ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2872/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 87 din 11 iulie 2002, a respins cererea formulată de inculpatul B.V., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din același cod. În baza art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.V. la 16 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, prevenția acestuia de la 21 martie 2002, la zi. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen.

A făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 67 lit. b) C. pen. A admis în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă D.T. și a obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 20.000.000 lei daune morale și 25.000.000 lei daune materiale (cheltuieli de înmormântare, obiceiuri ulterioare și cheltuieli de spitalizare). În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul statului a toporiștii sau contravaloarea acesteia, 200.000 lei. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4.000.000 lei și la plata sumei de 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către partea civilă D.T. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În seara zilei de 24 februarie 2002, inculpatul B.V., pe fondul unui conflict spontan și într-un loc public, i-a aplicat victimei D.D.

mai multe lovituri în cap cu toporișca, cauzându-i leziuni grave, care i-au provocat decesul. Raportul de constatare medico-legală nr. A3/399/2002 a Institutului de Medicină Legală București M.M., atestă că victima D.D. a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență în perioada 24 februarie 2002 – 8 martie 2002, cu diagnosticul: „Agresiune. Traumatism cranio-cerebral minor la nivel 2. Plagă contuză suprasprâncenoasă stânga”. A mai reținut prima instanță că, inculpatul pe tot parcursul procesului penal a avut o atitudine nesinceră, încercând să dea o altă nuanță juridică faptei, declarând că a ieșit din curtea socrilor săi, a mers la locuința victimei, pe care a chemat-o la poartă cu intenția de a purta cu aceasta o discuție pașnică, pe marginea conflictului avut cu socrul său, victima fiind cea care a provocat scandalul prinzându-l pe inculpat de gulerul hainei și chemându-și fiul, pe numitul D.T.

Inculpatul a mai declarat că a fost lovit cu furca de D.T. și urmare acestei „provocări” a fugit acasă la socrii, a luat un arac și a ieșit din nou la stradă, moment în care a fost lovit din nou cu furca, iar după aceea a aplicat o singură lovitură cu aracul neputând să precizeze pe cine a lovit, victima sau fiul acesteia D.T. Această apărare a inculpatului a fost înlăturată de prima instanță ca fiind o apărare de circumstanță, infirmată de întregul material probator administrat în cauză.

Astfel, cererea inculpatului, formulată prin apărătorul său, de schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat, în lovituri cauzatoare de moarte, cu reținerea circumstanței provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., invocându-se în sprijinul acestei cereri și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică biocriminalistică nr. 147/21/2002 al Institutului de criminalistică, potrivit căruia „pe toporișca predată de inculpat s-a pus în evidență sânge de pasăre și nu uman”, a fost înlăturată de prima instanță, care a reținut cu privire la starea de provocare din partea fiului victimei, că acesta a sosit la locul faptei după consumarea acesteia, alarmat de zgomotele produse prin loviturile aplicate victimei, de către inculpat și deci, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 73 C. pen., iar cu privire la fapta comisă de inculpat a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și nu ale celei de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, întrucât, din complexul împrejurărilor și din modul de săvârșire a faptei este conturată indubitabil intenția inculpatului de a ucide, chiar sub forma intenției indirecte, în sensul că acesta a prevăzut că fapta sa va produce moartea victimei, deși poate, nu a urmărit-o, dar a acceptat în mod conștient acest rezultat.

Cu privire la faptul că pe toporișcă s-au evidențiat urme de sânge de pasăre și nu uman, prima instanță a reținut că se explică prin faptul că aceasta a fost ridicată după patru zile de la comiterea faptei, timp în care inculpatul, liber fiind, putea să o curețe sau să o folosească la alte activități gospodărești. Împotriva acestei sentințe penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, inculpatul B.V. și partea civilă D.T. În apelul Parchetului s-a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, invocându-se gradul ridicat de pericol social al faptei comise. În apelul inculpatului s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare, în raport cu circumstanțele sale personale.

În apelul părții civile s-a solicitat majorarea daunelor materiale la care a fost obligat inculpatul, fără însă a motiva sau a propune probe în acest sens. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 800/ A din 5 decembrie 2002 a respins apelurile, ca nefondate, cu motivarea că, la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv gradul de pericol social al faptei comise, astfel că, pedeapsa aplicată este, atât prin cuantumul ei, cât și prin modalitatea de executare, de natură a realiza scopul acesteia, potrivit art. 52 C. pen., iar solicitarea părții civile de majorare a despăgubirilor civile, la care a fost obligat inculpatul s-a apreciat ca neîntemeiată, întrucât prima instanță a stabilit cuantumul acestora, în raport de probele administrate în cauză.

Nemulțumit de hotărârea instanței de apel, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul B.V. care a criticat-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 12, 14 și 17 1 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor deosebit de grav, în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., cu reținerea stării de provocare din partea fiului victimei și reindividualizarea pedepsei aplicate, corespunzător acestei infracțiuni. În subsidiar, inculpatul a solicitat, prin apărătorul său, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în fond, în vederea suplimentării probatoriilor.

