ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5535/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Dâmbovița, prin

sentința penală nr. 243 din 11 iunie 2004, l-a condamnat pe inculpatul recurent

M.M. la zece ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), combinat cu alin. (2

1

) lit.

a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și la șase ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.

208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului M.M. pedeapsa cea mai grea

de 10 ani închisoare.

S-a luat act că a fost

revocată liberarea condiționată pentru restul de 111 zile rămas neexecutat din

pedeapsa de trei ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 31/1999 a Judecătoriei

Târgoviște (prin sentința penală nr. 1370/21 septembrie 2001 de Judecătoria

Târgoviște) față de inculpatul M.M. și că acesta este arestat în altă cauză.

Prin aceeași sentință a mai

fost condamnat și inculpatul nerecurent O.G. la pedeapsa de nouă ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211

alin. (2) lit. b), combinat cu alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen. și

la cinci ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de

art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului O.G. pedeapsa cea mai grea

de nouă ani închisoare.

Pe durata executării

pedepselor, conform art. 71 C. pen., inculpaților le-a fost interzis exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În latură civilă s-a hotărât

că părțile vătămate, G.F. și O.D. nu s-au constituit părți civile.

Conform art. 118 lit. d) C.

pen., instanța de fond a dispus confiscarea sumei de 100 dolari S.U.A. și

2.150.000 lei de la fiecare inculpat, sume dobândite prin comiterea faptei a

cărei victimă a fost G.F. și s-a dispus obligarea, în solidar a coinculpaților

la plata sumei de 3.000.000 lei către A.I., dobânditor de bună credință a

bunurilor restituite părții vătămate O.D.

În temeiul art. 191 C. proc.

pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că în noaptea de 11 august 2003, cunoscând

că partea vătămată G.F. are bani în locuința sa, inculpații M.M. și O.G. au

hotărât să îi sustragă. În acest scop, făptuitorii au pătruns prin escaladarea

gardului în curtea locuinței părții vătămate și în timp ce M.M. a rămas la ușă

înarmat cu o bâtă, inculpatul O.G. a intrat în casă unde victima dormea cu

televizorul funcționând și din șifonier a luat o vestă în care se aflau 200

dolari S.U.A. și 4.300.000 lei. În acel moment inculpatul a fost surprins de

partea vătămată care a încercat să smulgă vesta din mâna acestuia, dar a fost

îmbrâncit și a căzut, iar făptuitorul a ieșit în fugă din casă.

Instanța de fond a mai

constatat că G.F. a reușit să se ridice, a ieșit din locuința sa, dar la ușă a

fost lovit cu bâta peste mână de inculpatul M.M., moment în care s-a

dezechilibrat și a căzut din nou, iar inculpații au reușit să fugă.

După comiterea acestei

fapte, motivează instanța, în aceeași noapte, inculpații au pătruns în

gospodăria părții vătămate O.D., domiciliat tot în comuna Potlogi, județul

Dâmbovița și i-au sustras atelajul, calul și un ham.

Potrivit înțelegerii dintre

cei doi, O.G. s-a deplasat cu atelajul în Târgoviște unde în dimineața zilei de

12 august 2003 s-a întâlnit cu M.M. și s-au deplasat împreună la locuința

martorului A.I. căruia i-au vândut bunurile sustrase pentru suma de 3.000.000

lei.

Apelul declarat de

inculpatul M.M. a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 343 din 9 august

2004, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Ploiești.

Nemulțumit de această

decizie, inculpatul M.M. a atacat-o cu recurs solicitând achitarea sa în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

întrucât nu a participat la comiterea infracțiunilor acestea fiind săvârșite

doar de inculpatul O.G., iar în subsidiar a susținut că pedepsele aplicate sunt

prea aspre față de gravitatea faptelor și a cerut reducerea lor.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen.

Examinând recursul, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Din analiza materialului

probator administrat în cauză rezultă că instanțele, întemeindu-se pe probele

administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, au

stabilit în mod temeinic situația de fapt, vinovăția recurentului inculpat și

au încadrat legal faptele ce i-au fost reținute în sarcină.

Susținerile inculpatului

M.M. că nu se face vinovat pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată

nu sunt întemeiate.

