ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4958/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune reclamanta SC E.M. SRL

a chemat în judecată pe A.P.A.P.S. și a solicitat ca prin sentința care se va

pronunța să fie obligată la restituirea sumei de 18.462.152.796 lei, reprezentând

plată nedatorată ulterior rezolvării de plin drept a contractului de vânzare –

cumpărare de acțiuni din 21 februarie 2000, cu dobândă legală calculată până la

data plății efective a sumei solicitate. Acțiunea s-a întemeiat pe prevederile

clauzei 5.5. din contractul de vânzare cumpărare, prin care s-a stabilit că

neplata integrală a prețului până la data de 4 iunie 2000 duce la rezolvarea de

plin drept, fără somație sau alte formalități a contractului. Întrucât plata

s-a făcut după data rezolvării de drept a contractului, reclamanta a solicitat

să i se restituie suma pretinsă prin acțiune, aceasta reprezentând plată

nedatorată.

La rândul său pârâta A.V.A.S. a

formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate

desființat contractul ca efect al pactului comisoriu prevăzut de art. 5.5 și

obligarea reclamantei la plata sumei de 50.724.512 lei daune – interese

actualizate până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 2363 din 18 februarie 2004 a disjuns cererea

reconvențională și a fixat termen pentru judecarea separată iar acțiunea

principală a respins-o cu motivarea că pactul comisoriu de gr. IV stipulat în

contract este un beneficiu al vânzătorului și nu al cumpărătorului, care nu-și

poate invoca propria culpă în derularea contractului, vânzătorul având

posibilitatea fie să solicite intervenit pactul comisoriu cu consecința

rezoluționării contractului, fie să solicite executarea acestuia. Instanța de

fond a apreciat că numai instanța putea să constate că a intervenit pactul

comisoriu de gr. IV. Prima instanță a înlăturat și susținerea potrivit căreia vânzătoarea

printr-o adresă a considerat rezolvit contractul câtă vreme s-a adresat instanței

pentru a solicita desființarea contractului de vânzare - cumpărare. Aceeași

instanță a înlăturat și susținerea potrivit căreia prin decizia nr. 63 a Curții

de Apel București, s-a stabilit că a operat pactul comisoriu de gr. IV,

întrucât acele referiri din decizie au fost făcute în sprijinul soluției din

acel dosar care privea achitarea unei sume de bani de către reclamantă în

executarea contractului.

Sentința a fost apelată de

reclamanta SC E.M. SRL, iar Curtea de Apel București prin decizia nr. 243 din

27 mai 2004 a admis apelul, a schimbat în parte sentința nr. 2363 din 18

februarie 2004 și în fond a admis acțiunea principală obligând-o pe pârâta

A.V.A.S. la plata sumei de 18.462.152.796 lei, reprezentând plată nedatorată,

la 632.125.631 lei dobândă legală calculată pe perioada 9 iulie 2003 – 15

septembrie 2003, precum și la plata în continuare a dobânzii până la achitarea

debitului.

Pentru a decide astfel, Curtea a

luat în examinare motivul prin care s-a invocat faptul că pactul comisoriu a

operat și a reținut că prin decizia nr. 63 din 21 ianuarie 2003, a fost

examinată clauza cuprinsă în art. 5.5 din contractul din 21 februarie 2000 și

s-a stabilit că părțile au înțeles să deroge de la prevederile art. 1020 – 1021,

atunci când au stipulat că neefectuarea plății prețului la termen atrage

desființarea de drept a contractului fără somație și fără altă formalitate. A

mai reținut instanța că pactul comisoriu de gr. IV a operat de drept nefiind

necesară intervenția instanței, care nu poate decât să constate că a operat

pactul comisoriu în temeiul învoielii părților.

Instanța de apel a considerat că nu

se pot înlătura efectele unei hotărâri judecătorești care a tranșat definitiv

problema intervenirii pactului comisoriu cu atât mai mult cu cât însăși

creditoarea obligației neexecutate a recunoscut desființarea contractului cât

și imposibilitatea de a-l menține în vigoare prin adresa din 21 ianuarie 2003.

