ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2872/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2872/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Călărași, prin sentința

penală nr. 87 din 11 iulie 2002, a respins cererea formulată de inculpatul

B.V., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art.

174 și art. 175 lit. i) C. pen., în art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.

b) din același cod.

În baza art. 174 și art. 175 lit. i)

C. pen., a condamnat pe inculpatul B.V. la 16 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată,

prevenția acestuia de la 21 martie 2002, la zi.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului, pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor, prevăzute

de art. 64 C. pen.

A făcut aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 67 lit. b) C. pen.

A admis în parte cererea de

despăgubiri formulată de partea civilă D.T. și a obligat inculpatul la plata

către acesta a sumei de 20.000.000 lei daune morale și 25.000.000 lei daune

materiale (cheltuieli de înmormântare, obiceiuri ulterioare și cheltuieli de

spitalizare).

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

dispus confiscarea specială în folosul statului a toporiștii sau contravaloarea

acesteia, 200.000 lei.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 4.000.000 lei și la plata sumei

de 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către partea civilă D.T.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut, în esență, următoarele:

În seara zilei de 24 februarie 2002,

inculpatul B.V., pe fondul unui conflict spontan și într-un loc public, i-a

aplicat victimei D.D. mai multe lovituri în cap cu toporișca, cauzându-i

leziuni grave, care i-au provocat decesul.

Raportul de constatare medico-legală

nr. A3/399/2002 a Institutului de Medicină Legală București M.M., atestă că

victima D.D. a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență în perioada 24

februarie 2002 – 8 martie 2002, cu diagnosticul: „Agresiune. Traumatism

cranio-cerebral minor la nivel 2. Plagă contuză suprasprâncenoasă stânga”.

A mai reținut prima instanță că,

inculpatul pe tot parcursul procesului penal a avut o atitudine nesinceră,

încercând să dea o altă nuanță juridică faptei, declarând că a ieșit din curtea

socrilor săi, a mers la locuința victimei, pe care a chemat-o la poartă cu

intenția de a purta cu aceasta o discuție pașnică, pe marginea conflictului

avut cu socrul său, victima fiind cea care a provocat scandalul prinzându-l pe

inculpat de gulerul hainei și chemându-și fiul, pe numitul D.T.

Inculpatul a mai declarat că a fost

lovit cu furca de D.T. și urmare acestei „provocări” a fugit acasă la socrii, a

luat un arac și a ieșit din nou la stradă, moment în care a fost lovit din nou

cu furca, iar după aceea a aplicat o singură lovitură cu aracul neputând să

precizeze pe cine a lovit, victima sau fiul acesteia D.T.

Această apărare a inculpatului a

fost înlăturată de prima instanță ca fiind o apărare de circumstanță, infirmată

de întregul material probator administrat în cauză.

Astfel, cererea inculpatului,

formulată prin apărătorul său, de schimbarea încadrării juridice a faptei din

omor calificat, în lovituri cauzatoare de moarte, cu reținerea circumstanței

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., invocându-se în sprijinul

acestei cereri și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică biocriminalistică

nr. 147/21/2002 al Institutului de criminalistică, potrivit căruia „pe

toporișca predată de inculpat s-a pus în evidență sânge de pasăre și nu uman”,

a fost înlăturată de prima instanță, care a reținut cu privire la starea de

provocare din partea fiului victimei, că acesta a sosit la locul faptei după

consumarea acesteia, alarmat de zgomotele produse prin loviturile aplicate

victimei, de către inculpat și deci, în cauză nu sunt incidente dispozițiile

art. 73 C. pen., iar cu privire la fapta comisă de inculpat a reținut că

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și nu ale

celei de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, întrucât, din complexul

împrejurărilor și din modul de săvârșire a faptei este conturată indubitabil

intenția inculpatului de a ucide, chiar sub forma intenției indirecte, în

sensul că acesta a prevăzut că fapta sa va produce moartea victimei, deși

poate, nu a urmărit-o, dar a acceptat în mod conștient acest rezultat.

Cu privire la faptul că pe toporișcă

s-au evidențiat urme de sânge de pasăre și nu uman, prima instanță a reținut că

se explică prin faptul că aceasta a fost ridicată după patru zile de la

comiterea faptei, timp în care inculpatul, liber fiind, putea să o curețe sau

să o folosească la alte activități gospodărești.

