ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1087/2003

La

data de 12 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de

reclamantul D.R.M.împotriva deciziei civile nr.98 C din 27.03.2001 a Curții de

Apel Constanța – Secția  Civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 12 februarie 2003, care face parte

integrantă din prezenta iar pronunțarea s-a amânat la 6.03.2003, 11.03.2003

apoi la 18 martie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 31 iulie 1996 la Judecătoria Constanța

reclamantul D.R.M.a chemat în judecată pârâții Consiliul Local al Municipiului

Constanța, S.C.”M.”S.A., Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 de pe lângă

Consiliul Local al Municipiului Constanța și Comisia pentru aplicarea Legii

nr.112/1995 de pe lângă Consiliul Județean  al Județului Constanța, solicitând

ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că este proprietarul

imobilului situat  în Mamaia,  identificat  de  Filiala  Arhivelor  Statului

Constanța  sub denumirea „vila Dobrescu” compus din teren și clădire și să fie

obligate pârâtele să nu înstrăineze imobilul.

În

motivare a arătat că în  anul 1935 tatăl său Ș. T.D. a cumpărat de la Primăria

Constanța terenul pe care ulterior a construit clădirea, fiind deposedat de

stat fără titlu.

Reclamantul

a mai arătat că este singurul îndreptățit să solicite imobilul ca succesor al

părinților săi decedați și ca urmare a convenției încheiate cu soțul

supraviețuitor al surorii sale A.D.W..

La

termenul din 27 martie 1997 s-a  solicitat completarea cadrului procesual prin

introducerea în cauză în calitate de pârât a Statului Român prin Ministerul

Finanțelor.

La

termenul din 5 iunie 1994 reclamanta a renunțat la judecată față de cele două

comisii de aplicare a Legii nr.112/1995.

Prin

sentința civilă nr.16117 din 26 octombrie 1998 Judecătoria Constanța și-a

declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța.

La

data  din 2 iunie 1999 reclamantul a înlocuit acțiunea în constatare într-o

acțiune în revendicare asupra imobilului.

Prin

sentința civilă nr.632 din 18 septembrie 2000 Tribunalul Constanța  a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al  Municipiului

Constanța și a pârâtei S.C.”M.”S.A., a admis ca fondată acțiunea formulată de

reclamantul R.M.D.așa cum a fost modificată.

A

obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului

imobilul compus din teren și construcție („vila Turturica”, fostă „Dobrescu”).

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că reclamantul a dobândit

dreptul de proprietate prin moștenire de la autorul său D.Ș.,  proprietar

asupra terenului în baza unui contract de vânzare cumpărare perfectat în anul

l936  cu: Primăria Constanța, pe care a edificat o construcție dobândind astfel

și dreptul de proprietate asupra construcției prin accesiune;  trecerea în

proprietatea statului s-a realizat fără respectarea condițiilor impuse de

Decretul nr.92/1950, deoarece autorii reclamantului făceau parte din categorii

profesionale exceptate de la naționalizare; preluarea de către S.C.”M.”S.A. a

construcției în baza Hotărârii de Guvern nr.500/1994, nu a fost  valabilă

deoarece bunul a fost preluat de la un posesor neproprietar.

De

asemenea, Consiliul Local al Municipiului Constanța și S.C.„M.” S.A. au numai

un drept de administrare, asupra imobilului, de la o dată ulterioară  titlului

autorului reclamantului, astfel încât acesta nu poate fi opus titlului

reclamantului.

Împotriva

sentinței civile nr.623 din 18 septembrie 2000 a Tribunalului Constanța au

declarat apel Municipiul Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța

și Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Constanța.

În

esență hotărârea este criticată pentru că Statul Român prin Ministerul

Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, imobilul fiind în patrimoniul

S.C. „M.” S.A., instanța nu a verificat legitimarea personală a pârâților de a

sta în proces, inclusiv a reclamantului care s-a pretins proprietarul exclusiv

al bunului; legalitatea titlului statului.

