ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1061/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1981

din 24 noiembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta Ș.L.I., a

anulat hotărârea nr. 6933/4566/2003 emisă de Casa de Pensii a Municipiului

București și a obligat pârâta să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pentru  perioada octombrie 1940 - iunie 1941 și martie 1944

– martie 1945.

S-a

reținut că, în octombrie 1940 familia reclamantei s-a refugiat din Bucovina în

Germania, din motive de persecuții etnice din partea ocupației sovietice, iar

în anul 1941 au solicitat repatrierea, însă cererea a fost rezolvată numai în

anul 1943.

Apoi,

în martie 1944, familia reclamantei s-a refugiat tot din motive de persecuții

etnice, din Bucovina, localitatea Vijnița la Piatra Neamț și apoi, în Oltenia.

Împotriva

sentinței a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului București, susținând,

în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 189/2000,

astfel că actul administrativ atacat este legal.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art. 2 din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,  beneficiază de

prevederile art.1 lit. c) din lege, persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care și persoanele

refugiate.

Or,

din înscrisurile aflate la dosar rezultă că reclamanta, născută în anul 1935,

împreună cu familia, în octombrie 1940, s-au refugiat din Bucovina, localitatea

Vijnița în Germania, unde au stat până în 1943, când s-au repatriat.

În

raport de aceste date, prima instanță a reținut corect că, pentru perioada

octombrie 1940 – iunie 1941, când Bucovina nu se afla sub administrație

românească, reclamanta a avut statut de refugiat, întrucât  plecarea din

localitatea de domiciliu s-a datorat persecuțiilor din motive etnice.

Referitor

la perioada martie 1944 – martie 1945, de asemenea, s-a reținut corect că

reclamanta beneficiază de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât,

potrivit declarației martorului M.T., aceasta s-a aflat din nou în refugiu.

Așadar,

soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul

nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva

sentinței civile nr. 1981 din 24 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 11 martie 2004.