ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 797/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 797/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 27

din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul Ț.F., la

3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și 64 C. pen.

S-a respins, ca nefondată,

acțiunea civilă formulată de partea civilă P.M. și s-a constatat acoperit

prejudiciul cauzat în sumă de 160 lei.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că, la data de 1 noiembrie 2004, inculpatul a

deposedat-o pe partea vătămată P.M. de o bicicletă, prin exercitarea de

violențe, în timp ce aceasta se deplasa pe DN 15D în localitatea Todirești.

Împotriva acestei sentințe

în termen legal a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Criticile de nelegalitate au

vizat modul în care a fost efectuată urmărirea penală, prin încălcarea

dreptului la apărare.

Susține apelantul că au fost

efectuate confruntări cu martorii și partea vătămată, fără a fi asistat de apărător,

iar declarația olografă din dosarul de urmărire penală a fost dată, de

asemenea, în lipsa reprezentantului legal și a apărătorului.

În aceste condiții,

consideră că sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și se

impune restituirea dosarului la organul de urmărire penală pentru refacerea

acesteia.

Pe fond, inculpatul a

invocat greșita interpretare a probelor administrate în cauză ce nu dovedesc

vinovăția sa în comiterea faptei.

Soluția de condamnare

dispusă de prima instanță se bazează pe declarațiile contradictorii ale părții

vătămate și ale martorelor B.V. și B.M., persoane cu care se află în relații de

dușmănie.

În raport de aceste motive,

a solicitat a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul a

formulat critici și pe planul individualizării pedepsei și a modalității de

executare a acesteia, solicitând, în raport de vârsta sa, de situația familială

și de faptul că în prezent lucrează în Spania, redozarea pedepsei și aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării.

Prin decizia penală nr. 52

din 14 iunie 2007, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de inculpat, a

casat în parte sentința penală apelată și rejudecând a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe durata și în condițiile

prevăzute de art. 71 C. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii.

Instanța de apel a reținut

că inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare, declarația olografă

existentă la dosarul de urmărire penală fiind dată de Ț.F. în calitate de

făptuitor, anterior începerii urmăririi penale, când prezența unui apărător nu

era obligatorie.

De asemenea, chiar în

situația în care avea calitatea de învinuit sau inculpat, acesta avea peste 16

ani, astfel că în raport cu dispozițiile art. 481 C. proc. pen., prezența

părinților nu era obligatorie.

Ulterior începerii urmăririi

penale, ascultarea învinuitului minor Ț.F. și prezentarea materialului de

urmărire penală s-a făcut în prezența apărătorului desemnat din oficiu, așa cum

rezultă din examinarea declarațiilor, precum și a împuternicirilor avocațiale.

În ce privește

procesele-verbale de confruntare între inculpat și partea vătămată și între

inculpat și martorele B.V. și B.M. întocmite de organele de poliție din dosarul

de urmărire penală, prima instanță a reținut în mod corect că au fost efectuate

în lipsa apărătorului inculpatului, fiind justă soluția de înlăturare a acestor

probe din materialul probator, urmând ca existența vinovăției să se stabilească

în funcție de celelalte probe de la dosar.

În raport cu cele menționate

mai sus, Curtea a constatat ca nefondată solicitarea apelantului privind

aplicarea dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și restituirea cauzei

pentru refacerea urmăririi penale.

Fiind investită cu

soluționarea cauzei, prima instanță a administrat toate probele necesare

aflării adevărului cu privire la faptă și împrejurările cauzei, precum și la

persoana inculpatului.

Din analiza coroborată a

materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios și temeinic

argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului Ț.F. în

săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, în raport de situația de

fapt reținută, iar pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen.

Verificând din oficiu

conținutul hotărârii apelate, Curtea a constatat că în mod greșit instanța de

fond a dispus în cadrul aplicării pedepsei accesorii interzicerea față de

inculpat a tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în special a celor

prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., întrucât natura infracțiunii pentru

care a fost condamnat nu justifică interzicerea și a acestor drepturi.

Împotriva deciziei penale nr.

52 din 14 iunie 2007 în termen legal a declarat recurs inculpatul Ț.F.,

reiterând aceleași critici, aspecte față de care solicită achitarea sa în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării

pedepsei.

Examinând recursul declarat

în cauză prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 6, 14 și 18 C.

proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Prima critică formulată de

inculpat și care vizează încălcarea dreptului la apărare în cursul urmăririi

penale este nefondată.

Așa cum s-a reținut și de

către instanța de apel declarația olografă aflată dosar urmărire penală a fost

dată de către Ț.F. anterior începerii urmăririi penale, în calitate de

făptuitor, când nu era obligatorie prezența unui apărător.

După începerea urmăririi

penale, ascultarea inculpatului s-a făcut în prezența apărătorului desemnat din

oficiu, iar la prezentarea materialului de urmărire penală inculpatul a fost,

de asemenea, asistat de apărător desemnat din oficiu. Procesele verbale de

confruntare între inculpat și partea vătămată și între inculpat și martorele B.V.

și B.M. aflate la dosar urmărire penală au fost întocmite în absența unui

apărător, însă acestea au fost înlăturate din materialul probator, soluția de

condamnare a inculpatului fiind dispusă ca urmare a coroborării celorlalte

probe.

Al doilea motiv de recurs

vizează netemeinicia hotărârii de condamnare, inculpatul arătând că din probele

administrate nu rezultă cu certitudine că este autorul faptei, motiv pentru

care solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen.