Instanța

de apel din oficiu a pus în discuția pârâților calitatea procesuală activă a

reclamantului, respectiv legitimarea sa ca unic proprietar al bunului

revendicat.

Prin

decizia nr.98/C din 27 martie 2001 a Curții de Apel Constanța      s-au respins

apelurile declarate de pârâții Municipiul Constanța și Consiliul Local al

Municipiului Constanța. S-a admis apelul pârâtului Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului financiar de stat Constanța, s-a schimbat în tot hotărârea apelată

în sensul că s-a respins acțiunea.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că statul român are calitate procesuală

pasivă în cauză în baza art.25 din Decretul nr.31/1954. Cum reclamantul a

solicitat în cadrul acțiunii în revendicare și constatarea caracterului abuziv

al măsurii de naționalizare a imobilului în baza Decretului nr.92/1950,

legalitatea deposedării autorilor reclamantului de bunul în litigiu ca efect al

aplicării Decretului nr.92/1950 nu poate fi făcută decât în contradictoriu cu

statul român.

Reclamantul

a susținut că este proprietarul bunului revendicat în calitate  de  unic

succesor  al  foștilor  proprietari,  susținere  infirmată  de certificatele de

moștenitor nr.506/1963 emis de Notariatul de Stat al Raionului „1 Mai”

București și respectiv nr.1151/1993 emis de  Notariatul de Stat al sectorului 2

București  din care rezultă că moștenitorii legali ai defuncților Ș.T.D. și

D.F.F. decedată la 1 aprilie 1992 au fost reclamantul și sora acestuia D.A.,

căsătorită W.

Din

certificatul de moștenitor nr.1729 din 9 august 1995 eliberat de Notariatul de

Stat sector 2 București rezultă că unicul succesor acceptant al defunctei

D.W.A.,  decedată la 10  ianuarie 1995 este soțul supraviețuitor W.V. V. W.

Susținerea reclamantului în sensul că  soțul ar fi acceptat doar în parte

succesiunea rămasă de pe urma soției sale decedate renunțând la drepturile

privind imobilul litigios este nefondată.

În

concluzie în pronunțarea acțiunii, reclamantul nu a respectat regula

unanimității.

Referitor

la apelul declarat de Municipiul Constanța și Consiliul Local al Municipiului

Constanța care nu a fost motivat, acesta a fost respins  ca nefondat prin

prisma apărărilor  excepțiilor și probatoriilor invocate la instanța de fond.

Astfel,

s-a apreciat corectă măsura primei instanțe de respingere ca nefondată a

excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al

Municipiului Constanța și a Municipiului Constanța, în patrimoniul căreia se

află terenul revendicat.

S-a

reținut că potrivit art.20 lit.”a” și art.43 din Legea nr.69/1991 privind

administrația publică locală aceste instituții administrează domeniul public și

privat al orașului, exercitând drepturile prevăzute expres de lege, referitoare

la această administrare și acționează ca reprezentante ale statului în unitatea

administrativ teritorială.

Împotriva

acestei decizii reclamantul a formulat recurs incovând motivele de casare

prevăzute de art.304 pct.9 și 11 C.proc.civ., pentru nelegalitate și

netemeinicie după cum urmează:

-

instanțele au greșit când au apreciat că Ministerul Finanțelor are calitate

procesuală  pasivă,  în  cauză  aplicându-se prevederile art.12 alin.4 din

Legea nr.213/1998 astfel încât, în raport de bunul revendicat-clădire, are

calitate procesuală pasivă pârâta S.C.”M.”S.A., actuala posesoare a acesteia,

aspect necontestat de nici o parte, iar în raport de bunul revendicat-teren,

are calitate procesuală pasivă Consiliul local al Municipiului Constanța, în

conformitate cu art.20 alin.1 lit.g din Legea nr.69/1991 coroborat cu art.12 alin.5

din Legea nr.213/1998;

-

în mod eronat s-a reținut că nu a fost respectată regula unanimității întrucât

reclamantul este unicul succesor al autorilor săi pentru imobilul revendicat,

ca urmare a actului de partaj voluntar pe care l-a încheiat cu cumnatul său

W.V. V. W.;

-

denumirile diferite, respectviv „Turturica”, „Barza” se referă la aceiași vilă

„Dobrescu” reținându-se greșit că privesc imobile diferite.

