ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3202/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată inițial Judecătoriei Focșani și înregistrată cu nr. 5604/1997, reclamantul A.M. a chemat în judecată pârâta S.C. V. S.A. Vrancea, solicitând să se dispună obligarea acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Focșani, compus din teren în suprafață de 2950 mp și construcțiile care se află pe el. Reclamantul a arătat că a dobândit imobilul prin act de vânzare-cumpărare autentificat în anul 1947. La acel moment pe terenul de 2950 mp se aflau două corpuri de clădire, din care una compusă din 4 camere și dependințe iar alta cuprinzând trei camere. În anul 1949, pe căi de fapt, în mod abuziv, reclamantul și familia sa au fost evacuați.

După adoptarea Legii nr. 112/1995, cererea reclamantului vizând restituirea în natură a imobilului a fost respinsă cu motivarea că bunul nu face obiectul acestui act normativ. Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că înainte de anul 1989 imobilul s-a aflat în administrarea fostei întreprinderi de stat specializată în vinificație, a cărei succesoare este. Ca urmare a dispozițiilor Legii nr. 15/1990, imobilul a devenit proprietatea pârâtei, ea constituind aport la formarea societății comerciale și este în prezent chiar sediul acestei persoane juridice. Pentru teren pârâta a obținut, în mod legal, certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat să se dispună obligarea reclamantului la plata sumei de 1.261.819.714 lei reprezentând contravaloarea unor construcții noi edificate după preluarea imobilului precum și a unor ample lucrări de transformări, reparații și îmbunătățiri la corpurile de clădire vechi. În motivarea cererii reconvenționale s-a arătat că prin aceste lucrări complexe imobilul revendicat este în prezent unul cu totul nou față de clădirile existente în anul 1947, vechi și cu un grad avansat de uzură. Judecătoria Focșani, luând act de aceste pretenții și de împrejurarea că, potrivit unei prime expertize tehnice, valoarea terenului și a construcțiilor vechi era de 401 milioane lei, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., în forma în vigoare la acea dată, astfel încât prin sentința civilă nr. 4571 din 6 iulie 1998 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea. La această din urmă instanță cauza a fost înregistrată sub nr. 3071 din 30 iulie 1998. La termenul de judecată de la 12 octombrie 1998 F.P.S., Direcția Teritorială Vrancea a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtei, arătând că este acționar principal la S.C. V. S.A. De la preluarea imobilului, pârâta a efectuat lucrări ample de construcții, modernizări și reparații care reprezintă active ale societății, astfel încât reclamantul nu este îndreptățit la restituire în natură. Prin nota numită „întâmpinare” din 18 aprilie 2000 pârâta a făcut cunoscut că la data de 19 octombrie 1999 societatea s-a privatizat integral, prin vânzarea-cumpărarea acțiunilor, pachetul majoritar fiind achiziționat de numita G.L.

Pârâta și-a reiterat punctul de vedere referitor la respingerea ca nefondată a acțiunii în revendicare. Tribunalul Vrancea, examinând probatoriile cu înscrisuri și cele trei expertize tehnice efectuate, a pronunțat sentința civilă nr. 14 din 29 ianuarie 2001 prin care a respins acțiunea principală ca nefondată iar cererea reconvențională ca rămasă fără obiect. A fost respinsă cererea de intervenție formulată de F.P.S., Direcția Teritorială Vrancea (devenită A.P.A.P.S.) pentru lipsa capacității de exercițiu). A fost de asemenea respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată.

Instanța a reținut în esență, pentru a pronunța această sentință, că: - valoarea construcțiilor vechi ce au aparținut reclamantului este, conform expertizelor, de 773.000.000 lei iar cea construcțiilor edificate de pârâtă, a îmbunătățirilor și dotărilor tehnice; - edilitare se ridică la 6.445.200.000 lei; - reparațiile, modernizările și îmbunătățirile au transformat practic vechiul imobil într-unul nou, cu o valoare considerabil mai mare; - societatea pârâtă s-a privatizat integral și în mod legal, neputându-se susține că a dobândit abuziv imobilul, astfel că și din acest punct de vedere acțiunea reclamantului este nefondată. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe și prin care a solicitat admiterea acțiunii, a fost respins, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 68 din 2 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Galați.

Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei decizii, susținând că este nelegală în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a arătat în esență că întrucât imobilul a intrat abuziv în proprietatea statului, toate apărările pârâtei sunt lipsite de relevanță și nu pot fi opuse acțiunii în revendicare care ocrotește cel mai important drept real, acela de proprietate, reglementat de art. 480 C. civ. Examinând actele și lucrările dosarului, curtea reține că recursul este nefondat. Ambele instanțe au reținut în mod corect premisele de fapt și de drept care converg spre soluția respingerii acțiunii.

Astfel: - pârâta este o cu totul altă persoană juridică decât statul român expropriator; - nu s-a făcut nici o dovadă (și nici măcar nu s-a susținut) că pârâta ar fi dobândit cu rea-credință ori ar fi construit cu rea-credință; - prin privatizare integrală, desfășurată în condițiile legii, dreptul de proprietate al pârâtei s-a consolidat și a devenit opozabil „ergo omnes”, tot astfel cum, în alte cazuri, dobândirea cu bună-credință a bunului de către un terț se opune cu succes acțiunii în revendicare a proprietarului originar; - prin ample lucrări de construcție, reparații, dotări și modernizări, care au costat de circa 9 ori mai mult decât valoarea vechilor clădiri, imobilul a fost transformat într-unul nou, a cărui restituire în natură nu este, și din acest motiv, juridicește posibilă.

Soluția de respingere a acțiunii în revendicare nu este însă nici inechitabilă. Întrucât s-a făcut dovada în apel că reclamantul a formulat și o notificare administrativă întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, el va avea posibilitatea să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ. Așa fiind, cum hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.V.M. împotriva deciziei civile nr. 68/A din 2 octombrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2004.