ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3107/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin

sentința penală nr. 172 din 8 septembrie 2003, l-a condamnat pe inculpatul M.L.

la 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. c), cu

aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Tribunalul a menținut starea de

arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 10

iulie 2003 la zi, a constatat că B.M., fiica victimei, din Josenii Bârgăului,

județul Bistrița-Năsăud, nu s-a constituit parte civilă și l-a obligat pe

inculpat la plata sumei de 8.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța a reținut

în fapt, că inculpatul locuiește în comuna Prundul Bârgăului, vis-a-vis de casa

părinților săi, între care existau relații încordate, care au generat divorțul

dintre cei doi în cursul anului 2002.

Aceleași relații tensionate existau

și între inculpat și tatăl său, ce-și reproșau reciproc comiterea unor fapte

păgubitoare pentru fiecare dintre ei.

Între certurile dintre părinți,

inculpatul intervenea pentru aplanarea lor, fapt ce s-a petrecut și în noaptea

de 7 iulie 2002, când mama sa l-a chemat pentru a-i cere ajutorul.

Intrând în curtea părinților săi,

inculpatul i-a despărțit, îndepărtându-l pe tatăl său, care l-a insultat, iar

când a încercat s-o agreseze din nou pe fosta soție, mama inculpatului, acesta

l-a împins, determinând căderea lui pe platforma din beton din curte, unde l-a

lovit cu picioarele peste tot corpul, fiind oprit de mama sa care l-a scos din

curte.

Victima a reușit să se târască în

camera în care dormea, unde a fost găsit a doua zi, după ușă, decedat.

Potrivit concluziilor Raportului de

constatare medico-legală nr. 1637/III/249 din 30 septembrie 2002, întocmit de

Serviciul județean de medicină legală Bistrița-Năsăud, moartea lui M.L. a fost

violentă; ea s-a datorat unei hemoragii interne consecutive unei rupturi

traumatice de splină; leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin

loviri active cu corpuri dure (posibil pumni, picioare etc.), iar în

completarea acestui raport, întocmită în urma autopsierii victimei, s-au făcut

mai multe precizări, dintre care, cea de la pct. 2, reține atenția și anume,

leziunea tanatogeneratoare descrisă la pct. 8 (pe fața laterală a hemitoracelui

stâng, la baza și spre regiunea lombară stângă, echimoza violacee de 15/8 cm)

s-a putut produce prin lovire cu un corp dur (posibil picior încălțat cu bocanc

sau pumn) cu o intensitate mare „probabil în timp ce victima era culcată la

pământ și care a dus la fracturile costale și de splină descrise la examenul

intern”.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, solicitând ca,

prin admiterea apelului și desființarea hotărârii să se dispună schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât el nu a dorit moartea

victimei.

Secția penală a Curții de Apel Cluj,

prin decizia nr. 40 din 11 februarie 2004 a admis apelul declarat de inculpat,

a desființat sentința „cu privire la omisiunea reținerii circumstanțelor

atenuante și în consecință a cuantumului pedepsei aplicate” și prin reținerea

în favoarea acestuia a dispozițiilor art. 73 lit. b) și ale art. 74, raportate

la art. 76 C. pen., a redus pedeapsa principală de la 17 ani la 10 ani

închisoare.

Hotărând astfel, instanța de control

judiciar a constatat că între victimă și mama inculpatului au avut loc de multe

ori scandaluri în care intervenea inculpatul, „că la data săvârșirii faptei a

avut loc un asemenea incident în care victima lovea pe soția sa, mama

inculpatului, iar motivul pentru care inculpatul a lovit-o a fost acela de a o

apăra pe mama sa și a opri agresiunea exercitată de victimă împotriva

acesteia”, situație în care s-a apreciat că inculpatul a acționat sub imperiul

unei puternice tulburări sau emoții, în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen.

În termen legal, inculpatul a

declarat recurs împotriva deciziei, pe care o consideră netemeinică și legală

în raport cu situația de fapt reală, solicitând ca, prin admiterea recursului

și casarea hotărârii să se dispună, în principal, schimbarea încadrării

juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,

deoarece nu a dorit să-și ucidă tatăl, iar în subsidiar, să se reducă pedeapsa

de 10 ani închisoare, care este deosebit de severă.

Examinând decizia atacată în raport

de cazurile de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18, pct.

17 și pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

cu prilejul judecării cauzei, a unei erori grave de fapt, legiuitorul a înțeles

nu numai constatarea unor fapte sau împrejurări neconform cu realitate,

contrare logicii ori realității evidente, ci și reținerea unei situații de fapt

neconfirmate de probe ori care nu au fost avute în întregime în vedere, în

formarea convingerii intime cu privire la împrejurările comiterii faptei.

Totodată, pot fi erori grave de

fapte și acele greșeli în stabilirea situației de fapt care au avut drept

consecință nereținerea unor date, împrejurări, consecințe ce s-au produs ori

s-ar fi putut produce și care privesc încadrarea juridică a faptei.

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte de infracțiunea de

omor săvârșită cu intenție indirectă este împrejurarea că, deși la ambele

lovirile sunt comise cu intenție, în cazul celei dintâi, moartea victimei s-a

produs din culpă, făptuitorul neprevăzând acest rezultat, deși trebuia și putea

să-l prevadă, pe când în cazul celei de-a doua, rezultatul letal a fost

prevăzut, iar inculpatul, cu toate că nu l-a urmărit sau dorit, l-a acceptat în

mod conștient.

Caracteristic, din punct de vedere

subiectiv, infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte este faptul că lovirea

este comisă cu intenție, dar rezultatul mai grav, moartea victimei, se produce

din culpa făptuitorului care nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l

prevadă.

Revenind la cauză, din coroborarea

declarațiilor martorilor cu cele ale inculpatului, precum și cu concluziile

rapoartelor de constatare medico-legală, rezultă fără nici un dubiu că,

inculpatul, lovindu-și cu putere, cu vârful cizmei din cauciuc, tatăl, într-o

zonă vitală (regiunea lombară stângă, unde se situează splina), a prevăzut că

aceasta ar putea cauza decesul pe care nu l-a dorit (cum de altfel declară),

dar l-a acceptat în mod conștient.

În acest sens, este edificatoare

mențiunea inculpatului:” Atunci eu l-am împins pe tata și el a căzut jos în

fața ușii camerei sale. În timp ce era căzut jos, eu i-am dat o lovitură

puternică cu vârful cizmei în zona subcostală, nu știu pe care parte a

corpului. Eu l-am lăsat pe tata acolo jos unde îl lovisem și am plecat acasă la

mine”.

Așa fiind, situația de fapt,

împrejurările comiterii faptei și încadrarea juridică a acesteia, precum și

vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de către instanțe care nu au

comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale, pe baza

aprecierii judicioase și complete a probelor dispuse și administrate, cu

consecințe și în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei.

recurs privind aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen., întrucât instanța de control judiciar a reținut în

favoarea inculpatului atât circumstanța atenuantă legală a provocării, cât și

circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute în art. 74 C. pen., stabilind o

pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de omor

calificat, care să contribuie la realizarea funcțiilor și a scopului acestei

sancțiuni, prevăzute de art. 52 C. pen.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele

cazurilor de recurs invocate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.L., va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de

la 10 iulie 2003 la 8 iunie 2004 și-l va obliga pe recurent la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.L. împotriva deciziei penale nr. 40 din 11 februarie

2004 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 10 iulie 2003 la 8 iunie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

iunie 2004.