În

susținerea motivelor de casare recurentul a depus pentru prima dată în recurs

copia convenției încheiate la data de 28 iunie 1996 cu W.V.V.W., iar prin

susținerile orale a renunțat la încadrarea în drept a recursului pe baza

art.304 pct.11 C.proc.civ., în prezent abrogat.

Recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Modificând

cererea introductivă, dintr-o acțiune în constatare în acțiune în revendicare a

imobilului în litigiu, reclamantul trebuia să se supună exigențelor de

probațiune dispuse de art.1169 C.Civ. În acest demers acesta avea a dovedi

calitatea sa procesuală activă, calitatea procesuală pasivă a pârâților,

identificarea și individualizarea bunului revendicat.

Din

probele administrate în instanța de fond și apel nu rezultă cu evidență că

reclamantul are un drept exclusiv de proprietate asupra imobilului.

Astfel

certificatele de moștenitor depuse de reclamant în probațiune fac dovada că

succesori ai autorilor acestuia au fost reclamantul D.M.R. și sora sa D.A.,

măritată W.

Ca

urmare a decesului A.D.-W., moștenitor al acesteia devine soțul supraviețuitor

W.V.V.W..

Pe aspectul calității procesual activ coroborat cu principiul

unanimității coproprietarilor, potrivit căruia nici un act de dispoziție sau de

administrare nu poate fi realizat de un singur copărtaș cu privire la un bun

indiviz fără acordul unanim al copărtașilor, concluzia la care a ajuns

insntanța de apel nu este greșită.

Pentru

prima dată în recurs, însă reclamantul a prezentat copia xerox a înscrisului

denumit „convenție”, încheiat la data de 28 iunie 1996 între W.V.V.W. și

D.R.M., cu semnăturile legalizate de notarul public Marina Manole.

Pentru

soluționarea corectă a cauzei sub aspectul în discuție este de remarcat

caracterul echivoc al cuprinsului acestui înscris, din care nu rezultă dacă

actul juridic încheiat între semnatari este un partaj succesoral voluntar, o

tranzacție sau o renunțare unilaterală a lui W.V.V.W. asupra anumitor bunuri,

potențial apte în viitor, a fi incluse în masa succesorală a defunctei W.D.A.,

a cărei moștenire, anterior înscrisului, a acceptat-o.

A

analiza direct în recurs aceste aspecte înseamnă însă a priva părțile de un

grad de jurisdicție, motiv pentru care hotărârea recurată este casabilă.

Conform

art.314 C.proc.civ.. Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite.

Or,

în cauză nu este clarificat dacă reclamantul este îndreptățit să acționeze în

numele său propriu în vederea readucerii în patrimoniu a bunului imobil

revendicat.

Instanța

de trimitere în baza dispozițiilor art.129 C.proc.civ.. va da clarificarea

juridică corectă înscrisului mai sus amintit, urmând ca în funcție de aceasta

să analizeze condițiile de valabilitate precum și efectele juridice pe care le

produce.

În

acest demers instanța nu poate depăși limitele investirii sale, având în vedere

cadrul procesual determinat de reclamant în ceea ce privește obiectul cauzei și

părțile din proces. Totodată în rejudecare vor fi cercetate și celelalte

aspecte de critică invocate.

Pentru cele ce preced se va admite recursul,  se va casa decizia

pronunțată în apel iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul D.M.R. împotriva deciziei nr.98 C din 27 martie 2001 a Curții de

Apel Constanța – Secția Civilă pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 martie 2003.