ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2003

Decizia nr. 454 Dosar nr. 2877/2001 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.N.T.F.M., sucursala C.F.R. Marfă Port Constanța, a solicitat prin acțiunea introdusă la Tribunalul Constanța, obligarea pârâtei S.C. S. S.A. Constanța la plata sumei de 27.188.188 lei reprezentând tarife de transport și la 7.830.198 lei penalități de întârziere cu motivarea că pe adresa pârâtei au sosit un număr de 12 vagoane cu tarife de transport „transmise” și că pârâta, așa cum rezultă din registrul veghetor, deși a confirmat primirea vagoanelor a refuzat să achite tarifele de transport și tarifele accesorii de manevră și avizare.

Pârâta prin întâmpinare s-a apărat invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamanta s-a prevalat de propria culpă constând în nerespectarea convenției încheiată între părți prin care s-a stabilit ca cheltuielile de transport să fie francate și nu transmise. O altă susținere a pârâtei a fost aceea că nu a ridicat documentul de transport și că nu a fost destinatar al vagoanelor. Pentru ipoteza în care totuși se va constata că îi revin obligații de plată, pârâta a chemat-o în garanție pe destinatara V.I.G. S.R.L. București. Tribunalul Constanța prin sentința nr. 2121 din 8 septembrie 2000 a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție.

În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că în cauză nu s-a probat ridicarea de către S. Constanța a documentelor însoțitoare ale mărfii, și, în lipsă de convenție contrară, plata se suportă de destinatar și nu de operatorul portuar. Față de prevederile art. 62.2 din Regulamentul de transport, cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca lipsită de obiect. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului a fost respins ca nefondat. Instanța de apel a examinat critica adusă sentinței, care, în esență, vizează nerespectarea prevederilor art. 434 alin. (2) C. com. și a reținut că între părți nu există convenție derogatorie de la prevederile Regulamentului de transport care să dea dreptul reclamantei să încaseze tarifele de transport de la o persoană juridică ce nu a fost destinatar în contractul de transport.

A mai reținut instanța de apel că potrivit mențiunilor din scrisoarea de trăsură adevăratul destinatar este chemata în garanție. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, reclamanta S.N.T.F.M. S.A., sucursala C.F.R. Marfă Port Constanța, care a solicitat casarea deciziei și sentinței pronunțată în cauză și în fond admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei solicitată cu titlu de cheltuieli de transport și penalități de întârziere. Recurenta a susținut că instanțele au făcut o greșită aplicare a art. 62.2 din Regulamentul de transport, această dispoziție fiind aplicabilă numai în situația în care se refuză transportul. A mai susținut recurenta că pârâta a aderat la contractul de transport astfel că prin preluarea mărfii ce a fost transportată este ținută potrivit art. 62.1 din Regulamentul de transport la plata taxelor de transport indiferent dacă în scrisoarea de trăsură s-a menționat că obligația de plată a fost transmisă.

Recurenta a mai susținut că nu prezintă relevanță faptul că la rubrica destinatar, după S.C. S. S.A., a fost trecut și exportatorul mărfii care este chemata în garanție întrucât nu este obligatoriu ca destinatarul mărfii să fie totodată și proprietarul mărfii. În drept a fost invocat art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Prin întâmpinare, intimata S. S.A. Constanța a solicitat să se respingă recursul întrucât în cauză obligația de a achita tarifele de transport îi revenea expeditorului. Intimata a mai susținut că nu a ridicat scrisorile de trăsură și, ca urmare, nu-i revine nici o obligație în sensul art. 62.1 și art. 62.2 din Regulamentul de transport. În scrisoarea de trăsură a mai susținut intimata S. S.A., s-a făcut mențiunea „transmis” deși pe acceptul portuar înscris în aceasta s-a înscris francarea taxelor.

În opinia sa întrucât acceptul portuar a fost obținut și acceptat cu mențiunea „francat” nu se justifica acceptarea mențiunii „transmis”, în scrisoarea de trăsură. Chemata în garanție S.C. V.I.G. S.R.L. nu a depus întâmpinare. Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Raporturile juridice dintre părțile în proces s-au stabilit pe baza foii de expediere nr. 863956 în care destinatar este S. Constanța și S.C. V.I.G. S.R.L., iar predător este siloz Fetești. Rubrica „Mențiuni de francare” s-a completat la expediție înscriindu-se „Transmis”. Această mențiune produce efecte în ce privește obligația de plată a taxelor de transport în sensul că obligația îi revine destinatarului. Pe verso foii de expediție nr. 863956 se află trecute vagoanele pentru care la destinație nu s-au achitat cheltuielile de transport, iar la filele 10 – 11 fond se află extras din registrul veghetor pe care l-a confirmat pârâta S.C.

