ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2236/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2236/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 190 din 3 octombrie

2002 a Tribunalului Caraș-Severin au fost condamnați inculpații:

- 11 ani închisoare și 6 luni

interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru

infracțiunea, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

- 5 ani închisoare și 3 ani

interzicerea acelorași drepturi, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 și

- un an închisoare (2 pedepse),

pentru infracțiunea, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U. nr. 105/2001.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani

închisoare cu un spor de 6 luni închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor

menționate.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 628 din 10 iulie 2000 a Tribunalului Timiș și a dispus

să o execute pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, în total 12 ani închisoare.

- un an închisoare (2 pedepse),

pentru infracțiunea, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U. nr. 195/2001 și la

- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 71 din

aceeași ordonanță, urmând să execute în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b)

C. pen., pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, cu un spor de 6

luni, în total 3 ani închisoare și

- 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru

infracțiunea, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 3 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și la

- 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U. nr. 105/2001, cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând să execute, în baza art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor menționate.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat

restul de 619 zile rămase neexecutate, din pedeapsa de 4 ani și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 249 din 30 martie 2001 a

Tribunalului Timiș, rest pe care l-a contopit în pedeapsa aplicată în cauză,

inculpatul L.G.N. urmând să execute, cu spor de 6 luni, pedeapsa de 10 ani și 6

luni închisoare.

Totodată, tribunalul a menținut

starea de arest a inculpaților, a dedus din pedepse durata arestării preventive

de la 24 noiembrie 2001 la zi, a confiscat, în baza art. 118 lit. b) C. pen.,

autoturismul Dacia, aparținând lui L.I., care a servit la săvârșirea infracțiunilor,

a confiscat în baza art. 118 lit. e) C. pen., cantitatea de1850 gr. canabis și

a obligat pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut în fapt următoarele:

Inculpatul L.I., cu ocazia deplasării

în Iugoslavia a cunoscut pe un cetățean sârb, cu numele de Z. cu care s-a

înțeles să-i vândă marijuana, dacă va găsi cumpărători.

În acest sens, inculpatul L.I. a

contactat pe martorul M.M., căruia i-a propus să-i vândă 12 kg de marijuana cu

12.000 mărci germane. Împreună cu acest martor (care denunțase între timp

fapta) inculpatul, în ziua de 23 noiembrie 2001, s-a deplasat la locuința

inculpatului L.G.N. din localitatea Răcășdia, care l-a pus în legătură cu

inculpatul P.C., cu scopul ca aceștia din urmă să-l călăuzească în vederea

trecerii frontierei de stat.

Fiind călăuzit de inculpatul P.C.,

în aceeași noapte, inculpatul L.I. a trecut frontiera de stat în Iugoslavia pe

la borna 104

6

unde cetățeanul iugoslav care-l aștepta, potrivit

înțelegerii, i-a dat cantitatea de 2 kg marijuana, primind de la inculpat 2000 mărci

germane.

În aceeași noapte inculpații L.I. și

P.C. s-au întors la locuința acestuia din urmă, unde-i aștepta și inculpatul L.G.N.

și martorul M.M. Apoi, s-au deplasat în două autoturisme (inculpatul L.G.N.

împreună cu inculpatul P.C. cu autoturismul BMV și inculpatul L.I. cu martorul M.M.

cu autoturismul Dacia) și între localitățile Răcășdia și Oravița, au fost

opriți de organele de poliție, găsindu-se în autoturismul Dacia condus de

inculpatul L.I., o plasă de naylon conținând 1851 gr. canabis, drog de risc.

Prin decizia penală nr. 41 din 6

februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-au respins ca

nefondate apelurile declarate de inculpații L.I., P.C. și L.G.N.

Împotriva acestei decizii inculpații

L.I. și L.G.N. au declarat recurs.

Inculpatul L.I. a solicitat

achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru cele două

infracțiuni de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzute de art. 70 alin. (1)

din O.G. nr. 105/2001, susținând că s-a întâlnit cu cetățeanul sârb pe

teritoriul României din zona de frontieră, astfel că greșit i s-a reținut și

infracțiunea de introducere de droguri, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000;

că greșit s-a dispus confiscarea autoturismului său, deoarece cantitatea de

1834 gr. canabis putea fi transportată și fără ajutorul autoturismului și în

sfârșit că se impunea reducerea pedepsei atât potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000

întrucât a contribuit la identificarea și a altor persoane traficante de

droguri, cât și a circumstanțelor personale, temeiuri de casare, prevăzute de art.

385

9

pct. 12, 14 și 17

1

C. proc. pen.

Inculpatul L.G.N. a cerut reducerea

pedepsei și suspendarea condiționată a acesteia, conform art. 81 C. pen., temei

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Criticile formulate de inculpați nu

sunt întemeiate, însă recursul declarat de inculpatul L.I. este fondat pentru

motivele invocate de procuror, după cum se va arăta mai jos.

Din examinarea hotărârilor

pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele,

întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de

fapt și vinovăția inculpaților și, de asemenea, au dat o corespunzătoare

încadrare juridică faptelor penale comise.

Critica inculpatului L.I.

referitoare la infracțiunile de trecere frauduloasă a frontierei și introducere

de droguri, nu este întemeiată.

