ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4033/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4033/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 29 mai

1998, reclamanta SC E.T.C. SRL București a cerut instanței desființarea

contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni încheiat între pârâtul F.P.S.

(actualmente A.V.A.S.) în calitate de vânzător și reclamanta asociată cu P.C.T.

în calitate de cumpărători având ca obiect pachetul de 51 % din acțiunile SC T.

SA Turnu Măgurele, precum și să dispună aplicarea dispozițiilor legale

încălcate cu rea credință de pârât în urmărirea și realizarea de foloase

injuste.

La 13 octombrie 1998, pârâtul F.P.S.

formulează cerere reconvențională prin care solicită constatarea rezoluțiunii

contractului de vânzare – cumpărare din 15 octombrie 1996, pentru neexecutarea

culpabilă a obligațiilor asumate de reclamantă și A.S.C.T., cu cheltuieli de

judecată.

La 10 decembrie 1998 B.R., O.L., P.F.,

U.G., Z.V. formulează cerere de intervenție în interes propriu și în interesul

SC E.T.C. SRL, solicitând obligarea în solidar a pârâților F.P.S. și SC T. SA

la plata despăgubirilor civile și morale cuvenite pentru anii 1996 și 1997 și

în cazul rezoluțiunii contractului de vânzare – cumpărare din 15 octombrie

1996, aceasta să se pronunțe din culpa exclusivă a F.P.S. care să fie obligată

în mod exclusiv la plata daunelor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

La 11 ianuarie 1999, T.P., M.I., O.M.,

T.D., B.N.S. formulează cerere de intervenție în interes propriu și în

interesul SC E.C. SRL cu același obiect.

Prin încheierea din 26 ianuarie

1999, Tribunalul București, secția comercială, dispune disjungerea acțiunii

principale de cererea recondițională pe care o reține spre judecată ca acțiune

principală.

Prin sentința civilă nr. 3477 din 21

iunie 1999, Tribunalul București, secția comercială, respinge acțiunea

principală introdusă de reclamantul F.P.S., împotriva pârâtelor SC E.C. SRL și

A.S.C.T. precum și cererile de intervenție în interes propriu și pentru SC E.T.C.

SRL formulate de B.R., B.S., O.L., O.M., T.C.P., T.D., M.I., P.F., U.G., Z.V.,

ca nefondate.

Pentru a decide astfel, instanța de

fond a reținut din probele administrate că reclamanta nu a făcut dovada culpei

pârâtelor în neexecutarea obligațiilor de plată prevăzute în contract,

neexistând în sensul prevederilor art. 1021 și art. 1365 C. civ., motive pentru

rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare, constatând și inexistența în

conținutul contractului menționat a unei condiții rezolutorii exprese cerute

imperativ de lege pentru a se putea constata efectul ei. Cu privire la cererile

de intervenție, instanța de fond reține că intervenienții nu au probat în cauză

pretențiile formulate.

Prin încheierea din 9 februarie

2000, Curtea de Apel București, secția comercială, scoate cauza de pe rol și

trimite dosarul spre competentă soluționare a recursului formulat de F.P.S.

împotriva sentinței nr. 3477 din 21 iunie 1999 Curții Supreme de Justiție.

Prin decizia nr. 6297 din 7

noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, admite recursul

declarat de A.P.A.P.S., împotriva încheierii din 9 februarie 2000 a Curții de

Apel București, secția comercială, casează încheierea și trimite cauza Curții

de Apel, secția comercială spre competentă soluționare.

În examinarea apelului, instanța a

avut în vedere și precizările depuse de apelantă la 25 februarie 2003, prin

care arăta că cererea de constatare a rezoluțiunii contractului în litigiu a

rămas fără obiect întrucât, intervenind Legea nr. 137/2002, apelanta a uzat de

procedura simplificată prevăzută de art. 41 pct. 2 din această lege, a

notificat pârâtele SC E.C. și P.C.T. cu obligația de a achita până la 15 mai

2002 ratele, dobânzile și penalitățile datorate în baza contractului din 15

octombrie 1996 și, întrucât acestea nu au executat în termen respectivele

obligații a solicitat SC R. SA București și a obținut reînscrierea ca acționar

la SC T. SA.

Față de aceste precizări, pârâta SC E.T.C.

SRL a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 pct. 2

din Legea nr. 137/2002 față de art. 21, raportat la art. 49 și art. 134 alin.

