ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4214/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 2 februarie 2001, G.S.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Brașov, pe Consiliul județean Brașov și Municipiul Brașov cerând întoarcerea executării pedepsei complementare a confiscării averii aplicată fostului ei soț G.L., decedat în anul 1994, prin sentința penală nr. 102 din 3 mai 1956 a Tribunalului Militar Timișoara. Întrucât bunurile confiscate au fost înstrăinate, a solicitat obligarea pârâților să-i plătească suma de 3.230.658.000 lei despăgubiri. Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 240 din 9 mai 2002, a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Municipiul Brașov și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească suma de 1.578.621.110 lei despăgubiri civile.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 76 din 21 octombrie 2002 a admis apelul reclamantei și pârâtului Municipiul Brașov și a modificat parțial sentința în sensul indexării creanței de 1.578.621.110 lei la data plății cu dobânda legală, datorată de la data pronunțării sentinței. A înlăturat obligația de plată a pârâtului recurent Municipiul Brașov și a respins, ca nefondat, apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. a județului Brașov. În motivarea deciziei din apel, instanța a reținut că pedeapsa complementară a confiscării averii aplicată soțului reclamantei, decedat în anul 1994, prin sentința penală nr. 102 din 3 mai 1956 a Tribunalului Militar Timișoara, a fost înlăturată prin decizia nr. 52 din 9 decembrie 1991 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Întrucât această pedeapsă a fost executată asupra cotei de ½ din imobilul situat în Brașov, și deoarece bunul confiscat nu mai există în patrimoniul statului, fiind înstrăinat, succesiv în anii 1972 și 1998, s-a apreciat că reclamanta are un drept de creanță. Cuantificarea valorică a acestui drept a fost făcută prin expertiza judiciară, iar indexarea creanței stabilită prin sentința apelată, are în vedere rata inflației. Împotriva acestei decizii pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a județului Brașov, a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că instanțele erau obligate, făcând aplicarea art. 12 și art. 14 din Legea nr. 112/1995 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, să respingă acțiunea.

Nu mai puțin, soluția respingerii acțiunii față de pârâtul Municipiul Brașov, este nelegală de vreme ce prețul vânzării bunului din litigiu n-a fost preluat la bugetul statului. Recursul este nefondat. Acțiunea în restituire, în natură sau prin echivalent, a bunurilor care au format obiectul confiscării parțiale sau totale a averii, atunci când după săvârșirea executării, intervine casarea hotărârii prin care s-a aplicat această pedeapsă complimentară și, ca urmare, înlăturarea ei, este, tipic, o acțiune reală de întoarcerea executării silite. Fundamentul ei juridic îl constituie, prin analogie, dispozițiile art. 311 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul de drept potrivit căruia actele de executare făcute în puterea unei hotărâri casate sunt desființate de drept.

Așa fiind și cum textele art. 12 și art. 14 din Legea nr. 112/1995 precum și art. 46 din Legea nr. 10/2000, invocate de recurent, reglementează măsuri reparatorii deduse din alte raporturi de drept decât întoarcerea executării, rezultă că sunt străine pricinii și, ca atare, nu pot justifica, prin admiterea recursului, reformarea soluției recurate. După cum, fiind dovedit că în raportul de drept privind executarea, înlăturarea și întoarcerea executării pedepsei complementare a confiscării averii, calitatea de parte o are statul și nu entitatea administrativă pe al cărui teritoriu se află imobilele confiscate, rezultă că, temeinic și legal, plata creanței dedusă judecății, a fost stabilită, exclusiv, în sarcina pârâtului recurent.

În consecință, se impune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de D.G.F.P. Brașov, reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice, pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 76 Ap din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2004.