ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4555/2003

Asupra recursurilor de față. În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 39 din 27 ianuarie 2003, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpații: S.N. la 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și pe P.G. la 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 1314 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului P.G. prin sentința nr. 225 din 21 august 2000 a Tribunalului Galați, urmând să execute pedeapsa cea mai grea și anume 8 ani închisoare, sporită la 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Au fost aplicate inculpaților, dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., menținută starea de arest, computată durata arestării preventive și au fost obligați să plătească în solidar unor părți civile daune materiale și morale. Pronunțând astfel, prima instanță a reținut că în seara de 20 octombrie 2001, în jurul orelor 19,00, inculpatul S.N.

a mers la domiciliul coinculpatului P.G. și în acest timp a venit în acel loc o cunoștință de a lor care le-a spus că la discotecă a fost bătută de o anumită persoană. La auzul veștii, cei trei s-au înarmat cu bâte din lemn și câteva țevi „aspersoare” din aluminiu și s-au deplasat cu căruța la discotecă pentru a se răzbuna pe agresor, pe drum mai luând cu ei încă o persoană. Ajungând în acel loc, inculpații înarmați au coborât din căruță și au mers la terasa localului unde au văzut că o persoană consuma bere. Confundând-o cu cel pe care îl căutau l-au lovit cu obiectele dure pe care le luaseră cu ei când au coborât din căruță. De frică, pentru a-și asigura scăparea victima a sărit gardul terasei de la stradă, gest care a întărit convingerea că aceasta este persoana pe care urmau să se răzbune și în consecință au ieșit din incinta respectivă, urmărind-o.

În momentul când au ajuns-o, fiecare i-a mai aplicat în zona capului câte o lovitură cu acele obiecte contondente pe care le aveau asupra lor. În urma loviturilor primite, victima și-a pierdut cunoștința, iar inculpații s-au întors pe terasă unde l-au găsit pe cel ce-l căutau pe care l-au lovit. Din cauza scandalului produs, lucrătorii de poliție au fost alertați, au sosit la fața locului, au aplanat conflictul și au dus pe victimă la spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Din certificatul medico-legal nr. 2597 din 22 noiembrie 2001 emis de Serviciul de Medicină Legală Galați rezultă că cel agresat a suferit leziuni traumatice produse prin loviri repetate cu corpuri dure, pentru a căror vindecare au fost necesare 70-80 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.

Apelurile declarate de inculpați au fost respinse prin decizia nr. 325 din 6 iunie 2003 a Curții de Apel Galați. Împotriva acestei soluții inculpații au declarat recurs. Apărătorii au susținut că situația de fapt și vinovăția recurentului S.N. au fost greșit reținute de către instanțe, iar cel al inculpatului S.N. a solicitat casarea hotărârilor și achitarea acestuia în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Pentru recurentul P.G. a cerut schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât intenția nu a fost de a omorî ci numai aceea de a aplica o corecție agresorului. Recursurile nu sunt fondate. Din examinare actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților în comiterea tentativei de omor calificat prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Probele, care au fost complet administrate și corect interpretate au confirmat că în împrejurările bine reținute de instanțe, inculpații au aplicat victimei în zona capului mai multe lovituri cu corpuri contondente, țeavă de aspersor și bâte, cauzându-i leziuni ce au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și care i-au pus viața în primejdie. Afirmația că nu recurentul S.N. a lovit-o pe victimă ci alte persoane care au fost la fața locului, nu este confirmată nici de martorii propuși în apărare, din probele administrate rezultând că în momentul când victima era lovită, pe terasa localului nu se mai aflau și alte persoane, în afara recurenților, care fiind înarmați cu corpuri contondente au agresat-o.

Un alt martor i-a indicat pe cei doi inculpați ca fiind persoanele care au lovit-o pe partea civilă, declarațiile acestuia coroborându-se cu cele relatate de victimă și ale altor persoane care au fost de față la incident. Aceste probe se coroborează și cu concluziile certificatului medico-legal care descriind leziunile suferite de victimă a stabilit că acestea au fost produse prin loviri repetate cu corpuri dure. Probele administrate în cauză dovedesc că acțiunea inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei de omor calificat și nu cea de vătămare corporală gravă, deoarece, față de modul în care s-a acționat și de urmările survenite, concretizate în leziuni grave în regiunea capului duc la concluzia că ei au prevăzut că fapta lor ar putea avea ca rezultat decesul, consecință pe care chiar dacă nu au dorit-o au acceptat-o.

Față de această situație este evident că afirmația, în sensul că nu au avut intenția să omoare, ci doar să aplice o corecție agresorului nu are eficiență juridică. Stabilind corect situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrând juridic, potrivit probelor, fapta săvârșită, instanțele au efectuat și o judicioasă individualizare a pedepselor aplicate conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Având în vedere că inculpații sunt recidiviști ceea ce demonstrează perseverența infracțională și că executarea anterioară a pedepselor nu și-a atins scopul educativ și ținând seama și de caracterul calificat al infracțiunii reiese că nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepselor aplicate.

Pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. și anume de reeducare și de revenire a săvârșirii altor infracțiuni se impune menținerea sancțiunilor penale aplicate, neexistând temeiuri pentru reținerea în favoarea lor de circumstanțe atenuante. În consecință recursurile urmează să fie respinse. Întrucât inculpații au fost judecați în stare de arest, instanța va computa din pedepsele aplicate durata arestării preventive. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariile apărătorilor din oficiu ce vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații P.G. și S.N. împotriva deciziei nr. 325 din 6 iunie 2003 a Curții de Apel Galați, ca nefondate. Compută din pedepsele aplicate inculpaților, durata arestării preventive de la 25 ianuarie 2002la zi, pentru ambii. Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2003.