ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4496/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 32 din 29 ianuarie 2003, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpatul U.I., în baza art. 174 și art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen., la 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen . S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă prevenția de la 5 februarie 2002 la zi. S-a luat act că U.C. nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Instanța a reținut în fapt, că inculpatul U.I., căsătorit cu 4 copii, locuitor al comunei Almăj, sat Sitoaia, jud. Dolj, pe fondul consumului de alcool, obișnuia să exercite acte de violență asupra membrilor familiei sale, care, din acest motiv, erau nevoiți să doarmă pe câmp.

Cele două fiice s-au căsătorit și au părăsit locuința părintească, iar fiul cel mare, datorită comportamentului violent al inculpatului, dormea mai mult la bunici. În aceste împrejurări inculpatul și-a concentrat actele de violență asupra soției, victima U.G., acestea fiind continuate și după nașterea ultimului copil, în anul 2000 și datorită căreia soția își găsea adăpost, peste noapte uneori într-un cavou. Pe fondul acestei existențe deprimante victima a început să consume alcool, ca și inculpatul. La data de 4 februarie 2002 cei doi soți au consumat alcool la domiciliu, fiind ziua de naștere a inculpatului, după care acesta s-a culcat. În acest timp victima, cu copilul în brațe a ieșit pe ulița satului, stând de vorbă cu martorii T.V.

și T.E. Trezindu-se, în jurul orelor 17,00, inculpatul și-a chemat soția și după intrarea acesteia în curte, a luat-o la bătaie, țipetele victimei și pentru scurt timp și ale copilului fiind auzite de martorii sus-numiți. Violențele au durat circa o oră, timp în care, așa cum rezultă din declarațiile martorului T.V., acesta s-a îngrozit de țipetele victimei, care îl ruga pe inculpat să nu o omoare. Victima a fost dusă apoi în casă și întinsă pe pat. În cursul nopții de 4 februarie 2002, datorită stării grave în care se afla victima, inculpatul a chemat pe mama și fratele său, care au constatat decesul celei agresate.

Din raportul medico legal de autopsie al Institutului de Medicină Legală Craiova, avizat de Comisia de Control și Avizare, rezultă că victima prezintă numeroase plăgi și excoriații pe toată suprafața corpului mai grave fiind infiltratul epicranian în vertex, fracturilor costale C. 8, și C. 9 cu deplasarea și rupturile pleurale subiacente focarului de fracturi costale. S-a concluzionat că moartea numitei U.G. a fost violentă și s-a datorat șocului mixt, traumatic și hemoragic cu fracturi costale, rupturi pleuro-pulmonare, hemotorax, existând legătură de cauzalitate între leziunile produse prin lovire cu și de corpuri dure și deces. Concentrația de alcool în sângele victimei a fost de 1,35 gr.

%o. Expertiza psihiatrică efectuată inculpatului atestă că acesta prezintă tulburări de personalitate de tip instabil, impulsiv, abuzuri alcoolice, având discernământul păstrat în raport cu fapta. Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat apel, solicitând în principal, schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., neavând intenția de a-și ucide soția iar, în subsidiar, reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 234 din 22 mai 2003, Curtea de Apel Craiova a respins apelul inculpatului ca nefondat, constatând că fapta, astfel cum s-a stabilit prin probe și a fost săvârșită, realizează conținutul infracțiunii de omor deosebit de grav, inculpatul acceptând posibilitatea producerii decesului celei pe care a agresat-o, iar pedeapsa a fost bine individualizată.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii, ca și în precedenta cale de atac, sub aspectele greșitei încadrări juridice, fiind incidente dispozițiile art. 183 C. pen. și al individualizării pedepsei, care este excesivă în raport cu datele sale personale. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs vizează cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate. Fapta, în materialitatea sa, așa cum a fost reținută, este temeinic dovedită prin mijloacele de probă legal administrate în cursul procesului penal. Inculpatul recunoaște că a avut un „incident” cu soția, căreia i-a aplicat mai multe lovituri.

„Incidentul” recunoscut de inculpat a însemnat, practic, așa cum rezultă din mărturia numitului T.V., o bătaie, aplicată cu obiecte dure, pe o durata de peste o oră, încât martorul „s-a îngrozit de țipetele victimei, mai ales că îl ruga să nu o omoare”. Raportul medico-legal de autopsie confirmă mecanismul de producere a leziunilor, dispuse pe întreaga suprafață a corpului victimei, prin loviri cu și de corpuri dure.

Este neîndoielnic că prin intensitatea violențelor, obiectele dure folosite în agresiune, dispunerea leziunilor pe întreaga suprafață a corpului victimei și natura acestora, durata în timp a actelor de violență care au îngrozit pe cei care au luat cunoștință de reacțiile victimei și continuarea loviturilor în pofida rugăminților celei vătămate de a nu fi omorâtă, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., săvârșită în circumstanța agravantă specială a omorului calificat, prevăzute de art. 175 lit. c) C. pen., asupra soției, și a agravantei speciale, prin cruzimi, a omorului deosebit de grav, prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen.

Inculpatul a conștientizat nu numai posibilitatea produsă decesului victimei ci și realitatea suferințelor îndelungate cauzate acesteia, datorată aplicării, timp îndelungat, cu violență extremă, de lovituri cu pumnii și picioarele și care, osebit de alte leziuni, au produs rupturi de organe interne. Așa fiind, critica privind greșita încadrare juridică a faptei, este nefondată. Nici solicitarea inculpatului de a-i fi redusă pedeapsa nu este întemeiată. La aplicarea acesteia au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, limitele de pedeapsă astfel cum sunt prevăzute în raport cu incidența împrejurării de agravare care-i conferă faptei, calificarea în omor deosebit de grav și persoana inculpatului, care nu are antecedente penale.

Pedeapsa astfel cum a fost individualizată, în alternativa închisorii și nu a detențiunii pe viață și în cuantumul de 22 ani, aflat spre limita maximă specială legală, este justificată și necesară atât realizării funcțiilor de constrângere și reeducare, cât și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., existența vreunui caz de casare a hotărârii atacate, recursul inculpatului, urmează să fie respins ca nefondat. În baza art. 385 17 C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive de la 5 februarie 2002 la 15 octombrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.I. împotriva deciziei penale nr. 234 din 22 mai 2003 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 5 februarie 2002, la 15 octombrie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2003.