ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2858/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 268 din 28 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Brăila, a fost condamnat inculpatul O.I. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și f), cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. d) și art. 13 C. pen. Totodată, s-a luat act că părțile vătămate G.G., G.A. și G.I. nu s-au constituit părți civile. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: La data de 19 februarie 2002, în jurul orelor 24,00, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a luat hotărârea să pătrundă în curtea locuinței părții vătămate G.G., pentru a sustrage o oaie.

În realizarea intenției sale a escaladat gardul și pătrunzând în țarcul oilor a sustras o oaie. Zgomotele produse au fost sesizate de vecina părții vătămate G.A., pe care inculpatul a împins-o, context în care aceasta a fugit în casă și l-a avertizat pe fiul său, G.I., despre cele întâmplate. Împreună cei doi au revenit în apropierea locului în care se afla inculpatul, a strigat la el, însă acesta, tot cu intenția de a-i îndepărta și a nu fi recunoscut, a început să arunce cu bolovani spre ei, după care a sărit un gard și a fugit. Datorită stării de ebrietate, la un moment dat, inculpatul a căzut într-un șanț, fiind astfel recunoscut de G.I. plecat în urmărirea făptuitorului. Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii părții vătămate, proceselor-verbale încheiate de organele de urmărire penală, depozițiilor martorilor I.G.

și C.T., probe coroborate cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 506 din 25 septembrie 2002, a respins apelul formulat de inculpat, apel prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reiterând motivul de apel, învederând că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Recursul nu este fondat. În conformitate cu prevederile art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea gradului de pericol social, se precizează în aliniatul următor al aceluiași text, se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. În speță, nu era cazul a se face aplicarea art. 18 1 C. pen., din examinarea actelor aflate în dosar, rezultând că fapta săvârșită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Astfel, prejudiciul, reprezentând valoarea bunului sustras (2.000.000 lei), nu poate fi considerat modic pentru a se reține, că prin fapta comisă s-a dus o atingere minimă patrimoniului persoanei vătămate.

Referitor la mijloacele de săvârșire a faptei, este de reținut că inculpatul, după ce a fost surprins de G.A., a îmbrâncit-o și a continuat activitatea și după ce la locul faptei a apărut G.I., asupra ambilor acesta aruncând cu bolovani, pentru a-și asigura scăparea, ceea ce depășește sfera unei act „teribilist” așa cum a caracterizat inculpatul fapta comisă. Prin urmare, elementele mai sus-menționate indică un vădit pericol social al faptei și făptuitorului, ceea ce impune concluzia că fapta comisă constituie infracțiune ce trebuie sancționată conform legii penale. În raport de considerentele arătate recursul declarat de inculpat nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.I., împotriva deciziei penale nr. 506 din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2003.