ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2883/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 144 din 3

iunie 2002, Tribunalul Arad, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din același cod, a achitat pe inculpatul

B.S. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (2) C. proc.

pen., s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului.

Pe latură civilă, s-a respins

acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ș.A.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Arad, inculpatul B.S. a fost trimis în judecată, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C.

pen., actul de sesizare reținând că în după-amiaza zilei de 4 octombrie 2001,

inculpatul, observând-o pe Ș.A. stând de vorbă, în apropierea clădirii

Primăriei comunei Semlac, cu B.G.D., s-a apropiat de ele, a împins-o pe Ș.A. în

zidul localului și i-a smuls de la gât, două lănțișoare din aur, bijuteriile

rupându-se.

S-a mai reținut că Ș.A. i-a cerut

inculpatului să-i fie restituite bijuteriile, dar a fost refuzată.

Prejudiciul cauzat, în sumă de

1.828.973 lei, a fost acoperit prin restituirea bunurilor, în natură.

În faza cercetării judecătorești, pe

baza probatoriului administrat, instanța a reținut următoarea situație de fapt.

Începând cu anul 2000, între

inculpat și partea civilă, colegi de muncă, au existat relații de apropiere,

cunoscute ca atare de familie, localnici, inculpatul, de multe ori ajutând-o pe

Ș.A. în rezolvarea diverselor situații ale fiului ei și făcându-i cadouri,

printre care și cele două lănțișoare din aur.

La un moment dat, apropierea dintre

cei doi i-a nemulțumit pe soțul și fiica lui Ș.A., primul chiar certându-se cu

inculpatul.

În acest context, în după-amiaza

zilei de 4 octombrie 2001, inculpatul, telefonic i-a cerut lui Ș.A. să se

întâlnească cu el, pentru a-i detalia convorbirea avută cu soțul ei.

După ce a consumat alcool, spre

seară, inculpatul s-a deplasat spre locuința lui Ș.A., a întâlnit-o și pentru

că soțul ei i-a văzut, pentru a o determina să accepte să se revadă cu el la

orele 21,00, i-a luat lănțișoarele purtate la gât.

Instanța, motivând că probele au

conturat lipsa laturii subiective a infracțiunii de tâlhărie, așa cum a fost

reținută în actul de sesizare, a dispus achitarea inculpatului.

Împotriva sentinței au declarat

apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și partea civilă Ș.A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Arad a motivat apelul pe greșita achitare a inculpatului, în cauză fiind

îndeplinite latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

Partea civilă a

criticat sentința pentru nelegala soluționare a laturii civile, sens în care a

solicitat despăgubiri civile în sumă de 95.000 lei și daune morale în sumă de

10.000.000 lei.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 481 din 5 decembrie 2002 a admis apelurile declarate, a

desființat sentința și în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea

art. 74 lit. a) și alin. ultim și a art. 76 lit. b) din același cod, a

condamnat pe inculpat la un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Pe latură civilă, inculpatul a fost

obligat la plata sumei de 95.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, către

partea civilă Ș.A.

Împotriva hotărârii pronunțată în

apel, în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, inculpatul și partea civilă.

În recurs, parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara a criticat decizia, pentru aplicarea legii penale mai

favorabile, așa cum prevede art. 13 C. pen., pe considerentul că, prin Legea

nr. 169, publicată la 18 aprilie 2002, art. 211 C. pen. a fost modificat,

fapta, în modalitatea în care a fost săvârșită, fiind acum, prevăzută în art.

211 alin. (2) lit. c) C. pen., precum și pentru netemeinicia pedepsei aplicate,

respectiv, greșita reținere, în favoarea inculpatului, a circumstanței

atenuante, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Inculpatul a motivat recursul pe

greșita reținere de către instanța de apel, a situației de fapt și implicit, a

vinovăției sale, sens în care a solicitat achitarea, întrucât a luat

lănțișoarele făcute de el cadou părții civile, cu acordul acesteia și numai

pentru a o determina să accepte să se întâlnească cu el, ruperea bijuteriilor

fiind întâmplătoare și nu cauzată de smulgerea lor de la gâtul părții.