În cursul urmăririi penale,

inculpatul O.G. a declarat că a săvârșit infracțiunile împreună cu M.M.,

precizând în amănunt modul în care și-au împărțit rolurile, situație atestată

atât de declarațiile acestuia, cât și de procesele verbale de reconstituire a

celor două fapte.

Pentru a putea fi luate în

considerare revenirile inculpatului O.G. în fața instanței de judecată cu

privire la declarațiile date în cursul urmăririi penale, când a precizat că a

comis infracțiunile împreună cu M.M. este necesar, pe de o parte, ca

modificarea poziției inculpatului să fie determinată de motive temeinice,

convingător dovedite, și, pe de altă parte, noile declarații să se coroboreze

cu celelalte probe administrate în cauză, că inculpatul nu poate explica

retractarea declarațiilor date anterior decât prin faptul că era în dușmănie cu

M.M., situație care nu corespunde adevărului.

Din relatările părții

vătămate G.F., victima infracțiunii de tâlhărie, rezultă că în noaptea de 11

august 2003, l-a surprins în camera sa, mai întâi pe O.G. care i-a sustras, din

șifonier, o vestă în care se aflau banii, că a încercat să o recupereze și după

ce s-a luptat cu inculpatul a vrut să-l urmărească, dar lângă ușă, se afla un

individ care l-a lovit cu o bâtă peste mână. În momentul în care cei doi au

fugit, au trecut printr-o zonă luminată de un bec, ocazie cu care l-a recunoscut

pe cel de-al doilea agresor în persoana lui M.M.

Această susținere a părții

vătămate este confirmată și de nora sa, martora G.L., care a declarat că a

văzut două persoane părăsind locuința socrului său dintre care una avea în mână

o bâtă.

Așadar interpretarea

judicioasă a probelor demonstrează indubitabil că recurentul a participat la

comiterea infracțiunii de tâlhărie împreună cu O.G.

În ceea ce privește cea de-a

doua infracțiune, de furt calificat, săvârșită în dauna părții vătămate O.D.,

căruia în aceeași noapte i-au sustras din gospodărie atelajul, calul și un ham,

participarea inculpatului M.M. este confirmată de declarația martorului A.I.,

cumpărătorul atelajului, care a declarat că în ziua de 12 august 2003, orele

11,00, la domiciliul său din Târgoviște au venit ambii inculpați și au insistat

să cumpere calul și atelajul.

În declarația dată de

inculpatul O.G., în timpul urmăririi penale, acesta a precizat că după ce a

sustras bunurile din gospodăria lui O.D., M.M. l-a trimis pe el cu atelajul la Târgoviște

urmând să se întâlnească în oraș unde el va sosi cu trenul.

Astfel se explică și

depoziția martorului L.I. care a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul M.M. și

mama acestuia în Gara Titu, la ora 7,00, în ziua de 12 august 2003, și că au

luat trenul spre Târgoviște. Astfel inculpatul a ajuns în acea dimineață la

instanța din Târgoviște unde fratele său avea un proces, după care, la ora

11,00 a fost prezent împreună cu celălalt inculpat, O.G., la domiciliul

martorului cumpărător A.I.

Prin urmare probele

analizate îl indică pe inculpatul M.M. drept coautor al infracțiunii de furt

calificat care a fost corect reținută de instanțe în sarcina sa.

Nici cea de-a doua critică a

inculpatului recurent privind individualizarea pedepselor nu este întemeiată.

Instanțele au făcut o justă

aplicare a dispozițiilor art. 52 și art. 72 C. pen., ținând seama atât de

pericolul social concret al faptelor săvârșite, cât și de persoana

făptuitorului.

În cauză nu se impune

reducerea pedepselor aplicate inculpatului M.M. având în vedere modul în care a

conceput și realizat infracțiunile și datele care caracterizează persoana

acestuia, recurentul fiind recidivist și dând dovadă de nesinceritate în cursul

procesului.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca

recursul declarat de inculpatul M.M. să fie respins ca nefondat, constatându-se

că acesta este arestat în altă cauză.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 343 din 9 august 2004 a Curții

de Apel Ploiești, ca nefondat.

Constată că inculpatul este

arestat în altă cauză.

Obligă recurentul să

plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 octombrie 2004.