ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2600/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 416 din 6

august 2002 a Tribunalului Iași, s-a hotărât condamnarea inculpatului M.D.,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de

dispozițiile art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 16 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost aplicată inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a),

b), d) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și în baza articolului 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata

arestării preventive începând cu 23 noiembrie 2000.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul M.D. s-a căsătorit în

anul 1976 cu numita M.A., victima. Împreună, au un copil, respectiv pe numita M.M.A.,

în vârstă de 24 ani.

Soții M. au locuit o perioadă de

timp în București, iar din anul 1990, s-au mutat în comuna Oțeleni, județul

Iași, într-un imobil, casă de chirpici compusă din patru camere, în care accesul

se face atât pe partea nordică, cât și cea sudică.

Membrii familiei M. foloseau în mod

obișnuit camera din partea sudică a imobilului, cameră în care erau amplasate

două paturi, dintre care unul improvizat, pe care dormea numita M.M.A.

În timpul căsătoriei, între inculpat

și victimă au existat deseori neînțelegeri, aceștia certându-se și înjurându-se

reciproc. Uneori, inculpatul îi mai aplica victimei și câte o lovitură cu

palma.

Motivul neînțelegerilor și

certurilor, după cum susține inculpatul, era acela că victima M.A., datorită

consumului de alcool, nu se mai ocupa de treburile gospodărești.

Pe de altă parte, din declarațiile

numitei M.M.A., fiica inculpatului și a victimei, precum și ale martorilor

audiați, în cauză rezultă că, dimpotrivă, inculpatul M.D., pe fondul consumului

de alcool, le bătea și le alunga de acasă pe fiica și pe soția sa, acestea

fiind nevoite să doarmă pe la vecini sau rude.

Mai mult, din declarația martorei U.A.,

sora victimei, rezultă că, în repetate rânduri, aceasta a venit la domiciliul

martorei, ocazie cu care, martora a văzut că prezenta urme de violență.

La data de 16 noiembrie 2000,

organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Oțeleni, județul Iași, au

fost sesizate cu privire la faptul că numita M.A. a decedat în împrejurări

necunoscute, la domiciliul său, din comuna Oțeleni.

Deplasându-se la fața locului,

organele de cercetare penală au identificat cadavrul, iar cu ocazia examinării

acestuia, s-a constatat că prezintă multiple urme de violență.

În cauză, s-a dispus efectuarea

necropsiei cadavrului, raportul de constatare medico – legală nr. 890/ C din 23

ianuarie 2001, avizat de Comisia de Avizare a Actelor Medicale, concluzionând

că moartea numitei M.A. a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic

consecutiv unor echimoze multiple aflate pe aproximativ 40% din suprafața

corporală și a unor fracturi costale, iar topografia și morfologia leziunilor

pledând pentru producerea lor prin loviri active repetate, cu corpuri

contondente, urmate de cădere.

În declarațiile date, inculpatul a

negat comiterea faptei susținând că leziunile constatate s-au datorat căderii

repetate a victimei pe fondul stării de ebrietate, iar decesul acesteia a

survenit ca urmare a unor afecțiuni preexistente.

A recunoscut că a avut deseori conflicte

cu soția, dar acestea se limitau la altercații verbale și că singurul act de

violență exercitat asupra soției sale a avut loc cu 2–3 ani în urmă.

Afirmațiile inculpatului sunt

contrazise de constatările raportului medico – legal de necropsie și depozițiile

martorilor.

Din declarațiile martorilor C.V., B.G.,

U.A. și C.M. a rezultat că pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice de

către ambii soți, inculpatul își bătea în mod frecvent soția, iar agresarea

acesteia de către inculpat în zilele anterioare decesului a fost confirmată cu

certitudine de martora M.M.A., fiica părților care a asistat la conflictul din

14 noiembrie 2000.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel inculpatul susținând greșita sa condamnare pentru săvârșirea

infracțiunii și, cerând, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a

infracțiunii, prevăzută de art. 183 C. pen., avându-se în vedere lipsa de

intenție a inculpatului, în producerea decesului victimei.

Criticile formulate de inculpat au

fost respinse ca neîntemeiate.

Rezultă, neîndoielnic, din probele

dosarului că între inculpat și victimă existau neînțelegeri și certuri generate

de atitudinea victimei care datorită consumului de alcool, neglija activitățile

gospodărești.

