ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5372/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele F.L. și C.S. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar și R.A.E.D.P.P. Constanța, pentru a se dispune obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul format din teren în suprafață de 300 mp și construcție P + 1, situat în Constanța, imobil care a fost proprietatea Băncii „Creditul Dobrogei” și care, în anul 1941, a fost cumpărat de autoarea reclamantelor, B.A. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că imobilul a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, cu toate că autoarea lor se încadra în prevederile art. II, fiind învățătoare.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 587/1999 a respins acțiunea ca nefondată. Prin decizia nr. 85/2001, Curtea de Apel Constanța a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamantelor imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie. Recursurile formulate de R.A.E.D.P.P. Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar au fost admise de Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 2067/2001, hotărârile pronunțate au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Constanța. S-a apreciat că reclamantele nu au produs suficiente dovezi cu privire la acceptarea succesiunii și că urmează să se stabilească identitatea imobilului, întrucât, din unele acte, rezultă că această construcție este situată la adrese diferite.

În fond după casare s-au administrat probe noi, respectiv proba testimonială pentru dovedirea acceptării tacite a succesiunii de către B.A. și expertiză tehnică pentru identificarea imobilului. Prin sentința nr. 812 din 18 decembrie 2001, Tribunalul Constanța a respins acțiunea în revendicare a reclamantelor, ca nefondată. Instanța a reținut aplicarea corectă a actului de naționalizare, deoarece autoarea reclamantelor avea și alte imobile, care au fost folosite în scopul închirierii, deci al exploatării. Reclamantele au declarat apel împotriva acestei hotărâri. Prin decizia civilă nr. 48/C din 26 martie 2002, Curtea de Apel Constanța a admis apelul și a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul.

Instanța de apel a reținut, în principal, că imobilul în litigiu a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, cu toate că la data naționalizării B.A. era învățătoare, deci se încadra în categoriile prevăzute de art.II al decretului. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar. Pârâții R.A.E.D.P.P. Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, și-au întemeiat recursurile, în esență, pe susținerea că instanța de apel a interpretat în mod eronat prevederile Decretului nr. 92/1950, considerând că autoarea reclamantelor făcea parte din categoriile exceptate de la naționalizare, prevăzute în art. II, întrucât, deținând mai multe imobile, în mod evident s-a făcut corecta aplicare a dispozițiilor art. 1 din prezentul decret.

Prin recursul declarat, Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Constanța susține faptul că acțiunea în revendicare, formulată de reclamante, având ca temei de drept art. 6 din Legea nr. 213/1998, este inadmisibilă pentru că nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții, respectiv bunul să fi intrat în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, să fi fost preluat fără un titlu valabil și să nu existe o lege specială de reparație, iar în prezent sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001. Recursurile sunt nefondate. Referitor la recursurile formulate de R.A.E.D.P.P. Constanța, de Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, acestea se vor analiza împreună, întrucât se bazează pe aceleași critici.

În mod corect instanța de apel a reținut faptul că autoarea reclamantelor, B.A. era exceptată de la naționalizare, încadrându-se în prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, deoarece, la data naționalizării, era învățătoare. Potrivit art. II din actul normativ arătat, nu intră în prevederile acestuia și nu pot fi naționalizate imobilele clădite, proprietatea muncitorilor și a pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari proveniți din muncă. În atare situație, încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950 dă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu, dat cu încălcarea legii, nu poate fi considerat valabil.

Este lipsită de relevanță susținerea că autoarea reclamantelor deținea mai multe imobile în Constanța și le folosea în scop de închiriere, fapt ce ar fi încadrat-o în dispozițiile art. 1 din sus-amintitul decret, de vreme ce aceasta era învățătoare, deci își câștiga existența din exercitarea profesiei. De altfel, în cauză, obiectul cererii în revendicare îl formează doar imobilul situat în str. P. Colț cu str. A.K. În cauză nu s-au administrat probe în sensul că B.A. și-ar fi asigurat existența din închirierea imobilelor, iar enumerarea contractelor de închiriere încheiate cu diverși chiriași, de către R.A.E.D.P.P., nu are relevanță juridică, în speță, toate contractele fiind încheiate după anul 1996. În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Constanța, nu poate fi primită excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare. În cauza de față, instanțele au avut de soluționat pe calea dreptului comun o acțiune în revendicare introdusă la data de 11 martie 1999, cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Cu toate că, într-adevăr, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație și, sub acest aspect, la data judecării prezentei cauze este în vigoare Legea nr. 10/2001, totuși, în cazul în care persoana îndreptățită nu înțelege să recurgă la procedura specială de restituire instituită de normele Legii nr. 10/2001, în raport cu principiul disponibilității, exercițiul dreptului procesual îi aparține, iar judecata acțiunii formulate pe calea dreptului comun poate și trebuie să continue, instanța putând verifica valabilitatea titlului cu care statul a preluat bunul litigios.

Față de aspectele analizate, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Municipiul Constanța, prin Primar, Consiliul local Constanța, de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța și de R.A.E.D.P.P. Constanța împotriva deciziei nr. 48/C din 26 martie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2004.