(2) lit. a) din Constituție, solicitând sesizarea Curții Constituționale

excepție respinsă ca inadmisibilă de instanța de apel prin încheierea din 17

decembrie 2002, întrucât apelul declarat de A.P.A.P.S. nu a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 41 pct. 2 din Legea nr. 137/2002, acestea fiind invocate în

precizările scrise pentru a învedera situația de fapt intervenită după

promovarea apelului.

Prin decizia comercială nr. 13/ A

din 11 martie 2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge

ca neîntemeiate excepția neexercitării căii de atac în termenele și condițiile

prevăzute de lege, excepția lipsei calității de reprezentant al apelantei A.P.A.P.S.

și excepția nulității (nemotivării în termenul prevăzut de lege și nedepunerii

la instanța competentă), excepții invocate de intimata SC E.T.C. SRL, admite

apelul formulat de apelanta A.P.A.P.S., schimbă în parte sentința civilă

atacată, în sensul că, pe fond, respinge acțiunea formulată de A.P.A.P.S.

(fostă F.P.S.) ca rămasă fără obiect, obligă intimata SC E.C. SRL să plătească

apelantei suma de 1.071.024.000 lei cheltuieli de judecată și menține celelalte

dispoziții ale sentinței civile atacate.

Pentru a pronunța soluția

menționată, instanța de apel a reținut că declarația de apel și motivarea

acestuia s-au făcut de către apelantă în termenele legale prin raportare la

data comunicării dispozitivului sentinței civile atacate și a considerentelor

acesteia, precum și la termenul prevăzut de O.U.G. nr. 13/1998, și că apelanta

a fost reprezentată în instanță de avocați împuterniciți în baza unui contract

de asistență juridică, împuternicire adusă la cunoștință instanței.

Mai reține instanța că intimata a

achitat numai avansul de 40 % din prețul contractului, neachitând și diferența

de 60 % și că, pe parcursul soluționării cauzei în apel, apelanta a uzat de

dispozițiile H.G. nr. 450/1999 privind aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a O.U.G. 88/1997 și de dispozițiile Legii nr. 137/2002, în sensul că a

notificat intimata SC E.T.C. SRL somând-o să achite sumele datorate în temeiul

contractului în litigiu și deoarece aceasta nu a dat curs notificării, în baza

dispozițiilor aceleiași legi, a solicitat SC R. SA reînscrierea sa ca acționar

la SC T. SA, solicitare căreia i s-a dat curs, așa cum rezultă și din

certificatul de mențiuni din 25 mai 2002.

Nemulțumită de soluția instanței de

apel, intimata pârâtă SC E.C. SRL a declarat recurs solicitând, cu invocarea

motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., admiterea

acestora, modificarea deciziei recurate în sensul menținerii ca legală și

temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond și obligarea intimatei

reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului, recurenta,

reluând argumentele prezentate în apărare în concluziile scrise formulate în

apel, arată că în mod eronat instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile

invocate de ea în apel respectiv privind neexercitarea de către reclamanta –

apelantă a căii de atac în termenele și condițiile prevăzute de lege, privind

lipsa calității de reprezentant al părții necesară pentru exercițiul dreptului

de reprezentare în judecată, privind inadmisibilitatea apelului ca urmare a

nemotivării în termenul prevăzut de lege și a nedepunerii lui la instanța

competentă, instanța făcând astfel o justă aplicare a art. 68, art. 161, art. 103,

art. 112 pct. 2 și art. 133 C. proc. civ.

Recurenta critică soluția instanței

de apel și pentru faptul că deși instanța a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 pct. 2 din Legea nr. 137/2002

invocată de recurenta intimată în apel, și-a motivat soluția tocmai pe

dispozițiile evocate, rațiune pentru care solicită admiterea excepțiilor

invocate, admiterea recursului și modificarea deciziei recurate și a

încheierilor interlocutorii prin care instanța de apel a respins ca

inadmisibilă excepția de neconstituționalitate și trimiterea cauzei la Curtea

Constituțională pentru a se pronunța pe excepție.

Mai susține recurenta că instanța de

apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., când a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată întrucât A.P.A.P.S.

s-a prevalat în apel de o situație nouă intervenită după promovarea căii de

atac a apelului invocând o lege nouă, Legea nr. 137/2002, recurenta nefiind în

culpă procesuală.

O altă critică a deciziei recurate

vizează faptul că decizia de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de

apărare respectiv, susține recurenta, asupra cererii formulată de A.S.C.T. de

reziliere parțială a contractului de vânzare – cumpărare și de menținere a

contractului în cauză pentru acțiunile cumpărate de asociație.

