ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1061/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1981 din 24 noiembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta Ș.L.I., a anulat hotărârea nr. 6933/4566/2003 emisă de Casa de Pensii a Municipiului București și a obligat pârâta să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie 1940 - iunie 1941 și martie 1944 – martie 1945. S-a reținut că, în octombrie 1940 familia reclamantei s-a refugiat din Bucovina în Germania, din motive de persecuții etnice din partea ocupației sovietice, iar în anul 1941 au solicitat repatrierea, însă cererea a fost rezolvată numai în anul 1943. Apoi, în martie 1944, familia reclamantei s-a refugiat tot din motive de persecuții etnice, din Bucovina, localitatea Vijnița la Piatra Neamț și apoi, în Oltenia.

Împotriva sentinței a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului București, susținând, în esență, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 189/2000, astfel că actul administrativ atacat este legal. Recursul este nefondat. Potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile art.1 lit. c) din lege, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, printre care și persoanele refugiate. Or, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că reclamanta, născută în anul 1935, împreună cu familia, în octombrie 1940, s-au refugiat din Bucovina, localitatea Vijnița în Germania, unde au stat până în 1943, când s-au repatriat.

În raport de aceste date, prima instanță a reținut corect că, pentru perioada octombrie 1940 – iunie 1941, când Bucovina nu se afla sub administrație românească, reclamanta a avut statut de refugiat, întrucât plecarea din localitatea de domiciliu s-a datorat persecuțiilor din motive etnice. Referitor la perioada martie 1944 – martie 1945, de asemenea, s-a reținut corect că reclamanta beneficiază de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât, potrivit declarației martorului M.T., aceasta s-a aflat din nou în refugiu. Așadar, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1981 din 24 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 11 martie 2004.