ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4958/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune reclamanta SC E.M. SRL a chemat în judecată pe A.P.A.P.S. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la restituirea sumei de 18.462.152.796 lei, reprezentând plată nedatorată ulterior rezolvării de plin drept a contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni din 21 februarie 2000, cu dobândă legală calculată până la data plății efective a sumei solicitate. Acțiunea s-a întemeiat pe prevederile clauzei 5.5. din contractul de vânzare cumpărare, prin care s-a stabilit că neplata integrală a prețului până la data de 4 iunie 2000 duce la rezolvarea de plin drept, fără somație sau alte formalități a contractului.

Întrucât plata s-a făcut după data rezolvării de drept a contractului, reclamanta a solicitat să i se restituie suma pretinsă prin acțiune, aceasta reprezentând plată nedatorată. La rândul său pârâta A.V.A.S. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate desființat contractul ca efect al pactului comisoriu prevăzut de art. 5.5 și obligarea reclamantei la plata sumei de 50.724.512 lei daune – interese actualizate până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 2363 din 18 februarie 2004 a disjuns cererea reconvențională și a fixat termen pentru judecarea separată iar acțiunea principală a respins-o cu motivarea că pactul comisoriu de gr.

IV stipulat în contract este un beneficiu al vânzătorului și nu al cumpărătorului, care nu-și poate invoca propria culpă în derularea contractului, vânzătorul având posibilitatea fie să solicite intervenit pactul comisoriu cu consecința rezoluționării contractului, fie să solicite executarea acestuia. Instanța de fond a apreciat că numai instanța putea să constate că a intervenit pactul comisoriu de gr. IV. Prima instanță a înlăturat și susținerea potrivit căreia vânzătoarea printr-o adresă a considerat rezolvit contractul câtă vreme s-a adresat instanței pentru a solicita desființarea contractului de vânzare - cumpărare. Aceeași instanță a înlăturat și susținerea potrivit căreia prin decizia nr. 63 a Curții de Apel București, s-a stabilit că a operat pactul comisoriu de gr.

IV, întrucât acele referiri din decizie au fost făcute în sprijinul soluției din acel dosar care privea achitarea unei sume de bani de către reclamantă în executarea contractului. Sentința a fost apelată de reclamanta SC E.M. SRL, iar Curtea de Apel București prin decizia nr. 243 din 27 mai 2004 a admis apelul, a schimbat în parte sentința nr. 2363 din 18 februarie 2004 și în fond a admis acțiunea principală obligând-o pe pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 18.462.152.796 lei, reprezentând plată nedatorată, la 632.125.631 lei dobândă legală calculată pe perioada 9 iulie 2003 – 15 septembrie 2003, precum și la plata în continuare a dobânzii până la achitarea debitului.

Pentru a decide astfel, Curtea a luat în examinare motivul prin care s-a invocat faptul că pactul comisoriu a operat și a reținut că prin decizia nr. 63 din 21 ianuarie 2003, a fost examinată clauza cuprinsă în art. 5.5 din contractul din 21 februarie 2000 și s-a stabilit că părțile au înțeles să deroge de la prevederile art. 1020 – 1021, atunci când au stipulat că neefectuarea plății prețului la termen atrage desființarea de drept a contractului fără somație și fără altă formalitate. A mai reținut instanța că pactul comisoriu de gr. IV a operat de drept nefiind necesară intervenția instanței, care nu poate decât să constate că a operat pactul comisoriu în temeiul învoielii părților.

