ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 562/2003

La 21 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul delarat de pârâta S.C.”S.” S.A. Constanța împotriva deciziei civile nr. 90/COM din 14 februarie 2001 a Curtii de Apel Constanța - Secția comercială . Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 21 ianuarie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 27 ianuarie 2003 si la 3 februarie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SMTFM - Sucursala CFR M. P. Constanța, reprezentată prin SMF-SA-Agenția Teritorială Constanța a chemat-o în judecată pe pârâta SC “S.” SA Constanța, pentru a fi obligată la plata sumei de 39.131.200 lei reprezentând tarife de imobilizări vagoane, reactualizată cu rata inflației si la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.022.872 lei.

Pârâta S.C. “S.” SA Constanța în termenul legal, a chemat-o în garanție pe SC”N.IE.” SIBIU, solicitând că , în situația în care va cădea în pretenții , aceasta sa fie obligată la plata sumei ce se va reține în sarcina sa. Prin sentința civilă nr. 2188 din 12 sptembrie 2000 a Tribunalului Constanta –Secția comercială a fost admisă acțiunea, dispunându-se obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 39.131.200 lei reprezentând tarife imobilizări vagoane și a sumei de 27.527.215 lei reprezentând reactualizarea sumei pretinse inițial cu rata inflației, plus 4.674.504 lei cheltuieli de judecată. A fost admisă cererea de chemare în garanție, cu consecința obligării chematei în garanție la plata sumelor pentru care s-a dispus răspunderea pârâtei față de reclamantă, cu 5.270.049 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada că vagonul încărcat cu cherestea, sosit pe adresa pârâtei, a fost operat cu întârziere, motiv pentru care, conform art.434 alin.2 din Codul comercial, pârâta datorează tarife de imobilizări vagoane. A mai reținut și că între pârâtă și chematea în garanție s-a încheiat un contract de prestații portuare, prin care acestea și-au asumat drepturi și obligații reciproce, printre care și aceea că în cazul acceptului ,în transbord direct, imobilizările se suportă de beneficiarul prestației, - în cauză, chemata în garanție, împrejurare necontestată de aceasta. Prin decizia civilă nr.90/COM din 14 februarie 2001, Curtea de Apel Constanța – Secția comercială, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată chemata în garanție către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.944.533 lei.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că prima critică formulată de apelanta-pârâtă prin invocarea art.21 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MTTc nr,673/1976, în sensul că în producerea imobilizării de vagoane ,culpa aparține reclamantei, în calitate de cărăuș, nu este fondată. A reținut însă a fi întemeiat apelul, prin prisma celei de a doua critici, respectiv a neobligării chematei în garanție la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate, deoarece, cum cererea de chemare în garanție a fost admisă, în conformitate cu art.274 din Codul de procedură civilă, aceasta trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei, atât în acțiunea principală (pârâta fiind obligată în acest sens), cât și în cererea de chemare în garanție.

Pârâta SC “S.” SA Constanța a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie , în baza dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă și solicitând desființarea hotărârilor pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii intimatei-reclamante, ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată pe întreg parcursul procesului. Recurenta-pârâtă susține astfel că ,greșit a fost admisă acțiunea intimatei-reclamante și calcularea taxelor ca urmare a propriei fapte culpabile a reclamantei (cărăuș), care a adus la transport mărfurile despre care deținea suficiente cunoștințe potrivit cărora expirase perioada de valabilitate a acceptului portuar.

Mai arată că reclamanta cărăuș, trebuia să refuze întemeiat programarea la încărcare a vagonului, punerea vagonului la dispoziția expeditorului, precum și transportul propriu-zis pentru a evita și prejudiciile produse în patrimoniul său. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, rezultă fără dubiu că în speță expedierea vagonului în discuție după expirarea acceptului portuar, nu poate constitui o împrejurare de natură să antreneze răspunderea cărăușului, atâta timp cât acesta și-a îndeplinit obligația contractuală de transport, atât față de expeditorul mărfii cât și față de destinatarul acesteia. Reclamanta a făcut dovada că a efectuat transportul cu vagonul nr…0282, încărcat cu cherestea, cu scrisoarea de trăsură nr.996323, pe adresa pârâtei, iar prin nota de constatare nr.20038/1999 a dovedit de asemenea că pârâta a operat vagonul cu întârziere, ceea ce a determinat calcularea tarifelor de imobilizări vagoane (fila 7 dosar fond).

În conformitate cu prevederile art.434 alin.2 din Codul comercial, destinatarul care primește lucrurile, e obligat să plătească ceea ce datorează pentru transportul scrisorii de cărat, precum și toate celelalte cheltuieli. Astfel fiind, pârâta în calitate de destinatar, corect a fost obligată în baza dispozițiilor legale mai sus menționate să suporte tarifele de imobilizări vagoane, în sumă de 39.131.200 lei, cât și reactualizarea sumei în raport cu rata inflației, în cuantum de 27.527.215 lei.

Având în vedere însă că de obținerea acceptului portuar se face răspunzătoare expediatoarea mărfii SC “N.I.E.” Sibiu – chemată în garanție, că la art.30 din contractul de prestații portuare încheiat între SC “S.” SA Constanța și SC “N.I.E.” Sibiu s-a prevăzut că tarifele de imobilizări , în cazul acceptului de transport direct se suportă de către beneficiarul prestației (fila 33 – dosar fond), cât și recunoașterea oficială a acesteia că SC “S.” SA nu are nici o culpă în imobilizarea vagoanelor de cherestea în perioada 24 decembrie 1998 – 12 februarie 1999, astfel cum rezultă din adresa existentă la anexa 4 – dosar fond, - se reține că în mod corect instanțele au aganjat răspunderea chematei în garanție pentru plata sumelor la care a fost obligată pârâta.

În consecință, față de considerentele mai sus arătate, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC “S.” SA Constanța și va fi menținută ca fiind legală și temeinică decizia pronunțată de curtea de apel. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta SC “S.” SA Constanța, împotriva deciziei nr.90/COM din 14 februarie 2001 a Curții de Apel Constnța, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică astăzi 3 februarie 2003.