Recurenta apreciază că acțiunea în

constatare formulată de F.P.S. era inadmisibilă pentru că pactul comisoriu

prevăzut de art. 4 lit. a) alin. final din contractul în discuție se referă la

desființarea de drept a contractului în caz de neplată a avansului, ori avansul

și alte rate s-au plătit, iar plata cu întârziere a diferenței de rate

antrenează numai plata de penalități de întârziere și pentru că art. 111 C.

proc. civ., nu permitea formularea unei acțiuni în constatare câtă vreme partea

putea solicita realizarea dreptului.

În mod eronat arată recurenta s-a

reținut de instanța de apel ca întemeiată susținerea F.P.S. că, potrivit art. 1020,

art. 1021 C. civ. și art. 43 C. com., condiția rezolutorie tacită este

totdeauna subînțelesă în contractele sinalagmatice, operând prezumția de culpă

și punerea în întârziere de plin drept, ideea de condiție rezolutorie tacită

fiind falsă, iar dacă nu s-a stipulat un pact comisoriu expres rezoluțiunea

urmează a se pronunța de către instanța judecătorească, aceasta având dreptul

de a cenzura opțiunea reclamantului în favoarea unei asemenea soluții.

Mai susține recurenta că reclamanta

intimată putea cere desființarea contractului numai în cadrul unei acțiuni în

realizare și numai dacă se făcea dovada culpei pârâtei, ori în speță arată

recurenta s-a dovedit că neplata parțială a prețului este consecința manifestării

către pârâtă a excepției de neexecutare a contractului întrucât vânzătorul a împiedicat

pe cumpărător să-și execute atributele dreptului de proprietate prin anularea

hotărârilor A.G.A., punerea sub urmărire generală a managerului și punerea

societății cumpărătoare în imposibilitate de a-și exercita prerogativele

suferite de pachetul de acțiuni cumpărat.

În subsidiar, recurenta cere, pentru

ipoteza considerării contractului în cauză ca reziliat prin efectul Legii nr. 137/2002,

repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia și obligarea

intimatei la restituirea avansului și plăților efectuate de recurentă.

La 27 ianuarie 2004 SC T. SA

formulează o cerere de intervenție în interesul intimatei A.P.A.P.S.

solicitând, în esență respingerea recursului.

La aceeași dată, intimata depune

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea

deciziei recurate ca legală și temeinică.

Asupra recursului de față, din

verificarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea reține că nici una dintre

condițiile formulate de recurentă nu poate fi primită și, drept consecință,

recursul promovat de aceasta nu este fondat, decizia recurată fiind temeinică,

dată cu corecta aplicare a legii, pe baza examinării tuturor probelor

administrare și a tuturor mijloacelor de apărare avansate, instanța de apel

dând o corectă interpretare actului juridic dedus judecății și neschimbând

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Referitor la excepțiile de

tardivitate și de nulitate (nemotivare în termen și nedepunere a motivelor la

instanța competentă), a apelului invocate de recurentă se constată că acestea

au fost examinate de instanța de apel care în mod temeinic a decis respingerea

acestora reținând că, față de data de 13 iulie 1999, a comunicării

dispozitivului sentinței instanței de fond, declarația de apel a fost făcută în

termen, respectiv la 20 septembrie 1999 data poștei, iar termenul de motivare a

apelului a început să curgă de la data de 12 ianuarie 2000 cum s-a stabilit

prin încheierea de ședință din acea dată a Curții de Apel București, secția

comercială, neatacată de recurentă (dosar 3890/1999 Curtea de Apel București),

astfel că depunerea motivelor de apel la Tribunalul București, secția

comercială la 26 ianuarie 2000 (Dosar 3890/1999, Curtea de Apel București)

reprezintă, motivare a apelului în termenul legal și făcută conform O.U.G. nr. 13/1998

la instanța competentă (art. 288 alin. (2) C. proc. civ.).

Referitor la excepția declarării

apelului prin persoană fără calitate de reprezentant și aceasta a fost

examinată de instanța de apel care a respins-o în mod întemeiat, reținând că

apelanta a fost corect reprezentată de avocați împuterniciți în baza unui

contract de asistență juridică depus la dosar, motivele de apel fiind semnate

de avocat împuternicit în acest sens și însușite expres de apelantă prin concluziile

scrise semnate de reprezentantul său legal și purtând ștampila unității (dosar

de apel).

