ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3254/2005

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 92 din 14 aprilie 2003, Tribunalul Vrancea a

admis acțiunea reclamantei C.A. formulată împotriva pârâtelor Primăria

Municipiului Focșani și C.A.S. Vrancea și cererea de chemare în garanție

formulată de C.A.S. Vrancea împotriva C.U.P. RA, a constatat că imobilul

proprietatea reclamantei a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil

și a obligat pe pârâta Primăria Municipiului Focșani să predea reclamantei

suprafața de 311,49 mp teren și pe pârâta C.A.S. să predea reclamantei

suprafața de 1.538 mp teren curți-construcții și construcțiile edificate pe

acesta, situate în Focșani. Chemata în garanție a fost obligată să restituie

pârâtei C.A.S. Vrancea suma de 2.594.854.600 lei cu titlu de preț și

541.481.551 lei îmbunătățiri aduse imobilului de către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este

singura moștenitoare a mamei sale C.M., care era proprietara imobilului.

Imobilul a trecut în proprietatea statului prin sentința civilă nr. 2255 din 1

octombrie 1962 a Tribunalului Popular al Raionului Focșani, care a făcut

aplicarea art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, considerându-l bun

abandonat.

Instanța de fond a reținut că bunul a trecut fără titlu în proprietatea

statului, nule fiind și actele subsecvente, deoarece proprietarul bunului a

fost sancționat cu pierderea dreptului de proprietate, deși proprietatea este

imprescriptibilă.

În ceea ce privește dreptul de proprietate al pârâtei C.A.S. Vrancea,

s-a reținut că titlul de proprietate invocat nu este opozabil reclamantei,

titlu de proprietate al reclamantei având prioritate deoarece emană de la

adevăratul proprietar.

Art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil, deoarece imobilul a

trecut fără titlu în proprietatea statului.

A mai constatat instanța, că pârâta a dobândit imobilul prin cumpărare,

achitând prețul de 2.594.854.600 lei și că, după cumpărare, a adus

îmbunătățiri, evaluate prin raportul de expertiză la suma de 541.481.551 lei.

Apelurile declarate de pârâtă și chemata în garanție au fost respinse

prin decizia civilă nr. 108/A din 19 august 2003 a Curții de Apel Galați.

Instanța de apel a reținut că în mod corect a stabilit tribunalul că

actul normativ de preluare a imobilului fiind neconstituțional, sunt nule și

actele ulterioare.

Ca și instanța de fond, curtea de apel a reținut că titlul de

proprietate al C.U.P. RA Vrancea nu este opozabil reclamantei și că

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente.

Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, au declarat

recurs pârâta C.A.S. Vrancea și chemata în garanție C.U.P. RA.

Recursul declarat de chemata în garanție nu este

fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Chemata în garanție, fără a invoca vreunul din

motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a arătat că decizia

este nelegală, deoarece instanța nu a luat în considerare decizia nr. 386 din

28 septembrie 2000 pronunțată de Curtea de Conturi, secția jurisdicțională.

Se arată că, prin decizie, Curtea de Conturi a

recunoscut dreptul de proprietate al chematei în garanție asupra imobilului în

litigiu și că imobilul a fost înstrăinat cu bună credință către pârâtă,

anterior datei la care reclamanta a transmis notificarea. Prin urmare,

instanțele ar fi trebuit să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin

echivalent.

Susținerile recurentei fac posibilă încadrarea în

art. 304 pct. 10 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt

incidente în cauză, deoarece actul invocat nu este de natură să ducă la o altă

situație de fapt și la o soluție diferită de cea pronunțată.

Prin notificarea înregistrată sub nr. 334 din 4 iulie

2001, reclamanta a solicitat pârâtei C.A.S. Vrancea restituirea imobilului

situat în Focșani.

La data notificării, pârâta era unitate deținătoare a

bunului.

În sensul Legii nr. 10/2001, prin unitate deținătoare

se înțelege nu doar persoana juridică ce exercită, în numele statului, dreptul

de proprietate, ci și orice entitate de drept public care are înregistrat în

patrimoniul său, indiferent de titlu, bunul care face obiectul notificării.

Prin urmare, invocata decizie a Curții de Conturi nu prezintă relevanță

pentru cauză, deoarece, în cadrul procedurii speciale instituite de Legea nr.

10/2001, ceea ce interesează este faptul că bunul se află înregistrat în

patrimoniul persoanei juridice notificate.

Decizia nu probează faptul că bunul ar fi aparținut unei alte entități

decât cea notificată, ci faptul că suma obținută din vânzarea bunului nu

trebuia pusă la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, conform art. 9

alin. (5) din Legea nr. 112/1995.

Faptul că ambele unități au fost de bună credință la momentul încheierii

contractului de vânzare cumpărare, așa cum susține chemata în garanție, nu

exonerează pe unitatea notificată să aplice măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001, inclusiv măsura restituirii în natură, atunci când are

calitate de persoană juridică implicată în aplicarea legii.

Chiar dacă, în urma procesului de privatizare, imobilul a făcut parte,

pentru o perioadă de timp din proprietatea privată a chematei în garanție, ca

urmare a contractului de vânzare cumpărare, a reintrat în patrimoniul unei

persoane juridice de drept public.

În această situație, entitatea subdobânditoare, face parte din categoria

persoanelor juridice obligate la restituire, conform art. 20 din Legea nr.

10/2001.

Pentru cele arătate, recursul declarat de chemata în garanție va fi privit

ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca

atare.

Recursul declarat de pârâta C.A.S. Vrancea este nul.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea

că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În situația în care recursul nu este motivat prin

însăși cererea de recurs, termenul pentru depunerea motivelor se socotește de

la comunicarea hotărârii.

Analizând actele dosarului, se constată că recursul

declarat de pârâtă nu a fost motivat, aceasta depunând motivele de recurs abia

la 2 decembrie 2004.

Față de împrejurarea că decizia atacată a fost

comunicată pârâtei la data de 14 octombrie 2003, motivele de recurs fiind

depuse cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicare, Înalta Curte

constată că recursul declarat de pârâtă este nul.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata

cheltuielilor de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocat, conform

chitanței aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de C.U.P. RA Focșani

împotriva deciziei civile nr. 108/A din 19 august 2003 a Curții de Apel Galați.

Constată nul recursul declarat de pârâta C.A.S.

Vrancea împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurenți să plătească intimatei C.A. suma

de 3 milioane lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie

2005.