Examinând hotărârile atacate, în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, pct. 12, pct. 14 și pct. 17 1 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins. 1. În ce privește cazurile de recurs, referitoare la greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat, întrucât inculpatul nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, motiv pentru care a solicitat să se constate că fapta comisă întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. și să se dispună schimbarea încadrării juridice, în această infracțiune, cu reținerea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

și aplicarea unei pedepse corespunzătoare faptei comise, se constată că sunt nefondate. În acest sens, este de precizat că, ceea ce deosebește infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, de infracțiunea de omucidere săvârșită cu intenție indirectă este împrejurarea că, deși la ambele infracțiuni lovirile sunt comise cu intenție, în cazul celei dintâi, moartea victimei s-a produs din culpă, făptuitorul neprevăzând acest rezultat, deși trebuia și putea să-l prevadă, pe când în cazul celei de-a doua, rezultatul letal a fost prevăzut, iar inculpatul cu toate că nu l-a urmărit sau dorit, l-a acceptat în mod conștient. Revenind la cauză, se constată din analizarea ansamblului probator administrat că, în seara zilei de 24 februarie 2002, inculpatul B.V.

a mers la domiciliul socrului său, O.I., pentru a tăia niște nuiele cu care să confecționeze un solar pentru răsad, având asupra sa o toporișcă. Întrucât se înserase, a rupt nuiele din niște crengi pe care socrul său le avea deja tăiate și aduse în curte și după ce a ambalat pe bicicletă un snop din acestea, a mers la socrul său și i-a dat bani să cumpere țuică. În timp ce consumau băutura alcoolică, O.I. i-a povestit ginerelui său, inculpatul B.V., cum a fost bătut de un vecin. Inculpatul în stare de ebrietate s-a hotărât să meargă la vecini și să le ceară socoteală pentru fapta lor, motiv pentru care a ieșit din curte, cu toată intervenția numiților O.N. și B.P. și a mers la poarta familiei D. În curte se afla victima D.D.

care a ieșit la stradă fiind chemat de inculpat, iar după o discuție între cei doi, inculpatul s-a întors în curtea socrilor săi de unde și-a luat toporișca și a ieșit din nou la stradă și l-a lovit pe D.D. în cap cu intensitate, de mai multe ori, victima prăbușindu-se pe asfalt lângă podișca casei sale. Din cauza zgomotului creat a ieșit din casă și numitul D.T., fiul victimei, care văzându-și tatăl căzut în drum s-a gândit că inculpatul l-a omorât, a luat un furcoi, a ieșit în stradă și a alergat după el lovindu-l o dată pe umăr spate, apoi, la a doua lovitură inculpatul s-a ferit, furca s-a rupt lovindu-se de asfalt, el, refugiindu-se în curtea socrilor. Astfel, cumnata inculpatului, martora O.N., declară: „Când am ieșit din nou din casă am văzut că B.V.

a venit fuga de la stradă și s-a dus în spatele casei la magazie, s-a întors imediat, având în mână un arac, par de circa 1,5 metri. Eu și concubinul meu care era alături am încercat să-l potolim. Acesta mi-a spus „lăsați-mă că știu eu ce fac, după care a ieșit din curte cu parul în mână. Nu am văzut ca B.V. să fie murdar de sânge în acel moment. După ce a ieșit din curte am privit pe stradă peste gard și am văzut în lumina becului de la familia D pe B.V., care lovea cu obiectul pe care-l luase din spatele casei o persoană, dar datorită distanței nu mi-am dat seama cine este. Din locul în care priveam eu nu am văzut decât pe cei doi. I-am povestit concubinului meu că B.V. se bate cu cineva și după câteva minute am auzit țipete de femeie care zicea „l-ați omorât”.

După puțin timp, am văzut că B.V a intrat în bucătărie și îi curgea sânge de la cap și de la nas și în urma lui venea și mama. După câteva zile am auzit-o pe mama când povestea că a văzut când B.V. era aplecat deasupra bătrânului și încerca să-l ridice, iar în acel moment a apărut D.T. cu o furcă cu care l-a lovit pe B.V.”. Martorul B.P. a declarat că O.N. i-a spus că inculpatul s-a dus să ia ceva cu care să-l omoare pe vecin. Au încercat să-l oprească apucându-l de braț, dar acesta a forțat și a ieșit din curte. Edificatoare sunt și declarațiile martorilor N.N., P.G. și D.M., care au arătat că în seara respectivă, inculpatul a venit la socrii având asupra sa o toporișcă și fiind întrebat, în glumă, dacă îi taie gâtul socrului, a afirmat că „la dușmani”.

Așadar, lovirea puternică a victimei în zona capului cu un corp dur contondent (toporișcă), care i-a produs un traumatism cranio-cerebral, cu fractură de boltă și bază craniană și viscerocraniu, moartea survenind datorită hemoragiei meningo-cerebrale, întrunește, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de omucidere calificată, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., săvârșită cu intenție, chiar și indirectă și nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, constituie circumstanțe atenuante.

Ori, din analizarea probelor administrate, nu rezultă că anterior comiterii faptei de către inculpat, victima sau fiul acesteia D.T. s-ar fi manifestat printr-o acțiune violentă față de inculpat, astfel încât acesta să fi săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, ceea ce ar atrage incidența în cauză a prevederilor textului legal mai sus indicat.

Ca atare, nu se constată că, printr-o apreciere greșită a probelor instanțele au reținut o situație, care nu corespunde realității făcând astfel o greșită aplicare a legii, împrejurare în care, atât fapta, cât și încadrarea juridică a acesteia în infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., precum și vinovăția inculpatului, găsindu-și corespondentul în probele complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe, care au aplicat inculpatului o pedeapsă judicios individualizată, în concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.

2. Cu privire la solicitarea inculpatului, formulată în subsidiar, de admitere a recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond, în vederea administrării de noi probatorii, se constată că nu este justificată, întrucât în cauză s-a administrat un probatoriu complet, inclusiv probele propuse în apărare de către inculpat, pe baza cărora s-a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului. În concluzie, secția penală, a Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V., va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 21 martie 2002, la 17 iunie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V., împotriva deciziei penale nr. 800/ A din 5 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 martie 2002, la 17 iunie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2003.