ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4214/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4214/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 2 februarie 2001, G.S.M.
a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
reprezentat de D.G.F.P. Brașov, pe Consiliul județean Brașov și Municipiul
Brașov cerând întoarcerea executării pedepsei complementare a confiscării
averii aplicată fostului ei soț G.L., decedat în anul 1994, prin sentința
penală nr. 102 din 3 mai 1956 a Tribunalului Militar Timișoara. Întrucât
bunurile confiscate au fost înstrăinate, a solicitat obligarea pârâților să-i
plătească suma de 3.230.658.000 lei despăgubiri.
Tribunalul Brașov, secția civilă,
prin sentința nr. 240 din 9 mai 2002, a admis acțiunea și a obligat pe pârâții
Municipiul Brașov și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i
plătească suma de 1.578.621.110 lei despăgubiri civile.
Curtea de Apel Brașov, secția civilă,
prin decizia nr. 76 din 21 octombrie 2002 a admis apelul reclamantei și
pârâtului Municipiul Brașov și a modificat parțial sentința în sensul indexării
creanței de 1.578.621.110 lei la data plății cu dobânda legală, datorată de la
data pronunțării sentinței. A înlăturat obligația de plată a pârâtului recurent
Municipiul Brașov și a respins, ca nefondat, apelul pârâtului Statul Român prin
Ministerul Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. a județului Brașov.
În motivarea deciziei din apel,
instanța a reținut că pedeapsa complementară a confiscării averii aplicată
soțului reclamantei, decedat în anul 1994, prin sentința penală nr. 102 din 3
mai 1956 a Tribunalului Militar Timișoara, a fost înlăturată prin decizia nr.
52 din 9 decembrie 1991 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Întrucât
această pedeapsă a fost executată asupra cotei de ½ din imobilul situat
în Brașov, și deoarece bunul confiscat nu mai există în patrimoniul statului,
fiind înstrăinat, succesiv în anii 1972 și 1998, s-a apreciat că reclamanta are
un drept de creanță. Cuantificarea valorică a acestui drept a fost făcută prin
expertiza judiciară, iar indexarea creanței stabilită prin sentința apelată,
are în vedere rata inflației.
Împotriva acestei decizii pârâtul
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a
județului Brașov, a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că
instanțele erau obligate, făcând aplicarea art. 12 și art. 14 din Legea nr.
112/1995 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, să respingă acțiunea. Nu mai puțin,
soluția respingerii acțiunii față de pârâtul Municipiul Brașov, este nelegală
de vreme ce prețul vânzării bunului din litigiu n-a fost preluat la bugetul
statului.
Recursul este nefondat.
Acțiunea în restituire, în natură
sau prin echivalent, a bunurilor care au format obiectul confiscării parțiale
sau totale a averii, atunci când după săvârșirea executării, intervine casarea
hotărârii prin care s-a aplicat această pedeapsă complimentară și, ca urmare,
înlăturarea ei, este, tipic, o acțiune reală de întoarcerea executării silite.
Fundamentul ei juridic îl constituie, prin analogie, dispozițiile art. 311
alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul de drept potrivit căruia
actele de executare făcute în puterea unei hotărâri casate sunt desființate de
drept.
Așa fiind și cum textele art. 12 și
art. 14 din Legea nr. 112/1995 precum și art. 46 din Legea nr. 10/2000, invocate
de recurent, reglementează măsuri reparatorii deduse din alte raporturi de
drept decât întoarcerea executării, rezultă că sunt străine pricinii și, ca
atare, nu pot justifica, prin admiterea recursului, reformarea soluției
recurate.
După cum, fiind dovedit că în
raportul de drept privind executarea, înlăturarea și întoarcerea executării
pedepsei complementare a confiscării averii, calitatea de parte o are statul și
nu entitatea administrativă pe al cărui teritoriu se află imobilele confiscate,
rezultă că, temeinic și legal, plata creanței dedusă judecății, a fost
stabilită, exclusiv, în sarcina pârâtului recurent.
În consecință, se impune respingerea
recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul
declarat de D.G.F.P. Brașov, reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice,
pentru Statul Român împotriva deciziei nr. 76 Ap din 21 octombrie 2002 a Curții
de Apel Brașov, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2004.