ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2979/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13598 din 10 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în principiu cererea de intervenție formulată de către intervenientul G.V., a admis excepția de inadmisibilitate atât a cererii principale, cât și a celei de intervenție și, în consecință a respins cererea principală formulată de reclamantul D.P.O., în contradictoriu cu pârâții E.G.R. și SC B.S.G. SA și pe cea de intervenție, formulată de intervenientul G.V., ca inadmisibile. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a fost sesizată cu judecata unei cereri prin care reclamantul D.P.O.

a solicitat să se dispună excluderea pârâtului E.G.R. din cadrul SC B.S.G. SA. Prima instanță a invocat la termenul de la 5 noiembrie 2008 excepția de inadmisibilitate a cererii, iar la data de 10 decembrie 2008, G.V., în calitate de acționar al SC B.S.G. SA a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat excluderea aceluiași pârât din societate. După ce a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, instanța de fond a invocat excepția de inadmisibilitate și a cererii de intervenție. A fost admisă în principiu cererea de intervenție în interes propriu, apreciindu-se ca fiind îndeplinite prevederile art. 49 și urm. C. proc. civ.

și, examinând excepția de inadmisibilitate a cererii principale și a celei de intervenție, prima instanță a reținut că, în raport de dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, sancțiunea excluderii unui asociat este reglementată numai pentru societățile în nume colectiv, societățile în comandită simplă și societățile cu răspundere limitată.

Așa fiind, tribunalul a constatat că sancțiunea este justificată numai în considerarea caracterului intuitu personae al asocierii persoanelor în societățile enumerate restrictiv de art. 222. Spre deosebire de aceste societăți, în care affectio societatis are un rol decisiv în viața societății, prima instanță a apreciat că în cadrul societății comerciale pe acțiuni primează elementul obiectiv – capitalul - , astfel încât a considerat că prevederea statuată conform căreia poate fi exclus din societate pe acțiuni asociatul care săvârșește faptele prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 este lovită de nulitate absolută, întrucât contravine naturii juridice a societăților pe acțiuni.

În acest context, tribunalul a înlăturat susținerea intervenientului, potrivit căreia legalitatea clauzei de excludere din actul constitutiv rezultă din însuși faptul că judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului a admis înființarea societății în aceste condiții, întrucât controlul efectuat de judecătorul delegat la momentul constituirii unei societăți comerciale nu exclude posibilitatea ca instanța de judecată, în cadrul unei proceduri contencioase, să cenzureze clauzele care contravin dispozițiilor Legii nr. 31/1990. Împotriva acestei sentințe, D.P.O. a declarat apel, solicitând desființarea sa și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe. Prin decizia nr. 125 din 16 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamant.

Împotriva deciziei reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a arătat că instanța de apel a interpretat greșit art. 222 din legea societăților comerciale. Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc.

civ., raportat la art. 11 și art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri și invocării altor excepții, formulate în fața instanțelor de judecată, și a reținut: Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Față de dispozițiile legale evocate se constată că recursul declarat de către recurent nu a fost însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2009 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și de a depune timbrul judiciar (fila 11 dosar recurs).

În raport de împrejurarea că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2009, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și respectiv art. 30 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul D.P.O. împotriva deciziei nr. 125 din 16 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2009.