ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5155/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția I

penală, prin sentința nr. 996 din 31 octombrie 2002, a condamnat pe inculpatul

I.L. la 6 ani de închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 lit. a), d) și e), cu aplicarea art. 71 C. pen.

Inculpatul a fost menținut în stare

de arest, iar din durata pedepsei i s-a dedus detenția preventivă.

El a fost obligat la 1.000.000 lei

cheltuieli judiciare statului și la 100 milioane lei despăgubiri părții civile

C.P.A.

Instanța a reținut, în esență, că,

la 4 decembrie 1998, împreună cu B.A.A., condamnat în aceeași cauză, și cu o

altă persoană, rămasă neidentificată, inculpatul a sustras, prin violență,

autoturismul numitului C.A.P., căruia i-a cauzat leziuni vindecabile în 14-16

zile tratament medical.

Parchetul de pe lângă aceeași

instanță și inculpatul au declarat apel.

Parchetul critică sentința, motivând

că:

a) inculpatului I.L. îi sunt

aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 137/1997, referitor la pedeapsa

de 6 luni de închisoare, pronunțată prin sentința penală nr. 211 din 21 aprilie

1996 a Judecătoriei sectorului 3 București;

b) aceluiași inculpat i s-a dedus

greșit detenția preventivă;

c) pedepsele sunt greșit

individualizate.

Inculpatul a criticat sentința,

susținând că nu a participat la săvârșirea acestei infracțiuni, încât în mod

eronat a fost condamnat.

Curtea de Apel București, prin

decizia nr. 111 din 28 februarie 2003, a admis apelul parchetului, a casat în

parte sentința, iar în baza art. 10 din Legea nre.137/1997, a revocat grațierea

pedepsei de 6 luni de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 211 din 21

februarie 1996 a Judecătoriei sectorului 3 București, urmând ca inculpatul I.L.

să execute 6 ani și 6 luni de închisoare.

Inculpatului I.L. i s-a dedus, în

continuare, detenția prevenției.

Apelul inculpatului I.L. a fost

respins, ca nefondat, apelantul fiind obligat la 500.000 lei cheltuieli

judiciare către statului.

Parchetul de pe lângă aceeași

instanță și inculpatul I.L. declară recurs.

Procurorul susține că:

a) în mod greșit instanța de apel a

aplicat art. 10 din Legea nr. 137/1997;

b) pedepsele aplicate inculpaților

nu corespund gradului, accentuat, de pericol social al faptelor și al

făptuitorilor.

La rândul său, inculpatul I.L.

susține că în mod eronat a fost condamnat câtă vreme n-a participat la

săvârșirea infracțiunii.

Recursurile sunt întemeiate numai cu

privire la greșita aplicare a art. 10 din Legea nr. 137/1997 de către instanța

de apel.

În adevăr, potrivit art. 372 C.

proc. pen., instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai

grea pentru cel care a declarat apel.

Curtea de Apel București a greșit,

creând inculpatului I.L. o situație mai grea în propria-i cale de atac. Această

greșeală va fi corectată, prin admiterea recursurilor, casarea hotărârii

atacate și înlăturarea aplicării art. 10 din Legea nr. 137/1997.

Probele existente converg spre

concluzia că inculpatul I.L., împreună cu inculpatul B.A.A. au sustras

autoturismul lui P.A.C., ale cărui declarații sunt constante, în acest sens. Cu

prilejul acestei sustrageri, inculpații au cauzat lui P.A.C. leziuni

vindecabile în 14-16 zile tratament medical, cum atestă actul medico-legal de

la dosar.

Partea vătămată i-a recunoscut, fără

ezitare, pe inculpați, ca fiind cei ce l-au agresat și deposedat de autoturism.

Întrebați fiind când și cum s-au

cunoscut, inculpații au dat declarații contradictorii: „într-o sală de

biliard”, declară B.A.; „pe stradă”, susține I.L.; „Ne-am mai întâlnit de 3-4

ori”, susține I.L., susținere infirmată de B.A.A.

„Am fost acasă la B.A.A., împreună

cu tatăl său, taximetrist”, mai declară I.L., susținere infirmată de B.A.A.:

„tatăl meu nu este taximetrist”.

Inculpații au fost recunoscuți, fără

ezitare, de partea vătămată, ca fiind cei ce l-au agresat, declară martorul

I.M.

În momentul în care au fost

depistați de poliție, inculpații se aflau într-un autoturism de asemenea furat.

Ca atare, instanțele au reținut

corect situația de fapt, pe care au calificat-o corespunzător și au dozat just

pedepsele aplicate. Nu sunt temeiuri că aceste pedepse ar trebui majorate.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursurile parchetului și al inculpatului I.L.

vor fi admise, cu consecința casării în parte a hotărârii atacate, așa cum s-a

arătat mai sus.

Celelalte dispoziții ale hotărârii

vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul I.L. împotriva

deciziei penale nr. 111 din 28 februarie 2003 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Casează hotărârea atacată în ceea

ce-l privește pe inculpatul I.L., referitor la aplicarea art. 10 din Legea nr.

137/1997.

Înlătură aplicarea art. 10 din Legea

nr. 137/1997, cu privire la revocarea grațierii pedepsei de 6 luni închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 211 din 21 februarie 1996 a Judecătoriei

sector 3 București, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 6 ani închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului B.A.A., perioada arestării preventive de la 22 ianuarie 1999 la 12

noiembrie 2003.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 noiembrie 2003.