ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5687/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5687/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La

data de 12 ianuarie 1999, reclamantele F.L. și C.S. au chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Constanța prin

primar, Consiliul Local al Municipiului Constanța și R.A. E.D.P.P. pentru a se

constata că imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de

309,50 mp și construcțiile aflate pe acesta au fost preluate abuziv de stat și

să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie acest

imobil.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 744 din 8

septembrie 1999 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român și a admis aceeași excepție față de R.A.E.D.P.P. Constanța,

respingând acțiunea față de această pârâtă.

Totodată,

acțiunea în revendicare formulată de reclamante a fost respinsă ca nefondată

față de pârâții Statul Român, Municipiul Constanța prin primar și Consiliul

Local al Municipiului Constanța.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că R.A.E.D.P.P. Constanța nu are calitate

procesuală pasivă în proces pentru că este doar administrator al domeniului

public și privat al statului.

Față de ceilalți

pârâți, s-a considerat că acțiunea în revendicare este nefondată întrucât

statul are un titlu legal asupra imobilului în litigiu, respectiv sentința civilă

nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța din care rezultă că bunul a fost

preluat conform Decretului nr. 111/1951, această hotărâre judecătorească

intrând în puterea lucrului judecat nu mai poate fi cenzurat în prezenta cauză.

Apelul declarat de reclamantele F.L.

și C.S. împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 92 din

6 decembrie 1999 a Curții de Apel Constanța care a desființat sentința

tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În pronunțarea acestei hotărâri, s-a

reținut că art. 480 și art. 481 C. civ. recunosc proprietarul unui bun dreptul

de a-și exercita atributele proprietății, indiferent cine ar fi posesorul

bunului.

Cum pârâtul R.A.E.D.P.P.

Constanța este administratorul imobilul în litigiu, acesta are calitate

procesuală pasivă în acțiunea de față pentru că are obligația de a conserva, de

a transmite folosința bunului față de terți, apărând domeniul privat al

localității.

Deoarece, în speță,

litigiul față de pârâtul R.A.E.D.P.P. Constanța a fost soluționat pe cale de

excepție, fară a se cerceta fondul, în baza art. 297 C. proc. civ., instanța de

apel a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

S-a menționat că, în

rejudecarea, tribunalul urmează să verifice apărarea reclamanților cu privire

la nelegalitatea titlului statului, a probabilității sentinței nr. 3812/1961

pronunțată de fostul Tribunal Constanța.

În fond, după casare, prin sentința

civilă nr. 296 din 12 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost

respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților față de toți pârâții.

S-a stabilit că, imobilul în litigiu a fost preluat

de stat de la autorii reclamanților în baza sentinței civile nr. 3812/1961 a

fostului Tribunal Constanța și conform prevederilor Decretului nr. 111/1951.

Această sentință a rămas definitivă

și a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că, în prezenta cauză, instanța

nu poate analiza legalitatea și temeinicia acestei hotărâri.

Întrucât autorii reclamantelor au

pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, instanța de fond a respins

acțiunea în revendicare.

Prin decizia nr. 109 din 2 aprilie

2001 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a fost respins ca

nefondat apelul reclamantelor F.L. și C.S. împotriva sentinței nr. 296 din 12

aprilie 2000 a Tribunalului Constanța.

Instanța de apel, invocând din oficiu

excepția inadmisibilității acțiunii față de art. 6 alin. (2) ultima teză din

Legea nr. 213/1998, a reținut în esență că, în prezent, în materia restituirii

imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație în care instanța

nu mai poate verifica valabilitatea titlului de proprietate al statului.

Recursul declarat de reclamante

împotriva hotărârii precizate a fost admis prin decizia nr. 2036 din 24 mai

2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă.

Drept

urmare, decizia instanței de apel a fost casată iar cauza a fost trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru a soluționa pe fond apelul.

S-a

stabilit, în interpretarea art. 47 din Legea nr. 10/2001 că pentru cauzele

aflate pe rol la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoana

îndreptățită la restituirea în proprietate a imobilului pretins a fi preluat

abuziv de stat, poate renunța la acțiunea introductivă sau poate cere

suspendarea judecății pentru a recurge la procedura specială de restituire

instituită de Legea nr. 10/2001.

În

caz contrar și în raport de principiul disponibilității procesului civil,

judecata acțiunii formulate pe calea dreptului comun, anterior apariției Legii

nr. 10/2001 poate și trebuie să continue.

