ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4496/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 din 29 ianuarie

2003, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpatul U.I., în baza art. 174 și

art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen., la 22 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen

.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și dedusă prevenția de la 5 februarie 2002 la zi.

S-a luat act că U.C. nu s-a

constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut în fapt, că

inculpatul U.I., căsătorit cu 4 copii, locuitor al comunei Almăj, sat Sitoaia,

jud. Dolj, pe fondul consumului de alcool, obișnuia să exercite acte de

violență asupra membrilor familiei sale, care, din acest motiv, erau nevoiți să

doarmă pe câmp.

Cele două fiice s-au căsătorit și au

părăsit locuința părintească, iar fiul cel mare, datorită comportamentului

violent al inculpatului, dormea mai mult la bunici. În aceste împrejurări

inculpatul și-a concentrat actele de violență asupra soției, victima U.G.,

acestea fiind continuate și după nașterea ultimului copil, în anul 2000 și

datorită căreia soția își găsea adăpost, peste noapte uneori într-un cavou.

Pe fondul acestei existențe

deprimante victima a început să consume alcool, ca și inculpatul.

La data de 4 februarie 2002 cei doi

soți au consumat alcool la domiciliu, fiind ziua de naștere a inculpatului,

după care acesta s-a culcat.

În acest timp victima, cu copilul în

brațe a ieșit pe ulița satului, stând de vorbă cu martorii T.V. și T.E.

Trezindu-se, în jurul orelor 17,00,

inculpatul și-a chemat soția și după intrarea acesteia în curte, a luat-o la

bătaie, țipetele victimei și pentru scurt timp și ale copilului fiind auzite de

martorii sus-numiți.

Violențele au durat circa o oră,

timp în care, așa cum rezultă din declarațiile martorului T.V., acesta s-a

îngrozit de țipetele victimei, care îl ruga pe inculpat să nu o omoare.

Victima a fost dusă apoi în casă și

întinsă pe pat. În cursul nopții de 4 februarie 2002, datorită stării grave în

care se afla victima, inculpatul a chemat pe mama și fratele său, care au

constatat decesul celei agresate.

Din raportul medico legal de

autopsie al Institutului de Medicină Legală Craiova, avizat de Comisia de

Control și Avizare, rezultă că victima prezintă numeroase plăgi și excoriații

pe toată suprafața corpului mai grave fiind infiltratul epicranian în vertex,

fracturilor costale C. 8, și C. 9 cu deplasarea și rupturile pleurale

subiacente focarului de fracturi costale.

S-a concluzionat că moartea numitei

U.G. a fost violentă și s-a datorat șocului mixt, traumatic și hemoragic cu

fracturi costale, rupturi pleuro-pulmonare, hemotorax, existând legătură de

cauzalitate între leziunile produse prin lovire cu și de corpuri dure și deces.

Concentrația de alcool în sângele

victimei a fost de 1,35 gr. %o.

Expertiza psihiatrică efectuată

inculpatului atestă că acesta prezintă tulburări de personalitate de tip

instabil, impulsiv, abuzuri alcoolice, având discernământul păstrat în raport

cu fapta.

Împotriva acestei hotărâri,

inculpatul a declarat apel, solicitând în principal, schimbarea încadrării

juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., neavând intenția de

a-și ucide soția iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 234 din 22

mai 2003, Curtea de Apel Craiova a respins apelul inculpatului ca nefondat,

constatând că fapta, astfel cum s-a stabilit prin probe și a fost săvârșită,

realizează conținutul infracțiunii de omor deosebit de grav, inculpatul

acceptând posibilitatea producerii decesului celei pe care a agresat-o, iar

pedeapsa a fost bine individualizată.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, invocând netemeinicia și nelegalitatea

hotărârii, ca și în precedenta cale de atac, sub aspectele greșitei încadrări

juridice, fiind incidente dispozițiile art. 183 C. pen. și al individualizării

pedepsei, care este excesivă în raport cu datele sale personale.

Verificând hotărârea atacată pe baza

materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs vizează

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C.

proc. pen., însă nu sunt fondate.

Fapta, în materialitatea sa, așa cum

a fost reținută, este temeinic dovedită prin mijloacele de probă legal

administrate în cursul procesului penal.

Inculpatul recunoaște că a avut un

„incident” cu soția, căreia i-a aplicat mai multe lovituri. „Incidentul”

recunoscut de inculpat a însemnat, practic, așa cum rezultă din mărturia

numitului T.V., o bătaie, aplicată cu obiecte dure, pe o durata de peste o oră,

încât martorul „s-a îngrozit de țipetele victimei, mai ales că îl ruga să nu o

omoare”.

Raportul medico-legal de autopsie

confirmă mecanismul de producere a leziunilor, dispuse pe întreaga suprafață a

corpului victimei, prin loviri cu și de corpuri dure.

Este neîndoielnic că prin

intensitatea violențelor, obiectele dure folosite în agresiune, dispunerea

leziunilor pe întreaga suprafață a corpului victimei și natura acestora, durata

în timp a actelor de violență care au îngrozit pe cei care au luat cunoștință

de reacțiile victimei și continuarea loviturilor în pofida rugăminților celei

vătămate de a nu fi omorâtă, fapta inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., săvârșită

în circumstanța agravantă specială a omorului calificat, prevăzute de art. 175

lit. c) C. pen., asupra soției, și a agravantei speciale, prin cruzimi, a

omorului deosebit de grav, prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen.

Inculpatul a conștientizat nu numai

posibilitatea produsă decesului victimei ci și realitatea suferințelor

îndelungate cauzate acesteia, datorată aplicării, timp îndelungat, cu violență

extremă, de lovituri cu pumnii și picioarele și care, osebit de alte leziuni,

au produs rupturi de organe interne.

Așa fiind, critica privind greșita

încadrare juridică a faptei, este nefondată.

Nici solicitarea inculpatului de a-i

fi redusă pedeapsa nu este întemeiată.

La aplicarea acesteia au fost avute

în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, limitele de pedeapsă astfel

cum sunt prevăzute în raport cu incidența împrejurării de agravare care-i

conferă faptei, calificarea în omor deosebit de grav și persoana inculpatului,

care nu are antecedente penale.

Pedeapsa astfel cum a fost

individualizată, în alternativa închisorii și nu a detențiunii pe viață și în

cuantumul de 22 ani, aflat spre limita maximă specială legală, este justificată

și necesară atât realizării funcțiilor de constrângere și reeducare, cât și

scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Neconstatând nici din examinarea din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., existența vreunui

caz de casare a hotărârii atacate, recursul inculpatului, urmează să fie

respins ca nefondat.

În baza art. 385

17

C.

proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa

aplicată se va deduce timpul arestării preventive de la 5 februarie 2002 la 15

octombrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.I. împotriva deciziei penale nr. 234 din 22 mai 2003 a

Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 5 februarie 2002, la 15

octombrie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 octombrie 2003.