ÎCCJ, Decizia nr. 285/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 123 din 5

mai 2003, Tribunalul Arad, secția penală, a condamnat pe inculpatul U.A.G. la

10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. a), b) alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

beneficiul liberării condiționate pentru restul neexecutat de 644 zile

închisoare din pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată aceluiași

inculpat de Judecătoria Arad, prin sentința penală nr. 2417 din 17 noiembrie 1997,

a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză și a dispus

executarea pedepsei celei mai grele de 10 ani închisoare, sporită cu un an

închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani

închisoare.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia penală nr. 214/A din 2 iunie 2003, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de către inculpat împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

inculpatul a declarat recurs, invocând motive ce vizează cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Sesizată cu calea de atac exercitată

de către inculpat, la Curtea Supremă de Justiție, secția penală, s-a fixat

termen de judecată a recursului la data de 24 octombrie 2003.

La data de 25 iulie 2003, Curtea a

luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității arestării inculpatului

U.A.G.

Prin încheierea din 25 iulie 2003,

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a constatat că măsura arestării

inculpatului este legală și a dispus prelungirea duratei arestării preventive,

pe timp de 30 zile, începând cu data de 25 iulie 2003 până la 23 august 2003,

inclusiv.

La data de 22 august 2003, secția

penală a Curții Supreme de Justiție a constatat din nou legalitatea măsurii

arestării inculpatului și, prin încheierea din aceeași zi, a dispus prelungirea

măsurii arestării preventive până la 22 septembrie 2003 și a fixat termen

intermediar pentru verificarea legalității arestării preventive la 19

septembrie 2003 când, prin încheiere, completul de judecată legal constituit a

dispus prelungirea duratei arestării preventive a aceluiași inculpat până la 22

octombrie 2003, inclusiv.

Împotriva încheierii din 22 august

2003, inculpatul a declarat recurs, fără să formuleze critici susceptibile a fi

considerate motive de casare.

Recursul este inadmisibil.

Prin art. 160

d

alin. (1)

C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de

fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea

preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform

art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art.

385

12

alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din

oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea

sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din

același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea

preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod

corespunzător dispozițiile art. 160

b

și ale art. 160

c

alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu

recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160

d

C.

proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau

revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind, și cum prin art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10

iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe

prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru

încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de

recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a

considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac,

în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

De altfel, o încheiere a instanței

de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată

cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei

instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea

ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale

referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte

interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160

d

,

corelate cu cele ale art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., mai este

impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă

principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța

firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată

separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de

inculpat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va

respinge recursul ca inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de

avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul U.A.G. împotriva încheierii din 22 august 2003, pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2855/2003, ca inadmisibil.

Obligă pe inculpat să plătească

statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie

2003, în ședință publică.