ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4188/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 5 martie 2001 reclamanta R.A. I.G.C.

a chemat în judecată pe pârâta S.C. K.S. S.R.L. București pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 251.378 lei plus

413.350 lei cu titlu de rest de plată la facturile nr. 55842 din 7 februarie

2000 și nr. 4308453 din 12 februarie 1999 reprezentând tarife de supraveghere

și control și suma de 167.281.493 plus 146.111.024 lei cu titlu de penalități

aferente.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința civilă nr. 2167 din 20 martie 2001 a admis acțiunea reclamantei așa

cum a fost formulată și a obligat pe pârâtă la plata sumelor menționate mai sus

și 15.976.145 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată fiind dovedită cu

facturile depuse la dosar și necontestate de pârâtă, care, deși legal citată,

nu a depus la dosar întâmpinare sau cerere reconvențională și nu și-a trimis

reprezentant în instanță pentru a-i apăra interesele.

Apelul declarat de pârâta S.C. A.T. S.A. Cluj

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel București, secția VI-a

comercială, care, prin decizia nr. 4 A din 8 ianuarie 2002, anulează sentința

civilă atacată, respinge excepția privind competența teritorială și pe fond,

admite acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat

recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta S.C. A.T. S.A. Cluj

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență ca un

prim motiv de recurs hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și

cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7) pag. 2 alin. ultim și pag. 3

alin. (2) din decizia atacată, precum și în dispozitivul acesteia.

Un al doilea motiv de recurs se referă la art. 304

pct. 9 considerând că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a

legii, respectiv a O.M.C. nr. 326/1997 deoarece de la 10 martie 2000 în vigoare

se afla O.M.C. nr. 328/1999, obligarea societății pârâte, recurente la plata penalităților

în temeiul unei text de lege anulat, respectiv art. 8 lit. c) din O.M.C. nr. 328/1999,

este fără temei legal.

Recurenta consideră că hotărârea a fost dată

întru-un prim aspect cu aplicarea greșită a legii întrucât penalitățile

aferente celor două facturi în litigiu au fost calculate inclusiv asupra

T.V.A.-ului și nu numai la valoarea tarifului de supraveghere și control, iar

în cel de al doilea aspect îl constituie faptul că reclamanta nu a făcut dovada

înregistrării în contabilitate a penalităților de întârziere a plății taxei de

supraveghere, facturate.

Recurenta critică hotărârea susținând că este

lipsită de temei legal întrucât dispozițiile art. 43 și art. 46 C. com., art. 969

C. civ. nu sunt incidente cauzei, și, deși nu a precizat care este motivul de

nulitate a aplicat dispozițiile art. 297 C. proc. civ. a anulat hotărârea

primei instanțe a reținut cauza spre rejudecare.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat

modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond - respingerea acțiunii

reclamantei.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Din examinarea actelor de la dosar prin prisma

motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că

instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și

probatoriilor administrate în cauză efectuând o aplicare legală a dispozițiilor

în materie, astfel că motivele de recurs invocate de pârâtă sunt, în totalitate

neîntemeiate.

Verificându-se primul motiv de recurs se

constată că nu există contradicție în motivarea deciziei, și nici motive

străine de natura pricinii.

Exemplele date în cadrul acestui motiv de casare

nu reprezintă considerentele deciziei recurate, ci ele constituie expunerea

argumentelor sentinței atunci când instanța de apel se referă la desfășurarea

procesului și argumentele care au justificat prima hotărâre, deoarece în cauză

nu sunt aplicabile prevederile art. 297 alin. (2) C. proc. civ. ci prevederile

art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în sensul anulării sentinței, evocării

fondului și judecării procesului.

Critica recurentei că hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină și că soluția admiterii apelului din dispozitiv nu

este motivată, este neîntemeiată deoarece art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se

referă la hotărâre și nu la dispozitiv întrucât motivarea hotărârii luate de

instanță se regăsește în considerentele deciziei atacate.

De asemenea, nici al doilea motiv de recurs

formulat de pârâtă întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi

reținut ca fiind întemeiat, privind critica de aplicare greșită a legii de

către instanța de apel respectiv a O.M.C. nr. 326/1997 în loc de O.M.C. nr.

328/1999, aceasta reținând în mod corect că, în speță, se aplică dispozițiile O.M.C.

nr. 326/1997 în raport de momentul nașterii obligației de plată (data emiterii

facturilor) cât și momentul scadenței (al exigibilității obligației de plată) –

când, în vigoare, era O.M.C. nr. 326/1997.

Recurenta critică soluția instanței de apel în

cadrul aceluiași motiv de recurs, și sub aspectul aplicării greșite a

penalităților asupra T.V.A.-ul aferente celor două facturi în litigiu cât și

sub aspectul că reclamanta nu a făcut dovada înregistrării în contabilitate a

penalităților de întârziere.

Critica este nefondată și va fi respinsă în

consecință, Curtea, reținând că instanța de apel în mod corect a efectuat în

speță aplicarea prevederilor art. 12 din O.G. nr. 3/1992, republicat în sensul

că T.V.A.-ul a devenit exigibil la aceiași dată cu debitul iar penalitățile,

fiind o sancțiune pentru neplata datoriei, se aplică asupra acesteia, în

întregul său.

În mod corect s-a reținut de către instanța de

apel că obligația de plată a tarifului de supraveghere și a penalităților naște

dintr-un raport juridic complet diferit de cel care include obligația de

înregistrare în contabilitate a sumelor de încasat, fiind vorba de regimuri

juridice diferite și nu are nimic comun cu suportarea acestora de către pârâtă.

Nici ultima critică făcută deciziei atacate sub

aspectul că este lipsită de temei legal fiind greșit întemeiată pe prevederile

O.M.C. nr. 326/1997 privind factura 55842/2000, art. 43 și art. 46 C. com.,

art. 969 C. civ. și a prevederilor art. 297 C. proc. civ., nu poate fi primită,

întrucât factura 55842 din 07 februarie 2000 având scadența la 29 februarie

2000 se aplică prevederile O.M.C. nr. 326/1997, iar O.M.C. nr. 328/1999 a

intrat în vigoare la 10 martie 2000, nefiind aplicabil retroactiv.

Întrucât raportul juridic dedus judecății are un

regim juridic derogator, referindu-se la o categorie aparte de comercianți deși

nu există un contract semnat între cele două părți, prevederile art. 969 C.

civ. se aplică și acestui tip de „quasi contracte de adeziune”, unde există,

totuși, un acord de voință, întrucât, prin cererea de autorizare, petentul, din

proprie voință, acceptă să se supună regimului juridic specific acestei

activități. Pentru aceleași considerente se justifică și întemeierea soluției

instanței de apel pe prevederile art. 43 și art. 46 C. com.

Cât privește critica privind aplicarea

dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. fără a se arăta motivul de nulitate este,

de asemenea, neîntemeiată, întrucât instanța de apel, în considerente, a

reținut că excepția nulității actelor de procedură potrivit art. 105 C. proc.

civ. invocată de apelantă este fondată și drept consecință a dispus anularea

hotărârii apelate.

Pentru considerentele ce preced, Curtea, în baza

art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

S.C. A.T. S.A. Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta S.C. A.T. S.A. Cluj împotriva deciziei nr. 4 A din 8

ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4

noiembrie 2003.