ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2059/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 112/ F din

3 iunie 2002, Tribunalul Bistrița Năsăud a dispus achitarea inculpaților B.V.

și B.I. pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen., asupra părții vătămate C.A.V., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cererea de constituire de parte

civilă a părții vătămate a fost respinsă ca nefondată.

În baza art. 350 alin. (2) C. proc.

pen., s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților și s-a

dispus punerea de îndată a acestora în libertate.

În baza art. 192 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., partea vătămată a fost obligată să plătească statului cheltuieli

judiciare în sumă de 1.000.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 19 februarie 2001, partea

vătămată C.A.V. a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că

în seara zilei de 13 februarie 2001, prin constrângere, inculpații B.V. și B.I.

au întreținut raporturi sexuale cu ea, cauzându-i leziuni traumatice care au

necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale.

Raportul de constatare medico-legală

nr. 507/II/C din 19 februarie 2001 emis de Serviciul de medicină legală al

județului Bistrița Năsăud consemnează, existența unor echimoze și excoriații pe

pleoapa superioară dreapta, genunchiul drept și pe fața antero-externă a

coapsei stângi, leziuni ce puteau data din 13 februarie 2001.

Partea vătămată, în vârstă de 13 ani

și 4 luni, avea o dezvoltare psiho-somatică corespunzătoare vârstei și prezenta

semnele unei deflorări vechi a cărei dată nu a putut fi precizată.

Inculpații au recunoscut în mod

constant întreținerea raporturilor sexuale cu partea vătămată C.A.V., dar au

negat săvârșirea de acte de constrângere fizică sau morală asupra acesteia,

susținând că minora, care le-ar fi spus că are 16 ani, și-a dat consimțământul

la consumarea actelor sexuale.

Instanța de fond, analizând

materialul probator, administrat în timpul urmăririi penale precum și

declarațiile date în faza de cercetare judecătorească de martorii M.V., H.V.,

V.H., C.A. și B.N. a ajuns la concluzia că inculpații au întreținut raporturi

sexuale cu consimțământul părții vătămate.

Declarațiile acesteia, oscilante și

contradictorii, au fost înlăturate ca nesincere și făcute numai în scopul de

a-i incrimina cu orice preț pe cei doi inculpați și de a-și justifica astfel

față de părinți șederea în localitatea M. timp de 3-4 zile.

Instanța de judecată a înlăturat și

concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 507/II/C din 19

februarie 2001, cu motivația că acesta nu poate constitui o probă concludentă

în acuzarea inculpaților.

S-a apreciat că leziunile traumatice

consemnate în cuprinsul actului medico-legal nu au legătură cu fapta reclamată,

fiind cauzate ulterior acesteia.

De altfel, inculpații B.V. și B.I.

au recunoscut că au pălmuit-o pe partea vătămată, dar că acest gest a avut loc

pe data de 16 februarie 2001, când cei doi au aflat că C.A.V. a întreținut

raporturi sexuale și cu B.O.

Pentru aceste

motive, instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de viol și a dispus achitarea inculpaților.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

penală nr. 283 din 17 octombrie 2002, a respins, ca nefondat apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj care a solicitat admiterea

acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și condamnarea inculpaților B.V. și

B.I., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și

(3) cu aplicarea art. 13 C. pen.

În subsidiar, s-a susținut că

instanțele de judecată aveau obligația să pună în discuția părților o eventuală

schimbare a încadrării juridice, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C.

proc. pen. și art. 286 C. proc. pen., raportat la art. 131 alin. (1) C. pen.,

din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în

infracțiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C.

pen.

Temeiul juridic al recursului îl constituie

dispozițiile art. 385

9

pct. 10 și 17

1

C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Din analiza probelor administrate în

cauză rezultă, fără dubiu, că inculpații B.V. și B.I., au întreținut raporturi

sexuale cu partea vătămată, situație de fapt, pe care, de altfel, o recunosc și

aceștia.

Cu privire la cerința legii, ca

raporturile sexuale să se fi realizat prin constrângere sau profitând de

neputința părții vătămate de a-și exprima voința, Curtea constată că aceasta nu

este îndeplinită.

Susținerea părții vătămate că

inculpații au agresat-o și au amenințat-o pentru a o determina la întreținerea

raporturilor sexuale nu are suport probator.

Declarațiile minorei sunt oscilante

și capătă încărcătură acuzatoare, pe măsură ce procesul penal a avansat,

dovedind un interes cert al părții vătămate de a apărea în postura de victimă a

celor doi inculpați.