Cum,

în speță, tocmai aceasta este ipoteza, instanța era obligată să judece acțiunea

în revendicare întemeiată pe dreptul comun, art. 480 și art. 481 C. civ., și în

acest cadru procesual să verifice și titlul statului prin care imobilul a fost

preluat.

În

fond, după casare, prin decizia nr. 157/C din 16 decembrie 2002 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a fost admis apelul reclamantelor F.L.

și C.S., a fost schimbată în tot sentința tribunalului în sensul admiterii

acțiunii în revendicare.

Totodată pârâții au fost obligați să lase

reclamantelor în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în Constanța,

compus din teren în suprafață de 309,50 mp și construcție cu destinație de

locuință.

În pronunțarea

acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța,

în calitate de administrator al bunului în litigiu are legitimare procesuală

pasivă așa cum s-a stabilit și prin decizia nr. 92/1999 pronunțată în cauză și

neatacată în condițiile legii.

Cât privește

inadmisibilitatea acțiunii în revendicare s-a arătat că această excepție a fost

dezlegată în drept de Curtea Supremă de Justiție prin decizia de casare așa

încât nu mai poate fi invocată în fond după casare.

Pe fond, s-a

constatat că prin expertiza efectuată în apel coroborată cu actele de

proprietate și celelalte înscrisuri s-a dovedit că imobilul din Constanța,

compus din teren și construcție cu destinație de locuință a fost preluat de la

autoarea reclamantelor în baza Decretului nr. 111/1951 și în temeiul sentinței

civile nr. 3812/1961 pronunțată de fostul Tribunal Constanța.

Analizând titlul

statului, instanța de apel a considerat că imobilul în litigiu a fost preluat

cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data pronunțării sentinței

civile nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța, respectiv a prevederilor

Decretului nr. 111/1951.

Astfel, autoarea

reclamantelor era învățătoare, persoană cunoscută, iar simplul fapt al neplății

impozitelor în condițiile social-politice date nu atrăgea sancționarea

prevăzută de Decretul nr. 111/1951.

Reținând că imobilul

nu a intrat legal în patrimoniul statului și comparând titlurile de proprietate,

instanța de apel în temeiul art. 480 și art. 481 C. civ. a constatat preferabil

titlul autorilor reclamantelor ce nu a fost desființat legal niciodată.

Drept consecință,

apelul reclamantelor a fost admis și pe fond admisă și acțiunea în revendicare.

În termenul defipt de art. 301 C.

proc. civ. împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța, R.A.E.D.P.P.

Constanța.

Au

mai declarat recurs, respectând termenul prevăzut de lege și intervenientele B.M.

și V.V.V. împotriva încheierii din 9 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța.

Recurentul-pârât

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice invocă motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține, în

esență, că statul nu are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de

dispozițiile Decretului nr. 31/1954 deoarece imobilul aparține domeniului

privat al Municipiului Constanța.

Statul prin

Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală numai în litigiile al

căror obiect îl formează lucrurile din domeniul public de interes național.

Așa fiind în temeiul

art. 38 din Legea nr. 215/2001, a H.G. nr. 113/1992 calitate procesuală pasivă

în cauza de față are Municipiul Constanța prin primar și Consiliul Local al

Municipiului Constanța.

Recurenta-pârâtă R.A.E.D.P.P.

Constanța invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se menționează că, în

mod greșit, instanța de apel a considerat că are legitimare procesuală în cauză

câtă vreme, în calitate de administrator al imobilelor din Municipiul

Constanța, este doar un detentor precar.

Pe fond, soluția

instanței de apel este greșită întrucât timp de 14 ani autorii intimatelor-reclamante

nu au achitat impozitele pentru imobil, ceea ce a îndreptățit statul, ca în

temeiul Decretului nr. 111/1951 să preia lucrul, împrejurare confirmată de

sentința civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța.

Recurenta consideră

că titlul statului este legal și mai bine caracterizat astfel că se impunea

respingerea acțiunii în revendicare.

Intervenientele B.M. și

V.V.V., în calitate de moștenitoare ale numitului B.G., soțul numitei B.A.,

autoarea reclamantelor, invocă în recursul lor nelegalitatea încheierii din 9

decembrie 2002 în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

In esență,

recurentele susțin că au formulat o cerere de intervenție în interes alăturat

apelantelor –reclamante care a fost respinsă de principiu prin încheierea de dezbateri

din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța fără nici o motivare în fapt

sau în drept și fără a li se comunica încheierea pentru a o putea ataca în

recurs.

