ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2635/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2635/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80 din 1

martie 2000, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpații:

-P.L. zis „B.” și J.R.L. zis „L.”

la:

- câte 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin.

(3) teza I C. pen.

În baza art. 71 C. pen., pe durata

executării pedepselor, inculpaților le-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpaților iar, în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedepsele pe care aceștia urmează să le execute, s-a dedus timpul arestării

preventive de la 23 octombrie 2001, pentru inculpatul P.L. și de la 25

octombrie 2001, pentru inculpatul J.R.L., la zi, pentru ambii inculpați.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., ambii inculpați au fost obligați să plătească părții civile D.G.C., suma

de câte 25.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

Diferit, fiecare inculpat a fost

obligat să plătească statului, în temeiul art. 189 – art. 191 C. proc. pen.,

suma de câte 750.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei de 16 iunie 2001,

inculpatul P.L. s-a dus împreună cu un cunoscut, M.C., la discoteca B.W. La

discotecă, inculpatul P.L. s-a întâlnit cu inculpatul J.R.L. cu care a consumat

băuturi alcoolice până în jurul orelor 2.00.

În continuare, în drum spre casă,

inculpatul P.L. le-a comunicat celor doi tineri, că în cartier are loc o

petrecere, motiv pentru care s-au dus pe strada Timiș nr. 94, la domiciliul

familiei T.

Soții T. erau plecați de acasă, iar

petrecerea era organizată de copii acestora.

Printre invitați s-a aflat și

numitul Ș.I., care venise cu prietena sa D.G.C.

În jurul orelor 3,00, inculpații P.L.

și J.R.L., însoțiți de numitul M.C., au pătruns în curtea familiei T., cu toate

că nu au fost invitați. Aceștia aveau asupra lor două sticle cu vin din care

consumau.

Partea vătămată D.G.C. se afla în

curte pe un fotoliu, iar prietenul acesteia era lângă ea.

La un moment dat, inculpatul J.R.L. s-a

apropiat de fotoliul în care stătea partea vătămată încercând să intre în

discuție cu ea, ocazie în care a atins-o ostentativ.

În aceste condiții, D.G.C. i-a spus

prietenului ei să o conducă acasă.

În momentul în care încercau să

părăsească locuința familiei T., inculpatul P.L. s-a deplasat către partea

vătămată și după ce a apucat-o de mână a dus-o pe partea opusă a străzii pe

care se aflau, timp în care inculpatul J.R.L. a rămas lângă prietenul acesteia

pentru a-l împiedica să intervină.

De precizat faptul că în cartierul

în care locuiau, inculpații erau cunoscuți ca fiind elemente violente.

În aceste împrejurări, inculpatul P.L.

i-a cerut părții vătămate să meargă cu el, ocazie cu care prietenul acesteia, Ș.I.,

i-a spus că nu împlinise vârsta de 14 ani și să o lase în pace.

În continuare, inculpatul P.L. a

obligat-o pe D.G.C. să-l urmeze, iar inculpatul J.R.L. a continuat să-l

oprească pe Ș.I. să intervină în apărarea părții vătămate.

Inculpații au dus pe partea vătămată,

prin spatele restaurantului T., peste Șoseaza Brăila-Galați.

După ce au depășit șinele de cale

ferată de la terminarea „Docuri”, inculpatul P.L. a condus-o pe partea vătămată

pe malul lacului unde i-a cerut să se dezbrace.

În tot acest timp, inculpatul J.R.L.

se afla la mică distanță de cei doi.

Partea vătămată a refuzat să se

dezbrace, motiv pentru care inculpatul P.L. a lovit-o de două ori cu palma

peste față, și a amenințat-o cu lama unei unghiere, după care a dezbrăcat-o de

pantaloni și chiloți.

După ce a dezbrăcat-o, inculpatul P.L.

a așezat-o pe partea vătămată la pământ și a întreținut cu ea un raport sexual

normal și complet.

În aceleași condiții și contra

voinței părții vătămate, și inculpatul J.R.L. a întreținut raport sexual cu

aceasta.

Între timp, prietenul părții

vătămate, Ș.I., a reușit să-i alerteze pe martorii V.M. și V.G. care au venit

la fața locului cu un autoturism marca.

Cei doi inculpați au fost surprinși

în zonă, dar au negat că au întreținut raporturi sexuale cu minora, după care

au fugit, sustrăgându-se de la cercetări.

La data de 17 iunie 2001, s-a

efectuat o cercetare la fața locului în prezența părții vătămate și a

martorilor asistenți.

În cauză, partea vătămată a fost

examinată medico-legal, prilej cu care s-a stabilit că prezintă o deflorare

incompletă, veche, a cărei dată nu poate fi precizată.

S-a mai constatat că partea vătămată

prezenta la nivelul regiunii lombare, pe partea dreaptă, o leziune ce s-a putut

produce prin zgâriere, posibil data de 17 iunie 2001, pentru a cărei vindecare

au fost necesare îngrijii medicale.