Instanța de apel a considerat că nu se pot înlătura efectele unei hotărâri judecătorești care a tranșat definitiv problema intervenirii pactului comisoriu cu atât mai mult cu cât însăși creditoarea obligației neexecutate a recunoscut desființarea contractului cât și imposibilitatea de a-l menține în vigoare prin adresa din 21 ianuarie 2003. În aceste condiții, instanța de apel a stabilit că sumele achitate de reclamantă reprezintă plată nedatorată și că sunt întrunite condițiile art. 992, 993 și 1092 C. civ., pentru a dispune restituirea sumei, cu dobândă comercială. Împotriva deciziei pronunțată în apel, a declarat recurs A.V.A.S., prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., în argumentarea căruia a susținut că A.V.A.S. în calitate de creditor al obligației ce trebuia executată de intimată avea facultatea de a aplica sau nu pactul comisoriu de gr. IV înscris în contract. Cu privire la același argument recurenta a susținut că aplicarea pactului comisoriu s-a hotărât la data de 17 aprilie 2003 de colegiul de conducere al A.P.A.P.S., când s-a decis de altfel rezoluțiunea contractului. Anterior acestei date, datorită suspendării contractului între perioada 2 iunie 2000 – 21 ianuarie 2003 recurenta a apreciat că nu se putea aplica pactul comisoriu. Prin cel de-al doilea argument adus în sprijinul motivului de recurs invocat, s-a admis că nu este necesară intervenția instanței pentru a dispune rezoluțiunea contractului, însă s-a apreciat că instanța trebuia să rețină că A.V.A.S.

a aplicat acest pact comisoriu la data de 17 aprilie 2003. De asemenea a considerat că de vreme ce instanța a înlăturat considerentele deciziei nr. 63/2003 referitoare la pactul comisoriu, atunci trebuia să rețină că plățile făcute de intimată nu erau “plăți nedatorate”, ci plăți efectuate în executarea unui contract valabil. Prin cel de-al treilea argument s-a susținut de către recurentă că într-un alt litigiu în care s-a pronunțat decizia nr. 63 din 21 ianuarie 2003, s-a respins acțiunea pentru plata prețului și nu acțiunea de constatare a aplicării pactului comisoriu întrucât prin obiectul său litigiul nu privea rezoluțiunea contractului.

Prin al patrulea argument, recurenta a reluat problema datei când a intervenit rezoluțiunea contractului ca urmare a aplicării pactului comisoriu de către creditorul obligației, în speță A.V.A.S., această dată fiind 21 aprilie 2003. În fine, ultima susținere a recurentei privește plata sumei de 18.635.950.000 lei care, în opinia sa, constituie plata făcută de intimată în deplină cunoștință și din proprie inițiativă înainte de data de 21 aprilie 2003, când a operat pactul comisoriu. În aceste condiții, recurenta a considerat că erau aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, modificată și completată care dă dreptul A.P.A.P.S. să rețină de la cumpărător cu titlu de daune – interese suma achitată până la data notificării rezoluțiunii contractului.

Pentru aceste motive, A.V.A.S. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 243/2004 și respingerea apelului declarat de intimata pârâtă. Intimata SC E.M. SRL, prin întâmpinare a examinat punctual criticile aduse deciziei pronunțată de instanța de apel și a solicitat, respingerea recursului ca nefondat întrucât s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale la o situație de fapt bine stabilită, bazată pe actele aflate la dosar. Recursul este nefondat. Problema de drept care a fost pusă în discuție, în alți termeni, de recurentă privește aplicarea art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, modificată și completată, cu alte cuvinte dacă intimata poate fi sancționată prin reținerea unei părți din prețul achitat în calitate de cumpărător, pentru culpa constând în rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni.

Pentru analiza acestei chestiuni se impune mai întâi examinarea contractului de vânzare – cumpărare din 21 februarie 2000, Cap. 5, prin care s-a stipulat modalitatea de plată a prețului, sancțiunea pentru întârziere în plată precum și o clauză rezolutorie expresă, derogatorie de la art. 1021 C. civ., pentru neexecutare. Din conținutul art. 5.5, rezultă că părțile au stabilit un pact comisoriu de gradul IV potrivit căruia în caz de neexecutare, contractul se consideră desființat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără altă formalitate prealabilă. În acest sens prin art. 5.5 s-a stabilit: “Prezentul contract va fi desființat de drept, fără nici o somație, dacă cumpărătorul nu achită integral suma prevăzută de 5.2 până la data de 4 iunie 2000”.

