ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3517/2003

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 420/C din 13 martie 2000, Tribunalul Cluj a admis acțiunea reclamantului H.F., împotriva pârâților C.G., P.L., B.N. și B.C., a constatat vânzarea-cumpărarea unor acțiuni de către SC A. SA Cluj Napoca, a obligat pe pârâți la realizarea transferului dreptului de proprietate al acțiunilor și la cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că între părți s-au încheiat contracte de împrumut cu clauză, privind promisiunea de preluare a acțiunilor pârâților, în cazul în care aceștia nu achitau la termen împrumutul. Acceptarea promisiunii de către reclamant a născut un alt raport juridic de vânzare-cumpărare a acțiunilor cu care s-a garantat restituirea creditelor.

Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de pârâți și, prin decizia civilă nr. 912 din 10 octombrie 2000, a respins acțiunea reclamantului, constatând că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, sentința civilă nr. 13917 din 12 noiembrie 1997 a Judecătoriei Cluj Napoca, clauza contractului de împrumut, privind promisiunea de vânzare-cumpărare, a fost considerată lovită de nulitate absolută, așa încât, între părți, nu a avut loc o convenție de vânzare-cumpărare a acțiunilor. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia 2498 din 5 aprilie 2002 a secției comerciale, a constatat recursul nul, reținând nemotivarea acestuia înlăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate. Împotriva acestei ultime hotărâri judecătorești, reclamantul a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., susținând că instanța de recurs nu a analizat motivele de ordine publică, invocate în scris, și nu le-a pus în discuția părților. Astfel, contestatorul consideră că s-au încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a caracterizat clauza contractuală de la pct. 5 ca o garanție a restituirii sumelor împrumutate, împotriva celor reținute în decizia de casare nr. 2670/1991 a Curții Supreme de Justiție, prin care raporturile contractuale au fost caracterizate drept promisiune de vânzare-cumpărare. Contestația în anulare este nefondată. Cale extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare se poate introduce împotriva hotărârilor irevocabile, în condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc.

civ. Astfel, dacă instanța, respingând recursul, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare, consecința este rejudecarea parțială cu privire la motivul care a fost omis. Caracterizarea naturii juridice a stipulației de la art. 5 din contract, ca promisiune de vânzare-cumpărare, așa cum Instanța Supremă, în decizia de casare, a stabilit-o, nu a fost considerată de instanța de apel. Însă, în condițiile în care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, care se impune cu autoritate de lucru judecat, clauza contractuală a fost declarată lovită de nulitate absolută, caracterizarea naturii juridice a stipulației nu mai prezenta relevanță, iar invocarea neconcordanței, între considerentele instanței de apel și dispozițiile instanței de recurs, ca motiv de ordine publică, este superfluă.

Așa fiind, Curtea, având în vedere netemeinicia contestației în anulare, o va respinge. În considerarea culpei procesuale a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a dovezilor administrate, va obliga pe contestator la cheltuieli de judecată către intimați, în sumă de 6.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare, formulată de H.F. împotriva deciziei nr. 2498 din 5 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Obligă pe contestator să plătească intimaților 6.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2003.