Împotriva acestei sentințe penale,

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, inculpatul B.V. și

partea civilă D.T.

În apelul Parchetului s-a solicitat

majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, invocându-se gradul

ridicat de pericol social al faptei comise.

În apelul inculpatului s-a solicitat

reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea mare, în raport cu

circumstanțele sale personale.

În apelul părții civile s-a

solicitat majorarea daunelor materiale la care a fost obligat inculpatul, fără

însă a motiva sau a propune probe în acest sens.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 800/ A din 5 decembrie 2002 a respins apelurile,

ca nefondate, cu motivarea că, la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere toate

criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv

gradul de pericol social al faptei comise, astfel că, pedeapsa aplicată este,

atât prin cuantumul ei, cât și prin modalitatea de executare, de natură a

realiza scopul acesteia, potrivit art. 52 C. pen., iar solicitarea părții

civile de majorare a despăgubirilor civile, la care a fost obligat inculpatul

s-a apreciat ca neîntemeiată, întrucât prima instanță a stabilit cuantumul

acestora, în raport de probele administrate în cauză.

Nemulțumit de hotărârea instanței de

apel, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul B.V. care a criticat-o ca

fiind netemeinică și nelegală, invocând cazurile de casare, prevăzute de art.

385

9

pct. 10, 12, 14 și 17

1

C. proc. pen. și a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în principal, schimbarea

încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor deosebit de grav, în

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183

C. pen., cu reținerea stării de provocare din partea fiului victimei și

reindividualizarea pedepsei aplicate, corespunzător acestei infracțiuni.

În subsidiar, inculpatul a

solicitat, prin apărătorul său, casarea hotărârilor atacate și trimiterea

cauzei pentru o nouă judecată în fond, în vederea suplimentării probatoriilor.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

10, pct. 12, pct. 14 și pct. 17

1

C. proc. pen., Curtea constată, în

baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând

a fi respins.

recurs, referitoare la greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de

omor calificat, întrucât inculpatul nu a acționat cu intenția de a suprima

viața victimei, motiv pentru care a solicitat să se constate că fapta comisă

întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. și să se dispună schimbarea

încadrării juridice, în această infracțiune, cu reținerea circumstanței

atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și aplicarea unei

pedepse corespunzătoare faptei comise, se constată că sunt nefondate.

În acest sens, este de precizat că,

ceea ce deosebește infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, de

infracțiunea de omucidere săvârșită cu intenție indirectă este împrejurarea că,

deși la ambele infracțiuni lovirile sunt comise cu intenție, în cazul celei

dintâi, moartea victimei s-a produs din culpă, făptuitorul neprevăzând acest

rezultat, deși trebuia și putea să-l prevadă, pe când în cazul celei de-a doua,

rezultatul letal a fost prevăzut, iar inculpatul cu toate că nu l-a urmărit sau

dorit, l-a acceptat în mod conștient.

Revenind la cauză, se constată din

analizarea ansamblului probator administrat că, în seara zilei de 24 februarie

2002, inculpatul B.V. a mers la domiciliul socrului său, O.I., pentru a tăia

niște nuiele cu care să confecționeze un solar pentru răsad, având asupra sa o

toporișcă.

Întrucât se înserase, a rupt nuiele

din niște crengi pe care socrul său le avea deja tăiate și aduse în curte și

după ce a ambalat pe bicicletă un snop din acestea, a mers la socrul său și i-a

dat bani să cumpere țuică.

În timp ce consumau băutura

alcoolică, O.I. i-a povestit ginerelui său, inculpatul B.V., cum a fost bătut

de un vecin.

Inculpatul în stare de ebrietate s-a

hotărât să meargă la vecini și să le ceară socoteală pentru fapta lor, motiv

pentru care a ieșit din curte, cu toată intervenția numiților O.N. și B.P. și a

mers la poarta familiei D.

În curte se afla victima D.D. care a

ieșit la stradă fiind chemat de inculpat, iar după o discuție între cei doi,

inculpatul s-a întors în curtea socrilor săi de unde și-a luat toporișca și a

ieșit din nou la stradă și l-a lovit pe D.D. în cap cu intensitate, de mai

multe ori, victima prăbușindu-se pe asfalt lângă podișca casei sale.

