ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4127/2003

Prin sentința penală nr. 132 din 8 iulie 2003 a Tribunalului Teleorman, secția penală, a fost condamnat inculpatul ZA. în baza art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 23 mai 2003 la zi. S-a luat act că partea vătămată B.V.F. nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.978.570 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul clinic de urgență „Dr. Bagdasar” București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt că, la 23 mai 2003, inculpatul a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată B.V.F., vărul său și martorul Șt.M.B. În aceeași seară, tinerii s-au hotărât să se deplaseze cu autoturismul părții vătămate B.V.F. din municipiul Giurgiu în comuna Bragadiru, pentru a merge la discotecă unde au ajuns la orele 23. Aici inculpatul a continuat să consume alcool, situație în care a avut neînțelegeri cu personalul ce asigura paza localului. Observând că inculpatul se află în stare de ebrietate, în jurul orei 1 00 , victima și martorii i-au solicitat să plece, însă acesta nu a fost de acord. La insistențele victimei, inculpatul Z.A. s-a urcat pe bancheta din spate stânga împreună cu martorul Șt.M.B., în autoturismul condus de G.C.I., iar B.V.F.

s-a așezat pe scaunul din dreapta față. În timpul deplasării, între victimă și inculpat nu au existat discuții și nici acte de violență. La ieșirea din comuna Bragadiru, după parcurgerea a circa un km pe drumul județean 506, întrucât autoturismul circula cu viteză redusă, inculpatul le-a spus persoanelor care-l însoțeau că va sări din autoturism în situația în care nu se vor înapoia la discotecă. Profitând de faptul că vărul său a redus viteza, inculpatul a deschis ușa și a sărit din mașină, rostogolindu-se pe carosabil. În această situație, victima a coborât din autoturism și i-a reproșat cele întâmplate, cauză pentru care cei doi s-au îmbrâncit. La scurt timp, Z.A. i-a aplicat o lovitură cu pumnul, iar B.V.F.

a ripostat. Indignat de riposta victimei, inculpatul a scos din buzunar un cuțit cu lungimea de 15 cm, cu care i-a aplicat victimei numeroase lovituri, în diferite zone ale corpului cu intensitate sporită. Sesizând că victima este căzută, martorul Șt.M.B. a intervenit să îi despartă și l-a întrebat pe inculpat dacă a omorât-o pe victimă. Văzând că aceasta are hemoragie, martorul s-a deplasat spre comuna Bragadiru și s-a ascuns. În aceeași noapte, inculpatul Z.A. și martorul G.C.I. l-au dus pe B.V.F. la locuința lor, apoi la Spitalul Giurgiu. De aici victima a fost transportată la București și internată la Spitalul de urgență „Dr. Bagdasar Arseni”, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, fiindu-i astfel salvată viața.

Potrivit raportului de constatare medico-legală, partea vătămată a suferit leziuni de violență produse cu un corp dur tăietor-înțepător, respectiv: „plagă prin înjunghiere în regiunea hipogastrică; multiple plăgi intestinale și mezenterice; plagă prin înjunghiere toracică dreapta posterioară cu pneumotorax drept; plăgi superficiale prin înjunghiere toracic posterior.” Aceste leziuni au pus în primejdie viața victimei, ele necesitând 35-40 zile de îngrijiri medicale. În raport de obiectul folosit, de zonele anatomice vizate, de intensitatea loviturilor și de leziunile cauzate, s-a apreciat că fapta comisă pe un drum public întrunește elementele tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului-verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a actului medico-legal arătat, a declarațiilor persoanei vătămate, a declarațiilor martorilor Șt.M. și G.I., probe coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut și regretat agresiunea săvârșită. Având în vedere conduita anterioară bună, lipsa antecedentelor penale, sinceritatea din timpul procesului și regretul manifestat pentru cele întâmplate, instanța a recunoscut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, conform art. 74 C. pen., coborând pedeapsa sub minimul legal potrivit art. 76 alin. (2) din același cod. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 426 din 13 august 2003 a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că fapta trebuie încadrată în dispozițiile art. 182 C. pen.

și că pedeapsa aplicată este prea severă. Astfel s-a constatat că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața victimei și că acest rezultat nu s-a produs datorită îngrijirilor medicale prompt acordate, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 182 C. pen. Referitor la pedeapsa aplicată, s-a considerat că aceasta este concordantă cu pericolul social al faptei și că nu se justifică reducerea sancțiunii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care, invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă și a solicitat reducerea ei. Recursul declarat este nefondat.

Din examinarea actelor dosarului se constată că instanțele, reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea la 23 mai 2003, în loc public, a tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., i-au aplicat acestuia, prin recunoașterea circumstanțelor atenuante, pedeapsa principală de 5 ani închisoare, situată sub minimul prevăzut de lege. Această pedeapsă a fost corect individualizată, în raport cu dispozițiile art. 72, art. 74 și art. 76 alin. (2) C. pen., avându-se în vedere pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii ei, dar și persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, a avut anterior o conduită general bună și a dovedit sinceritate pe parcursul procesului penal.

Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului, Fiind respectate cerințele acestor texte legale, nu există temeiuri de reducere a pedepsei aplicate, astfel cum a solicitat inculpatul recurent. Întrucât motivul de casare invocat este neîntemeiat, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 24 mai 2003 la 1 octombrie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.A. împotriva deciziei penale nr. 426/A din 13 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 24 mai 2003 la 1 octombrie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 1 octombrie 2003.