiilor inculpatului, ca fiind SC C. SRL, în registrul de evidență al acestei societăți apărând inculpatul, ca depunător al bijuteriilor sus-menționate.

Cadavrul victimei a fost descoperit abia la 15 iunie 2001, stabilindu-se prin autopsia efectuată de Serviciul de Medicină-legală Constanța că decesul s-a datorat asfixiei mecanice, prin sugrumare.

Neputând fi învinuit de la început, inculpatul T.M. a comis la data de 3 ianuarie 2002 un alt omor, în scop de jaf în Municipiul București, victimă fiind S.L., cunoscută prostituată, ucisă tot prin strangulare, cu un cablu telefonic, de la care apoi a sustras un telefon mobil și o pereche de cercei.

În data de 15 ianuarie 2002, s-a emis mandat de arestare preventivă a inculpatului T.M., de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Fiind identificat în Municipiul Constanța și arestat la 17 ianuarie 2002, inculpatul a sfârșit prin a recunoaște și omorul comis la data de 7 iunie 2001, în Municipiul Constanța, furnizând elemente de fapt care, verificate, se constituie în probe care îi dovedesc vinovăția.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, care a criticat-o pentru greșita încadrare juridică, fiind în cauză omor pentru a săvârși o tâlhărie, prevăzut de art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen., ceea ce implică majorarea pedepsei, precum și inculpatul T.M., care a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 144 din 9 mai 2003, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de parchet, a desființat hotărârea atacată și, dispunând, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în infracțiunea, prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 25 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 25 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost respins apelul inculpatului, ca nefondat.

S-a dedus arestul preventiv de la 18 martie 2003, la zi și a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de control judiciar a reținut că lipsa de venituri a inculpatului, demonstrată de imposibilitatea de a achita prestația sexuală, sugrumarea și aducerea victimei în stare de inconștiență și sustragerea, în timp ce aceasta agoniza, a bunurilor, evidențiază realizarea omorului pentru a săvârși tâlhăria.

S-a mai arătat că și conduita ulterioară a inculpatului, constând în înlăturarea urmelor infracțiunii, pentru a nu fi identificat, lăsarea victimei în stare de inconștiență, cu hemoragie puternică și de a o încuia la plecare, aruncând cheia, dovedește atât intenția inculpatului de a ucide victima cât și scopul de a o tâlhări.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocând, în scris și oral, netemeinicia și nelegalitatea acesteia prin greșita încadrare juridică în dispozițiile art. 176 lit. d) C. pen., faptele realizând, distinct, conținutul infracțiunilor, prevăzute de art. 174 C. pen., art. 208 și art. 209 lit. d) și e) C. pen., precum și severitatea pedepsei, solicitând reducerea acesteia.

Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată următoarele:

Motivul de casare invocat, prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., referitor la greșita încadrare juridică a faptei, nu este fondat.

Așa cum rezultă din datele obiective ale cauzei, inculpatul a intrat în garsoniera victimei cu acordul acesteia, după care a ucis-o prin strangulare și i-a sustras mai multe bunuri.

Din nici un mijloc de probă nu rezultă și nici inculpatul nu susține așa ceva, că ar fi existat din precedent vreun motiv să ucidă victima.

Pornind de la această realitate obiectivă, în apărarea sa inculpatul declară în cursul urmăririi penale la procuror și în prezența apărătorului, că „am comis faptele pentru că eram beat și cred că mi-a venit ideea să jefuiesc atunci când o loveam și după ce a căzut în fața ușii”, iar la instanță susține că „nu am mers în garsoniera victimei cu intenția de a o jefui, această hotărâre am luat-o în momentul în care eram în garsonieră, dar nu pot preciza cu exactitate în ce moment”.

Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză.

Examinând mijloacele materiale de probă din această perspectivă, se constată că declarațiile inculpatului nu sunt sincere în privința acelor împrejurări faptice, care au putut fi verificate, date fiind împrejurările comiterii infracțiunilor.

Astfel, deși inculpatul susține că doar a lovit victima cu pumnul în față și apoi a strangulat-o, din raportul de constatare medico-legală, necropsie, rezultă că victima prezintă numeroase echimoze și excoriații la nivelul obrazului dr. și stg., sprâncenos dr., toracal stg., sub sânul stg., braț și antebraț stg., lobul urechii stg, subclavicular dr., retroauricular dr., infiltrate hemoragice hemitoracele stg. și C 5 parasternal stg.

Se concluzionează că leziunile de violență de la nivelul gâtului și toracelui au putut fi produse prin comprimare cu corp dur (mână, braț) iar cele faciale și membre prin lovire cu corp dur.

Nu mai puțin semnificativ este constatarea medico-legală, potrivit căreia în secrețiile vaginală, anală și bucală, recoltate de la victimă, nu se găsesc urme de spermă.

Față de aceste constatări medico-legale, se impune concluzia că inculpatul nu a venit la victimă cu scopul de a întreține relații intime (motivația acestuia în sensul că nu a finalizat actul sexual, pentru că era beat este contrazisă de întreaga sa conduită ulterioară, caracterizată prin forță și vigilență să nu lase urme) ci a folosit acest pretext pentru a putea pătrunde în locuință, în scopul de a ucide pentru a jefui.

Inculpatul nu avea nici o sursă de venit și cunoștea, din vizita precedentă, că victima locuiește singură și realizează câștiguri din practicarea prostituției.

În acest sens se impune a fi interpretate declarațiile inculpatului, sus-citate, relative la apariția ideii de a jefui victima.

Nici critica privind netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării pedepsei, constituind cazul de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., apreciată ca severă, nu este fondată.

La stabilirea pedepselor au fost avute în vedere criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se corect că, prin modul în care au fost comise, măsurile ulterioare luate de inculpat pentru ștergerea urmelor și de a se sustrage răspunderii penale, faptele prezintă un ridicat grad concret de pericol social, iar făptuitorul o periculozitate deosebită.

Pedeapsa este în limitele speciale legale și nici nu reprezintă alternativa cea mai severă, prevăzută de lege, pentru infracțiunea cea mai gravă săvârșită.

Examinând cauza și din oficiu, conform art. 385

alin. (3) C. proc. pen. și neconstatând existența vreunui caz de casare a hotărârii atacate, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce timpul arestării preventive de la 18 ianuarie 2002, la 1 octombrie 2003.