ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3107/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin sentința penală nr. 172 din 8 septembrie 2003, l-a condamnat pe inculpatul M.L. la 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. Tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 10 iulie 2003 la zi, a constatat că B.M., fiica victimei, din Josenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, nu s-a constituit parte civilă și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 8.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța a reținut în fapt, că inculpatul locuiește în comuna Prundul Bârgăului, vis-a-vis de casa părinților săi, între care existau relații încordate, care au generat divorțul dintre cei doi în cursul anului 2002. Aceleași relații tensionate existau și între inculpat și tatăl său, ce-și reproșau reciproc comiterea unor fapte păgubitoare pentru fiecare dintre ei. Între certurile dintre părinți, inculpatul intervenea pentru aplanarea lor, fapt ce s-a petrecut și în noaptea de 7 iulie 2002, când mama sa l-a chemat pentru a-i cere ajutorul. Intrând în curtea părinților săi, inculpatul i-a despărțit, îndepărtându-l pe tatăl său, care l-a insultat, iar când a încercat s-o agreseze din nou pe fosta soție, mama inculpatului, acesta l-a împins, determinând căderea lui pe platforma din beton din curte, unde l-a lovit cu picioarele peste tot corpul, fiind oprit de mama sa care l-a scos din curte.

Victima a reușit să se târască în camera în care dormea, unde a fost găsit a doua zi, după ușă, decedat. Potrivit concluziilor Raportului de constatare medico-legală nr. 1637/III/249 din 30 septembrie 2002, întocmit de Serviciul județean de medicină legală Bistrița-Năsăud, moartea lui M.L.

a fost violentă; ea s-a datorat unei hemoragii interne consecutive unei rupturi traumatice de splină; leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin loviri active cu corpuri dure (posibil pumni, picioare etc.), iar în completarea acestui raport, întocmită în urma autopsierii victimei, s-au făcut mai multe precizări, dintre care, cea de la pct. 2, reține atenția și anume, leziunea tanatogeneratoare descrisă la pct. 8 (pe fața laterală a hemitoracelui stâng, la baza și spre regiunea lombară stângă, echimoza violacee de 15/8 cm) s-a putut produce prin lovire cu un corp dur (posibil picior încălțat cu bocanc sau pumn) cu o intensitate mare „probabil în timp ce victima era culcată la pământ și care a dus la fracturile costale și de splină descrise la examenul intern”.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, solicitând ca, prin admiterea apelului și desființarea hotărârii să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât el nu a dorit moartea victimei. Secția penală a Curții de Apel Cluj, prin decizia nr. 40 din 11 februarie 2004 a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința „cu privire la omisiunea reținerii circumstanțelor atenuante și în consecință a cuantumului pedepsei aplicate” și prin reținerea în favoarea acestuia a dispozițiilor art. 73 lit. b) și ale art. 74, raportate la art. 76 C. pen., a redus pedeapsa principală de la 17 ani la 10 ani închisoare.

Hotărând astfel, instanța de control judiciar a constatat că între victimă și mama inculpatului au avut loc de multe ori scandaluri în care intervenea inculpatul, „că la data săvârșirii faptei a avut loc un asemenea incident în care victima lovea pe soția sa, mama inculpatului, iar motivul pentru care inculpatul a lovit-o a fost acela de a o apăra pe mama sa și a opri agresiunea exercitată de victimă împotriva acesteia”, situație în care s-a apreciat că inculpatul a acționat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții, în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei, pe care o consideră netemeinică și legală în raport cu situația de fapt reală, solicitând ca, prin admiterea recursului și casarea hotărârii să se dispună, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, deoarece nu a dorit să-și ucidă tatăl, iar în subsidiar, să se reducă pedeapsa de 10 ani închisoare, care este deosebit de severă. Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18, pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

1. Prin comiterea de către instanțe, cu prilejul judecării cauzei, a unei erori grave de fapt, legiuitorul a înțeles nu numai constatarea unor fapte sau împrejurări neconform cu realitate, contrare logicii ori realității evidente, ci și reținerea unei situații de fapt neconfirmate de probe ori care nu au fost avute în întregime în vedere, în formarea convingerii intime cu privire la împrejurările comiterii faptei. Totodată, pot fi erori grave de fapte și acele greșeli în stabilirea situației de fapt care au avut drept consecință nereținerea unor date, împrejurări, consecințe ce s-au produs ori s-ar fi putut produce și care privesc încadrarea juridică a faptei.

2. În context, ceea ce deosebește infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte de infracțiunea de omor săvârșită cu intenție indirectă este împrejurarea că, deși la ambele lovirile sunt comise cu intenție, în cazul celei dintâi, moartea victimei s-a produs din culpă, făptuitorul neprevăzând acest rezultat, deși trebuia și putea să-l prevadă, pe când în cazul celei de-a doua, rezultatul letal a fost prevăzut, iar inculpatul, cu toate că nu l-a urmărit sau dorit, l-a acceptat în mod conștient. Caracteristic, din punct de vedere subiectiv, infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte este faptul că lovirea este comisă cu intenție, dar rezultatul mai grav, moartea victimei, se produce din culpa făptuitorului care nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă.

Revenind la cauză, din coroborarea declarațiilor martorilor cu cele ale inculpatului, precum și cu concluziile rapoartelor de constatare medico-legală, rezultă fără nici un dubiu că, inculpatul, lovindu-și cu putere, cu vârful cizmei din cauciuc, tatăl, într-o zonă vitală (regiunea lombară stângă, unde se situează splina), a prevăzut că aceasta ar putea cauza decesul pe care nu l-a dorit (cum de altfel declară), dar l-a acceptat în mod conștient. În acest sens, este edificatoare mențiunea inculpatului:” Atunci eu l-am împins pe tata și el a căzut jos în fața ușii camerei sale. În timp ce era căzut jos, eu i-am dat o lovitură puternică cu vârful cizmei în zona subcostală, nu știu pe care parte a corpului.

Eu l-am lăsat pe tata acolo jos unde îl lovisem și am plecat acasă la mine”. Așa fiind, situația de fapt, împrejurările comiterii faptei și încadrarea juridică a acesteia, precum și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de către instanțe care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale, pe baza aprecierii judicioase și complete a probelor dispuse și administrate, cu consecințe și în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei.

3. Nefondat se dovedește și cazul de recurs privind aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., întrucât instanța de control judiciar a reținut în favoarea inculpatului atât circumstanța atenuantă legală a provocării, cât și circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute în art. 74 C. pen., stabilind o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de omor calificat, care să contribuie la realizarea funcțiilor și a scopului acestei sancțiuni, prevăzute de art. 52 C. pen. În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L., va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 10 iulie 2003 la 8 iunie 2004 și-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L. împotriva deciziei penale nr. 40 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 10 iulie 2003 la 8 iunie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2004.