ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3862/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 472 din 1 aprilie 2002, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul A.B. la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 28 iulie 2003, la zi. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 0,620 gr. heroină, în amestec cu cofeină, depusă la I.G.P. cu procesul verbal nr. 2638 din 15 iulie 2003. Totodată, s-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cursul lunii iulie 2003, inculpatul a comercializat, prin acte repetate, diverse cantități de heroină, pe care le deținea ilegal la locuința sa. Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 359 din 17 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita, în principal, achitarea, întrucât probele administrate, sunt lovite de nulitate, fiind administrate contrar prevederilor procedurale în vigoare, iar în subsidiar reducerea pedepsei și înlăturarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 117 C. pen. Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul A.B. a declarat recurs, reiterând motivele de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc.

pen., invocate în apel, în sensul că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt dovedite, probele administrate în cauză, respectiv folosirea investigatorului sub acoperire și percheziția domiciliară fiind efectuate cu încălcarea dispozițiilor procedurale în vigoare. În subsidiar inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, în raport de condițiile concrete în care s-au comis faptele și înlăturarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 117 C. pen., care nu se justifică. Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, se constată că cele două instanțe au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (procesul verbal de percheziție domiciliară și planșele foto efectuate cu acea ocazie, declarațiile celor doi martori asistenți ; procesele verbale întocmite cu ocazia recunoașterii inculpatului de către martorul F.M.G., cât și cu ocazia confruntării acestora; actele întocmite de către investigatorul sub acoperire, declarațiile denunțătorului Mircea și cele ale martorilor R.T. și B.I. și rapoartele de constatare tehnico-științifică de la dosar, coroborate cu declarațiile date în cursul urmăririi penale de către inculpat) care au fost analizate în considerentele deciziei atacate, rezultă, fără dubiu că în cursul lunii iulie 2003, inculpatul A.B. a deținut în locuința sa din București, diverse cantități de heroină, comercializând o parte din acestea, prin acte repetate.

Susținerile inculpatului, în sensul că folosirea investigatorului sub acoperire și efectuarea percheziției domiciliare ar contraveni dispozițiilor procedurale în vigoare nu pot fi primite, întrucât, așa cum a reținut instanța de apel la data comiterii faptelor instituția folosirii investigatorilor sub acoperire era prevăzută în legea specială, respectiv art. 21 din Legea nr. 143/2000, iar percheziția domiciliară s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 100 și următoarele C. proc. pen.

Referitor la pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea acesteia, instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social sporit al infracțiunii comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și persoana infractorului care, deși nu este cunoscut cu antecedente penale, în cursul procesului a adoptat o atitudine nesinceră, menită să îngreuneze aflarea adevărului. Pentru aceleași considerente, nu se justifică nici înlăturarea măsurii de siguranță, aplicată inculpatului potrivit art. 117 C. pen. Cum din actele dosarului nu rezultă nici motive de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. penultim C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 28 iulie 2003, la zi. Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană, desemnat în cauză, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.B. împotriva deciziei penale nr. 359 din 17 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 28 iulie 2003 la 8 iulie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană, desemnat în cauză, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie 2004.