Cât privește excepția de

neconstituționalitate a art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002, se reține că

și aceasta a fost întemeiat respinsă de instanța de apel întrucât instanța de

judecată poate sesiza Curtea Constituțională, prin încheiere motivată, cu

privire la dispoziția legală de care depinde judecarea cauzei sau poate să

constate că textul atacat ca neconstituțional este irelevant pentru rezolvarea

litigiului și nu va sesiza Curtea, ceea ce a și făcut instanța de apel întrucât

apelanta – reclamantă și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe un alt

temei decât textul criticat ca neconstituțional, acesta reprezentând numai

temeiul conduitei apelantei pentru utilizarea în cursul judecării apelului, dar

în afara litigiului, a procedurii speciale prevăzute de respectivul text pentru

a se înscrie ca acționar al SC T. SA.

Referitor la celelalte critici

formulate de recurentă și acestea urmează a fi respinse constatându-se, în

esență, că în pronunțarea soluției, instanța de apel a reținut corect că

recurenta – pârâtă nu și-a executat în termen obligațiile contractule,

neachitând diferența de preț reprezentând 60 % din prețul acțiunilor cumpărate,

această neexecutare culpabilă a contractului de către pârâtă reprezentând

motivul de rezoluțiune a contractului (conform art. 1020).

Critica avansată de recurentă

relativ la inadmisibilitatea acțiunii în constatare formulată de reclamanta

intimată atâta vreme cât avea la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului

nu poate fi acceptată deoarece conform art. 1021 C. civ., „partea în privința

căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea să silească pe cealaltă să

execute convenția, sau să-i ceară desființarea”, ori, în speță, reclamanta

intimată a optat pentru cea de a doua posibilitate.

Din actele și lucrările dosarului nu

se poate constata ca dovedită susținerea pârâtei recurente că ar fi fost

împiedicată de reclamanta intimată vânzătoare să-și execute obligația de plată

a diferenței de preț și că, astfel, ar fi fost îndreptățită la suspendarea

plății acestei diferențe până la încetarea tulburării săvârșite de vânzător,

așa cum neîntemeiat a reținut instanța de fond.

Instanța de apel nu avea a examina

cererea formulată de A.S.C.T., prin care solicită rezilierea parțială a

contractului de vânzare – cumpărare și menținerea contractului de vânzare în

litigiu pentru acțiunile cumpărate de asociați, așa cum invocă recurenta,

întrucât asociația nu a declarat apel în acest sens și nici nu a achiesat la

apelul reclamantei spre a investi instanța în acest sens.

În mod întemeiat instanța de apel a

luat act de faptul că acțiunea reclamantei apelante a rămas fără obiect,

aceasta dovedind cu actele depuse la dosar că, uzitând de procedura prevăzută

de Legea nr. 137/2002, act normativ intrat în vigoare după declararea apelului,

a redevenit acționar la SC T. SA înscriindu-se la SC R. SA cu acțiunile

neachitate în termen de recurentă.

Din considerentele deciziei recurate

referitoare la faptul că recurgerea la procedura prevăzută de Legea nr. 137/2002

a avut la bază tocmai neîndeplinirea de către pârâta intimată recurentă a

obligațiilor de plată a prețului asumate prin contractul din 15 octombrie 1996,

rezultă evident că, dacă nu ar fi intervenit precizarea făcută de reclamanta

apelantă referitoare la redobândirea calității de acționar la SC T. SA pentru

acțiunile ce au făcut obiect contractului de vânzare – cumpărare în litigiu,

instanța de apel, admițând apelul, ar fi schimbat în parte sentința instanței

de fond în sensul admiterii acțiunii reclamantei apelante. Este rațiunea pentru

care, întemeiat, făcând aplicarea art. 274 C. proc. civ., instanța de apel a

obligat pe intimata – pârâtă, recurenta în cauza de față, la plata cheltuielilor

de judecată constând din taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat

achitate în dosarul de fond ca fiind partea care nu și-a executat, culpabil,

obligațiile contractuale, neexecutare ce a dus la promovarea acțiunii de către

reclamantă, astfel că și această critică formulată de recurentă urmează a fi

respinsă; aceasta nedovedind producerea unui eveniment care ar fi împiedicat-o

să execute obligația de plată a prețului.

Cât privește cererea recurentei ca,

dacă celelalte critici formulate vor fi respinse, să fie repuse părțile în

situația anterioară încheierii contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni

și obligarea reclamantei la restituirea avansului și plăților efectuate, de

recurentă, această cerere fiind formulată pentru prima oară în recurs, ea urmează

a fi respinsă, conform art. 294 C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc.

civ.

Astfel fiind, pentru considerentele

arătate, reținându-se că decizia instanței de apel este legală și temeinică,

recursul formulat de pârâtă împotriva acesteia, urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC E.T.C.

SRL București, împotriva deciziei nr. 13 din 11 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 29 iunie 2005.