ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5538/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5538/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180 din 26

iunie 2002, Tribunalul Vrancea a condamnat, printre alții, pe inculpatul C.I. la

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de

furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art.

209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și complicitate la infracțiunea de

punere în circulație a unui autoturism cu inscripționări false, prevăzută de art.

35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, republicat.

Potrivit art. 86

1

C. pen.,

instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu un

termen de încercare de 2 ani, la care se adaugă durata pedepsei, în total 5

ani.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., fixându-se măsurile de

supraveghere prevăzute de art. 86

3

lit. a), b), c) și d) C. pen.

S-a dedus, din pedeapsa aplicată perioada

arestării preventive, de la 22 februarie 1999, până la eliberare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în cursul anului 1998, a primit de la alte persoane,

coinculpați în cauză, mai multe piese provenind din autoturisme furate de

aceștia pentru a fi valorificate. Totodată inculpatul C.I. a modificat seria

șasiului aparținând unui autoturism provenit, de asemenea din furt, care a fost

pus, apoi, în circulație contrar dispozițiilor legale în vigoare.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 6/ A din 14 ianuarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care,

inculpatul C.I. solicita casarea sentinței instanței de fond, în temeiul art. 385

9

pct. 14, 17

1

și art. 18 C. proc. pen., susținând în principal că

faptele nu au fost comise de acesta ci de fratele său, cu care se află în

relații de dușmănie, iar în subsidiar că instanța nu a administrat probele

propuse în apărare, pronunțând o pedeapsă greșit individualizată.

Împotriva menționatelor hotărâri,

același inculpat a declarat recurs, reiterând motivele de casare invocate în

apel, în sensul că, în principal a solicitat să se pronunțe achitarea sa, în

lipsa probelor de vinovăție, iar în subsidiar să se dispună casarea deciziei

pronunțate în cauză cu trimiterea dosarului spre rejudecarea apelului, motivând

că instanța de apel a respins, în mod nejustificat, cererea de probatorii

formulată de acesta.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată

că, instanțele au reținut, în mod corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 26, raportat la art. 208

alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și respectiv la art.

35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, republicat, cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

Din probele administrate, care au

fost analizate în considerentele hotărârilor atacate, rezultă următoarele:

În noaptea de 2 septembrie 1998,

inculpatul C.I. însoțit de coinculpații L.M., T.C., M.I. ajutați de T.V. au

sustras prin efracție din locuri publice, autoturismele aparținând părților

vătămate R.D. și respectiv D.I.

Primul autoturism a fost ascuns de

inculpați în apropierea unei sonde de foraj din localitatea Bucșani, iar al

doilea a fost adus la domiciliul lui L.M. și dezmembrat.

Ulterior, inculpații au luat

autoturismul aparținând părții vătămate R.D., din locul unde era ascuns, și

l-au adus la atelierul de reparații auto aparținând inculpatului C.I. din localitatea

Săcuieni, județul Dâmbovița, primind de la acesta din urmă, suma de 4.500.000

lei.

În aceeași perioadă, inculpatul C.I.

a acceptat propunerea coinculpaților de a modifica seria de pe șasiul autoturismului,

care a fost pus apoi în circulație contrar dispozițiilor legale în vigoare.

Deși inculpatul C.I. a negat

comiterea faptelor, din declarațiile coinculpaților, coroborate cu procesele

verbale și planșele foto întocmite de poliție pe parcursul cercetărilor cât și

cu raportul de constatare tehnico științifică dispus în cauză rezultă că acesta

a ajutat pe cei patru coinculpați la valorificarea bunurilor sustrase, cunoscând

că proveneau din furt și a modificat seria de pe șasiul unui autoturism provenit

din furt pentru a fi pus în circulație în mod ilegal de către persoanele

menționate.

Susținerile inculpatului referitoare

la respingerea nejustificată de către instanța de apel a cererii de probatorii,

de asemenea, nu se confirmă, în practica deciziei atacate menționându-se expres

motivele care au stat la baza acestei măsuri.

Astfel, se constată că efectuarea de

către instanța de apel a unei expertize tehnice auto, pentru a se stabili că

seria de pe șasiul autoturismului a fost modificată de alte persoane, nu mai

era posibilă, întrucât după întocmirea raportului de constatare

tehnico-științifică din cursul urmării penale, piesa respectivă nu a fost

conservată.

Cu privire la martorii T.C. și L.M.,

rezultă că audierea acestora a fost admisă de către instanța de fond, prin

încheierea din 8 mai 2002, când s-au admis și alți martori ai apărării, o parte

dintre aceștia fiind audiați la 29 mai 2002, când inculpatul a renunțat însă la

audierea martorilor T.C. și L.M. care au lipsit, stăruind numai în audierea

martorului P.C., pe care urma să-l prezinte personal în instanță.

Referitor la pedepsele aplicate

inculpatului C.I. și la modalitatea de executare, se constată că la stabilirea

lor instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 și art.

52 C. pen., respectiv gradul de participare redus și comiterea infracțiunii de

furt, lipsa antecedentelor penale cât și faptul că acesta este căsătorit și are

doi copii minori în întreținere.

Întrucât criticile formulate în

recurs nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă existența unor

cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3), care pot

fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul C.I., împotriva deciziei nr. 6/ A din 14 ianuarie 2003 a Curții de

Apel Galați, ca nefondat.

Obligă pe recurent, să plătească

statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 noiembrie 2003.