ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4492/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4492/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 4

februarie 2003, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul S.I. în baza

art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) și alin. (2) C. pen., la 5 ani și 6

luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 și art.

64 C. pen.

Au fost aplicate dispozițiile art.

71 și art. 64 C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (3) C.

pen., a fost aplicată și pedeapsa complementară a degradării militare.

A fost menținută arestarea

preventivă și dedusă prevenția de la 4 noiembrie 2002 la zi.

Inculpatul a fost obligat la

30.000.000 lei despăgubiri civile, fiind respinsă cererea de obligare a

acestuia la daune morale.

A mai fost obligat inculpatul la

plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 1.365.475 lei către Spitalul

clinic de urgență „Dr. Bagdasar Arseni” București și în sumă de 3.004.104 lei

către Spitalul orășenesc Mizil, precum și la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare

către partea vătămată P.I. și 1.500.000 lei cu același titlu către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că, în

seara de 11 iulie 2002, inculpatul S.I., însoțit de martorul D.Șt. a plecat cu

căruța sa din comuna Baba Ana, pentru a-l angaja pe numitul P.P. să-i cosească

lucerna.

În drum, inculpatul a trecut pe

lângă magazinul numitului M.I., care i-a reproșat inculpatului că nu-l mai

solicită pe el pentru cositul lucernei.

La înapoiere, inculpatul a fost din

nou acostat de M.I., care, pe lângă reproșuri, i-a adresat și cuvinte

ofensatoare. Pentru a evita un scandal, inculpatul a grăbit calul, iar în

momentul când în spatele căruței s-a auzit zgomotul unei sticle sparte, a dat

bice calului care a început să alerge sinuos pe șosea.

În acest timp, spre locuința sa,

situată la cca. 100 m de magazinul lui M.I., se îndrepta partea vătămată P.I.,

însoțită de un copil și având în mână un bidon din plastic cu apă minerală.

În fața porții locuinței părții

vătămate se aflau soția, cu un alt copil și mama acestuia.

Sesizând că din spate vine în goană

calul cu căruța și necunoscând motivul acestui mers periculos, partea vătămată

a strigat la inculpat să meargă mai încet, trăgându-și preventiv copilul în

spatele său.

Cum inculpatul nu a luat nici o

măsură, partea vătămată P.I. a ripostat, lovind cu bidonul din plastic persoana

care era alături de inculpat, respectiv, martorul D.Șt., determinând căderea

acestuia pe spate în căruță. În cădere, martorul s-a prins de maieul

inculpatului, rupându-l și antrenându-l și pe acesta după el.

În această nouă situație, inculpatul

a reușit să oprească vehiculul hipo după circa 50 metri, întorcându-l și

ajungând în fața locuinței părții vătămate P.I., care se afla acum la poartă,

alături de alți membri ai familiei sale.

Luând din căruță un băț, inculpatul

a coborât și s-a îndreptat spre partea vătămată, timp în care și D.Șt.,

asemănător înarmat, a coborât și se îndrepta spre aceeași parte vătămată.

Mai întâi însă, a ajuns inculpatul

S.I., care, fără ezitare a aplicat cu bățul, prin surprindere, o lovitură în

capul părții vătămate, care a și căzut în genunchi și apoi în față. Pentru a-l

împiedica pe inculpat să repete lovitura, soacra părții vătămate, martora P.M.,

a aruncat peste ginere, acoperindu-l și strigând agresorului să nu mai dea

pentru că îl omoară.

În acest timp, soția părții vătămate

s-a îndreptat spre D.Șt., împiedicându-l pe acesta să intervină.

Zgomotele și țipetele l-au alertat

pe socrul părții vătămate care era în locuință, acesta ieșind la poartă, însă

au speriat și calul, care a plecat singur.

În aceste condiții, inculpatul și

martorul D.Șt. au alergat după căruță, urcând și îndreptându-se spre comuna

Baba Ana.

Căruța a fost urmărită apoi cu

autoturismul de către martorul M.I. și după un parcurs mai lung, în care

autoturismul a și fost avariat, iar inculpatul S.I. a sărit din atelaj și a

fugit, aceasta a fost oprită și apoi predată poliției.

