ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2482/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2482/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 219 din 18

august 1999, Tribunalul Prahova a dispus următoarele:

I-a condamnat pe inculpații:

T.C. la 3 ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1)

și (2) C. pen.

T.M.L.;

L.I.;

R.M.G. și

U.N. la câte 2 ani închisoare,

pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.

(1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor tuturor inculpaților,

stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani pentru T.C. și de 4 ani pentru

ceilalți.

Prin aceeași hotărâre, în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., au fost

achitați inculpații T.C. și T.M.L., pentru comiterea infracțiunii de tentativă

la omor împotriva părții vătămate G.E., prevăzută și pedepsită de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen.

S-a revocat arestarea preventivă a

inculpaților T.C. și T.M.L.

S-a respins ca nefondată cererea

părții civile G.E. pentru acordarea de despăgubiri civile și daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că între inculpatul T.C. și G.C. soțul părții vătămate G.E., existau

relații de dușmănie datorită împrejurării că, pe terasa localului aparținând

inculpatului, unde se servesc băuturi alcoolice se producea zgomot până târziu

de la muzică și consumatori, zgomot care deranjează familia părții civile G.E.

ce locuiește în imediata vecinătate a localului inculpatului.

S-a motivat că din această cauză,

uneori G.C. a aruncat cu diverse obiecte pe terasă, deranjând consumatorii.

Un astfel de conflict s-a petrecut

și în seara de 8 august 1998, orele 23,00, când pe terasă au fost aruncate două

pungi din material plastic umplute cu apă care s-au spart și au stropit

consumatorii.

S-a mai motivat că inculpatul T.C., având

convingerea că cel care a aruncat este vecinul lui, G.C. s-a deplasat la

locuința acestuia pentru a-i cere explicații, fiind urmate de inculpații T.M., L.I.,

R.M.G., U.N. și de martorul S.F.

Deoarece poarta era încuiată, S.F. s-a

urcat pe ea și a reușit s-o deschidă, inculpații au intrat în curte.

Din casă a ieșit G.E., care l-a tras

de tricou pe inculpatul T.C. după care au intervenit ceilalți inculpați care au

insultat-o și lovit-o cu pumnii și palmele.

Din casă a ieșit atunci și G.C.,

care ținea în mână o cazma. În timp ce inculpatul T.C. era prins în conflictul

cu G.E., ceilalți inculpați au încercat să-l dezarmeze pe G.C., dar, a reținut

instanța, au fost loviți și au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare

între 5 și 9 zile îngrijiri medicale. S-a produs o învălmășeală, s-a menționat

în continuare și o lovitură de cazma dată de G.C., a nimerit în soția lui G.E.,

care a suferit o leziune traumatică craniană pentru care au fost necesare 55 de

zile îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie.

Prin decizia nr. 526 din 20

decembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, de partea

civilă G.E. și de către inculpații T.C., T.M.L., L.I., R.M.G. și U.N.

Împotriva deciziei au declarat

recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și partea civilă G.E.

În recursul parchetului s-a criticat

greșita achitare a inculpaților T.C. și T.M.L., pentru infracțiunea, prevăzută

de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., ca fiind pronunțată printr-o

eroare de interpretare a probelor, motiv de casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Concomitent parchetul a mai criticat

decizia pentru faptul că nu s-a pronunțat asupra schimbării încadrării juridice

a tentativei de omor din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în art.

20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., combinat cu art. 175 lit. i) C. pen.,

cerută de procuror, și nici asupra cererii de despăgubiri civile formulate de

Spitalul județean Ploiești, motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

10 C. proc. pen.

Prin decizia nr. 4208 din 27

octombrie 2000, secția penală a Curții Supreme de Justiție a admis recursurile

declarate și a casat atât decizia instanței de apel, cât și sentința tribunalului,

cu privire la greșita achitare a inculpaților T.C. și T.M.L. pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, la aplicarea art. 81 C. pen.

și la soluționarea laturii civile, și a dispus următoarele:

- înlăturarea dispoziției de

achitare a inculpaților T.C. și T.M.L. pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor și a celei de aplicare a prevederilor art. 81 C. pen.,

referitor la pedepsele ce li s-au stabilit pentru infracțiunea de violare de

domiciliu;

- schimbarea încadrării juridice din

tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C.

pen., în infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (2) teza I C.

pen., pentru care i-a condamnat pe ambii inculpați la câte 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., a dispus contopirea acestor pedepse stabilite pentru

infracțiunea de încăierare, cu pedepsele stabilite pentru infracțiunea de

violare de domiciliu, urmând ca fiecare dintre cei doi inculpați să execute pedeapsa

cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Totodată, ambii inculpați au fost

obligați, în solidar, să plătească următoarele sume, cu titlu de despăgubiri:

- 413.802 lei, cu dobânda legală

aferentă, părții civile Spitalul Județean Ploiești;

- 100.000.000 lei părții civile G.E.