Partea civilă nu și-a motivat

recursul nici în scris, nici oral, în fața instanței la nici unul din termenele

de judecată acordate.

Recursurile declarate nu sunt

fondate.

Potrivit art. 13 alin. (1) C. pen.,

în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a

cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai

favorabilă.

Raportând la cauză acest text de

lege, se reține că simpla redactare a art. 211 alin. (2) C. pen., în

conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 169 din 18 aprilie 2002, în

sensul că lit. e) devine lit. c), respectiv, „întru-n loc public ..”, nu este

de finalitatea unei legi penale mai favorabilă, textul de incriminare precizând

aceleași limite de pedeapsă, respectiv 5 la 20 ani închisoare, ca în redactarea

art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

Pe de altă parte, art. 74 C. pen.,

enumeră, cu caracter exeplificativ, împrejurări ce pot constitui circumstanțe atenuante,

acestea ținând de persoana inculpatului.

Constatarea unora sau a mai multor

împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen. și recunoașterea ei sau a lor

este de atributul instanței de judecată și, deci lăsată la aprecierea acesteia.

În cauză, pedeapsa aplicată

inculpatului de instanța de apel, în raport de pericolul social al faptei,

aceasta aducând atingere patrimoniului persoanei vătămate, împrejurările în

care ea a fost săvârșită, respectiv pe fondul unor relații de apropiere între

inculpat și partea civilă, în cadrul acestora, adeverindu-se că ei fuseseră

apropiați, corect, s-a apreciat că, împrejurarea că anterior săvârșirii

infracțiunii, inculpatul a avut o conduită bună, justifică reținerea aplicării

art. 74 și art. 76 C. pen.

În ce privește motivul de recurs

formulat de inculpat, se reține că instanța de apel, verificând și coroborând

în mod judicios probatoriul administrat la urmărirea penală și la cercetarea

judecătorească, a considerat că smulgerea lănțișoarelor din aur purtate la gât

de partea vătămată, constituie o însușire prin întrebuințarea de violențe,

actul smulgerii fiind un mijloc violent de a înfrânge voința acesteia, iar nu o

simplă luare din posesie, neviolentă, a lucrurilor.

În acest sens, sunt declarațiile

părții vătămate, ale martorului ocular B.G.D., care a fost de față la cearta

dintre inculpat și Ș.A., ea văzând când inculpatul a împins partea vătămată la

zidul clădirii și i-a smuls lanțurile de la gât, precum și ale martorilor, care

au relatat că în localitate s-a auzit că B.S. i-a rupt bijuteriile purtate la

gât.

De asemenea, în sprijinul reținerii

vinovăției inculpatului, vine și faptul că bijuteriile au fost reparate și

restituite în această stare părții vătămate.

Referitor la recursul declarat de

partea civilă, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 385

10

,

recursul trebuie să fie motivat, fie în scris, fie oral, în fața instanței.

Privit prin prisma acestui text

procedural penal, recursul declarat de partea civilă, nu a fost motivat nici în

scris, nici oral, deși partea recurentă a fost citată cu respectarea

dispozițiilor legale în materie.

În aceste condiții, verificându-se

din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., recursul părții civile, acesta este nefondat.

Instanța de apel, obligându-l pe

inculpat la plata sumei de 95.000 lei despăgubiri civile, pentru partea civilă

a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate fiind nefondate, vor fi respinse.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 C. proc. pen., inculpatul recurent și recurenta parte civilă vor fi

obligați să plătească cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de partea civilă

Ș.A. și de inculpatul B.S., împotriva deciziei penale nr. 481/ A din 5

decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 martie 2002, la 3 iunie

2002.

Obligă pe recurentul inculpat și pe

recurenta parte civilă la plata sumei de câte 1.000.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 iunie 2003.