ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4129/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 23 din 19 februarie

2003, Tribunalul Neamț l-a condamnat pe inculpatul C.G.:

- în baza art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., la 6 ani închisoare;

- în baza art. 197 alin. (3) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a și b) C. pen., la 20 ani închisoare și interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe timp de 5 ani.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare și

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe

timp de 5 ani.

În baza art. 61 alin. (2) C. pen., a

fost revocată liberarea condiționată pentru restul de 288 zile rămas neexecutat

din pedeapsa de 2 ani aplicată prin sentința penală nr. 280 din 7 septembrie

2000 a Judecătoriei Piatra Neamț, pe care îl contopește cu pedepsele din cauză,

urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare și interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe timp de 5 ani,

cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și dedusă prevenția de la 8 iulie 2002, la zi.

Inculpatul a fost obligat către

partea civilă D.I. la 50 milioane lei reprezentând daune materiale și morale și

la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care a fost inclus și

onorariul pentru apărătorul din oficiu, avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, că

inculpatul C.G., având în antecedente două condamnări pentru viol și violare de

domiciliu, după liberarea condiționată din executarea ultimei pedepse, de 2 ani

închisoare, la data de 10 octombrie 2001, s-a întors și stabilit în comuna

natală, asigurându-și existența prin prestarea de activități în agricultură.

La data de 6 iulie 2002, inculpatul

a cosit fân până în jurul orelor 18,20, după care a mers la bufetul din sat,

consumând băuturi alcoolice până la miezul nopții.

Plecând spre casă, inculpatul și-a

amintit de o femeie în vârstă, care locuiește singură și a hotărât să meargă la

aceasta pentru a întreține relații sexuale.

De urmare, inculpatul a pătruns în

curte și apoi prin forțarea ușii în camera victimei C.A., în vârstă de 78 ani.

Raportul sexual la care a supus-o pe

victimă a fost precedat și însoțit de multiple și grave acte de violență și

însuși actul sexual s-a realizat în mod brutal, inculpatul în timpul detenției

implantându-și sub pielea penisului 11 bile din plastic.

Urmare acestor acte de violență

victima a decedat.

Din raportul medico-legal autopsie

al Serviciului de Medicină legală, rezultă că victima a prezentat numeroase

echimoze, excoriații și plăgi în regiunea facială, a gâtului, antebrațului

stâng și coapselor, precum și fractura arcurilor costale IV, V, VI, VII stg. și

VI, VII,VIII, IX dr.

Cauza medicală a morții a fost șocul

traumatic și hemoragic consecutiv unui traumatism toracic cu fracturi costale

și hemotorax bilateral.

Echimozele vulvare atestă un contact

sexual pe cale vaginală brutal.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice în

tentativă de viol, reducerea pedepsei și a despăgubirilor civile.

Prin decizia penală nr. 161 din 15

aprilie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul inculpatului,

constatând că infracțiunea de viol este consumată, chiar dacă nu s-au

evidențiat spermatozoizi în cavitatea vaginală a victimei, de esența acestei

infracțiuni fiind intromisiunea, ceea ce s-a realizat, și nu ejacularea.

S-a mai constatat că pedeapsa a fost

aplicată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., între care și

cel privitor la persoana inculpatului, recidivist prin două condamnări, dintre

care una tot pentru viol.

Decizia penală susmenționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, în scris și oral, personal și

prin apărător, reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată pe baza

materialului și lucrărilor din dosar, Curtea constată că, motivul de recurs invocat

se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C. proc. pen., însă nu este fondat.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost corect reținute de instanțe.

Prin concluziile raportului de constatare

tehnico-științifică al serviciului criminalistic din cadrul Inspectoratului de

Poliție, se arată că urma papilară ridicată de pe tocul ușii de la locuința

victimei a fost creată de degetul mare de la mâna stângă a inculpatului.

Acesta, în cursul urmăririi penale,

a recunoscut că a încercat să aibă raport sexual cu victima, neamintindu-și din

cauza stării de ebrietate dacă a și exercitat acte de violență iar, în cursul

judecății, a recunoscut faptele așa cum au fost descrise prin actul de sesizare

a instanței, fiind de acord să achite și despăgubirile civile, în cuantumul

realizat.

Această poziție a inculpatului în

cursul procesului a prevalat atunci când i-au fost stabilite pedepsele, în

limitele arătate, pentru infracțiunile reținute, deși prin constatările

medico-legale se demonstrează agresivitatea deosebită a făptuitorului, persoană

care a mai suferit condamnări pentru viol și violare de domiciliu.

Cererea inculpatului de a i se

reduce pedeapsa rezultantă nu se justifică nici prin datele obiective, de

comitere a infracțiunilor, nici prin cele de caracterizare a persoanei

făptuitorului.

Dimpotrivă, aceste date susțin

necesitatea realizării funcțiilor de constrângere și reeducare ale pedepsei, în

raport cu inculpatul, în timpul determinat prin durata acesteia, stabilit de instanță.

Neconstatând nici din examinarea din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., existența vreunui

caz de casare a hotărârilor pronunțate în cauză, recursul inculpatului urmează

să fie respins ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din

pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce timpul arestării preventive de la 8

iulie 2002, la 1 octombrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.G., împotriva deciziei penale nr. 161 din 15

aprilie 2003 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 8 iulie 2002, la 1 octombrie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2003.