ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5372/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantele F.L. și C.S. au chemat în judecată

pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul local

Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar și R.A.E.D.P.P. Constanța, pentru

a se dispune obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul format din teren în suprafață de 300 mp și construcție P + 1,

situat în Constanța, imobil care a fost proprietatea Băncii „Creditul Dobrogei”

și care, în anul 1941, a fost cumpărat de autoarea reclamantelor, B.A.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că

imobilul a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, cu toate că

autoarea lor se încadra în prevederile art. II, fiind învățătoare.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.

480 C. civ.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr.

587/1999 a respins acțiunea ca nefondată.

Prin decizia nr. 85/2001, Curtea de Apel

Constanța a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis

acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamantelor imobilul în deplină

proprietate și liniștită posesie.

Recursurile formulate de R.A.E.D.P.P. Constanța,

Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar au fost admise

de Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 2067/2001, hotărârile pronunțate

au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul

Constanța.

S-a apreciat că reclamantele nu au produs

suficiente dovezi cu privire la acceptarea succesiunii și că urmează să se

stabilească identitatea imobilului, întrucât, din unele acte, rezultă că

această construcție este situată la adrese diferite.

În fond după casare s-au administrat probe noi,

respectiv proba testimonială pentru dovedirea acceptării tacite a succesiunii

de către B.A. și expertiză tehnică pentru identificarea imobilului.

Prin sentința nr. 812 din 18 decembrie 2001,

Tribunalul Constanța a respins acțiunea în revendicare a reclamantelor, ca

nefondată.

Instanța a reținut aplicarea corectă a actului

de naționalizare, deoarece autoarea reclamantelor avea și alte imobile, care au

fost folosite în scopul închirierii, deci al exploatării.

Reclamantele au declarat apel împotriva acestei

hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 48/C din 26 martie 2002,

Curtea de Apel Constanța a admis apelul și a schimbat în tot sentința în sensul

că a admis acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul.

Instanța de apel a reținut, în principal, că

imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, cu

toate că la data naționalizării B.A. era învățătoare, deci se încadra în

categoriile prevăzute de art.II al decretului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs

pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Constanța, R.A.E.D.P.P.

Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar.

Pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța, Consiliul local

Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, și-au întemeiat recursurile, în

esență, pe susținerea că instanța de apel a interpretat în mod eronat

prevederile Decretului nr. 92/1950, considerând că autoarea reclamantelor făcea

parte din categoriile exceptate de la naționalizare, prevăzute în art. II,

întrucât, deținând mai multe imobile, în mod evident s-a făcut corecta aplicare

a dispozițiilor art. 1 din prezentul decret.

Prin recursul declarat, Ministerul Finanțelor

Publice, prin D.G.F.P. Constanța susține faptul că acțiunea în revendicare,

formulată de reclamante, având ca temei de drept art. 6 din Legea nr. 213/1998,

este inadmisibilă pentru că nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții,

respectiv bunul să fi intrat în proprietatea statului în perioada 6 martie

1945- 22 decembrie 1989, să fi fost preluat fără un titlu valabil și să nu

existe o lege specială de reparație, iar în prezent sunt aplicabile prevederile

Legii nr. 10/2001.

Recursurile sunt nefondate.

Referitor la recursurile formulate de

R.A.E.D.P.P. Constanța, de Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța,

prin primar, acestea se vor analiza împreună, întrucât se bazează pe aceleași

critici.

În mod corect instanța de apel a reținut faptul

că autoarea reclamantelor, B.A. era exceptată de la naționalizare,

încadrându-se în prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, deoarece, la

data naționalizării, era învățătoare.

Potrivit art. II din actul normativ arătat, nu

intră în prevederile acestuia și nu pot fi naționalizate imobilele clădite,

proprietatea muncitorilor și a pensionarilor proveniți din muncitori, precum și

a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a

celorlalți pensionari proveniți din muncă.

În atare situație, încălcarea dispozițiilor art.

II din Decretul nr. 92/1950 dă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și

un astfel de titlu, dat cu încălcarea legii, nu poate fi considerat valabil.

Este lipsită de relevanță susținerea că autoarea

reclamantelor deținea mai multe imobile în Constanța și le folosea în scop de

închiriere, fapt ce ar fi încadrat-o în dispozițiile art. 1 din sus-amintitul

decret, de vreme ce aceasta era învățătoare, deci își câștiga existența din

exercitarea profesiei.

De altfel, în cauză, obiectul cererii în

revendicare îl formează doar imobilul situat în str. P. Colț cu str. A.K.

În cauză nu s-au administrat probe în sensul că

B.A. și-ar fi asigurat existența din închirierea imobilelor, iar enumerarea

contractelor de închiriere încheiate cu diverși chiriași, de către

R.A.E.D.P.P., nu are relevanță juridică, în speță, toate contractele fiind

încheiate după anul 1996.

În ceea ce privește recursul formulat de

Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Constanța, nu poate fi primită

excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare.

În cauza de față, instanțele au avut de

soluționat pe calea dreptului comun o acțiune în revendicare introdusă la data

de 11 martie 1999, cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Cu toate că, într-adevăr, potrivit art. 6 din

Legea nr. 213/1998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi

revendicate de foștii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de

reparație și, sub acest aspect, la data judecării prezentei cauze este în

vigoare Legea nr. 10/2001, totuși, în cazul în care persoana îndreptățită nu

înțelege să recurgă la procedura specială de restituire instituită de normele

Legii nr. 10/2001, în raport cu principiul disponibilității, exercițiul

dreptului procesual îi aparține, iar judecata acțiunii formulate pe calea

dreptului comun poate și trebuie să continue, instanța putând verifica

valabilitatea titlului cu care statul a preluat bunul litigios.

Față de aspectele analizate, recursurile urmează

a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

pârâții Municipiul Constanța, prin Primar, Consiliul local Constanța, de

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța și de R.A.E.D.P.P.

Constanța împotriva deciziei nr. 48/C din 26 martie 2002 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2004.