ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 797/2008

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul Ț.F., la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. S-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă P.M. și s-a constatat acoperit prejudiciul cauzat în sumă de 160 lei. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, la data de 1 noiembrie 2004, inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată P.M. de o bicicletă, prin exercitarea de violențe, în timp ce aceasta se deplasa pe DN 15D în localitatea Todirești.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile de nelegalitate au vizat modul în care a fost efectuată urmărirea penală, prin încălcarea dreptului la apărare. Susține apelantul că au fost efectuate confruntări cu martorii și partea vătămată, fără a fi asistat de apărător, iar declarația olografă din dosarul de urmărire penală a fost dată, de asemenea, în lipsa reprezentantului legal și a apărătorului. În aceste condiții, consideră că sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și se impune restituirea dosarului la organul de urmărire penală pentru refacerea acesteia. Pe fond, inculpatul a invocat greșita interpretare a probelor administrate în cauză ce nu dovedesc vinovăția sa în comiterea faptei.

Soluția de condamnare dispusă de prima instanță se bazează pe declarațiile contradictorii ale părții vătămate și ale martorelor B.V. și B.M., persoane cu care se află în relații de dușmănie. În raport de aceste motive, a solicitat a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, inculpatul a formulat critici și pe planul individualizării pedepsei și a modalității de executare a acesteia, solicitând, în raport de vârsta sa, de situația familială și de faptul că în prezent lucrează în Spania, redozarea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării.

Prin decizia penală nr. 52 din 14 iunie 2007, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de inculpat, a casat în parte sentința penală apelată și rejudecând a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii. Instanța de apel a reținut că inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare, declarația olografă existentă la dosarul de urmărire penală fiind dată de Ț.F. în calitate de făptuitor, anterior începerii urmăririi penale, când prezența unui apărător nu era obligatorie. De asemenea, chiar în situația în care avea calitatea de învinuit sau inculpat, acesta avea peste 16 ani, astfel că în raport cu dispozițiile art. 481 C. proc.

pen., prezența părinților nu era obligatorie. Ulterior începerii urmăririi penale, ascultarea învinuitului minor Ț.F. și prezentarea materialului de urmărire penală s-a făcut în prezența apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din examinarea declarațiilor, precum și a împuternicirilor avocațiale. În ce privește procesele-verbale de confruntare între inculpat și partea vătămată și între inculpat și martorele B.V. și B.M. întocmite de organele de poliție din dosarul de urmărire penală, prima instanță a reținut în mod corect că au fost efectuate în lipsa apărătorului inculpatului, fiind justă soluția de înlăturare a acestor probe din materialul probator, urmând ca existența vinovăției să se stabilească în funcție de celelalte probe de la dosar.

În raport cu cele menționate mai sus, Curtea a constatat ca nefondată solicitarea apelantului privind aplicarea dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale. Fiind investită cu soluționarea cauzei, prima instanță a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă și împrejurările cauzei, precum și la persoana inculpatului. Din analiza coroborată a materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios și temeinic argumentat instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului Ț.F. în săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, în raport de situația de fapt reținută, iar pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Verificând din oficiu conținutul hotărârii apelate, Curtea a constatat că în mod greșit instanța de fond a dispus în cadrul aplicării pedepsei accesorii interzicerea față de inculpat a tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în special a celor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., întrucât natura infracțiunii pentru care a fost condamnat nu justifică interzicerea și a acestor drepturi. Împotriva deciziei penale nr. 52 din 14 iunie 2007 în termen legal a declarat recurs inculpatul Ț.F., reiterând aceleași critici, aspecte față de care solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 6, 14 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Prima critică formulată de inculpat și care vizează încălcarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale este nefondată. Așa cum s-a reținut și de către instanța de apel declarația olografă aflată dosar urmărire penală a fost dată de către Ț.F. anterior începerii urmăririi penale, în calitate de făptuitor, când nu era obligatorie prezența unui apărător. După începerea urmăririi penale, ascultarea inculpatului s-a făcut în prezența apărătorului desemnat din oficiu, iar la prezentarea materialului de urmărire penală inculpatul a fost, de asemenea, asistat de apărător desemnat din oficiu.

