ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4387/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 60 din 17 iulie

2002 a Tribunalului Sălaj, inculpații:

- T.I. și,

- B.G.

au fost condamnați la câte 3 ani închisoare fiecare

pentru tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art.

174 și art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Totodată în baza art. 81 C. pen., a

fost suspendată condiționat executarea pedepselor pe durata termenului de

încercare de 5 ani.

Inculpații au fost obligați să

plătească despăgubiri și daune morale în favoarea unor părți civile.

S-a reținut că la data de 5

octombrie 2000 ambii inculpați au aplicat unei persoane lovituri repetate,

producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Hotărârea fiind definitivă prin

neapelare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

a declarat recurs în anulare, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea legii.

Astfel, s-a susținut că în mod

greșit au fost aplicate dispozițiile art. 81 C. pen., deoarece pentru

infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

În afară de aceasta, s-a mai

susținut că prima instanță a omis să dea eficiență dispozițiilor art. 64 C.

pen., deși în speță aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor

drepturi era obligatorie.

În concluzie s-a solicitat admiterea

recursului în anulare casarea hotărârii și în urma rejudecării cauzei,

înlăturarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și aplicarea art. 64 C. pen.

Recursul în anulare este fondat,

Potrivit art. 81 alin. (3) C. pen.,

suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă, printre

altele, în cazul infracțiunilor intenționate, pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Omorul deosebit de grav săvârșit

prin cruzimi se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25

ani și interzicerea unor drepturi.

La aplicarea pedepsei

corespunzătoare dispoziției art. 81 alin. (3) C. pen., trebuie avută în vedere

limita maximă specială prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, chiar

dacă fapta concretă a rămas în faza de tentativă.

De altfel, instituind excepția,

prevăzută de art. 81 alin. (3) C. pen., legiuitorul a vrut să excludă de la

beneficiul suspendării condiționate infracțiunile care prezintă un anumit grad

de pericol social abstract evaluat și exprimat în limitele de pedeapsă indiferent

de forma perfectă sau imperfectă realizată, în concret de infracțiunea

săvârșită.

În caz contrar tentativa ar deveni o

infracțiune distinctă de infracțiunea consumată, cu un regim sancționator

propriu, prevăzută de art. 21 C. pen. Într-adevăr tentativa prezintă toate

elementele unei infracțiuni, dar nu are o incriminare distinctă fiind concepută

numai ca o formă imperfectă a infracțiunii. În acest context și regimul

sancționator este unic și anume cel prevăzut pentru infracțiunea consumată.

Că este așa, rezultă și din

împrejurarea că tentativa se pedepsește, numai atunci când legiuitorul a dorit

aceasta.

Regimul sancționator fiind unic,

acesta constituie singurul criteriu de aplicare a art. 81 alin. (3) C. pen. și

ca atare, greșit a procedat prima instanță dispunând suspendarea condiționată a

executării pedepselor.

Referitor la cel de al doilea motiv

de recurs în anulare, se constată că potrivit art. 65 C. pen., pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa

principală este închisoare de cel puțin 2 ani și instanța constată că față de

natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana

infractorului această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor

drepturi este obligatorie, când legea o prevede (art. 64 alin. (2) C. pen.).

Condiția arătată în alin. (1), cu

privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul

în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie.

Deoarece art. 176 alin. (2) C. pen.,

prevede că omorul deosebit de grav se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu

închisoare de la 15 la 25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, este

evident că prima instanță a greșit nedând eficiență dispozițiilor art. 65 C.

pen. și art. 64 C. pen.

În consecință, recursul în anulare,

urmează să fie admis pentru motivele invocate.

Întrucât urmează ca dispozițiile art.

81 C. pen., să fie înlăturate, se va face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva sentinței nr. 60 din 17 iulie 2002 a Tribunalului Sălaj, privind pe

inculpații T.I. și B.G.

Casează sentința atacată, numai cu

privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 81 C. pen. și la omisiunea

aplicării dispozițiilor art. 65 C. pen., referitoare la pedeapsa complementară

a interzicerii unor drepturi.

Înlătură dispozițiile art. 81 și

art. 82 C. pen., urmând ca inculpații să execute pedepsele de câte 3 ani

închisoare și câte 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., în regim de detenție.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

octombrie 2003.