Pe frotiurile cu secreție vaginală

recoltate la O.S. Brăila s-au evidențiat urme de spermatozoizi, fapt ce atesta

consumarea unui raport sexual recent, complet.

La data de 17 iunie 2001, partea

vătămată i-a recunoscut pe cei doi inculpați, din albumul foto prezentat.

În aceeași zi, organele de poliție

au ridicat de la partea vătămată obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta în

noaptea de 16 iunie 2001, constatându-se că inculpații au rupt chiloții

acesteia.

Inculpații au recunoscut săvârșirea

faptelor cu precizarea că raporturile sexuale au fost întreținute cu

consimțământul părții vătămate.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și inculpații P.L. și J.R.L.

Prin apelul declarat, Parchetul de

pe lângă Tribunalul Brăila a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la:

- omisiunea reținerii în favoarea

inculpaților, referitor la infracțiunea de viol și a dispozițiilor art. 13 C.

pen., deoarece aceștia au comis fapta anterior apariției O.U. nr. 89 din 21

iunie 2001;

- greșita soluționare a laturii

civile a cauzei, în sensul că inculpații nu au fost obligați în solidar la

plata despăgubirilor civile acordate părții vătămate, conform art. 14 și art. 346

C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 1003 C. civ.;

- pedeapsa aplicată inculpatului P.L.

pe care o consideră ca fiind prea mică.

La rândul lor, inculpații P.L. și J.R.L.,

au criticat aceeași hotărâre cu privire la:

- încadrarea juridică a faptei pe

care o consideră ca fiind cea prevăzută de art. 198 C. pen., respectiv raport

sexual cu o minoră, având în vedere faptul că raporturile sexuale întreținute

cu partea vătămată au avut loc cu consimțământul acesteia și fără folosirea de

acte de violență;

- pedepsele aplicate care, chiar în

condițiile menținerii încadrării juridice a faptei în infracțiunea de viol,

sunt prea severe, în cauză omițându-se a se reține în favoarea lor circumstanțe

atenuante.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 353 A din 27 iunie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Brăila, a desființat în parte hotărârea atacată și a făcut,

referitor la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, aplicarea

prevederilor art. 13 C. pen., cu menținerea pedepselor aplicate, de prima

instanță.

De asemenea, în baza art. 14 și art.

346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și art. 1003 C. civ., a dispus

obligarea, în solidar, a inculpaților P.L. și J.R.L. la plata despăgubirilor

civile în sumă de 50.000.000 lei către partea vătămată D.G.C.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Prin aceeași decizie au fost

respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații P.L. și J.R.L.

A fost menținută starea de arest a

inculpaților și s-a dedus în continuare durata arestării preventive, la zi.

Fiecare inculpat a fost obligat să

plătească statului suma de câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care

sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit pentru

apărarea din oficiu, urmează a fi avansate către Baroul Galați din fondul

Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat, referitor la apelurile declarate de inculpați că:

„Din probele administrate în cauză, rezultă că faptele inculpaților P.L. și J.R.L.

de a conduce cu forța în noaptea de 16 iunie 2001, pe minora D.G.C. în vârstă

de 13 ani în zona Restaurantului S. și prin folosirea violenței au întreținut

cu aceasta raporturi intime, cunoscând că partea vătămată are mai puțin de 14

ani, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită

de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) teza 1 C. pen., cu aplicarea art. 13

C. pen.” și că susținerile inculpaților potrivit cărora încadrarea juridică a

faptei ar fi cea prevăzută de art. 198 C. pen., nu este susținută de

probatoriile de la dosar, deoarece „Situația de fapt este aceea că în momentul

când partea vătămată și prietenul acesteia au părăsit locuința unde se dădea

petrecerea, inculpatul P.L. s-a deplasat la partea vătămată D.C.G., a apucat-o

de mână și s-a deplasat în partea opusă străzii, timp în care celălalt

coinculpat, J.R.L., a rămas lângă Ș.I. pentru a-l împiedica să de deplaseze la

locul unde se afla partea vătămată”.

În sprijinul acestei stări de fapt,

pledează, arată instanța de apel, și faptul că cei doi inculpați erau cunoscuți

ca având o faimă de persoane dure care insuflau teamă și frică atât pentru

partea vătămată, cât și prietenul acesteia.

Mai mult, motivează instanța de

apel, întrucât partea vătămată a refuzat să întrețină raporturi sexuale,

inculpatul P.L. „a lovit-o cu palma peste față și apoi a amenințat-o cu lama de

cuțit a unei unghiere mai mari, a fost zgâriată pe corp și ruptă lenjeria

intimă”, iar inculpatul J.R.L. a amenințat-o cu agresionare și a întreținut și

el raport sexual cu aceasta.