În aceste condiții, instanța de apel a stabilit că sumele achitate de

reclamantă reprezintă plată nedatorată și că sunt întrunite condițiile art. 992,

993 și 1092 C. civ., pentru a dispune restituirea sumei, cu dobândă comercială.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel, a declarat recurs A.V.A.S., prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304

alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susținut că A.V.A.S. în

calitate de creditor al obligației ce trebuia executată de intimată avea

facultatea de a aplica sau nu pactul comisoriu de gr. IV înscris în contract.

Cu privire la același argument recurenta a susținut că aplicarea pactului

comisoriu s-a hotărât la data de 17 aprilie 2003 de colegiul de conducere al

A.P.A.P.S., când s-a decis de altfel rezoluțiunea contractului. Anterior

acestei date, datorită suspendării contractului între perioada 2 iunie 2000 –

21 ianuarie 2003 recurenta a apreciat că nu se putea aplica pactul comisoriu.

Prin cel de-al doilea argument adus

în sprijinul motivului de recurs invocat, s-a admis că nu este necesară

intervenția instanței pentru a dispune rezoluțiunea contractului, însă s-a

apreciat că instanța trebuia să rețină că A.V.A.S. a aplicat acest pact

comisoriu la data de 17 aprilie 2003.

De asemenea a considerat că de vreme

ce instanța a înlăturat considerentele deciziei nr. 63/2003 referitoare la

pactul comisoriu, atunci trebuia să rețină că plățile făcute de intimată nu

erau “plăți nedatorate”, ci plăți efectuate în executarea unui contract

valabil.

Prin cel de-al treilea argument s-a

susținut de către recurentă că într-un alt litigiu în care s-a pronunțat

decizia nr. 63 din 21 ianuarie 2003, s-a respins acțiunea pentru plata prețului

și nu acțiunea de constatare a aplicării pactului comisoriu întrucât prin

obiectul său litigiul nu privea rezoluțiunea contractului.

Prin al patrulea argument, recurenta

a reluat problema datei când a intervenit rezoluțiunea contractului ca urmare a

aplicării pactului comisoriu de către creditorul obligației, în speță A.V.A.S.,

această dată fiind 21 aprilie 2003.

În fine, ultima susținere a recurentei

privește plata sumei de 18.635.950.000 lei care, în opinia sa, constituie plata

făcută de intimată în deplină cunoștință și din proprie inițiativă înainte de

data de 21 aprilie 2003, când a operat pactul comisoriu.

În aceste condiții, recurenta a

considerat că erau aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002,

modificată și completată care dă dreptul A.P.A.P.S. să rețină de la cumpărător

cu titlu de daune – interese suma achitată până la data notificării

rezoluțiunii contractului.

Pentru aceste motive, A.V.A.S. a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 243/2004 și respingerea

apelului declarat de intimata pârâtă.

Intimata SC E.M. SRL, prin

întâmpinare a examinat punctual criticile aduse deciziei pronunțată de instanța

de apel și a solicitat, respingerea recursului ca nefondat întrucât s-a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor legale la o situație de fapt bine stabilită,

bazată pe actele aflate la dosar.

Recursul este nefondat.

Problema de drept care a fost pusă

în discuție, în alți termeni, de recurentă privește aplicarea art. 21 alin. (1)

din O.G. nr. 25/2002, modificată și completată, cu alte cuvinte dacă intimata

poate fi sancționată prin reținerea unei părți din prețul achitat în calitate de

cumpărător, pentru culpa constând în rezoluțiunea contractului de vânzare –

cumpărare de acțiuni.

Pentru analiza acestei chestiuni se

impune mai întâi examinarea contractului de vânzare – cumpărare din 21

februarie 2000, Cap. 5, prin care s-a stipulat modalitatea de plată a prețului,

sancțiunea pentru întârziere în plată precum și o clauză rezolutorie expresă,

derogatorie de la art. 1021 C. civ., pentru neexecutare.

Din conținutul art. 5.5, rezultă că

părțile au stabilit un pact comisoriu de gradul IV potrivit căruia în caz de neexecutare,

contractul se consideră desființat de drept, fără a mai fi necesară punerea în

întârziere și fără altă formalitate prealabilă. În acest sens prin art. 5.5 s-a

stabilit: “Prezentul contract va fi desființat de drept, fără nici o somație,

dacă cumpărătorul nu achită integral suma prevăzută de 5.2 până la data de 4

iunie 2000”.

