ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2851/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 25 din 30

ianuarie 2003, pronunțată de Tribunalul Arad, a fost condamnat inculpatul S.C.

la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

În baza art. 83 din același cod, a

fost revocată suspendarea condiționată, privind pedeapsa de 3 ani închisoare,

aplicată inculpatului, prin sentința penală nr. 1525 din 18 iulie 2002 a

Judecătoriei Arad, dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa

stabilită, în final S.C., urmând a executa 10 ani închisoare.

Conform art. 116 C. pen., s-a

interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul Arad pe o durată de 5

ani.

Totodată, a fost menținută starea de

arest a inculpatului și s-a computat durata arestării preventive, cu începere

de la 14 noiembrie 2002, la zi.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 13 noiembrie 2002,

în jurul orelor 20,30, inculpatul s-a aflat în incinta stației C.F.R. Arad,

împreună cu martorii C.R., H.S. și H.V., împrejurare în care l-a observat în

holul sălii de așteptare pe O.P. Inculpatul și cei doi însoțitori ai săi, s-au

apropiat de partea vătămată, C.R, i-a cerut o țigară, iar în momentul în care

victima i-a întins pachetul cu țigări, inculpatul a prins-o de gât și i-a smuls

lănțișorul din aur cu cruciuliță.

După comiterea faptei, inculpatul a

fugit spre gard, s-a urcat într-un tren accelerat care pleca spre Timișoara. În

urma sesizării organelor de poliție T.F., inculpatul a fost depistat în stația

C.F.R. Timișoara și în posesia acestuia a fost găsit lănțișorul sustras și care

a fost restituit părții vătămate.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza plângerii părții vătămate, proceselor verbale încheiate de

organele de urmărire penală, depozițiilor martorilor F.V., B.I., C.R., H.S. și

H.V., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 97/ A din 12 martie 2003, a respins apelul formulat de

inculpat, apel prin care a solicitat achitarea, întrucât nu a comis fapta.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs, în care a reiterat motivul de apel invocat, solicitând în

principal achitarea, iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Recursul este fondat pentru motivele

ce se vor arăta în continuare:

Instanța de fond a reținut în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din

punct de vedere juridic fapta comisă, în textul de lege mai sus menționat.

Fapta comisă de inculpat, de a

smulge de la gâtul părții vătămate pe timp de noapte și în loc public un

lănțișor din aur cu cruciuliță, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C.

pen., așa cum bine au stabilit instanța de fond și cea de control judiciar.

Vinovăția inculpatului rezultă din

coroborarea declarațiilor părții vătămate, cu declarațiile martorilor F.V.,

B.I. și C.R., precum, cu procesul verbal de depistare a inculpatului și cu

procesele verbale de ridicare de la făptuitor a bunului sustras și de predare a

lănțișorului, către partea vătămată.

Astfel, martora F.V., martor ocular

al incidentului și care cunoștea pe cei din grup, a indicat numele

făptuitorului, l-a descris pe inculpat și a descris îmbrăcămintea acestuia,

elemente în raport, de care inculpatul a fost identificat și reținut în Gara

Timișoara, la coborârea din tren. Cu ocazia percheziției corporale, asupra

inculpatului s-a găsit lănțișorul din aur cu cruciuliță, care a fost restituit

victimei.

La rândul său martorul C.R., în două

din declarațiile date în faza de urmărire penală, l-a indicat pe inculpat ca

autor al faptei, întrucât a văzut când acesta a smuls lănțișorul de la gâtul

părții vătămate.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunii, nu are nici o relevanță sub aspectul răspunderii

penale, atâta vreme cât vinovăția sa a fost stabilită prin toate celelalte

mijloace de probă administrate în cauză, considerent pentru care primul motiv

de recurs nu este fondat.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei aplicate, Curtea constată, că în speță au fost respectate dispozițiile

art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de pericolul social al faptei comise cât

și de persoana făptuitorului.

Pericolul social concret al

infracțiunii, rezidă în modalitatea în care fapta a fost comisă (pe timp de

noapte, într-un loc public, după ce inculpatul a studiat momentul propice al

atacării victimei) și în consecințele acesteia.

Referitor la profilul moral al

inculpatului, din probele administrate, rezultă că este recidivist, fiind

anterior condamnat prin sentința penală nr. 1525 din 18 iulie 2002, la pedeapsa

de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar cu privire la fapta reținută în

sarcina sa, prin hotărârea recurată a adoptat o poziție nesinceră, în

contradicție cu probele administrate și care evidențiau vinovăția sa.

Toate aceste elemente de

circumstanțiere ale faptei și făptuitorului au fost analizate de prima instanță

și verificate, pe calea controlului judiciar, pedeapsa aplicată, în cuantumul

stabilit și în modalitatea aleasă, fiind bine dozată, astfel că și al doilea

motiv de recurs invocat nu este întemeiat.

Examinând din oficiu cauza, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Curtea constată, că instanțele au omis să deducă durata reținerii și arestării

preventive, pe perioada 19 mai 2002 – 19 iulie 2002, din pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1525 din 18 iulie 2002, pedeapsă

ce fusese suspendată condiționat dar cu privire la care, prin hotărârea

atacată, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen.

Ca atare, recursul declarat de

inculpat va fi admis, numai în sensul celor mai sus arătate, menținându-se

celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariul apărătorului din oficiu se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul S.C., împotriva deciziei penale nr. 97/ A din 12 martie

2003 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia penală

sus-menționată și sentința penală nr. 25 din 30 ianuarie 2003 a Tribunalului

Arad, numai cu privire la omisiunea deducerii perioadei executate, din pedeapsa

de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1525 din 18

iulie 2002 a Judecătoriei Arad.

Deduce din pedeapsa rezultantă de 10

ani închisoare și perioada cuprinsă între 19 mai 2002 – 19 iulie 2002.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Compută arestarea preventivă în

cauza de față de la 14 noiembrie 2002, la 13 iunie 2003.

Onorariul pentru apărarea din

oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 iunie 2003.