Consideră recurentele

că încheierea din 9 decembrie 2002 este astfel nelegală și supusă motivului de

casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului, hotărârea și încheierea de dezbateri atacate în raport de

motivele invocate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

Recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi primit

deoarece acest pârât are legitimare procesuală pasivă în raport de art. 25 din

Decretul nr. 31/1954 ce prevede că „ Statul este persoană juridică și este

reprezentat de Ministerul Finanțelor în justiție în raporturile în care

participă nemijlocit, în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații”.

In cauza de față,

prin acțiunea în revendicare introdusă în temeiul art. 480 și art. 481 C. civ.,

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantele au solicitat în

primul rând să se constate că statul nu are titlu valabil asupra imobilului în

litigiu ce a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 111/1951.

Or, prin sentința

civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța, s-a dispus trecerea în

proprietatea statului a imobilului în litigiu având în vedere că sunt întrunite

cerințele art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 adică „bunul este fără

stăpân” fiind părăsit de titularul dreptului de proprietate încă din anul 1948.

Din această

perspectivă, instanța de judecată era obligată să analizeze titlul statului și

caracterul abuziv al preluării numai în contradictoriu cu statul în al cărui

patrimoniu a trecut imobilul.

De asemenea, recursul

declarat de pârâta R.A.E.D.P.P. al Municipiului Constanța nu este fondat.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a fost invocată de recurent și a fost respinsă în

cadrul acestui proces prin decizia nr. 92 din 6 decembrie 1999, a Curții de

Apel Constanța cu motivarea că în calitate de administrator al imobilului

pârâta are legitimare procesuală în acțiunea în revendicare de față. Această

decizie a instanței de apel, ce a dezlegat o problemă de drept incidenta

cauzei, nu a fost atacată pe căile legale, astfel că are putere de lucru

judecat și nu mai poate fi reluată analiza asupra ei în nici o altă fază

procesuală.

Pe fond, soluția

adoptată de instanța de apel care prin compararea titlurilor de proprietate a

considerat mai bine caracterizat titlul autoarei intimatelor - reclamante, este

judicioasă și acest mod de apreciere nu poate fi circumscris motivului de

casare precizat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă.

Instanța de apel, pe

baza probelor administrate a constatat că imobilul nu se încadra în

dispozițiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 deoarece titularul

dreptului de proprietate era cunoscut și în procesul finalizat prin sentința

civilă nr. 3812/1961 a fostului Tribunal Constanța, autoarea reclamantelor nici

nu a fost citată conform art. 85 C. proc. civ., astfel că hotărârea nu le este

opozabilă nici moștenitoarelor acesteia.

Referitor la recursul

intervenientelor B.M. și V.V.V. care au depus o cerere de intervenție accesorie

în interesul reclamantelor, în al doilea ciclu procesual, în fața instanței de

apel este de observat că se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Se constată că prin

încheierea de dezbateri din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța cererea

de intervenție accesorie a fost respinsă de principiu în raport de actele și

lucrările dosarului.

Potrivit art. 49

alin. (3) C. proc. civ. cererea de intervenție este în interesul uneia din

părți când sprijină numai apărarea acesteia.

Or, atât în motivarea

cererii cât și a recursului, intervenientele au arătat că, în calitate de

succesoare ale numitului B.G., soțul autoarei reclamantelor, au interes ca

acțiunea acestora să fie admisă pentru că această soluție are caracter de a

conserva și drepturile lor asupra imobilului.

Respingând de

principiu cererea de intervenție accesorie în raport de actele și lucrările

dosarului, instanța de apel a considerat că aceasta nu întrunește cerințele

art. 49 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a justifica

respingerea de principiu a intervenției se constată că instanța și-a motivat

soluția chiar și în acești termeni mai puțin detaliați.

Față de cele ce

preced și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca

nefondate recursurile declarate de pârâți și interveniente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și R.A.E.D.P.P.

Constanța, precum și de intervenientele B.M. și V.V.V. împotriva deciziei nr. 157/C

din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, și încheierii

din 9 februarie 2002 pronunțată în dosarul nr. R/874/C/2002 al aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.