ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1193/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința penală nr. 1476 din 8 octombrie 2003, a condamnat, printre alții, pe inculpatul A.G. la 3 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) din același cod, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 83 din același cod, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2256 din 5 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 București, pe care a constatat-o grațiată, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 și a redus termenul de încercare de la 5 ani la 2 ani, conform art. 120 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., a scăzut arestul preventiv de la 10 septembrie 2002, la zi. S-a reținut că, în noaptea de 9 octombrie 2002, inculpatul A.G. a asigurat paza, în timp ce alți doi inculpați, condamnați în cauză, au sustras bunuri dintr-un autoturism, încercând apoi, la rândul său, să deschidă portiera altui autoturism pentru a sustrage bunuri, dar fără să reușească.

Tribunalul București, prin decizia penală nr. 1646 din 24 ianuarie 2003 și Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 75 din 14 ianuarie 2004, au respins apelul, respectiv recursul, declarate de inculpat. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând motivul prevăzut de art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza 1 C. proc. pen., în sensul că instanțele au aplicat greșit dispozițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni. Recursul în anulare este întemeiat, potrivit celor ce urmează. Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă, aplicate de instanțele de judecată.

Art. 7 din această lege, prevede că persoanele grațiate, care în curs de 3 ani săvârșesc, cu intenție, o infracțiune, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune și pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi. În cauza de față, prin sentința penală nr. 2256 din 5 noiembrie 2001 a Judecătoriei sector 1 București, definitivă prin neapelare la 19 noiembrie 2001, inculpatul a fost condamnat, anterior, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea la 4 octombrie 2001 a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., cu suspendarea condiționată a executării, pe un termen de încercare de 5 ani, cuprins între 19 noiembrie 2001 și 18 noiembrie 2006. Față de data comiterii faptei, 4 octombrie 2001, această pedeapsă intră sub incidența Legii nr. 543/2002, fiind grațiată condiționat.

Cum actul de clemență (M. Of. nr. 726/4.10.2002) a apărut după rămânerea definitivă (19 noiembrie 2001) a hotărârii de condamnare, grațierea operează postcondamnatorie, termenul condiție de 3 ani începând să curgă de drept, indiferent de aplicarea sau nu a acestei grațieri conform art. 459 C. proc. pen., de la data intrării sale în vigoare. Ca atare, pentru inculpat, acest termen este situat între 4 octombrie 2002 și 3 octombrie 2005, condiția prevăzută în art. 7 al legii de grațiere (pentru ca inculpatul să beneficieze definitiv de grațiere) fiind ca, în acest interval de timp (3 ani) el să nu săvârșească vreo altă infracțiune. Este de menționat și faptul că, în situația unei grațieri condiționate nu operează automat, din chiar momentul aplicării grațierii, cu numai la expirarea intervalului de timp constituind termenul de încercare prevăzut în actul de grațiere și numai dacă cel condamnat a respectat condiția de a nu fi săvârșit, în acest timp, o nouă infracțiune.

Întrucât inculpatul a comis infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze atât în cuprinsul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei, cât și al termenului prevăzut pentru definitivarea grațierii, se impunea atât revocarea suspendării condiționate, cât și a beneficiului grațierii, acesta urmând să execute ambele pedepse cumulate aritmetic (în total 6 ani și 3 luni închisoare). În consecință, este contrară legii dispoziția instanței de fond care a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 2256/2001 a Judecătoriei sectorului 1 București și apoi a constatat această pedeapsă grațiată, reducând, totodată și termenul de încercare de la 5 ani la 2 ani.

În acest mod a stabilit ca inculpatul să execute o pedeapsă cu 3 ani închisoare mai mică decât pedeapsa legală. Sesizate numai cu căile de atac exercitate de inculpat, instanțele de control judiciar nu au avut posibilitatea îndreptării acestei nelegalități. Din aceste considerente, recursul în anulare va fi admis și casându-se hotărârile atacate cu privire la greșita aplicare a legii de grațiere, se va dispune ca pedeapsa de 3 ani închisoare pentru care s-a revocat suspendarea condiționată să fie executată alături de pedeapsa aplicată în cauză. Totodată, se va dispune anularea vechiului mandat de executare a pedepsei și emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei hotărâri. Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1476 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București, deciziei penale nr. 1646 din 24 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală și deciziei penale nr. 75 din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul A.G. Casează hotărârile pronunțate numai la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse, dispoziții pe care le înlătură. Dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2256 din 5 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 București, pentru care s-a revocat suspendarea condiționată conform art. 83 C. pen., alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute în total 6 ani și 3 luni închisoare.

Anulează vechiul mandat de executare a pedepsei și dispune emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei hotărâri. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2005.