ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10132/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10132/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 22 aprilie 1997, reclamanta D.Ș. a

chemat în judecată Consiliul județean Vrancea, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995

și SC M. SA Focșani solicitând obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină

proprietate și pașnică folosință imobilul situat în Focșani, (casă de locuit cu

anexe gospodărești și terenul aferent), precum și, în subsidiar, anularea

hotărârii nr. 438/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 Vrancea.

După un prim ciclu procesual (urmare

casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, prin decizia nr. 3618 din 24

septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă) Tribunalul

Vrancea, prin sentința civilă nr. 18 din 19 ianuarie 2004, a admis excepția

invocată de pârâtul Consiliul județean Vrancea, constatând că acesta nu are

calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea în revendicare ca neîntemeiată

și cererea de chemare în garanție ca fiind rămasă fără obiect.

I-a obligat pe reclamanți la plata

sumei de 21.000.000 lei, cheltuieli de judecată către pârâta SC M. SA Focșani.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că titlul de proprietate opus de pârâtă a făcut

obiectul unei alte judecăți finalizată prin sentința civilă nr. 757 din 26

februarie 2003 a Judecătoriei Focșani, irevocabilă, prin care, cu autoritate de

lucru judecat s-a reținut legalitatea

transferului proprietății asupra bunului în litigiu, în

patrimoniul pârâtei SC M. SA Focșani.

În speță, se mai reține, chiar în

condițiile caracterizării posesiunii statului, asupra imobilului în litigiu ca

fiind abuzivă, transferul proprietății a operat în baza legii, Legea nr. 58/1991

și respectiv art. 19 din Legea nr. 15/1990 titlul de proprietate al

reclamanților fiind înfrânt de buna credință a cumpărătoarei iar contractul opus

de aceasta este preferabil, urmare actului normativ special și considerat

valabil prin hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat.

Totodată, se mai reține, principiul

aplicării imediate a legii civile noi, paralizează admisibilitatea acțiunii de

drept comun formulată în cauză, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 a

instituit norme speciale de restituire a imobilelor preluate abuziv.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Galați, secția civilă,

care prin decizia nr. 348/A din 16 martie 2004 a schimbat în parte sentința

instanței de fond în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanți și a

obligat pârâta SC M. SA să lase acestora în deplină proprietate și pașnică

folosință imobilul situat în Focșani, compus din casa de locuit formată din 6

camere, hol, bucătărie cu anexe, beci și magazie precum și terenul aferent de

1280 mp.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței civile apelate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut că, din perspectiva dispozițiilor art. 315 pct.1 C.

proc. civ., cauza trebuie analizată prin prisma deciziei nr. 3618 din 24

septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a reținut că măsura

naționalizării imobilului în litigiu a fost abuzivă față de ocupația

proprietarului care era exceptat de la aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950.

Ca atare, comparând titlurile,

potrivit indicațiilor date prin aceeași decizie, instanța a statuat că dreptul

de proprietate al autorilor reclamanților nu poate fi contestat, acesta nefiind

pierdut niciodată, întrucât transferată a fost doar posesia.

Astfel, se mai reține, în anul 1949

imobilul a fost închiriat de proprietar pe o perioadă determinată Policlinicii

Școlare și după ce a fost folosit de mai multe unități economice, a fost

preluat de pârâta SC M. S.A.

Ca atare, în contextul

naționalizării abuzive și a supraviețuirii dreptului de proprietate al

autorilor reclamanților asupra imobilului, preluarea în patrimoniul pârâtei a

fost de asemenea abuzivă, titlul de proprietate al reclamanților având putere

doveditoare mai mare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen pârâta SC M. SA care invocând temeiurile prevăzute de

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., critică decizia dată în apel, după cum

urmează:

- judecarea cauzei s-a făcut cu

lipsă de procedură, recurenta nefiind prezentă și neavând cunoștință despre

data soluționării apelului, datorită modului nelegal de îndeplinire a

procedurii de citare.

- cauza s-a judecat fără plata

taxelor judiciare de timbru de către reclamantă.

- instanța nu s-a pronunțat asupra

tuturor capetelor de cerere în legătură cu care a fost învestită, neluând în

examinare cererea de chemare în garanție.

- acțiunea în revendicare formulată

de reclamantă este inadmisibilă în contextul apariției Legii nr. 10/2001, care

creează cadrul juridic de restituire sau de stabilire a unor măsuri reparatorii

pentru imobilele trecute abuziv în proprietatea statului.

- instanța de apel nu a examinat

apărarea pârâtei în sensul că este un dobânditor de bună credință și că titlul

său de proprietate nu a fost anulat.