Potrivit certificatelor

medico-legale nr. 1726/2002 și nr. 1932/2002, partea vătămată P.I. a fost

internată în perioada 12-23 iulie 2002 în Spitalul orășenesc Mizil, iar în

perioada 28 iulie – 7 august 2002 în Spitalul de urgență „Dr. Bagdasar Arseni”

București cu diagnosticul „hematom subdural de emisfer drept”. La 31 iulie 2002

s-a intervenit chirurgical.

Leziunile prezentate s-au putut

produce prin lovire cu corpuri dure, au necesitat 80-90 zile de îngrijiri

medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate.

Potrivit adresei nr. 2410 din 18

octombrie 2002 a Institutului Medico-Legal al Județului Prahova, între leziuni

și agresiune este legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Din considerentele hotărârii,

rezultă că cererea de acordare de daune morale, formulată de partea vătămată

P.I., a fost respinsă, având în vedere poziția Curții de Apel Ploiești, în

sensul că nu pot fi acordate astfel de despăgubiri atunci când, reținând

dispozițiile art. 74 lit. b) C. pen., este constatată și culpa victimei.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpatul S.I., solicitând completarea cercetării prin audierea

și a altor doi martori și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen. și reducerea pedepsei, precum și de către partea

civilă P.I., care a criticat-o pentru greșita reținere a stării de provocare,

și a solicitat, pe de o parte, efectuarea unei expertize medico-legale pentru

a-i fi stabilită actuala stare de sănătate, iar pe de altă parte, restituirea

cauzei la parchet, întrucât, în paralel organul de urmărire penală efectuează

acte de urmărire și față de D.Șt. sub aspectul infracțiunii de complicitate la

tentativă de omor.

Prin decizia penală nr. 165 din 2 aprilie

2003, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate, apelurile declarate de

inculpat și partea vătămată.

În apelul inculpatului, instanța de

control judiciare a constatat că nu se impune completarea probatoriului cu

audierea a altor doi martori, despre care nu sunt date că au fost prezenți în

momentul comiterii faptei, că încadrarea juridică este legală, existând

legătură de cauzalitate între leziuni și agresiune, prima fiind produsă prin

lovire și nu prin cădere și, în sfârșit, că pedeapsa este just individualizată.

În apelul părții vătămate s-a

constatat că nu este fondată critica reținerii circumstanței atenuante a

provocării, fapta fiind comisă de către inculpat sub stăpânirea puternicei

tulburări determinată de actul agresiv al părții vătămate, constând în lovirea

martorului D.Șt., cu urmări și asupra sa. De asemenea, a constatat că nu se

impune efectuarea unei expertize medico-legale întrucât partea vătămată nu a

produs noi înscrisuri medicale care să justifice o asemenea cerere.

Referitor la despăgubirile civile a

căror acordare îl alt cuantum a fost justificată de partea vătămată ca efect al

înlăturării circumstanței provocării, s-a arătat că existența circumstanței

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., înlătură vocația la daune morale.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, care a criticat-o pentru greșita încadrare

juridică, fapta realizând conținutul infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen.

și severitatea pedepsei, precum și de către partea vătămată care a solicitat

înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și acordarea despăgubirilor

civile, materiale și morale integral.

Verificând hotărârea atacată pe baza

materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului motivat pe

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și pct.

14 C. proc. pen., nu este fondat, iar recursul părții vătămate, părții civile,

motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., este fondat.

Situația de fapt a fost corect

reținută de instanțe, iar vinovăția inculpatului temeinic stabilită.

Justificat a fost înlăturată una

dintre versiunile prezentate de către inculpat, respectiv că a lovit partea

vătămată pentru a se apăra, fiind atacat de membrii familiei acesteia, inclusiv

cu coasa, întrucât inculpatul este cel care a oprit căruța și a venit la locul

faptei înarmat.

Este real, încă, că, inculpatul, în

momentul comiterii infracțiunii se afla sub influența unei puternice tulburări,

determinată de acțiunea agresivă, anterioară a părții vătămate, constând în

lovirea martorului D.Șt. cu bidonul din plastic, acțiune care și-a produs unele

din urmări și asupra sa, fiind rupt maieul și chiar căzând în căruță peste

martor.

Această stare psihică a inculpatului

explică fapta sa ulterioară, însă nu o justifică.

