ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 696/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.N.C.F.R. R.A., a chemat în judecată pe pârâta S.C. S. S.A. Constanța solicitând obligarea acesteia la plata tarifelor de imobilizare a vagoanelor, actualizate cu indicele de inflație, pentru întârzierea încărcării mijloacelor de transport peste termenul liber tarifar. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. N.S.S., solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumelor reprezentând imobilizări vagoane (77.365.500 lei) și cheltuieli de judecată (8.679.160 lei), întrucât predătoarea mărfii este chemata în garanție și se face vinovată de întârzierea operațiunii de amarare. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă 1752 din 27 iunie 2000 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție, obligând pe S.C.

S. la plata sumei de 77.364.500 lei tarife de imobilizare a vagoanelor, la 19.330.593 lei diferență rezultată din reactualizarea sumei și la 5.082.804 lei cheltuieli de judecată către reclamantă iar pe S.C. N.S.S. la 77.364.500 lei tarife de imobilizare și 10.422.384 lei cheltuieli de judecată către pârâtă. Instanța de fond a reținut, în esență, că în calitate de beneficiar al transportului, pârâta avea obligația să încarce mijloacele de transport în termenele stabilite de art. 7 pct. 1 din TLM, altfel suportând plata unor penalități calculate în funcție de numărul de vagoane imobilizate și de ore de întârziere (art. 10 din T.L.M.). Cu privire la reactualizarea sumei, instanța a făcut aplicație dispozițiilor art. 1084 C. civ considerând că beneficiul de care a fost lipsită reclamanta reprezintă actualizarea cu indicele de inflație a debitului.

Chemata în garanție a fost considerată vinovată de întârzierea în operațiunea de încărcare a celor 96 de vagoane pentru că operațiunea de amarare nu s-a făcut în ritmul descărcării rolelor din navă. Curtea de Apel Constanța, soluționând apelurile declarate de pârâtă și chemata în garanție, prin decizia civilă 979/COM din 6 decembrie 2000, a respins cererile formulate considerând că între reclamantă și pârâtă s-a născut un raport juridic din contractul de transport care a determinat obligația predătorului să încarce vagoanele într-un anumit interval de timp, depășit însă din cauza amarării defectuoase a mărfii de care se face vinovată chemata în garanție. Instanța de apel mai reține că pârâta nu și-a majorat pretențiile față de chemata în garanție așa încât nu putea să acorde mai mult decât a cerut.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta S.C. S. S.A. Constanța a declarat recurs la data de 11 decembrie 2000, fără a întemeia expres, cererea de unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recurenta susține lipsa calității sale procesuale, contractul de transport încheindu-se între expeditor și cărăuș iar reclamanta nu a făcut dovada unei asemenea convenții. De altfel imobilizarea vagoanelor survenită în stația de predare este imputabilă expeditorului mărfii și nu prestatorului de servicii portuare pentru că depășirea termenului de încărcare a fost determinat de greșita amarare a mărfii, care era în sarcina altei societăți comerciale. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Prin contractul 244 din 23 iunie 1998, S.C. S. S.A. Constanța, în calitate de prestator de servicii, se obliga față de beneficiarul S.C. N.S.S. SRL Constanța să preia mărfurile conform documentelor de transport și să întocmească avizul de expediție potrivit cu instrucțiunile beneficiarului de prestații și cu reglementările legale în vigoare (art. 5.1 lit. a) și c) din contract). Același articol prevedea obligația pârâtei recurente să deconteze pe bază de factură contravaloarea descărcării mărfii, comisionul, imobilizări vagoane, manevra vagoanelor și barjelor, indicând elemente de identificare, adică natura cheltuielilor. Beneficiarul de prestații s-a obligat să transmită prestatorului de servicii dispoziții și instrucțiuni privind expedierea mărfii (art. 5.2).

Încheiat în asemenea termeni, contractul celor două părți capătă, pe lângă caracterul de prestări de servicii și natura mandatului fără reprezentare care conferă mandatarului - recurent, personal calitatea de debitor, creditor sau titular al dreptului, în raporturile cu terții. De aceea prestatorului de servicii îi revenea și sarcina întocmirii planului de transport și a avizelor de expediție pentru mijloacele de transport maritime, fluviale, feroviare sau auto. Schimbându-se așadar regulile generale ale contractului de mandat, recurenta avea obligația contractuală să efectueze operațiile pe care să le deconteze pe bază de factură beneficiarei prestațiilor [art. 5.1. lit. f)]. Astfel se explică dobândirea calității procesuale pasive a recurentei.

De altfel concluzia instanței de apel privind existența raporturilor comerciale dintre reclamantă și pârâtă, este consecința notelor de constatare a Direcției CF Port Constanța a Registrului veghetor CFR și a ordinelor de plată, pârâta recurentă fiind în nume propriu semnatara acestora. Instanțele de fond interpretând judicios actele deduse judecății și raporturile juridice născute între părți, au pronunțat hotărâri legale și temeinice. Urmează așadar, ca în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea să respingă ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile 979/COM din 6 decembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. S. S.A. Constanța împotriva deciziei nr. 979 COM din 6 decembrie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.