ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4559/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă,

înregistrată sub nr. 1632 din 23 aprilie 2003, la Curtea de Apel Oradea, reclamanta filiala C. a Asociației Medicilor Stomatologi cu Practică

Privată din România a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătății și

Familiei și cu C.N.A.S., anularea în parte, a Ordinului comun al Ministerului

Sănătății și Familiei și C.N.A.S. nr. 21/13/2003, în ceea ce privește art. 2.

În motivarea acțiunii, s-a susținut

că membrii asociației au avut contract de prestări servicii medicale de

specialitate, încheiat cu C.A.S., în cursul anului 2002, în baza Ordinului

comun al C.N.A.S. și C.M.R. nr. 604/4.188/2001, contract care a fost prelungit

prin acte adiționale, în ianuarie 2003, până la 31 ianuarie 2003, iar apoi,

până la data încheierii contractului pe anul 2003.

S-a arătat că Ordinul atacat a fost

publicat la 6 februarie 2003, în timp ce la art. 2 s-a prevăzut ca dată a

intrării în vigoare, 1 ianuarie 2003, astfel că au fost încălcate principiile

de drept referitoare la termen, precum și dispozițiile art. 15 alin. (2) din

Constituția României. Datorită prevederilor acestui articol, s-a mai susținut

că medicii stomatologi având contract încheiat cu C.A.S. – ul, vor trebui să

compenseze sumele primite în luna ianuarie 2003, pentru serviciile prestate, cu

sumele ce vor fi primite ulterior, întrucât la multe din actele terapeutice, procentul

decontat de C.A.S. este modificat, impunându-se o recalculare a valorii

prestațiilor efectuate în luna ianuarie 2003.

Pârâta C.N.A.S. a depus întâmpinare,

susținând că reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale recunoscute de

lege, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru a se adresa instanței de

contencios administrativ, întrucât acesta a optat pentru a intra în cadrul

sistemului asigurărilor sociale de sănătate, având, deci, obligația de a

respecta întreaga legislație, inclusiv ordinul atacat.

Prin sentința nr. 267/CA din 30

iunie 2003, instanța învestită a admis acțiunea, anulând în parte, art. 2 din

ordin, cu privire la data intrării în vigoare și la data abrogării Ordinului nr.

603/4189/2001.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că în baza-contractului cadru și a Ordinului nr. 604/4188/2001,

care reglementează condițiile de acordare a asigurării sociale de sănătate,

asigurații au beneficiat de servicii medicale, suportând costul tratamentului,

numai în procentul stabilit prin ordin, urmând ca sumele de care au beneficiat în

cadrul asigurării, să fie plătite furnizorului de servicii medicale, în speță,

asociației-reclamante. Astfel, întrucât asociația încasează doar sumele de care

beneficiază asiguratul, nu se pot, deci, stabili retroactiv, alte condiții de

asigurare pentru servicii care au fost prestate, în baza contractului și a

ordinului în vigoare, la acea dată.

Împotriva sentinței au declarat

recurs pârâții: Ministerul Sănătății și C.N.A.S., primul recurent, susținând

că, de fapt, atât reclamantul, cât și instanța, au confundat data încheierii

contractului, de la care se nasc drepturile și obligațiile părților, cu

prevederile de la art. 17 din contractul-cadru, aprobat prin H.G. nr. 1510/2002,

potrivit căruia, în valoarea totală pe anul 2003, va fi consemnată distinct, suma

înscrisă în actul adițional.

Recurenta C.N.A.S., în motivarea

recursului propriu, a susținut, între altele, că reclamanta nu a fost vătămată

în drepturile sale, câtă vreme serviciile medicale decontate din fondul de

asigurări sociale de sănătate prevăzute în actualele acte normative, sunt

aceleași cu cele din reglementările pe anul 2002, precizând totuși, că „diferența

constă în faptul că tarifele aferente sunt diferite, iar controlul profilactic

nu mai influențează procesul de decontare”.

Examinând criticile formulate,

precum și celelalte motive invocate, vizând lipsa calității procesuale a

părților în cauză, ori culpa R.A. M.Of., în publicarea cu întârziere a normelor,

se constată că recursurile sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce se vor

arăta, în cele ce urmează:

Potrivit principiului

neretroactivității legii, înscris în art. 15 alin. (2) din Constituție și în

materie civilă, la art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor, astfel că

prevederea de la art. 2, prin care se dispune o aplicare retroactivă a

dispozițiilor ordinului, încalcă principiul constituțional enunțat, fiind, deci,

nelegală și totodată, prejudiciabilă pentru reclamantă, în situația în care, au

fost prestate servicii medicale în condițiile de decontare prevăzute de ordinul

în vigoare la acea dată.

Așadar, sentința pronunțată în

cauză, vădindu-se temeinică și legală, urmează a se respinge recursurile, ca

fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul

Sănătății și de C.N.A.S. împotriva sentinței civile nr. 267/CA din 30 iunie

2003 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2004.