ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 7453/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 4716 din 12

decembrie 1997, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 3614/1994, a

fost respinsă acțiunea reclamantei SC A. Maramureș, formulată în contradictoriu

cu pârâta SC M.M. București, prin care se solicită obligarea pârâtei la plata

sumei de 2.252.120,27 lei, contravaloare actualizată a unor lucrări de

construcții montaj executate la obiectivul Casa Republicii în perioada 1988 –

1989, în baza contractului de antrepriză nr. 3605/1989.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul,

în baza înscrisurilor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente

cauzei, precum și a concluziilor rapoartelor de expertiză tehnică și contabilă

a completărilor și precizărilor la rapoartele respective, apreciază că

reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale.

Apelul declarat de reclamantă, prin

care critică sentința atât pentru greșita respingere a acțiunii pe fond, cât și

pentru obligarea sa la plata taxelor judiciare de timbru în raport cu

dispozițiile Legii nr. 146/1997, a fost respins prin decizia recurată . S-a reținut

că reclamanta apelantă nu a depus actele justificative (facturi și situațiile

de lucrări pentru fiecare lună). Totodată, s-a reținut, în considerentele

deciziei, că și rapoartele de expertiză, efectuate în cauză, sunt

neconcludente.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs reclamanta apelantă SC AGECOM SA Baia Mare.

Recursul a fost anulat, ca

insuficient timbrat, prin decizia nr. 280 din 20 ianuarie 2000, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 715/1999. Această

ultimă decizie a fost desființată ca urmare a admiterii contestației în anulare

formulată de reclamanta recurentă SC A. SA Baia Mare. În consecință, s-a fixat

termen pentru soluționarea pe fond a recursului. Dezbaterile au avut loc la 14

martie 2003, când instanța a amânat pronunțarea.

Asupra recursului prin care

hotărârea Curții de Apel București este criticată ca nelegală și netemeinică,

ca, de altfel, susține recurenta, și hotărârea Tribunalului București prin care

a fost soluționată cauza în prima instanță.

Se susține, în esență, că ambele

instanțe au respins acțiunea, respectiv, apelul reclamantei, cu motivarea că

aceasta nu a fost dovedită în contradicție cu probele administrate. Relevă

recurenta că, la fond, au fost depuse actele privind situațiile de lucrări,

borderouri, centralizatoare și situația de lucrări pe faze de execuție semnate

de pârâtă și, ca atare, însușite de aceasta. Se mai arată că, în mod greșit,

cele două instanțe au înlăturat, ca neconcludente, concluziile expertizelor

(tehnică și contabilă) efectuate în cauză.

Criticile sunt întemeiate, iar

recursul se va admite pentru considerentele ce urmează și în sensul dat

acestora de Curte.

Astfel, instanțele s-au pronunțat în

cauză (atât în fond cât și apel) respingând acțiunea reclamantei (soluție

menținută în apel) cu motivarea ca aceasta nu a fost dovedită. Dacă, în fața

tribunalului, probatoriile nu au fost suplimentate în apel, instanța a încercat

să lămurească situația de fapt care, este adevărat, datează din anii 1998 -

1999, însă, în acest demers, a dovedit o totală inconsecvență.

În acest sens, având în vedere

prevederile art. 129 și 130 C. proc. civ. și, dat fiind caracterul devolutiv al

căii de atac a apelului, ținând cont de stăruința reclamantei în elucidarea

deplină a raporturilor dintre ea și pârâtă, și tocmai dată fiind vechimea

acestor raporturi, nu în ultimul rând contextul socio-politic și economic în

care ele s-au derulat, instanța era obligată să stăruie în administrarea

tuturor probatoriilor necesare unei juste soluționări a cauzei.

În acest sens, este de observat că,

deși, în cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice ce trebuie să

stabilească, în teren, realitatea lucrărilor pe care reclamanta pretinde că

le-a efectuat și a cărei contravaloare o solicită prin prezenta acțiune

(cantitativă și calitativă a acestora) ulterior, lucrarea nu a mai fost

efectuată, cu motivarea că obiectivul respectiv (Casa Poporului) ar avea un

regim special și nu s-ar putea face cuvenitele constatări. Motivarea

expertului, însușită de instanță, este străină dispozițiilor procedurale civile

în materie, pe de o parte. Pe de altă parte, expertul nu a dovedit

întreprinderea vreunui demers și existența pretinselor piedici (de ce natură)

așa încât, sub acest aspect, Curtea de Apel București s-a pronunțat pe o

expertiză tehnică efectuată din birou pe bază de documente, nefundamentată

științific.

De asemenea, tot în faza de judecată

a fondului, s-a cerut expertului tehnic C.S. să completeze raportul inițial

(întocmit pe bază de acte) în raport de obiecțiunile formulate de părți, prilej

cu care, prin suplimentul de la dosar (nr. 3616/1994) în loc să lămurească

conținutul raportului inițial, a formulat concluzii contradictorii, în sensul

că “reclamanta A.C. SA nu numai că ar fi îndreptățită să primească diferența de

2.535.120 lei, ci ar trebui să restituie pârâtei, SC M.M. SA, suma de 290.123

lei”.

Or, o astfel de concluzie este

contradictorie, reclamanta ori este îndreptățită să primească, și atunci nu

trebuie să restituie, or, dimpotrivă, nu trebuie să primească, și atunci

trebuie să restituie câtă vreme, în cauză, nu există cerere reconvențională din

partea pârâtei.

La rândul său expertul contabil și-a

întemeiat concluziile pe cele ale expertizei tehnice, fiind, la rândul lor,

irelevante.

Toate aceste neajunsuri trebuiau și

puteau fi înlăturate în cauză, dacă instanța manifestă diligențele necesare

stabilirii adevărului pentru a putea pronunța o soluție legală și temeinică.

Nefăcând-o, criticile din recurs

sunt întemeiate și, având în vedere prevederile art. 313 C. proc. civ. , se va

admite recursul, se va casa decizia și se va trimite cauza la Curtea de Apel

București pentru administrarea tuturor probatoriilor necesare, bine

fundamentate (expertizele) și rejudecarea fondului cauzei în vederea pronunțării

unei soluții legale și temeinice.

Având în vedere considerentele ce

preced, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Baia Mare,

împotriva deciziei nr. 1425 din 12 octombrie 1998 a Curții de Apel București,

secția comercială.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 martie 2003.