ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 139/2003

R  O  M  A  N  I  A

S-a

luat în examinare recursul declarat de condamnatul revizuient  V.D. împotriva

deciziei penale nr.373 din 10 septembrie a Curții de Apel Craiova.

S-a

prezentat recurentul condamnat revizuient V.D., aflat în stare de deținere,

asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M.B.

Procedura

de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul

condamnatului a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei pentru  rejudecarea apelului, întrucât în această fază

procesuală, prezența sa în instanță, era obligatorie.

Procurorul

a pus concluzii de admitere a recursului, casarea și trimiterea cauzei la

curtea de apel pentru rejudecarea apelului.

Condamnatul

V.D. având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului.

C

U  R  T  E A,

Asupra

recursului de față;

In

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr.2087 din 12 februarie 2002 la Tribunalul Dolj,

condamnatul V.D. a solicitat revizuirea sentinței penale nr.237 din 24 aprilie

2000 a Tribunalului Dolj rămasă definitivă prin decizia penală nr.3717 din 12

septembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție.

In

motivarea cererii de revizuire condamnatul a arătat că încadrarea juridică dată

actelor de agresiune exercitate asupra părții vătămate este greșită, în sensul

că fapta trebuie încadrată în infracțiunea de vătămare corporală și nu tentativă

la infracțiunea de omor cum greșit s-a procedat.

In

cauză au fost făcute cercetări de către procuror în conformitate cu prevederile

art.399 Cod procedură penală care, prin concluziile înaintate Tribunalului

Dolj, a arătat că motivul invocat de condamnat nu se încadrează în nici unul

din  motivele arătate în art.394 Cod procedură penală, opinând pentru

respingerea cererii.

Tribunalul

Dolj, prin sentința penală nr.301 din 29 mai 2002, a respins cererea de

revizuire cu motivarea că motivul de revizuire invocat de acesta, respectiv

schimbarea încadrării juridice a faptei nu este prevăzută între cazurile arătate

în  art.394 Cod procedură penală în temeiul căruia se poate cere revizuirea

unei hotărâri judecătorești.

Impotriva

acestei hotărâri a declarat apel condamnatul V.D. pe care a criticat-o pentru

același motiv invocat și în   cererea de revizuire, respectiv constatarea că

fapta comisă nu se încadrează în tentativă la infracțiunea de omor, cum greșit

s-a hotărât, ci în infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Curtea

de Apel Craiova, prin decizia penală nr.373 din 10 septembrie 2002 a respins ca

nefondat apelul declarat de condamnat menținând motivarea primei instanțe ca

fiind corectă, și anume că motivul invocat de condamnat nu se înscrie în nici

unul din cazurile de revizuire arătate în mod expres și limitativ în art.394

Cod procedură penală.

Impotriva

acestei decizii a declarat recurs condamnatul V.D. pe care a criticat-o pentru

motivul că în mod nejustificat instanța de apel a judecat apelul pe care l-a

declarat împotriva hotărârii primei instanțe, fără a se dispune aducerea sa la

judecată, având în vedere că se afla în stare de detenție, încălcându-i-se în

acest fel un drept fundamental și anume dreptul la apărare.

Recursul

este fondat.

Analizând

actele și lucrările de la dosar  efectuate la instanța de apel se constată că

pentru  data de 10 septembrie 2002, când a fost fixat termen pentru judecarea apelului

a fost emisă citația   aflată la fila 3, iar din practicaua deciziei penale din

aceeași zi când apelul a fost judecat, rezultă că apelantul condamnat V.D. nu a

fost prezent în instanță, fiind reprezentat de avocatul C.P. apărător desemnat

din oficiu.

Este

adevărat că potrivit art.402 alin.ultim Cod procedură penală,  în cazul

soluționării

unei

cereri de revizuire, persoana arestată este adusă la judecată numai dacă

instanța consideră necesar, dar instanța de apel nu a avut în vedere faptul că

la data de 18 decembrie 2001, Curtea Constituțională, prin decizia nr.348 a

constatat că acest text de lege a fost declarat neconstituțional, fiind în

contradicție cu dispozițiile art.24 din Constituție referitor la dreptul la

apărare, motiv pentru care a decis ca la judecata unei cauze de natura celei de

față, prezența condamnatului la instanța de judecată este obligatorie.

Prin

urmare, față de cele mai sus-arătate, având în vedere faptul că la judecata în

apel revizuientul condmnat nu a fost prezent în instanță, judecata având loc în

lipsa sa, încălcându-i-se în acest   fel dreptul la apărare, urmează a se

constata că decizia pronunțată de instanța de apel este lovită de nulitate

absolută prevăzută de art.197 alin.2 și 3 Codul penal  și pe cale de consecință

să se dispună casarea acesteia și să trimită cauza la aceeași instanță pentru

rejudecare  cu respectarea dispozițiilor legale încălcate.

Intrucât

în cauză în sarcina recurentului nu se poate reține nici o culpă procesuală,

cheltuielile judiciare vor fi suportate de stat, iar onorariul de avocat

cuvenit pentru apărarea sa din oficiu se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite

recursul declarat de condamnatul revizuient V.D.  împotriva deciziei penale

nr.373 din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova.

Casează

decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel

Craiova.

Onorariul

în sumă de 150.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru

condamnat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 ianuarie 2003.