ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 361/2004

HOTĂRÂRE
21.01.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 361/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Tribunalul Botoșani, prin sentința penală nr.211 din  8 iulie 2003, a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul M.Ș.

Contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200.000 lei, din care 150.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiției.

S-a reținut că prin sentința penală nr.4 din 7 ianuarie 2003 a Tribunalului Botoșani, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art,.64 lit.a,b C.pen. pe timp de 1 an pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol prevăzută de art.20-197 alin.3 C.pen. cu aplicarea art.37 din același cod.

În temeiul dispozițiilor art.83 C.pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată contestatorului prin sentința penală nr.526 din 4 martie 2002 a Judecătoriei Botoșani pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu prevăzute de art.208, art.209 alin.1 lit.g   și art.192 alin.2 C.pen. , adiționând această pedeapsă la pedeapsa de 3 ani închisoare, M.Ș. urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b C.pen. pe timp de 1 an.

Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin  respingerea apelului  inculpatului prin decizia penală nr.62 din 17 februarie 2003 a Curții de Apel Suceava.

În motivarea contestației formulate, condamnatul M.Ș. a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor Legii nr.543/2002 , în sensul de a se constata grațiate pedepsele aplicate prin sentința penală nr.526 din 4 martie 2002 a Judecătoriei Botoșani.

Instanța de fond a constatat că petiționarul are statutul de recidivist, iar potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din  Legea 543/2002 nu beneficiază de grațiere cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și cei care sunt recidiviști prin condamnări anterioare, astfel că a dispus  respingerea contestației formulate, nefiind aplicabile dispozițiile  art.461 lit.d C.proc.pen.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr.309 din 27 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul contestatorului pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a delarat recurs contestatorul M.Ș. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și grațierea pedepselor aplicate prin sentința penală nr.52 din 4 martie 2002 a Judecătoriei Botoșani.

La termenul de judecată din 21 ianuarie 2004,  recurentul contestator  a declarat personal că își retrage recursul.

În conformitate cu prevederile art.385

4

alin.2 teza a II-a și art.369 C.proc.pen. Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să ia act de voința manifestă a recurentului și să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariu apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 și 189 C.proc.pen.

Ia act de retragerea  recursului declarat de condamnatul-contestator M.Ș. împotriva deciziei penale nr.309 din 27 octombrie 2003  a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6090/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 437 din 3 noiembrie 2003 a Judecătoriei Săveni a condamnat printre alții pe inculpatul C.E.D. la pedeapsa rezultantă de 10 lu
ÎCCJ 2003-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1951/2003
art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Ținând seama de toate împrejurările în care a fost comisă fapta, de pericolul social al acesteia și de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, Curtea îl va condamna pe acesta, la 5 ani închisoare
ÎCCJ 2004-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4686/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 666 din 18 martie 2003, pronunțată în dosarul penal nr. 922/2003, Judecătoria Botoșani a respins cererea condamnatului A.D.,
ÎCCJ 2006-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1480/2006
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 638 din 3 mai 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul C.Șt., la: - 3 ani închisoare, p
ÎCCJ 2005-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1861/2005
alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei rezultante de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1300 din 13 decembrie 2000. Au fost descontopite și repuse în individualitatea lor pedepsele de 6 luni închisoar
Sursă