ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1087/2003

La data de 12 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D.R.M.împotriva deciziei civile nr.98 C din 27.03.2001 a Curții de Apel Constanța – Secția Civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 12 februarie 2003, care face parte integrantă din prezenta iar pronunțarea s-a amânat la 6.03.2003, 11.03.2003 apoi la 18 martie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 1996 la Judecătoria Constanța reclamantul D.R.M.a chemat în judecată pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța, S.C.”M.”S.A., Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Constanța și Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 de pe lângă Consiliul Județean al Județului Constanța, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că este proprietarul imobilului situat în Mamaia, identificat de Filiala Arhivelor Statului Constanța sub denumirea „vila Dobrescu” compus din teren și clădire și să fie obligate pârâtele să nu înstrăineze imobilul.

În motivare a arătat că în anul 1935 tatăl său Ș. T.D. a cumpărat de la Primăria Constanța terenul pe care ulterior a construit clădirea, fiind deposedat de stat fără titlu. Reclamantul a mai arătat că este singurul îndreptățit să solicite imobilul ca succesor al părinților săi decedați și ca urmare a convenției încheiate cu soțul supraviețuitor al surorii sale A.D.W.. La termenul din 27 martie 1997 s-a solicitat completarea cadrului procesual prin introducerea în cauză în calitate de pârât a Statului Român prin Ministerul Finanțelor. La termenul din 5 iunie 1994 reclamanta a renunțat la judecată față de cele două comisii de aplicare a Legii nr.112/1995. Prin sentința civilă nr.16117 din 26 octombrie 1998 Judecătoria Constanța și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța.

La data din 2 iunie 1999 reclamantul a înlocuit acțiunea în constatare într-o acțiune în revendicare asupra imobilului. Prin sentința civilă nr.632 din 18 septembrie 2000 Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Constanța și a pârâtei S.C.”M.”S.A., a admis ca fondată acțiunea formulată de reclamantul R.M.D.așa cum a fost modificată. A obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului imobilul compus din teren și construcție („vila Turturica”, fostă „Dobrescu”).

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire de la autorul său D.Ș., proprietar asupra terenului în baza unui contract de vânzare cumpărare perfectat în anul l936 cu: Primăria Constanța, pe care a edificat o construcție dobândind astfel și dreptul de proprietate asupra construcției prin accesiune; trecerea în proprietatea statului s-a realizat fără respectarea condițiilor impuse de Decretul nr.92/1950, deoarece autorii reclamantului făceau parte din categorii profesionale exceptate de la naționalizare; preluarea de către S.C.”M.”S.A. a construcției în baza Hotărârii de Guvern nr.500/1994, nu a fost valabilă deoarece bunul a fost preluat de la un posesor neproprietar.

De asemenea, Consiliul Local al Municipiului Constanța și S.C.„M.” S.A. au numai un drept de administrare, asupra imobilului, de la o dată ulterioară titlului autorului reclamantului, astfel încât acesta nu poate fi opus titlului reclamantului. Împotriva sentinței civile nr.623 din 18 septembrie 2000 a Tribunalului Constanța au declarat apel Municipiul Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța și Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Constanța. În esență hotărârea este criticată pentru că Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, imobilul fiind în patrimoniul S.C. „M.” S.A., instanța nu a verificat legitimarea personală a pârâților de a sta în proces, inclusiv a reclamantului care s-a pretins proprietarul exclusiv al bunului; legalitatea titlului statului.

Instanța de apel din oficiu a pus în discuția pârâților calitatea procesuală activă a reclamantului, respectiv legitimarea sa ca unic proprietar al bunului revendicat. Prin decizia nr.98/C din 27 martie 2001 a Curții de Apel Constanța s-au respins apelurile declarate de pârâții Municipiul Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța. S-a admis apelul pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului financiar de stat Constanța, s-a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că s-a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că statul român are calitate procesuală pasivă în cauză în baza art.25 din Decretul nr.31/1954.

Cum reclamantul a solicitat în cadrul acțiunii în revendicare și constatarea caracterului abuziv al măsurii de naționalizare a imobilului în baza Decretului nr.92/1950, legalitatea deposedării autorilor reclamantului de bunul în litigiu ca efect al aplicării Decretului nr.92/1950 nu poate fi făcută decât în contradictoriu cu statul român. Reclamantul a susținut că este proprietarul bunului revendicat în calitate de unic succesor al foștilor proprietari, susținere infirmată de certificatele de moștenitor nr.506/1963 emis de Notariatul de Stat al Raionului „1 Mai” București și respectiv nr.1151/1993 emis de Notariatul de Stat al sectorului 2 București din care rezultă că moștenitorii legali ai defuncților Ș.T.D.

și D.F.F. decedată la 1 aprilie 1992 au fost reclamantul și sora acestuia D.A., căsătorită W. Din certificatul de moștenitor nr.1729 din 9 august 1995 eliberat de Notariatul de Stat sector 2 București rezultă că unicul succesor acceptant al defunctei D.W.A., decedată la 10 ianuarie 1995 este soțul supraviețuitor W.V. V. W. Susținerea reclamantului în sensul că soțul ar fi acceptat doar în parte succesiunea rămasă de pe urma soției sale decedate renunțând la drepturile privind imobilul litigios este nefondată. În concluzie în pronunțarea acțiunii, reclamantul nu a respectat regula unanimității. Referitor la apelul declarat de Municipiul Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța care nu a fost motivat, acesta a fost respins ca nefondat prin prisma apărărilor excepțiilor și probatoriilor invocate la instanța de fond.