Împotriva acestei ultime decizii,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, invocând temeiul înscris în art. 410 alin. (1)

partea I pct. 7

1

teza I C. proc. pen.

În motivarea recursului în anulare

s-a susținut că, decizia atacată este contrară legii, deoarece lipsesc din

dosarul cauzei încheierea din 5 octombrie 2000, când au avut loc dezbaterile cu

privire la recursurile declarate, precum și încheierile din 13 și 23 octombrie

2000, referitor la amânarea pronunțării, atrăgând astfel sancțiunea nulității

absolute a hotărârii conform art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

solicitându-se astfel casarea deciziei vizate și rejudecarea recursurilor.

Prin decizia penală nr. 59 din 20 mai

2002, Completul de 9 Judecători al Curții Supreme de Justiție a admis recursul

în anulare declarat, a casat decizia penală atacată privind pe inculpații T.C.

și T.M.L. și a trimis dosarul la secția penală a Curții Supreme de Justiție

pentru rejudecarea recursurilor, fiind anulate totodată, formele de punere în executare

a deciziei casate.

Rejudecând recursurile declarate, în

fond, după casare, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constată

următoarele:

Din examinarea probatoriului

existent la dosarul cauzei, rezultă că, în noaptea de 8 august 1999, după ce,

pe terasa localului S.C. T. S.R.L. din satul Tăriceni, aparținând inculpatului T.C.

și vărului acestuia, coinculpatul T.M.L., au fost aruncate două pungi cu apă

care au stropit consumatorii, precum și o bucată tip B.C.A., care a stricat

două clape de la orga electronică instalată pe terasă, și bănuind că acestea au

fost aruncate din curtea de peste drum aparținând soților G.C. și G.E., cu care

inculpații se aflau în relații de dușmănie, cei doi inculpați, însoțiți de

coinculpații L.I., R.M.G., U.N. și martorul S.F., au mers înspre curtea

respectivă, pentru a cere explicații soților G.

Pentru că poarta era încuiată,

martorul S.F. a escaladat-o și a descuiat-o facilitând accesul celorlalți în

curtea părților vătămate.

Din casă, a ieșit mai întâi doar G.E.,

care a fost întâmpinată de inculpatul T.C. care ținea în mână cele două pungi

din plastic și care a întrebat-o „ce sunt cu acestea?”, moment în care a și

lovit-o cu pumnul în față, după care, cei doi au început să se îmbrâncească,

partea vătămată reușind la un moment dat să fugă înspre casă, dar a fost din

nou prinsă de inculpatul T.C. și trântită la pământ, moment în care, a primit

mai multe lovituri de la ceilalți coinculpați, după care, inculpatul T.C. a

luat o cazma ce era folosită de părțile vătămate la sprijinitul porților și a

lovit-o pe partea vătămată în zona capului, provocându-i o leziune ce a dus la

pierderea momentană a cunoștinței.

Aproape concomitent cu lovirea

soției sale în cap cu cazmaua de către inculpatul T.C., a ieșit din casă în

ajutorul acesteia, soțul său G.C. care era înarmat cu o lopată încercând să-i

îndepărteze pe inculpați din curte și strigând după ajutor la vecinii săi, care

de altfel au și sosit și i-au acordat ajutor acesteia, chemând salvarea și

organele de poliție.

Că așa s-au petrecut faptele rezultă

din declarațiile părții vătămate G.E., care, chiar dacă nu sunt constante în

ceea ce privește numărul persoanelor participante la conflict, acțiunile

fiecăreia și momentele în care acestea au acționat, în mod constant, ea a

afirmat că a fost lovită în cap cu casmaua de inculpatul T.C., din declarațiile

martorilor G.C., Z.C., D.S. și D.M., D.A., dar și din declarația inculpatului U.N.

Așa fiind, fapta inculpatului T.C.,

care provocat fiind de acțiunile părților vătămate care mai înainte aruncaseră

cu pungi cu apă pe terasa localului al cărei patron era, deranjând

consumatorii, precum și cu o bucată de cărămidă tip B.C.A, deteriorând 2 clape

de la orga electronică amplasată pe terasă, de a pătrunde fără drept în curtea

locuinței acestora și de a o lovi pe partea vătămată G.E. cu o cazma în cap,

provocându-i leziuni pentru a căror vindecare i-au fost necesare 55 zile

îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și de tentativă

la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și a art. 76 din același cod, pentru această din

urmă infracțiune.

