ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5851/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 357 din 12

decembrie 2003, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul P.D. la 6 ani și

6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, s-a constatat că

partea vătămată M.C., nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În după-amiaza zilei de 31 martie

2003, M.C. circula pe bicicletă dinspre Odorheiu Secuiesc spre comuna Feliceni.

Pe drum, el a fost oprit de inculpat, acesta aflându-se cu bunica sa, P.M. Sub

pretextul că M.C. avea o datorie la el, inculpatul i-a cerut bicicleta și când

a fost refuzat, i-a luat geanta din care, scoțând un briceag, l-a amenințat. De

frică, M.C. a abandonat bicicleta și a fugit. Imediat, inculpatul s-a urcat pe

bicicletă și a rulat spre comuna Feliceni.

Dorind să sesizeze organele de

poliție, M.C. s-a dus la post și negăsind acolo pe nimeni, a mers la magazinul

comunal, aici întâlnind un polițist aflat în afara orelor de serviciu.

După ce i s-a relatat întâmplarea,

polițistul și-a anunțat colegii și împreună au pornit în urmărirea

inculpatului. Când l-a depistat și somat să se oprească, inculpatul a abandonat

bicicleta, a încercat să fugă, dar a fost imobilizat și asupra lui s-a găsit și

briceagul.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivul invocat fiind nelegala reținere a situației de fapt și,

deci, și a vinovăției sale.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin

decizia penală nr. 4 din 9 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de inculpat,

a desființat hotărârea primei instanțe și în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe

inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod.

Prin aceeași hotărâre, s-a dispus

punerea în libertate, de îndată, a inculpatului.

Împotriva deciziei pronunțată de

instanța de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu

Mureș, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt.

Recursul declarat nu este fondat.

Se reține, din verificarea

lucrărilor dosarului, că atât la urmărirea penală, cât și în faza cercetării

judecătorești, constant, inculpatul a susținut că nu este vinovat, situația

întâmplată fiind o creație a organelor de cercetare. În fapt, în schimbul

datoriei de 300.000 lei, recunoscută de partea vătămată, inculpatul i-a luat

bicicletă și i-a dat, în recompensare, telefonul lui mobil, briceagul

neaflându-se, în mod real, asupra sa, niciodată, și el neagresându-l, în vreun

mod, pe M.C.

În sprijinul susținerilor

inculpatului, sunt de reținut declarațiile lui P.M. și ale martorilor M.T. și

D.L.

Potrivit art. 66 C. proc. pen.,

inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și

dovedească nevinovăția.

Alin. (2) al acestui text procedural,

prevede că în cazul când există probe de vinovăție, inculpatul are dreptul să

probeze lipsa lor de temeinicie.

Pe de altă parte, în vederea aflării

adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să

lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Alin. (2) al art. 63 C. proc. pen.,

stipulează că aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală

sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în

scopul aflării adevărului.

Tocmai respectând aceste dispoziții, instanța de

apel a apreciat că probatoriul administrat este contradictoriu, nelămurind cert

situația de fapt și, deci, nici vinovăția inculpatului.

Pentru aceste considerente, recursul

declarat de parchet nefiind fondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În conformitate cu dispozițiile art.

189 alin. (1) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărării din oficiu pentru

asistarea juridică a intimatului inculpat, va fi plătit din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș împotriva deciziei

penale nr. 4A din 9 ianuarie 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș, privind pe

inculpatul P.D.

Onorariul în sumă de 400.000 lei,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

noiembrie 2004.