Astfel, s-a apreciat corectă măsura primei instanțe de respingere ca nefondată a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Constanța și a Municipiului Constanța, în patrimoniul căreia se află terenul revendicat. S-a reținut că potrivit art.20 lit.”a” și art.43 din Legea nr.69/1991 privind administrația publică locală aceste instituții administrează domeniul public și privat al orașului, exercitând drepturile prevăzute expres de lege, referitoare la această administrare și acționează ca reprezentante ale statului în unitatea administrativ teritorială.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs incovând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 11 C.proc.civ., pentru nelegalitate și netemeinicie după cum urmează: - instanțele au greșit când au apreciat că Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă, în cauză aplicându-se prevederile art.12 alin.4 din Legea nr.213/1998 astfel încât, în raport de bunul revendicat-clădire, are calitate procesuală pasivă pârâta S.C.”M.”S.A., actuala posesoare a acesteia, aspect necontestat de nici o parte, iar în raport de bunul revendicat-teren, are calitate procesuală pasivă Consiliul local al Municipiului Constanța, în conformitate cu art.20 alin.1 lit.g din Legea nr.69/1991 coroborat cu art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998; - în mod eronat s-a reținut că nu a fost respectată regula unanimității întrucât reclamantul este unicul succesor al autorilor săi pentru imobilul revendicat, ca urmare a actului de partaj voluntar pe care l-a încheiat cu cumnatul său W.V.

V. W.; - denumirile diferite, respectviv „Turturica”, „Barza” se referă la aceiași vilă „Dobrescu” reținându-se greșit că privesc imobile diferite. În susținerea motivelor de casare recurentul a depus pentru prima dată în recurs copia convenției încheiate la data de 28 iunie 1996 cu W.V.V.W., iar prin susținerile orale a renunțat la încadrarea în drept a recursului pe baza art.304 pct.11 C.proc.civ., în prezent abrogat. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Modificând cererea introductivă, dintr-o acțiune în constatare în acțiune în revendicare a imobilului în litigiu, reclamantul trebuia să se supună exigențelor de probațiune dispuse de art.1169 C.Civ. În acest demers acesta avea a dovedi calitatea sa procesuală activă, calitatea procesuală pasivă a pârâților, identificarea și individualizarea bunului revendicat.

Din probele administrate în instanța de fond și apel nu rezultă cu evidență că reclamantul are un drept exclusiv de proprietate asupra imobilului. Astfel certificatele de moștenitor depuse de reclamant în probațiune fac dovada că succesori ai autorilor acestuia au fost reclamantul D.M.R. și sora sa D.A., măritată W. Ca urmare a decesului A.D.-W., moștenitor al acesteia devine soțul supraviețuitor W.V.V.W.. Pe aspectul calității procesual activ coroborat cu principiul unanimității coproprietarilor, potrivit căruia nici un act de dispoziție sau de administrare nu poate fi realizat de un singur copărtaș cu privire la un bun indiviz fără acordul unanim al copărtașilor, concluzia la care a ajuns insntanța de apel nu este greșită.

Pentru prima dată în recurs, însă reclamantul a prezentat copia xerox a înscrisului denumit „convenție”, încheiat la data de 28 iunie 1996 între W.V.V.W. și D.R.M., cu semnăturile legalizate de notarul public Marina Manole. Pentru soluționarea corectă a cauzei sub aspectul în discuție este de remarcat caracterul echivoc al cuprinsului acestui înscris, din care nu rezultă dacă actul juridic încheiat între semnatari este un partaj succesoral voluntar, o tranzacție sau o renunțare unilaterală a lui W.V.V.W. asupra anumitor bunuri, potențial apte în viitor, a fi incluse în masa succesorală a defunctei W.D.A., a cărei moștenire, anterior înscrisului, a acceptat-o. A analiza direct în recurs aceste aspecte înseamnă însă a priva părțile de un grad de jurisdicție, motiv pentru care hotărârea recurată este casabilă.

Conform art.314 C.proc.civ.. Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite. Or, în cauză nu este clarificat dacă reclamantul este îndreptățit să acționeze în numele său propriu în vederea readucerii în patrimoniu a bunului imobil revendicat. Instanța de trimitere în baza dispozițiilor art.129 C.proc.civ.. va da clarificarea juridică corectă înscrisului mai sus amintit, urmând ca în funcție de aceasta să analizeze condițiile de valabilitate precum și efectele juridice pe care le produce. În acest demers instanța nu poate depăși limitele investirii sale, având în vedere cadrul procesual determinat de reclamant în ceea ce privește obiectul cauzei și părțile din proces.

Totodată în rejudecare vor fi cercetate și celelalte aspecte de critică invocate. Pentru cele ce preced se va admite recursul, se va casa decizia pronunțată în apel iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul D.M.R. împotriva deciziei nr.98 C din 27 martie 2001 a Curții de Apel Constanța – Secția Civilă pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.