Această critică este, de

asemenea, nefondată, instanțele reținând corect în sarcina inculpatului

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit.

b) și c) C. pen., constând în aceea că, la data de 1 noiembrie 2007, în loc

public, pe timp de noapte, prin exercitarea de violențe, inculpatul a

deposedat-o pe partea vătămată de o bicicletă.

Situația de fapt a fost

stabilită prin coroborarea declarațiilor date de partea vătămată, martorii D.V.,

B.M., T.D., K.M., cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și

procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere.

Partea vătămată P.M.

relatează în cursul urmăririi penale că în seara zilei de 1 noiembrie 2004, în

timp ce se afla în localitatea Todirești, s-a întâlnit cu doi tineri, care s-au

apropiat de el, unul dintre ei, despre care a aflat în cursul cercetărilor că

se numește Ț.F, i-a aplicat o lovitură cu pumnul după cap, fapt ce l-a

determinat să scape bicicleta din mâini, bicicletă ce a fost luată de către

inculpat.

Partea vătămată îl descrie

pe inculpat ca fiind „înalt și slăbuț” și l-a recunoscut pe acesta cu ocazia

prezentării pentru recunoaștere din grup.

Fiind audiată la instanța de

apel, partea vătămată a arătat că își menține declarațiile date anterior,

susținând că atunci când s-a ridicat a văzut că bicicleta era la Ț.F., alături

de care se afla A.C.

Martora B.V. arată în cursul

urmăririi penale și cu ocazia audierii sale în apel că i-a văzut pe Ț.F. și A.C.

trecând în fugă pe lângă ea și martora B.M., apoi momentul în care cei doi au

agresat-o pe partea vătămată, însă nu poate preciza cine a luat bicicleta

părții vătămate.

În același sens sunt și

declarațiile martorei B.M., care a perceput în mod nemijlocit momentul în care

partea vătămată a fost agresată și deposedată de bicicletă.

Declarațiile celor două

martore se coroborează cu declarația martorului K.M., care a auzit-o pe B.V.

reproșându-le celor doi că au bătut pe partea vătămată și i-au luat bicicleta,

precum și cu declarația martorului T.D. ce a găsit în curtea sa bicicleta

aparținând părții vătămate, pe care a predat-o organelor de poliție.

Între declarațiile date de

partea vătămată și martorele B.V. și B.M. au existat neconcordanțe, însă

acestea privesc participarea la comiterea faptei a numitului A.C., în raport de

care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și nicidecum activitatea

infracțională a inculpatului, care a fost dovedită prin probele administrate,

prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile art. 66 C. proc. pen.,

fiind astfel înlăturată.

Inculpatul nu a recunoscut

comiterea faptei, arătând că la data respectivă a fost la numitul A.C. unde a

ajutat la tăiat coceni de porumb, iar după amiază a fost cu acesta în barul

A.F.B., iar martorele B.M. și B.V. pe care nu le-a văzut în seara respectivă au

făcut declarații necorespunzătoare adevărului întrucât în urmă cu circa o lună

a fost agresat de către soțul celei din urmă, aflându-se în relații de dușmănie

cu acestea.

Susținerile inculpatului

sunt infirmate de probele administrate așa cum au fost expuse și din care

rezultă că este autorul infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat.

În cauză nu s-a dovedit

existența unor relații de dușmănie între inculpat și cele două martore, iar

numitul A.C. în declarația dată la urmărirea penală confirmă împrejurarea că în

seara zilei de 1 noiembrie 2004 s-au întâlnit în localitatea Todirești cu

martorele B.V. și B.M.

Inculpatul a criticat

hotărârile pronunțate în cauză și sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate,

solicitând suspendarea condiționată a executării acesteia.

Critica este întemeiată,

hotărârile fiind supuse casării în baza art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Înalta Curte apreciază că

sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 81 C. pen., pentru a se dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Astfel, pedeapsa aplicată

este închisoarea de 3 ani, inculpatul minor la data săvârșirii faptei nu este

cunoscut cu antecedente penale, iar scopul pedepsei poate fi atins fără

executarea acesteia.

Din referatul de evaluare

întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, serviciul de protecție a

victimelor și reintegrare socială a infractorilor rezultă că inculpatul are

șanse relativ crescute de reintegrare în societate, ca urmare a sprijinului

afectiv și material acordat de familia sa, disponibilității de a munci și

intenției de a-și relua studiile școlare.

Față de cele expuse, în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte

va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte decizia penală

recurată și sentința penală nr. 27 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui

și rejudecând :

În baza art. 110 C. pen., va

suspenda condiționat executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui

termen de încercare de 5 ani.

Conform art. 359 C. proc.

pen., se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa

accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., Înalta Curte constată că nu se

impune interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile legale menționate,

întrucât inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție, profesie sau anumită

activitate pentru a săvârși infracțiunea.

În baza dispozițiilor art. 71

alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea pedepsei accesorii prevăzută de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării

pedepsei închisorii.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul Ț.F. împotriva deciziei penale nr. 52/ M.F. din 14 iunie 2007 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Casează decizia recurată,

cât și sentința nr. 27 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui, secția penală și, rejudecând, face aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 110 C. pen.,

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe

durata unui termen de încercare de 5 ani.

Atrage atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C.

pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate

a executării pedepsei închisorii.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 4 martie 2008.