În ce privește cea de a doua critică

formulată de inculpați și anume nereținerea în favoarea lor de circumstanțe

atenuante s-a arătat că nu este justificată având în vedere „poziția procesuală

a acestora, nesinceră, lipsa de regret față de săvârșirea faptei, fuga de la

locul faptei când au fost surprinși de martorii V.M. și V.G. care veniseră în

căutarea minorei”, cât și faptul că aceștia s-au sustras cercetărilor până la

data arestării.

Referitor la apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, instanța de apel a arătat că este

fondat deoarece:

- săvârșind fapta anterior apariției

O.U. nr. 89 din 21 iunie 2001, instanța trebuia să aplice legea mai favorabilă

inculpaților în speță reglementarea veche, astfel justificându-se că nu a

aplicat inculpaților și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

În ce privește individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților s-au avut în vedere prevederile art. 72 C.

pen., cu privire la criteriile de individualizare a acestora și anume gradul de

pericol social ridicat al faptelor, urmările socialmente periculoase și

persoana inculpaților, aceștia nu au ocupație, s-au sustras de la cercetări

după săvârșirea faptei, nu au recunoscut fapta și nu au regretat-o; motiv

pentru care ambii se fac vinovați în aceeași măsură, neexistând temeiuri care

să justifice un tratament juridic sancționator diferențiat.

Referitor la critica privind

soluționarea laturii civile a cauzei s-a arătat că, într-adevăr, instanța de

fond nu a reținut solidaritatea celor doi inculpați în ce privesc despăgubirile

civile, încălcând principiul disponibilității și solidarității, urmând a se

dispune în consecință.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpații P.L. și J.R.L.

Prin motive comune de recurs

inculpații au criticat decizia curții de apel, în principal, cu privire la

încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea prevăzută de art.

198 C. pen., respectiv raport sexual cu o minoră, deoarece ei au întreținut

raport sexual cu partea vătămată cu consimțământul acesteia și nicidecum prin

folosirea de acte de violență, cum în mod eronat s-a susținut, și, în

subsidiar, cu privire la pedepsele aplicate care sunt prea severe, în favoarea

lor urmând a se reține circumstanțe atenuante, constând în faptul că sunt

tineri și nu au antecedente penale.

Recursurile declarate de inculpați

sunt nefondate.

Potrivit art. 197 C. pen., violul

constă în raportul sexual cu o persoană de sex feminin prin constrângerea

acesteia sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și

exprima voința.

Raportând prevederile acestui text

de lege la situația de fapt din speță rezultă că inculpații, prin modul lor de

a acționa, respectiv de a lua cu ei cu forța pe partea vătămată pe care au

condus-o într-un loc care nu era circulat în mod curent, în plină noapte și de

a o obliga să întrețină raporturi sexuale prin folosirea de amenințări și acte

de violență, aceștia au comis infracțiunea de viol.

În sprijinul încadrării juridice a

faptei în infracțiunea de viol sunt leziunile constatate pe corpul părții

vătămate, cât și faptul că în timpul obligării acesteia la întreținerea de

raporturi sexuale inculpații i-au rupt chiloții.

Prin urmare, neexistând nici un dubiu

cu privire la faptul că inculpații au întreținut raporturi sexuale cu partea

vătămată prin întrebuințarea de acte de violență și nu cu consimțământul

acesteia cum eronat susțin, încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de

viol este corectă și nu se impunea a fi schimbată, cum fără temei s-a

solicitat.

Cât privește cea de a doua critică

și anume severitatea pedepselor aplicate și nereținerea de circumstanțe

atenuante se constată că, de asemenea, este nefondată.

Pentru faptele comise, art. 197 alin.

(3) C. pen., prevede aplicarea unei pedepse a căror limite sunt stabilite între

10-20 ani închisoare.

Prima instanță a condamnat pe

fiecare inculpat la o pedeapsă de câte 10 ani închisoare, deci situate la

limita minimă a textului de lege incriminator.

Aceasta înseamnă că la dozarea

pedepselor au fost avute în vedere criteriile de individualizare arătate în art.

72 C. pen., respectiv aspectele ce țin de pericolul social al faptelor cât și

cele ce caracterizează persoana inculpaților și anume lipsa antecedentelor

penale, cât și faptul că sunt tineri, fără însă a se omite faptul că aceștia

s-au sustras de la urmărirea penală, nu au ocupație și nici loc de muncă,

împrejurări care justifică pe deplin nereținerea în favoarea lor de

circumstanțe atenuante.

Pentru considerentele ce preced,

având în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care

analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile

declarate de inculpații P.L. și J.R.L. sunt nefondate și a fi respinse ca atare

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații P.L. și J.R.L. împotriva deciziei penale nr. 353 A din

27 iunie 2002 a Curții de Apel Galați.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 23 octombrie 2001, la 3 iunie

2003, pentru inculpatul P.L. și de la 25 octombrie 2001, la 3 iunie 2003,

pentru inculpatul J.R.L.

Obligă pe recurentul P.L. la plata

sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe

recurentul J.R.L. la plata, cu același titlu, a sumei de 1.300.000 lei, din

care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

iunie 2003.