Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
2 iulie 2004

Decizia nr. 3732/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 341/2004 a Tribunalului București

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 341 din 10 martie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei ce a fost introdusă de condamnatul P.N. Împotriva acestei soluții a declarat apel condamnatul în temeiul prevăzut de lege, susținând că situația sa familială justifică întreruperea executării pedepsei închisorii. Instanța de control judiciar prin decizia penală nr. 281 din 21 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat. Împotriva acestei decizii, condamnatul a formulat recurs, reiterând motivele din apel.

Recursul este nefondat. Curtea analizând motivele invocate de condamnat în raport de dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., constată că, în cauză nu subzistă împrejurări speciale, față de care executarea pedepsei ar avea consecințe de neînlăturat asupra sa sau a familiei sale. Cum cererea se motivează pe necesitatea contestării unor acte succesorale eliberate în urma decesului mamei sale, interesele condamnatului putând fi apărate și susținute prin reprezentant legal nu sunt îndeplinite cerințele legale susmenționate. Pe cale de consecință, Curtea în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de condamnat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.N. împotriva deciziei penale nr. 281 din 21 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.