În ceea ce privește agravanta

prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., se reține că, în speță, aceasta nu este

aplicabilă atâta vreme, cât inculpatul T.C. prin fapta sa nu a „urmărit” sau

„conceput” săvârșirea acesteia în scopul de a fi auzită sau văzută de două sau

mai multe persoane, în sensul explicat și cerut de dispozițiile art. 152 C.

pen., așa încât, această critică a parchetului urmează să fie înlăturată, ca

atare.

Referitor la inculpatul T.M.L., se

constată că în mod corect instanța de fond și cea de apel au dispus achitarea

pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor, întrucât, din probe

nu rezultă participația acestuia la săvârșirea acestei infracțiuni.

Este adevărat că, și el, ca și

ceilalți inculpați, respectiv L.I., R.M.G. și U.N. a pătruns fără drept în

curtea locuinței părților vătămate, și că, și el, ca și ceilalți coinculpați,

la un moment dat a lovit-o și îmbrâncit-o pe partea vătămată G.E., fiind mușcat

de mână de aceasta, dar, acțiunea sa nu s-a conjugat cu acțiunea inculpatului T.C.,

ea fiind singulară și izolată, în raport cu acțiunea de lovire a victimei în

cap cu casmaua de către inculpatul T.C., așa încât, în mod corect instanțele au

dispus achitarea acestuia pentru această infracțiune.

În ceea ce privește soluționarea

laturii civile a cauzei, se constată că, prin reținerea în favoarea

inculpatului T.C. a circumstanței atenuante legale a scuzei provocării

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cuantumul despăgubirilor civile dovedit

și datorat Spitalului Județean Ploiești și părții civile G.E., se va reduce în

mod corespunzător, urmând ca inculpatul să fie obligat la plata sumei de

207.000 lei către spital, plus dobânzile legale și respectiv la plata sumei de

30.000.000 lei către cealaltă parte civilă.

În concluzie, pentru considerentele

mai sus expuse, secția penală a Curții Supreme de Justiție va admite

recursurile declarate și va casa hotărârile atacate numai cu privire la

achitarea inculpatului T.C., pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea

de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., la

individualizarea pedepsei aplicată acestui inculpat, pentru infracțiunea de

violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și cu privire la

soluționarea acțiunii civile, și rejudecând cauza în fond după casare, îl va

condamna pe inculpatul T.C., pentru infracțiunea, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la o pedeapsă

într-un cuantum orientat sub minimul prevăzut de lege, și la o pedeapsă orientată

către minimul special, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen., înlăturând dispozițiile art. 81 C. pen., pentru această infracțiune,

urmând ca, prin aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., inculpatul T.C. să execute pedeapsa cea mai grea în regim de detenție și

cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și cu

obligarea la plata despăgubirilor civile către Spitalul Județean Ploiești și

partea civilă G.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea civilă G.E. și de

inculpatul T.C., împotriva deciziei penale nr. 526 din 20 decembrie 1999 a

Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia penală atacată,

precum și sentința penală nr. 219 din 18 august 1999 a Tribunalului Prahova,

numai cu privire la:

- achitarea inculpatului T.C.,

pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art.

174 C. pen.;

- individualizarea pedepsei aplicată

acestui inculpat pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.

192 alin. (2) C. pen.

- și cu privire la soluționarea

acțiunii civile.

Înlătură dispoziția de achitare

dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., pentru inculpatul T.C.

În baza art. 20, raportat la art. 174

C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul T.C. la 2

ani închisoare și un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art.

81 C. pen., pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat,

pentru infracțiunea, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și reduce această

pedeapsă la 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 C. pen., inculpatul T.C. va executa pedeapsa cea mai grea de 2

ani închisoare și un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

Deduce din pedeapsă, perioada

executată în arest preventiv pentru acest inculpat, de la 18 noiembrie 1998,

până la punerea efectivă în libertate.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Menține dispoziția de achitare, cu

privire la inculpatul T.M.L., pentru tentativă la infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., și dispoziția de suspendare

condiționată a executării pedepsei pentru pedeapsa de 2 ani închisoare,

aplicată pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.

(2) C. pen.

Obligă pe inculpatul T.C. să plătească

suma de 207.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, către Spitalul județean

Prahova, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, până

la data achitării integrale a debitului.

Admite în parte acțiunea civilă

formulată de partea civilă G.E. și obligă pe inculpatul T.C. la plata sumei de

30.000.000 lei reprezentând despăgubiri către aceasta.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.M.L. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă inculpatul T.M.L. la plata

sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 mai 2003.