Rezultă din stipulația părților că de îndată ce expira termenul de executare, operează pactul comisoriu de ultim grad convenit de părți. Este necontestat faptul că obligația nu a fost executată și că, în adevăr, debitoarea și-a exprimat disponibilitatea pentru executare, conform adresei din 6 februarie 2002 anexată în recurs la notele de concluzii, însă propunerea acesteia nu a fost acceptată de recurentă de vreme ce prin adresa din 21 aprilie 2003, îi comunică expres că a operat pactul comisoriu care a avut ca efect desființarea contractului de îndată ce a expirat termenul de executare. Prin aceeași adresă, în calitate de creditoare, recurenta a comunicat „La această dată contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni a fost desființat ca efect al aplicării pactului comisoriu prevăzut la clauza 5.5.

din contract, fapt constatat și pe cale judecătorească ..”. Așadar, recurenta în calitate de creditoare nu a înlăturat convențional facultatea de a cere executarea contractului; astfel că rezoluțiunea convențională stipulată în art. 5.5 din contract și-a produs efectele. În aceste condiții, rezoluțiunea a operat la data de 4 iunie 2000, stabilită în contract pentru executarea obligației, moment în raport de care recurenta nu mai are alegerea între a solicita îndeplinirea exactă a obligației sau de a cere rezoluțiunea contractului. Mai trebuie amintit că acțiunea din acest dosar a fost inițiată de A.V.A.S. după ce într-un alt litigiu dintre aceleași părți soluționat irevocabil, prin decizia nr. 63/2003 s-a respins acțiunea recurentei pentru plata prețului.

Din considerentele deciziei nr. 63/2003, rezultă că instanța a examinat clauza prevăzută în art. 5.5 din contract și a constatat că, potrivit convenției părților, a operat pactul comisoriu de gr. IV la data stipulată de părți, în sprijinul soluției fiind citate și dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Prin susținerea din cel de-al doilea argument adus motivului de recurs referitoare la faptul că pactul comisoriu ar fi operat la o altă dată (17 aprilie 2003) și nu la cea prevăzută în contract, recurenta modifică unilateral o clauză din contract, fapt nepermis în convențiile comerciale. Din aceeași perspectivă a termenului când a operat pactul comisoriu, rezultă că plățile făcute după data stipulată în contract sunt plăți nedatorate și nu plăți efectuate în executarea contractului cum încearcă să acrediteze ideea recurenta.

Și comentariul în legătură cu obiectul litigiului soluționat irevocabil prin decizia nr. 63 din 21 ianuarie 2003, în raport de prezentul litigiu reprezintă considerații proprii ale recurentei care nesocotesc propriile înscrisuri aflate la dosar, prin care se confirmă faptul că pactul comisoriu a operat și acest lucru nu poate fi contestat, cu atât mai mult cu cât o altă instanță a examinat valabilitatea contractului în raport de clauza prevăzută de art. 5.5, pe care recurenta a pus-o în discuție, în acest litigiu dar în alți termeni. În fine, plata sumei în litigiu a fost făcută de intimată, din proprie inițiativă numai că nu era atributul debitoarei de a-și exprima disponibilitatea pentru executare și respectiv pentru înlăturarea efectelor pactului comisoriu ci al creditoarei, iar voința acesteia în cele din urmă trebuia întrunită convențional cu cea a debitoarei.

Ca urmare, și această ultimă susținere va fi înlăturată, Înalta Curte urmând să rețină că nu sunt îndeplinite cerințele art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, pentru ca recurenta să rețină, cu titlu de sancțiune pentru rezoluțiunea contractului, suma în litigiu. În consecință, neexistând motive de nelegalitate care să ducă la modificarea /casarea deciziei instanței de apel, recursul declarat de A.V.A.S. București, secția conform art. 312 C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S., împotriva deciziei nr. 243 din 27 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2005.