Rezultă din stipulația părților că

de îndată ce expira termenul de executare, operează pactul comisoriu de ultim

grad convenit de părți.

Este necontestat faptul că obligația

nu a fost executată și că, în adevăr, debitoarea și-a exprimat disponibilitatea

pentru executare, conform adresei din 6 februarie 2002 anexată în recurs la

notele de concluzii, însă propunerea acesteia nu a fost acceptată de recurentă

de vreme ce prin adresa din 21 aprilie 2003, îi comunică expres că a operat

pactul comisoriu care a avut ca efect desființarea contractului de îndată ce a

expirat termenul de executare.

Prin aceeași adresă, în calitate de

creditoare, recurenta a comunicat „La această dată contractul de vânzare –

cumpărare de acțiuni a fost desființat ca efect al aplicării pactului comisoriu

prevăzut la clauza 5.5. din contract, fapt constatat și pe cale judecătorească

..”.

Așadar, recurenta în calitate de

creditoare nu a înlăturat convențional facultatea de a cere executarea contractului;

astfel că rezoluțiunea convențională stipulată în art. 5.5 din contract și-a

produs efectele.

În aceste condiții, rezoluțiunea a

operat la data de 4 iunie 2000, stabilită în contract pentru executarea obligației,

moment în raport de care recurenta nu mai are alegerea între a solicita

îndeplinirea exactă a obligației sau de a cere rezoluțiunea contractului.

Mai trebuie amintit că acțiunea din

acest dosar a fost inițiată de A.V.A.S. după ce într-un alt litigiu dintre

aceleași părți soluționat irevocabil, prin decizia nr. 63/2003 s-a respins

acțiunea recurentei pentru plata prețului.

Din considerentele deciziei nr. 63/2003,

rezultă că instanța a examinat clauza prevăzută în art. 5.5 din contract și a

constatat că, potrivit convenției părților, a operat pactul comisoriu de gr. IV

la data stipulată de părți, în sprijinul soluției fiind citate și dispozițiile art.

969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante.

Prin susținerea din cel de-al doilea

argument adus motivului de recurs referitoare la faptul că pactul comisoriu ar

fi operat la o altă dată (17 aprilie 2003) și nu la cea prevăzută în contract,

recurenta modifică unilateral o clauză din contract, fapt nepermis în

convențiile comerciale. Din aceeași perspectivă a termenului când a operat

pactul comisoriu, rezultă că plățile făcute după data stipulată în contract

sunt plăți nedatorate și nu plăți efectuate în executarea contractului cum

încearcă să acrediteze ideea recurenta.

Și comentariul în legătură cu

obiectul litigiului soluționat irevocabil prin decizia nr. 63 din 21 ianuarie

2003, în raport de prezentul litigiu reprezintă considerații proprii ale

recurentei care nesocotesc propriile înscrisuri aflate la dosar, prin care se

confirmă faptul că pactul comisoriu a operat și acest lucru nu poate fi

contestat, cu atât mai mult cu cât o altă instanță a examinat valabilitatea

contractului în raport de clauza prevăzută de art. 5.5, pe care recurenta a

pus-o în discuție, în acest litigiu dar în alți termeni.

În fine, plata sumei în litigiu a

fost făcută de intimată, din proprie inițiativă numai că nu era atributul

debitoarei de a-și exprima disponibilitatea pentru executare și respectiv

pentru înlăturarea efectelor pactului comisoriu ci al creditoarei, iar voința

acesteia în cele din urmă trebuia întrunită convențional cu cea a debitoarei.

Ca urmare, și această ultimă

susținere va fi înlăturată, Înalta Curte urmând să rețină că nu sunt

îndeplinite cerințele art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, pentru ca

recurenta să rețină, cu titlu de sancțiune pentru rezoluțiunea contractului,

suma în litigiu.

În consecință, neexistând motive de

nelegalitate care să ducă la modificarea /casarea deciziei instanței de apel,

recursul declarat de A.V.A.S. București, secția conform art. 312 C. proc. civ.,

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 243 din 27 mai 2004 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 21 octombrie 2005.