În realitate, partea vătămată este o

persoană cu un comportament lejer care a intrat imediat în contact cu

inculpații, acceptând să consume băuturi alcoolice împreună cu aceștia și să-i

însoțească în ideea de a înnopta în comuna M.

În seara zilei de 13 februarie 2001,

când inculpații au cerut găzduire martorei H.V., partea vătămată ar fi putut

cere sprijinul acesteia, dacă nu ar fi fost de acord să-i însoțească, dar

faptul că nu s-a manifestat în nici un mod împotriva lor, demonstrează acceptul

său și asumarea consecințelor acestei atitudini.

În decursul șederii sale în comuna

M., partea vătămată a cunoscut și alți bărbați, cu unii dintre aceștia

susținând că a întreținut raporturi sexuale (I.L.F., B.O.). Leziunile

prezentate de partea vătămată și consemnate în actul medico-legal nu sunt

specifice unor infracțiuni privitoare la viața sexuală, putând fi produse în

orice alte circumstanțe de către minora, care nu este străină, având în vedere

comportamentul său libertin și împrejurarea că obișnuiește să și cerșească.

Inculpații au recunoscut că au

pălmuit-o pe partea vătămată pe data de 16 februarie 2001, tocmai datorită

acestei conduite, violență fizică exercitată însă fără legătură cu întreținerea

raporturilor sexuale.

Martorii M.V., H.V., V.H., B.N.,

P.A., T.V. și C.A., au relatat pe parcursul procesului penal despre diferite

momente și atitudini surprinse în relațiile inculpați-parte vătămată și, din

coroborarea acestor declarații nu rezultă că B.V. și B.I. au avut o atitudine

de constrângere sau de intimidare a minorei; dimpotrivă, aceasta din urmă și-a

arătat disponibilitatea de a-i însoți și de a rămâne peste noapte în compania

lor.

Pentru aceste considerente, Curtea

reține că inculpații au întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată C.A.V.

cu consimțământul acesteia.

De asemenea, Curtea reține că din

probele administrate în cauză, rezultă că inculpații au realizat că victima nu

a împlinit vârsta de 15 ani, dezvoltarea psiho-somatică a acesteia fiind

corespunzătoare vârstei avute: 13 ani și 4 luni.

De aceea, susținerea inculpaților,

conform căreia victima le-ar fi spus că are 16 ani nu poate fi primită drept

concludentă în condițiile în care ei puteau aprecia în mod nemijlocit asupra

vârstei reale a minorei și nici înfățișarea acesteia nu era de natură să-i

inducă în eroare.

În consecință, Curtea constată că

inculpatul B.V. și B.I. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de raport

sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

13 C. pen.

Pentru aceste motive, Curtea urmează

să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și să

caseze sentința și decizia atacate cu privire la dispoziția de achitare a

inculpaților, precum și la încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina

acestora.

Curtea apreciază că, prin cuantumul

și modalitatea de executare, aceste pedepse corespund criteriilor generale de

individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. și sunt în măsură să asigure

reeducarea inculpaților și prevenirea săvârșirii de fapte penale în viitor,

realizându-se astfel și scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Inculpații B.V. și B.I. vor fi obligați în solidar

la plata către partea civilă C.A.V., prin reprezentantul său legal C.F., a

sumelor de 50 milioane lei cu titlu de daune morale și 3 milioane lei

cheltuieli judiciare către stat.

Perioadele executate în arest

preventiv de către inculpați vor fi deduse din pedepsele aplicate acestora.

Inculpații, vor fi

obligați, la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de faza de

urmărire penală, judecata în fond și în apel.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, împotriva deciziei penale nr. 283

din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpații B.V. și B.I.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 112 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Bistrița Năsăud, cu

privire la dispoziția de achitare a inculpaților, pe care o înlătură, precum și

la încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina acestora.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de viol, prevăzută și

pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în infracțiunea privind

raportul sexual cu o minoră, prevăzută și pedepsită de art. 198 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, texte de lege în baza cărora,

condamnă pe inculpații B.V. și B.I., la câte 3 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 C. pen.,

raportat la art. 64 din același cod.

Obligă pe inculpați, în solidar, la

plata către partea civilă C.A.V., prin reprezentant legal C.F., a sumelor de

50.000.000 lei, cu titlu de daune morale și 3.000.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, perioadele executate în arest preventiv.

Obligă pe inculpați la plata sumei

de câte 4.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

ocazionate în faza de urmărire penală și la judecata în fond și în apel.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2003.