Din cauza zgomotului creat a ieșit

din casă și numitul D.T., fiul victimei, care văzându-și tatăl căzut în drum s-a

gândit că inculpatul l-a omorât, a luat un furcoi, a ieșit în stradă și a

alergat după el lovindu-l o dată pe umăr spate, apoi, la a doua lovitură

inculpatul s-a ferit, furca s-a rupt lovindu-se de asfalt, el, refugiindu-se în

curtea socrilor.

Astfel, cumnata inculpatului,

martora O.N., declară:

„Când am ieșit din nou din casă am

văzut că B.V. a venit fuga de la stradă și s-a dus în spatele casei la magazie,

s-a întors imediat, având în mână un arac, par de circa 1,5 metri.

Eu și concubinul meu care era alături

am încercat să-l potolim.

Acesta mi-a spus „lăsați-mă că știu

eu ce fac, după care a ieșit din curte cu parul în mână. Nu am văzut ca B.V. să

fie murdar de sânge în acel moment.

După ce a ieșit din curte am privit

pe stradă peste gard și am văzut în lumina becului de la familia D pe B.V.,

care lovea cu obiectul pe care-l luase din spatele casei o persoană, dar

datorită distanței nu mi-am dat seama cine este. Din locul în care priveam eu

nu am văzut decât pe cei doi.

I-am povestit concubinului meu că B.V.

se bate cu cineva și după câteva minute am auzit țipete de femeie care zicea

„l-ați omorât”.

După puțin timp, am văzut că B.V a

intrat în bucătărie și îi curgea sânge de la cap și de la nas și în urma lui

venea și mama.

După câteva zile am auzit-o pe mama

când povestea că a văzut când B.V. era aplecat deasupra bătrânului și încerca

să-l ridice, iar în acel moment a apărut D.T. cu o furcă cu care l-a lovit pe

B.V.”.

Martorul B.P. a declarat că O.N. i-a

spus că inculpatul s-a dus să ia ceva cu care să-l omoare pe vecin. Au încercat

să-l oprească apucându-l de braț, dar acesta a forțat și a ieșit din curte.

Edificatoare sunt și declarațiile

martorilor N.N., P.G. și D.M., care au arătat că în seara respectivă,

inculpatul a venit la socrii având asupra sa o toporișcă și fiind întrebat, în

glumă, dacă îi taie gâtul socrului, a afirmat că „la dușmani”.

Așadar, lovirea puternică a victimei

în zona capului cu un corp dur contondent (toporișcă), care i-a produs un

traumatism cranio-cerebral, cu fractură de boltă și bază craniană și

viscerocraniu, moartea survenind datorită hemoragiei meningo-cerebrale,

întrunește, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive

ale infracțiunii de omucidere calificată, prevăzută și pedepsită de art. 174,

raportat la art. 175 lit. i) C. pen., săvârșită cu intenție, chiar și indirectă

și nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen.

Pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, constituie circumstanțe atenuante.

Ori, din analizarea probelor

administrate, nu rezultă că anterior comiterii faptei de către inculpat,

victima sau fiul acesteia D.T. s-ar fi manifestat printr-o acțiune violentă

față de inculpat, astfel încât acesta să fi săvârșit fapta sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții, ceea ce ar atrage incidența în cauză a

prevederilor textului legal mai sus indicat.

Ca atare, nu se constată că,

printr-o apreciere greșită a probelor instanțele au reținut o situație, care nu

corespunde realității făcând astfel o greșită aplicare a legii, împrejurare în

care, atât fapta, cât și încadrarea juridică a acesteia în infracțiunea de omor

calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C.

pen., precum și vinovăția inculpatului, găsindu-și corespondentul în probele

complet analizate și just apreciate de către cele două instanțe, care au

aplicat inculpatului o pedeapsă judicios individualizată, în concordanță cu

criteriile prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.

inculpatului, formulată în subsidiar, de admitere a recursului, casarea

hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond, în

vederea administrării de noi probatorii, se constată că nu este justificată,

întrucât în cauză s-a administrat un probatoriu complet, inclusiv probele

propuse în apărare de către inculpat, pe baza cărora s-a stabilit în mod corect

starea de fapt și vinovăția inculpatului.

În concluzie, secția penală, a

Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de

recurs invocate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V., va

deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 21 martie 2002,

la 17 iunie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.V., împotriva deciziei penale nr. 800/ A din 5

decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 martie 2002, la 17 iunie

2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 iunie 2003.