Recursul se privește ca nefondat

urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 87

coroborat cu art. 91 C. proc. civ., persoanele juridice de drept privat vor fi

citate prin reprezentanții lor la sediul principal sau la cel al sucursalei ori

reprezentanței, înmânarea citației putându-se face funcționarului sau persoanei

însărcinate cu primirea corespondenței, care își va arăta în clar, numele și

prenumele, precum și calitatea, iar apoi va semna dovada.

În speță, citația emisă pentru

termenul din 16 martie 2004, când instanța de apel a procedat la soluționarea

cauzei, a fost primită și apoi semnată de D.C. care, potrivit delegației nr. 118

din 22 ianuarie 2004 (dosar nr. 11045/2004 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție) avea calitatea de a primi corespondența recurentei.

În ce privește critica ce vizează

neplata taxei judiciare de timbru;

Principalul capăt de cerere al acțiunii

formulată la 22 aprilie 1997 îl constituie revendicarea, întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ. în subsidiar reclamanta solicitând anularea

hotărârii nr. 438 din 1 aprilie 1997 a Consiliului județean Vrancea.

Obiectul litigiului l-a constituit imobilul

din Focșani, fostă proprietate a lui I.D., autorul reclamantei, trecut în

proprietatea statului urmare naționalizării prin Decretul nr. 92/1950, măsură

apreciată ca fiind abuzivă în raport cu dispozițiile art. II din acest act

normativ, astfel cum s-a reținut prin decizia de casare.

Or, potrivit dispozițiilor art. 15

lit. r) din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxe judiciare de timbru

acțiunile și cererile inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac,

referitoare la cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora

pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în

perioada 6

martie

1945–22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente.

Art. 23 din Legea nr. 112/1995 scutește de asemenea de plata

taxelor de timbru pe cei ce urmează procedurile speciale ale acestei legi,

precum și formele de publicitate imobiliară.

Nefondat este și motivul de recurs

referitor la omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de chemare în

garanție în condițiile în care instanța de control judiciar a schimbat în parte

hotărârea dată la fond, în sensul admiterii acțiunii în revendicare, chiar în minută

menționându-se că se păstrează celelalte dispoziții ale sentinței atacate deci

implicit și cea care viza respingerea cererii de chemare în garanție a

A.P.A.P.S. București.

În ce privește inadmisibilitatea

acțiunii în contextul apariției Legii nr. 10/2001, este adevărat că acest act

normativ a creat cadrul juridic al restituirii în natură pentru imobilele trecute

abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,

însă nicăieri în cuprinsul său nu s-a stipulat că sunt sau devin inadmisibile

acțiunile în revendicare, aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor

judecătorești.

Or, demersul judiciar al reclamantei

D.Ș., vizând, în principal revendicarea imobilului din Focșani, a fost inițiat

la 22 aprilie 1997, cu mult înainte de apariția legii speciale invocată ca

temei al inadmisibilității acțiunii.

De altfel, potrivit dispozițiilor art.

47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [devenit art. 46 alin. (1), urmare

modificării prin Legea nr. 247/2005] persoana îndreptățită are un drept de

opțiune între procedura judiciară în curs și procedura de restituire reglementată

de legea nouă, intenția legiuitorului fiind de a-i permite acesteia să decidă,

fie să continue judecata, fie să recurgă la procedura de restituire prevăzută

de legea specială.

Corelativ, în situația în care persoana îndreptățită optează

pentru continuarea judecării cererii întemeiată pe dreptul comun, art. 48 din

Legea nr. 10/2001 (respectiv art. 47, după republicare) dispune că în cazul

respingerii acțiunii prin hotărâre irevocabilă, aceasta are deschisă calea

procedurii de restituire, potrivit acestei legi.

Nefondat este și motivul referitor

la neexaminarea de către instanța de apel a tuturor aspectelor legate de fondul

cauzei, în special a celor ce vizau buna credință a recurentei și legalitatea

titlului său de proprietate.

Astfel, în acord cu dispozițiile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar s-a conformat

dispozițiilor deciziei de casare prin care, cu autoritate de lucru judecat, s-a

reținut caracterul abuziv al preluării și în consecință, nevalabilitatea

titlului statului și s-a indicat instanței de trimitere să compare titlurile

existente cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului.

Urmare comparării acestor titluri

s-a reținut în mod corect că titlul reclamanților este preferabil fiind cel mai

bine caracterizat, în vreme ce titlul produs de pârâtă nu s-a putut conferi

acesteia decât beneficiul unui drept de folosință, în condițiile în care nici

nu emană de la adevăratul proprietar.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

SC M. SA Focșani împotriva deciziei nr. 348 A din 16 martie 2004 a Curții de

Apel Galați, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2005.