ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 304/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 martie 1998 reclamanta S.C. „R.” S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „B.A.T.” SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 916.692.459 lei reprezentând daune ca urmare a accidentului tehnic care a avut loc la sonda 647 Boldești la 15 august 1997 și în urma căruia s-a pierdut o garnitură de foraj. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și cerere reconvențională prin care a cerut obligarea societății comerciale reclamantă la plata sumei de 92.836.238 lei reprezentând chirie pentru materialul aflat la sondă în intervalul 15 august – 14 septembrie 1997, plus 104.277.711 lei contravaloarea materialului tubular rămas la puț și distrus, precum și 12.098.516 lei contravaloarea cheltuielilor de transport.

Cu actul depus la 23 aprilie 1998, pârâta a precizat că își restrânge pretențiile ce fac obiectul cererii reconvenționale la suma de 104.277.711 lei reprezentând contravaloarea materialului tubular rămas la puț, restul sumelor fiind achitate. Ulterior pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a S.C.„U.” S.A. care urma să răspundă pentru acoperirea despăgubirilor în cazul în care s-ar fi constatat că producerea accidentului de la sondă s-a datorat viciilor ascunse ale materialului tubular livrat de chemata în garanție, dar a renunțat la cerere și a chemat în garanție furnizorul prăjinilor, respectiv S.C. „G.”. Prin sentința civilă nr.400 din 17 aprilie 2000, Tribunalul Prahova a respins atât acțiunea cât și cererea reconvențională și cererile de chemare în garanție, reținând că nici una din părți nu se face vinovată de producerea avariei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta, iar prin decizia nr.1138 din 18 decembrie 2000 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a admis apelul pârâtei S.C. „B.A.T.” S.A. și a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul admiterii cererii reconvenționale, așa cum a fost precizată iar reclamanta S.C. „R.” S.A. a fost obligată la plata sumei de 104.277.711 lei, reprezentând contravaloarea materialului tubular rămas la puț și nerecuperat. Totodată au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței de fond, iar intimata reclamantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.378.523 lei. A fost respins apelul societății reclamante, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta cât și pârâta. Astfel, societatea comercială reclamantă a susținut că instanța de apel a ajuns la o soluție eronată datorită faptului că a interpretat necorespunzător probele administrate. Totodată a redat concluziile rapoartelor de expertiză care susțin punctul său de vedere criticând pe acelea care îl contrazic, cu o încadrare în drept generică, respectiv art.303 și 304 din C. proc. civ.. Pârâta S.C. „B.A.T.” S.A. a criticat hotărârea instanței de apel în temeiul art.304 pct.6 din C. proc. civ., susținând, că în mod greșit nu i s-a acordat suma de 32.469.439 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru plătită pentru cererea de chemare în garanție.

Recursul reclamantei este nefondat, iar pârâta a renunțat la judecata recursului. Cât privește recursul reclamantei, se constată că, deși aceasta nu a precizat motivul de recurs în raport de dispozițiile art.304 pct.1-10 din C. proc. civ., critica sa privește exclusiv modul în care au fost interpretate concluziile expertizelor tehnice efectuate în cauză, susținând – în esență – că instanța de apel a înțeles greșit concluziile expertului M.D.M., iar acesta nu putea să se pronunțe în legătură cu procesul tehnologic al forării sondelor.

În realitate, curtea de apel a examinat complet și convingător atât concluziile rapoartelor de expertiză efectuate cu ocazia judecării în fond, cât și obiecțiunile părților, apelând în final și al un „punct de vedere” exprimat de consilierul D.V.în legătură cu accidentul tehnic, în calitatea sa de coautor al lucrării intitulate „Sinteze de date asupra tipodimensiunilor și a caracteristicilor mecanice și fizice ale elementelor garniturii de foraj necesare lucrărilor în bazele tubulare”. În concluziile acestui „punct de vedere” consilierul D.V. arată că, sonda 647 a avut o comportare atipică generată de fenomene geologice favorizante și ca atare, atâta timp cât nu s-a stabilit culpa pârâtei instanța de apel a fost îndreptățită să oblige recurenta la plata contravalorii materialului tubular livrat de pârâtă și neachitat după rămânerea acestuia în prețul de forare.

Cât privește modul în care instanța de apel a interpretat concluziile expertizei efectuate de ing. M.D.M., se constată că acesta a răspuns numeroaselor obiective formulate de părțile din proces stabilind în final că pârâta nu se face vinovată de producerea accidentului tehnic întrucât materialul din care a fost confecționat echipamentul de foraj a fost corespunzător (punctul B.12 din concluzii). De altfel, chiar expertul tehnolog ajunge la concluzia că ar trebui să se aibă în vedere posibilitatea apariției unor deformări în exploatare favorizate de condițiile de lucru sau de mediu, ceea ce înseamnă că instanța de apel a interpretat corect concluziile expertizei întocmite de ing. M.D.M. Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art.312 din C. proc.

civ., recursul reclamantei va fi respins. Totodată, instanța va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâtă în conformitate cu prevederile art.246 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâta S.C. „B.A.T.” S.A. împotriva deciziei nr.1138 din 18 decembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și comercial. Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. “R.” S.A. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2004.