S. S.A. prin semnături și ștampilă ceea ce înseamnă că marfa din vagoane a fost pusă la dispoziția sa așa încât greșit s-a reținut că nu-i revine obligația de a achita taxele de transport. Apărarea pârâtei S. a fost reținută de instanțe contrar prevederilor art. 62.1 din Regulamentul de transport. În acest articol se prevede că tarifele de transport și accesorii se plătesc de expeditor dacă nu există convenție contrară între expeditor și calea ferată. Regulamentul de transport nu prevede condiții speciale de formă pentru încheierea unei astfel de convenție așa încât mențiunea „Transmis” de pe documentul de transport are valoare de acord între expeditor și calea ferată cu consecința că obligația de a plăti tarifele de transport și accesoriile revin destinatarului.

Nu prezintă nici o relevanță pentru obligația de plată a tarifelor de transport faptul că în foaia de expediție s-a trecut numărul acceptului portuar câtă vreme din nici o altă convenție nu rezultă obligația de a corela, sub aspectul plății acestor tarife, acceptul portuar cu documentele de transport feroviar. Preluarea vagoanelor este atestată prin semnătură și ștampilă conform veghetorului așa încât, destinatarul a aderat la contractul de transport și îi revin obligațiile stipulate în art. 62.1 din Regulamentul de transport. Intimata pârâtă s-a prevalat de faptul că nu a ridicat scrisorile de trăsură motiv care în accepțiunea sa îi dă dreptul să nu achite cheltuielile de transport, motivat de faptul că această obligație, în conformitate cu art. 62.2 din același regulament îi revine expeditorului.

Susținerea pârâtei nu poate fi primită întrucât art. 62.2 din Regulamentul de transport se referă la situația în care destinatarul nu a aderat la contractul de transport, cu alte cuvinte la situația în care destinatarul refuză primirea transportului, refuz care se concretizează prin neridicarea documentelor de transport și nemodificarea contractului de transport. În cauză nu se contestă faptul că nu au fost eliberate documentele de transport justificarea acestei rețineri a scrisorilor de transport bazându-se pe lipsa disponibilităților de plată așa cum rezultă și din corespondența aflată la dosarul de fond. Prin urmare neridicarea scrisorilor de transport nu se datorează refuzului de a primi transportul ci altei cauze care nu se încadrează în textul art.62.2 din Regulament.

În consecință criticile aduse deciziei și sentinței sunt întemeiate astfel că recursul se va admite și admițând și apelul aceleiași părți se va modifica sentința în sensul admiterii acțiunii principale în parte, pârâta urmând să fie obligată la plata sumei de 27.188.188 lei tarife de transport și la 1.846.291 lei cheltuieli de judecată. Capătul de cerere pentru plata penalităților de întârziere este neîntemeiat întrucât mențiunea privind suportarea penalităților pentru întârziere înscrisă pe documentul de transport este unilaterală și prin urmare nu constituie convenție accesorie valabilă pentru a atrage aplicarea acestor sancțiuni. Nici clauza înscrisă în actul adițional de la fond nu poate fi considerată ca operantă de vreme ce pârâta nu a acceptat-o fără rezerve.

Pe de altă parte actul adițional s-a încheiat în anul 1999 iar transporturile sunt anterioare, datei încheierii acestuia. În raport de modul cum s-au stabilit raporturile juridice dintre părțile în proces, exportatorul, cel de-al doilea destinatar menționat în scrisoarea de trăsură, va fi obligat la plata aceleiași sume în calitate de chemată în garanție. Așa fiind, chemata în garanție S.C. V.I.G. S.R.L. București va fi obligată să-i plătească pârâtei S.C. S. S.A. Constanța suma de 27.188.188 lei și 1.846.291 lei cheltuieli de judecată. Conform art. 274 C. proc. civ., pârâta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată pentru apel și recurs în sumă de 1.846.291 lei către reclamantă iar chemata în garanție va fi obligată la aceeași sumă către pârâtă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta S.N.T.F.M. S.A., sucursala CFR Marfă Port Constanța, prin S.M.F. S.A., Oficiul Teritorial Constanța împotriva deciziei nr. 53 din 25 ianuarie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, pe care o modifică. Admite apelul reclamantei formulat împotriva sentinței civile nr. 2121 din 8 septembrie 2000 a Tribunalului Constanța, secția comercială, pe care o schimbă în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei S.N.T.F.M. S.A., sucursala C.F.R. Marfă Port Constanța, și obligă pe pârâta S.C. S. S.A. Constanța la plata sumei de 27.188.188 lei reprezentând tarife de transport și la 1.846.291 lei cheltuieli de judecată. Admite în parte cererea formulată de pârâta S.C.

S. S.A. Constanța de chemare în garanție privind S.C. V.I.G. S.R.L. București, pe care o obligă la plata a 27.188.188 lei și la 1.846.291 lei cheltuieli de judecată. Obligă intimata pârâtă S.C. S. S.A. Constanța să plătească reclamantei 1.846.291 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs. Obligă chemata în garanție S.C. V.I.G. S.R.L. București la 1.846.291 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs către intimata S.C. S. S.A. Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.