ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3517/2003

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 420/C din

13 martie 2000, Tribunalul Cluj a admis acțiunea reclamantului H.F., împotriva

pârâților C.G., P.L., B.N. și B.C., a constatat vânzarea-cumpărarea unor

acțiuni de către SC A. SA Cluj Napoca, a obligat pe pârâți la realizarea transferului

dreptului de proprietate al acțiunilor și la cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că între

părți s-au încheiat contracte de împrumut cu clauză, privind promisiunea de

preluare a acțiunilor pârâților, în cazul în care aceștia nu achitau la termen

împrumutul.

Acceptarea promisiunii de către

reclamant a născut un alt raport juridic de vânzare-cumpărare a acțiunilor cu

care s-a garantat restituirea creditelor.

Curtea de Apel Cluj a admis apelul

declarat de pârâți și, prin decizia civilă nr. 912 din 10 octombrie 2000, a

respins acțiunea reclamantului, constatând că, prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, sentința civilă nr. 13917 din 12 noiembrie 1997 a Judecătoriei

Cluj Napoca, clauza contractului de împrumut, privind promisiunea de vânzare-cumpărare,

a fost considerată lovită de nulitate absolută, așa încât, între părți, nu a

avut loc o convenție de vânzare-cumpărare a acțiunilor.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia 2498 din 5 aprilie 2002 a secției comerciale, a constatat recursul nul,

reținând nemotivarea acestuia înlăuntrul termenului de 15 zile de la

comunicarea hotărârii atacate.

Împotriva acestei ultime hotărâri

judecătorești, reclamantul a formulat contestație în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 318 C. proc. civ., susținând că instanța de recurs nu a

analizat motivele de ordine publică, invocate în scris, și nu le-a pus în

discuția părților.

Astfel, contestatorul consideră că

s-au încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în sensul că instanța de

apel a caracterizat clauza contractuală de la pct. 5 ca o garanție a

restituirii sumelor împrumutate, împotriva celor reținute în decizia de casare

nr. 2670/1991 a Curții Supreme de Justiție, prin care raporturile contractuale

au fost caracterizate drept promisiune de vânzare-cumpărare.

Contestația în anulare este

nefondată.

Cale extraordinară de atac, de

retractare, contestația în anulare se poate introduce împotriva hotărârilor

irevocabile, în condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Astfel, dacă instanța, respingând

recursul, a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare, consecința este

rejudecarea parțială cu privire la motivul care a fost omis.

Caracterizarea naturii juridice a

stipulației de la art. 5 din contract, ca promisiune de vânzare-cumpărare, așa

cum Instanța Supremă, în decizia de casare, a stabilit-o, nu a fost considerată

de instanța de apel.

Însă, în condițiile în care, prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, care se impune cu autoritate de lucru

judecat, clauza contractuală a fost declarată lovită de nulitate absolută,

caracterizarea naturii juridice a stipulației nu mai prezenta relevanță, iar

invocarea neconcordanței, între considerentele instanței de apel și

dispozițiile instanței de recurs, ca motiv de ordine publică, este superfluă.

Așa fiind, Curtea, având în vedere

netemeinicia contestației în anulare, o va respinge.

În considerarea culpei procesuale a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a dovezilor administrate, va obliga pe

contestator la cheltuieli de judecată către intimați, în sumă de 6.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare, formulată de H.F. împotriva deciziei nr. 2498 din 5 aprilie 2002 a

Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Obligă pe contestator să plătească

intimaților 6.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2003.