Procesele verbale de confruntare între inculpat și partea vătămată și între inculpat și martorele B.V. și B.M. aflate la dosar urmărire penală au fost întocmite în absența unui apărător, însă acestea au fost înlăturate din materialul probator, soluția de condamnare a inculpatului fiind dispusă ca urmare a coroborării celorlalte probe. Al doilea motiv de recurs vizează netemeinicia hotărârii de condamnare, inculpatul arătând că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că este autorul faptei, motiv pentru care solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Această critică este, de asemenea, nefondată, instanțele reținând corect în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., constând în aceea că, la data de 1 noiembrie 2007, în loc public, pe timp de noapte, prin exercitarea de violențe, inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată de o bicicletă. Situația de fapt a fost stabilită prin coroborarea declarațiilor date de partea vătămată, martorii D.V., B.M., T.D., K.M., cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere. Partea vătămată P.M.

relatează în cursul urmăririi penale că în seara zilei de 1 noiembrie 2004, în timp ce se afla în localitatea Todirești, s-a întâlnit cu doi tineri, care s-au apropiat de el, unul dintre ei, despre care a aflat în cursul cercetărilor că se numește Ț.F, i-a aplicat o lovitură cu pumnul după cap, fapt ce l-a determinat să scape bicicleta din mâini, bicicletă ce a fost luată de către inculpat. Partea vătămată îl descrie pe inculpat ca fiind „înalt și slăbuț” și l-a recunoscut pe acesta cu ocazia prezentării pentru recunoaștere din grup. Fiind audiată la instanța de apel, partea vătămată a arătat că își menține declarațiile date anterior, susținând că atunci când s-a ridicat a văzut că bicicleta era la Ț.F., alături de care se afla A.C.

Martora B.V. arată în cursul urmăririi penale și cu ocazia audierii sale în apel că i-a văzut pe Ț.F. și A.C. trecând în fugă pe lângă ea și martora B.M., apoi momentul în care cei doi au agresat-o pe partea vătămată, însă nu poate preciza cine a luat bicicleta părții vătămate. În același sens sunt și declarațiile martorei B.M., care a perceput în mod nemijlocit momentul în care partea vătămată a fost agresată și deposedată de bicicletă. Declarațiile celor două martore se coroborează cu declarația martorului K.M., care a auzit-o pe B.V. reproșându-le celor doi că au bătut pe partea vătămată și i-au luat bicicleta, precum și cu declarația martorului T.D. ce a găsit în curtea sa bicicleta aparținând părții vătămate, pe care a predat-o organelor de poliție.

Între declarațiile date de partea vătămată și martorele B.V. și B.M. au existat neconcordanțe, însă acestea privesc participarea la comiterea faptei a numitului A.C., în raport de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și nicidecum activitatea infracțională a inculpatului, care a fost dovedită prin probele administrate, prezumția de nevinovăție instituită de dispozițiile art. 66 C. proc. pen., fiind astfel înlăturată. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, arătând că la data respectivă a fost la numitul A.C. unde a ajutat la tăiat coceni de porumb, iar după amiază a fost cu acesta în barul A.F.B., iar martorele B.M. și B.V. pe care nu le-a văzut în seara respectivă au făcut declarații necorespunzătoare adevărului întrucât în urmă cu circa o lună a fost agresat de către soțul celei din urmă, aflându-se în relații de dușmănie cu acestea.

Susținerile inculpatului sunt infirmate de probele administrate așa cum au fost expuse și din care rezultă că este autorul infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat. În cauză nu s-a dovedit existența unor relații de dușmănie între inculpat și cele două martore, iar numitul A.C. în declarația dată la urmărirea penală confirmă împrejurarea că în seara zilei de 1 noiembrie 2004 s-au întâlnit în localitatea Todirești cu martorele B.V. și B.M. Inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză și sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, solicitând suspendarea condiționată a executării acesteia. Critica este întemeiată, hotărârile fiind supuse casării în baza art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Înalta Curte apreciază că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 81 C. pen., pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei. Astfel, pedeapsa aplicată este închisoarea de 3 ani, inculpatul minor la data săvârșirii faptei nu este cunoscut cu antecedente penale, iar scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia. Din referatul de evaluare întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor rezultă că inculpatul are șanse relativ crescute de reintegrare în societate, ca urmare a sprijinului afectiv și material acordat de familia sa, disponibilității de a munci și intenției de a-și relua studiile școlare.

Față de cele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 27 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui și rejudecând : În baza art. 110 C. pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Conform art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În ceea ce privește pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., Înalta Curte constată că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile legale menționate, întrucât inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție, profesie sau anumită activitate pentru a săvârși infracțiunea.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul Ț.F. împotriva deciziei penale nr. 52/ M.F. din 14 iunie 2007 a Curții de Apel Iași, secția penală. Casează decizia recurată, cât și sentința nr. 27 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui, secția penală și, rejudecând, face aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 110 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2008.