Instanța fondului a reținut, în mod

corect, în concordanță cu probele administrate, situația de fapt și cauza

decesului victimei precum și vinovăția inculpatului.

Nefondată este și critica privind

schimbarea încadrării juridice a faptei.

Lovirea repetată a victimei cu

consecința producerii unor leziuni și echimoze multiple pe 40% din suprafața

corpului impune concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide și nu

din culpă.

Verificând, din oficiu sentința,

instanța de apel a constatat că, față de natura infracțiunii, de împrejurările

cauzei și persoana inculpatului, în speță, nu se justifică interzicerea acestor

drepturi.

Sunt interzise drepturile

părintești, prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., acelora care au calitatea de

părinți, pentru infracțiunile comise în legătură cu exercitarea acestor

drepturi.

Scopul urmărit de legiuitor prin

interzicerea acestor drepturi ca pedeapsă complementară este acela al ocrotirii

minorilor.

Și interzicerea drepturilor,

prevăzute de articolul 64 lit. e) C. pen., este determinată de nedemnitatea

inculpatului care prin infracțiunea săvârșită a demonstrat că nu prezintă

garanții morale să exercite drepturile, prevăzute de C. fam., pentru a fi

tutore sau curator.

În raport cu cele arătate, Curtea de

Apel Iași, prin decizia penală nr. 37 din 4 februarie 2003 a admis apelul

declarat de inculpatul M.D. împotriva sentinței atacate, pe care a

desființat-o, în parte, în latura penală, în ce privește pedeapsa complementară

și, rejudecând:

Aplică inculpatului numai pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 5 ani și înlătură pedeapsa complementară, prevăzută de art.

64 lit. d) și e) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței, inclusiv, starea de arest a inculpatului, deducându-se, la zi,

durata detenției preventive.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susținând că a fost greșit

condamnat, el neavând nici-o vină în producerea decesului victimei, care, ar

avea, cauze preexistente.

În concordanță cu cele susținute, a

solicitat achitarea.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

reducerea pedepsei aplicate.

Recursul inculpatului este nefondat.

Susținerea inculpatului că n-ar fi

vinovat este contrazisă de constatările organelor de cercetare penală, care,

identificând cadavrul, cu ocazia examinării acestuia, au constatat că, prezintă

numeroase urme de violență.

Raportul de necropsie nr. 890/ C din

23 ianuarie 2001 avizat, conform reglementărilor în vigoare, concluzionează că

moartea numitei M.A. a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic,

consecutiv unor echimoze multiple pe aproximativ 40% din suprafața corporală și

a unor fracturi costale, topografia și morfologia acestor leziuni, pledând pentru

producerea lor, prin loviri active repetate, cu corpuri contondente, urmate de

cădere.

În declarațiile date, inculpatul a

negat comiterea faptei susținând că leziunile constatate s-au datorat căderii

repetate a victimei pe fondul de ebrietate, iar decesul acesteia a survenit ca

urmare a unor afecțiuni preexistente.

Susținerile inculpatului referitoare

la cauzele preexistente ale decesului victimei sunt însă infirmate de

concluziile raportului de necropsie, citate.

Așa stând lucrurile, având în vedere

și declarațiile martorilor C.V., B.G., U.A. și C.M., care au arătat că, pe

fondul consumului de alcool al ambilor soți, inculpatul își bătea, în mod

frecvent, soția, martora M.M.A., fiica părților, asistând, chiar, la o astfel

de bătaie, în 14 noiembrie 2000, încât primul motiv de recurs va trebui privit

ca nefondat și înlăturat ca atare.

Nici motivul invocat de recurent în

subsidiar nu este întemeiat.

Analiza pedepsei aplicate

inculpatului, în raport de împrejurările comiterii faptei, natura acesteia și

consecința produsă, arată că prima instanță a făcut și o corectă

individualizare a pedepsei, ținând seama de dispozițiile prevăzute în art. 72 C.

pen.

Față cu cele arătate, nici una din

criticile aduse hotărârii atacate, nefiind întemeiată, Curtea va trebui să privească

recursul de față ca nefondat și să-l respingă ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată.

Se va deduce din pedeapsa de

executat, durata arestării preventive, la zi.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului, pentru apărarea din

oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 37 din 4 februarie

2003 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 23 noiembrie 2000, până la 30 mai 2003.

Obligă inculpatul la 1.400.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 mai 2003.