Încadrarea juridică este legală,

fapta realizând condițiile prevăzute de norma de incriminare reținută, astfel

că nu este întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

Inculpatul s-a folosit în apărare de

un băț din lemn, în lungime de 1,70 m și cu grosimea de 8 cm, obiect dur, cu

care a aplicat lovitura în capul părții vătămate, zonă corporală de risc, la

astfel de lovituri, pentru viață.

Conform actelor medico-legale

precitate, viața părții vătămate a fost pusă în primejdie, fiind salvată prin

intervenția chirurgicală efectuată.

Așa fiind, sunt întrunite toate

condițiile cerute de prevederile art. 174 C. pen., în circumstanța specială

arătată de art. 175 lit. i) C. pen., forma tentativei, inculpatul acceptând, în

raport de obiectul folosit la agresiune, zona corporală vizată și intensitatea

loviturii aplicate și urmarea specifică acestei infracțiuni, care însă nu s-a

produs datorită intervenției medicale de specialitate.

Față de natura infracțiunii și

împrejurările săvârșirii acesteia, pedeapsa a fost corect individualizată și în

cuantumul aplicat, este necesară prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Curtea constată că, în dispozitivul

dactilografiat al hotărârii instanței de apel este aplicată greșit, pedeapsa

complementară în expresia „2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71

și art. 64 C. pen.”

Față de conținutul minutei, în

formularea „2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e)

C. pen.” și care reprezintă hotărârea instanței, este evident că formularea din

dispozitivul dactilografiat este consecința unei erori, remediabilă în

procedura prevăzută de art. 195 C. proc. pen., fără să fie necesară casarea

deciziei.

Pentru cele ce preced, recursul inculpatului

urmează să fie respins ca nefondat.

Examinând recursul părții civile

P.I., Curtea constată că acesta este fondat pentru omisiunea instanțelor de a

acorda daunele morale.

Instanțele de fond și apel au

explicat neacordarea daunelor morale în cauză, exclusiv din motivul reținerii

și a culpei părții vătămate, constituită parte civilă, în săvârșirea de către

inculpat a faptei generatoare de prejudicii, sub forma provocării, prevăzut de

art. 73 lit. b) C. pen.

Această interpretare a legii este

greșită.

Potrivit art. 14 alin. (1) și (3) C.

pen., acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a

inculpatului, repararea pagubei făcându-se conform dispozițiilor legii civile.

Admițând că prin fapta ilicită a

inculpatului s-a cauzat părții vătămate prejudiciu, fără acoperirea legală,

instanțele au considerat că, în cazul constatării și a culpei părții vătămate

în săvârșirea acelei fapte, aceasta nu mai este îndreptățită la despăgubiri

pentru repararea prejudiciului moral, într-o atare situație putând fi acordate

numai despăgubiri pentru prejudiciul material, reduse proporțional cu culpa

celui vătămat.

Art. 998 C. civ., care constituie

sediul materiei în reglementarea răspunderii civile delictuale pentru fapta

proprie, prevede, printre celelalte condiții generale ale răspunderii și pe

aceea a producerii unui prejudiciu, indiferent de natura acestuia.

Existența prejudiciului moral nu

este negată de instanțe astfel că, înlăturând interpretarea greșită dată legii,

în cauză se va constata, pe de o parte, că prin fapta inculpatului a fost

cauzat părții civile și un prejudiciu moral, că această parte este îndreptățită

la repararea lui. Însă despăgubirea va fi redusă la jumătate, ținând seama de

proporția de ½ a culpei părții vătămate în săvârșirea faptei prejudiciabile.

Așa fiind, recursul părții civile

P.I. va fi admis, casând hotărârile pronunțate în precedent numai pentru

motivul mai sus-dezvoltat.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

9

alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C.

proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce timpul arestării

preventive de la 4 noiembrie 2002 la 15 octombrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de partea

civilă P.I. împotriva deciziei penale nr. 165 din 2 aprilie 2003 a Curții de

Apel Ploiești.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 36 din 4 februarie 2003 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la

neacordarea daunelor morale.

Obligă pe inculpatul S.I. să

plătească părții civile P.I. suma de 25.000.000 lei, reprezentând daune morale.

Menține celelalte dispoziții.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.I. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 noiembrie 2002 la 15

octombrie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare și suma de

5.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

15 octombrie 2003.