ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4766/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Arad, prin sentința penală

nr. 123 din 5 mai 2003, a condamnat pe inculpatul U.A.G. la 10 ani închisoare,

pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

beneficiul liberării condiționate pentru restul neexecutat de 644 zile

închisoare din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată acestuia prin

sentința penală nr. 2417 din 17 noiembrie 1997 a Judecătoriei Arad, definitivă

prin decizia penală nr. 673 din 22 mai 1998 a Curții de Apel Timișoara și a

contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta în pedeapsa

cea mai grea de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an închisoare,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive începând

din 25 martie 2003 până la zi.

A confiscat de la inculpat în

favoarea statului suma de 1.600.000 lei.

A obligat inculpatul să plătească

statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

A dispus plata din fondurile

Ministerului Justiției în contul B.A. Arad a sumei de 300.000 lei reprezentând

onorar avocat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei de 24 februarie 2003,

inculpatul se afla în imobilul surorii sale U.S. din Arad, unde se afla și

tatăl acestuia U.G. În vizită la inculpat se afla și martorul M.D. care era

coleg de muncă cu acesta. În jurul orelor 21,00, inculpatul împreună cu

martorul M.D. au plecat spre stația C.F.R. din cartierul Bujac din Arad. Pe

drum inculpatul i-a propus martorului să o tâlhărească pe partea vătămată S.M.,

propunere cu care martorul nu a fost de acord. Cei doi și-au continuat

deplasarea și ajungând în dreptul imobilului din Arad, aparținând părții vătămate

S.M., inculpatul i-a cerut din nou martorului să plece acasă. După care,

inculpatul a pătruns în curtea imobilului părții vătămate și apoi a urcat pe

acoperiș, a dizlocat 3 țigle și a pătruns în pod. De aici a coborât pe scară în

cameră și a intrat în camera în care partea vătămată dormea. Inculpatul a pus

mâna la gura părții vătămate, amenințând-o cu moartea și cerându-i să-i arate

unde sunt banii. Apoi a început să aplice lovituri cu pumnul peste brațele și

capul părții vătămate și i-a legat mâinile la spate, punându-i un căluș în

gură. Dintr-o cutie metalică inculpatul a sustras suma de 11.250.000 lei și un

ceas de mână cu curea metalică.

În continuare inculpatul s-a

deplasat acasă unde a povestit martorilor M.D. și U.D. cele întâmplate, iar

martorul M.D. i-a dat suma de 400.000 lei pentru a păstra tăcerea. Cei doi s-au

deplasat la Stația C.F.R. Arad unde au consumat băuturi alcoolice și au jucat

la aparatele de jocuri mecanice. Pe drum inculpatul a ascuns ceasul sustras

într-o cutie metalică pentru gaz metan.

Din raportul medico-legal nr. 134/3

din 27 februarie 2003 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad se

reține că partea vătămată S.M. a prezentat ambii pomeți echimozați

violoceu-roșiatic, ambele buze echimozate roșiatic, ambele coaste tumefiate și

echimozate, fața dorsală a ambelor mâini echimozate violaceu, leziuni ce au

necesitat pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale.

Apărarea inculpatului, în sensul că

nu este autorul faptei a fost înlăturată de probe ce au fost ulterior administrate

care a înlăturat și alibiul invocat de acesta.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul care a solicitat desființarea acesteia, rejudecarea

cauzei și, în principal, achitarea pe considerentul că nu se face vinovat de

fapta imputată, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 214/ A din 2 iunie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat cu motivarea că probele administrate în cauză dovedesc că

acesta este autorul faptei, iar apărarea făcută și mai ales alibiul formulat

s-au dovedit a fi nereale, în condițiile administrării de probe la cererea

acestuia.

Împotriva deciziei pronunțate de

curtea de apel a declarat recurs inculpatul pe care o critică pentru aceleași

motive invocate și la instanța de apel, respectiv că materialul probator de la

dosar nu este în măsură să dovedească că el este autorul faptei, iar în

subsidiar, dacă se va aprecia, în sensul că este vinovat, a cerut reducerea

pedepsei.

Recursul este nefondat.

Analizând materialul probator de la

dosar în raport cu criticile formulate de inculpat, se constată că acestea nu

sunt întemeiate.

Atât organul de urmărire penală, cât

și instanța de fond au dispus administrarea de probe din conținutul cărora

rezultă că autorul tâlhăriei asupra părții vătămate S.M. este inculpatul.

Astfel, partea vătămată, în

declarațiile date a relatat că agresorul era mascat, astfel că nu l-a văzut la

față, dar, în cursul agresiunii care a durat între 15-30 minute, acesta i s-a

adresat de mai multe ori, amenințând-o.

Totodată, partea vătămată, în

prezența martorului asistent L.V., l-a recunoscut după voce pe inculpat ca

fiind persoana care a agresat-o în noaptea de 24 februarie 2003.

Relevante sunt și declarațiile date

de martorul M.D., care cu ocazia audierii de către organul de urmărire penală

și de instanță, dar și cu ocazia confruntării cu inculpatul, a declarat,

constant faptul că după ce a respins cererea inculpatului de a tâlhări o

persoană în vârstă, a fost de față când inculpatul a pătruns în domiciliul

părții vătămate, iar apoi tot numitul a fost acela care i-a povestit

activitatea sa agresivă și i-a arătat bunurile sustrase, respectiv un ceas de

mână și suma de 1.200.000 lei.

În legătură cu acest aspect,

martorul a relatat că inculpatul a ascuns ceasul sustras într-o cutie metalică

pentru gaz metan.

În ce privește apărarea inculpatului

ea se rezumă la a nega comiterea faptei, iar probele pe care le-a administrat

în apărare pe lângă faptul că sunt contradictorii nu sunt nici în măsură să confirme

albiul pe care și le-a făcut, ba, mai mult, s-au dovedit a nu corespunde

adevărului, fiind de circumstanță.

De altfel, instanțele de judecată

corect și motivat au înlăturat apărarea inculpatului, arătând în concret de ce

nu poate fi primită, și care sunt dovezile care contrazic acele susțineri.

În consecință, se constată că starea

de fapt reținută de cele două instanțe este corectă, probele administrate

dovedind vinovăția acestuia, așa încât, cererea de a se dispune achitarea lui

este nejustificată.

De asemenea, nu poate fi primită

nici critica vizând individualizarea pedepsei, fiind de reținut că aceasta este

corespunzătoare pericolului social concret determinat de modalitatea și

împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările produse, precum și

elementele care circumstanțiază persoana inculpatului, recidivist și cu o

atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal .

Așa fiind și având în vedere că nu

s-au constatat nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare

din oficiu, urmează să fie respins recursul ca nefondat și a se dispune

potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.A.G. împotriva deciziei penale nr. 214/ A din 2 iunie

2003 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 martie 2003, la 24 octombrie

2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 octombrie 2003.