Drept urmare, corect au reținut și

instanțele, vinovăția inculpaților, rezultă incontestabil din declarațiile

inculpatului P.C. care l-a călăuzit în vederea trecerii frontierei de stat, a

martorului M.M. cu care inculpatul recurent s-a înțeles să-i vândă drogurile

procurate de la un cetățean iugoslav, a inculpatului L.G.N. care i-a

intermediat legătura cu inculpatul P.C. și a constatărilor consemnate în

procesul verbal de cercetare a urmelor lăsate pe sol la trecerea frontierei.

Dealtfel, inculpatul L.I. a recunoscut

fapta în cursul urmăririi penale, astfel că revenirea la instanță nu se

justifică.

Referitor la măsura de siguranță a

confiscării autoturismului inculpatului recurent, corect instanțele au reținut

că acest mijloc de transport a servit la comiterea infracțiunii, întrucât a

asigurat nu numai transportul cantității de drog, ci și deplasarea rapidă a

inculpatului cu posibilitatea de a se îndepărta cu ușurință de locul comiterii

infracțiunilor și a fi astfel mai greu de prins.

Împrejurarea că inculpații au fost

surprinși de organele de poliție se explică prin denunțul făcut de martorul M.M.

Nu sunt întemeiate nici criticile

referitoare la modul de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților

recurenți.

Sub acest aspect nu sunt îndeplinite

condițiile, prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000 referitoare la

reducerea la jumătate a limitelor pedepsei, prevăzute de lege, întrucât

inculpatul L.I. nu a denunțat și facilitat identificarea și tragerea la

răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de

droguri, ceilalți inculpați din cauză fiind identificați de organul de urmărire

penală cu ocazia celor două autoturisme cu care circulau, la denunțul formulat

de martorul M.M.

Pe de altă parte, instanțele au avut

în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., în care

sens au ținut seama de gradul de pericol social al infracțiunilor comise și

persoanei inculpaților (au mai fost condamnați pentru fapte penale), astfel că

pedepsele aplicate orientate spre limita minimă prevăzută de lege sunt necesare

pentru reeducarea lor și prevenirea comiterii altor infracțiuni.

Recursul inculpatului L.I. este

fondat, însă pentru motivul invocat de procuror referitor la incidența

prevederilor Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse.

În acest sens, se va admite recursul

declarat de acest inculpat, și se va constata că cele două pedepse de câte un

an închisoare, aplicate pentru infracțiunea, prevăzută de art. 70 din O.U. nr. 105/2001

sunt grațiate în întregime, condiționat, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002

și O.U.G. nr. 18/2003.

Se va menține dispoziția de revocare

a suspendării condiționate a pedepsei anterioare de 6 luni, precum și sporul de

pedeapsă de 6 luni, inculpatul L.I. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12

ani închisoare.

Potrivit art. 385

7

C.

proc. pen., recursul inculpatului L.I. se va extinde și față de inculpatul P.C.

care nu a declarat recurs și se vor constata grațiate cele două pedepse,

aplicate pentru infracțiunile, prevăzute de art. 70 alin. (1) și art. 71 alin.

(1) din O.U.G. nr. 105/2001.

Recursul declarat de inculpatul L.G.N.

va fi respins pentru considerentele expuse, acesta nebeneficiind nici de

incidența Legii nr. 543/2002, întrucât este recidivist.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 41 din 6 februarie 2003 a Curții

de Apel Timișoara.

Casează hotărârea atacată, precum și

sentința penală nr. 190 din 3 octombrie 2002 a Tribunalului Caraș Severin, numai

cu privire la incidența Legii nr. 543/2002 referitoare la grațierea unor

pedepse.

Înlătură dispozițiile art. 33 și art.

34 C. pen. și descontopește pedeapsa principală de 11 ani închisoare în

pedepsele componente:

-11 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

-5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001

și

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2003

și O.U.G. nr. 18/2003, constată că pedepsele de câte un an închisoare, aplicate

în baza art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 sunt grațiate integral și

condiționat.

Atrage atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.

Menține sporul de 6 luni închisoare

și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 628 din 10 iulie 2000 a

Tribunalului Timiș, astfel că inculpatul va executa, în total, pedeapsa de 12

ani închisoare și interzicerea unor drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și e) C. pen., pe o durată de 6 ani.

Compută din pedeapsă, durata arestării

preventive a inculpatului de la 24 noiembrie 2001, la 14 mai 2003.

Extinde efectele recursului declarat

de inculpatul L.I. și asupra inculpatului P.C.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002

și O.U.G. nr. 18/2002, constată că pedepsele de câte un an închisoare și de 2

ani și 6 luni închisoare, aplicate în baza art. 70 alin. (1) (2 fapte) și

respectiv art. 71 alin. (1) din O.U.G. 105/2001 sunt grațiate integral și

condiționat.

Atrage atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Înlătură sporul de 6 luni

închisoare.

Respinge recursul declarat de

inculpatul L.G.N. împotriva deciziei penale sus-menționate, ca nefondat.

Compută pentru ambii inculpați,

perioada arestării preventive de la 24 noiembrie 2001, la 14 mai 2003.

Obligă pe recurentul inculpat L.G.N.

la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 mai 2003.