Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 477/2003

HOTĂRÂRE
31.01.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 477/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

D E C I Z I A NR.477 DOSAR NR.4316/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul J.L. împotriva deciziei penale nr.390 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova. S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat M.B., apărător ales. Au lipsit: intimata parte vătămată R.N. și intimata parte civilă Spitalul nr.1 Craiova. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate acestuia, prin aplicarea prevederilor art.73 lit.b din Codul penal. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74, 76 din Codul penal.

Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului. Inculpatul, în ultimul cuvânt a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.74 din 12 februarie 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul J.L. la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art.20 raportat la art.174, 176 lit.c din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b și art.73 lit.b, 76 alin. penultim din același cod. A făcut aplicarea art.64, 71 din Codul penal. A menținut starea de arest și a dedus arestarea preventivă de la 8 martie 2001, la zi.

A luat act că partea vătămată R.N. nu s-a constituit parte civilă . A obligat pe inculpat la plata sumei de 4.545.126 lei, despăgubiri cu dobânzile legale, către partea civilă Spitalul nr.1 Craiova. Inculpatul a fost obligat să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare. S-a reținut că, în după-amiaza zilei de 2 martie 2001, partea vătămată R.N., paznic la Ferma nr.1 a S.C. ”Z”, văzând că inculpatul se găsea cu oile pe cultura de grâu a fermei, a mers împreună cu paznicul B.M. la fața locului pentru a lua oile și a le duce la sediul fermei și apoi la oborul de gloabă. Cu toate că inculpatul a promis mită, un miel și o navetă cu sticle de bere, cei doi paznici au îndreptat turma cu oi spre sat.

Pentru a împiedica pe inculpat să reacționeze violent, cei doi paznici l-au deposedat de ciomagul ciobănesc pe care îl avea în mână. În această situație, inculpatul a reacționat violent și scoțând un cuțit, a aplicat părții vătămate R.N. mai multe lovituri cu cuțitul, în zona toracică, cauzându-i leziuni ce au necesitat 25 zile medicale și a pus viața în primejdie, conform raportului de constatare medico-legală. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr.390 din 19 septembrie 2002, a admis apelul de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, a desființat sentința și în baza acelorași texte de lege, fără aplicarea art.73 lit.b și 76 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpat la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și l-a obligat să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare. A dedus, în continuare detenția preventivă. Inculpatul a declarat recurs, crtiticând decizia pentru înlăturarea aplicării art.73 lit.b din Codul penal și în subsidiar pentru neaplicarea art.74, 76 din Codul penal. Criticile formulate nu sunt fondate. Pretinsa provocare din partea celor doi paznici prin acte de violență nu a fost cu nimic dovedită. De altfel, inculpatul nu a prezentat pe corp semne de violență, astfel cum rezultă din planșele fotografice (fila 17 dosar urmărire penală). Cât privește acțiunea paznicilor de a încerca să ducă oile la oborul de gloabă, împotriva voinței inculpatului nu poat fi considerată ca act de provocare în sensul art.73 lit.b din Codul penal.

Din fișa de cazier judiciar, se constată că inculpatul a mai fost condamnat anterior tot pentru tentativă la infracțiunea de omor, dar și pentru infracțiuni de furt calificat, iar pe de altă parte din dosar nu rezultă circumstanțe de natură a ușura răspunderea penală a inculpatului. În această situație, nu se poate face aplicarea art.74, 76 din Codul penal. Criticile formulate fiind așadar, nefondate, recursul urmează a se respinge ca atare, în baza art.385 15 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat și a deduce arestarea preventivă de la 8 martie 2001, la data pronunțării prezentei decizii. PENTRU

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.L. împotriva deciziei penale nr.390 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 8 martie 2001 la 31 ianuarie 2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-12
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 682/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr.155 din 11 aprilie 2002 a Curții de Apel Craiova privind pe inculpatul D.I. S-a prezentat intimatul inculpat, aflat în star
ÎCCJ 2004-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1473/2004
schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., în aceea prevăzută de art. 181 C. pen., deși intenția de a ucide a inculpatului era pe deplin dovedită, p
ÎCCJ 2003-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 685/2003
D E C I Z I A NR.685 DOSAR NR.4714/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul Ș.M. împotriva deciziei penale nr.422 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova. S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, a
ÎCCJ 2003-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 139/2003
R O M A N I A S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul revizuient V.D. împotriva deciziei penale nr.373 din 10 septembrie a Curții de Apel Craiova. S-a prezentat recurentul condamnat revizuient V.D., aflat în stare de deținere
ÎCCJ 2003-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 591/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul O.I. împotriva deciziei penale nr.380 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova. S-a prezentat inculpatul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D.C.,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă